miercuri, 27 august 2014

Tactica ”Stop joc!” şi politica de “corectare a plagiatelor”


Notă

Această lucrare a fost realizată la solicitarea Asociaţiei GRAUR ca o poziţie publică la declaraţiile neadevărate ale Premierului României cu privire la faptele de plagiat cuprinse în teza de doctorat a acestuia. Faptele de plagiat în discuţie sunt incluse şi documentate în mod rezonabil şi suficient în Indexul Operelor Plagiate în România de la adresa www.plagiate.ro.
Această lucrare nu este un pamflet politic.
Această lucrare este o lucrare autentică adică este scrisă de autorul declarat şi toate fragmentele şi sursele preluate sunt citate în mod corect.

Motivaţie

Tactica „Stop joc!” o aplică mai ales cei mici şi cei foarte mari. Cei mici o aplică atunci când nu mai ştiu să continue un joc care le devine defavorabil. Cei foarte mari aplică tactica atunci când doresc să profite de efectele „politicii faptului împlinit” adică de recunoaştere a unei poziţii de forţă favorabilă.
De curând Premierul României a spus „Stop joc!”. Din cuvintele sale rezultă că  spus „Stop joc!”. Cu alte cuvinte, de acum înainte nu mai există nimic din ceea ce a fost, chiar dacă a fost.
Ca să dea greutate tacticii sale premierul a decretat-o pe posturile de televiziune.
Ar fi păcat să se înţeleagă că ecranul televizorului desparte pe cel care are întotdeauna dreptate de cei care  nu încap pe ecran şi de aceea nu merită să fie băgaţi în seamă fiindcă oricum argumentele lor ar fi nerelevante.
Pentru aceştia şi ca o voce dintre aceştia scriu aceste rânduri. Le mai scriu ca să nu se tragă concluzia că cine tace sau nu are posibilitatea sa vorbească este musai prost, că România este sat fără câini şi uliţă condamnată să rămână veşnic a noroaielor.

Nişte detalii despre plagiat

Plagiatul este o faptă de încălcare a eticii săvârşită de cei care lucrează în creaţie şi scriu ca să dovedească faptul că sunt creatori. Ei nu sunt obligaţi să scrie ci scriu fiindcă doresc să arate lumii că ei sunt în stare să facă ce omul de rând nu ştie sau nu poate face.
Si, cum a construi presupune o temelie pe care se sprijină orice operă, în creaţie temelia este patrimoniul pe care-l moştenim şi la care ne raportăm. Cerinţa minimă a celui care scrie este să dovedească faptul că este creator, cercetător, om care aduce noul, este ca el să delimiteze contribuţia sa, oricât de mică ar fi aceasta, de ceea ce a preluat de la înaintaşii săi.
Acesta este motivul pentru care se impune citarea, adică delimitarea fragmentelor preluate şi precizarea sursei lor de provenienţă.
Dacă nu citezi înseamnă că tu, cercetător, om de creaţie, vrei să apari în faţa contemporanilor tăi şi apoi a posterităţii ca cel care le-a făcut pe toate, cel care le ştie pe toate.
Acesta este furtul de merit pe care persoana care plagiază îl realizează. Prin acest furt este insultat cel care a creat şi nu l-ai citat, este insultat şi indus în eroare cititorul care este lăsat să creadă că citeşte un text de valoare scris de un om de valoare, este poluat întregul patrimoniu cultural al societăţii în care îşi găsesc locul pseudo-opere scrise de pseudo-autori.
Ca relaţie dintre o operă publicată şi un autor căreia opera nu îi aparţine în totalitate sau în parte şi acest lucru nu este expus explicit cititorului, plagiatul nu se perimă, nu dispare, nu admite grade de gravitate, nu se poate prescrie ( [11], p.37) dar fapta nu se poate uita iar autorul nu poate fi absolvit de nici o instanţă întrucât prin publicare opera a ajuns în patrimoniul cultural al societăţii.
Ca o formă de respect faţă de beneficiarii patrimoniului cultural al societăţii, autorul operei plagiate, respectiv cei care o pun în circulaţie, adică publicaţii sau edituri, universităţi pentru tezele de doctorat, o pot retracta prin recunoaşterea publică, explicită a lipsei de autenticitate în raport cu fapta lipsită de etică a autorului.

Dacă se citeşte printre rândurile unei declaraţii...

Din declaraţiile Premierului României sunt de reţinut două fragmente care, fiecare dintre ele, reprezintă o denaturare a realităţii.
Când vorbeşte despre plagiatul de care este acuzat, Premierul României spune:
sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, după 16 ani cred că eram pus în libertate. Cred că am plătit preţul politic, moral. M-a afectat foarte tare, aş minţi să spun că nu m-a afectat tot acest scandal şi acuzaţia aceasta repetată . Am o întrebare: cam câte zeci de ani trebuie să plătesc pentru ceva ce, sigur, justiţia a zis că sunt nevinovat, dar o parte a opiniei publice mă consideră vinovat ?..." [1]. .
Dacă se trece peste sentimente şi manifestări lacrimogene, atunci se constată că:

1.      Premierul României nu este autorul unui plagiat cum lasă el să se creadă. In realitate Premierul României este autorul mai multor fapte de plagiat care se referă la teza sa de doctorat care devine în acest fel o operă de creaţie plagiată. Aceste fapte de plagiat se referă la mai multe opere autentice din care Premierul României preia cel puţin în limitele dovedite de înregistrările 47/04, 54/04. 55/04, 56/04 din Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro.
Efecte: a) teza nu mai aparţine autorului declarat iar autorul declarat nu mai este în drept să i se atribuie titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale. b) instituţiile abilitate trebuie să se pronunţe asupra faptei persoanei care a depus un document fals pentru a obţine un titlu garantat de stat.

2.      Premierul României trebuie să ştie că odată ce teza sa de doctorat a intrat, prin efectul legii, în patrimoniul cultural, suspiciunea de plagiat cu dovezile aflate la  47/04, 54/04, 55/04, 56/04 din Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro va rămâne publică pentru totdeauna în cadrul campaniei anti-plagiat intreprinse de societatea civilă.

3.       Premierul României omite să spună că un ucigaş este pus în libertate numai dacă este judecat şi supus unei pedepse privative de libertate. In această comparaţie nefericită, Premierul României omite faptul că el a fost identificat ca autor al unei teze plagiate numai în 2012.

4.      Opinia autorilor operelor autentice din care s-a plagiat este nerelevantă întrucât teza plagiată afectează orice persoană care o citeşte şi care este indusă astfel în eroare asupra contribuţiei reale a autorului.
Efecte a) orice solicitare adresată autorilor operelor autentice nu are nimic de-a face cu fapta. b) nici o prevedere legală nu condiţionează vreo analiză a autenticităţii, adică a provenienţei conforme a unei opere cu informaţiile declarate (numele autorului declarat să fie acelaşi cu numele persoanei care şi-a atribuit meritul asupra realizării efective a operei).

5.      Greşeala Premierului României, zice el, s-a produs acum 16 ani. Se poate. Ceea ce este cert este că fapta de plagiat ea a fost semnalată şi adusă la cunoştinţa publicului numai în anul 2012. In acest fel plagiatul, care afectează patrimoniul cultural al societăţii, deşi se naşte odată cu naşterea operei  plagiate, se asociază cu persoana care se declară în mod mincinos autor numai din momentul în care este identificat, semnalat şi apoi adus la cunoştinţa publicului.
Efecte a) situaţia nu este prevăzută de nici o lege. b) nu poţi analiza o fărădelege dacă nu o cunoşti adică nu te poţi pronunţa asupra unui plagiat care nu a fost identificat şi făcut public. c) o faptă care nu este descoperită nu dă dreptul celui care a acţionat nelegal sau lipsit de etică să se bucure de rezultatele faptei sale.

6.      La fel ca pentru paternitate, pentru plagiat, adică pentru însuşirea mincinoasă a calităţii de autor pentru o operă publicată, vinovăţia este cel puţin pe durata vieţii autorului fie el chiar Premierul României. Mai mult, pentru opera plagiată, pentru totdeauna, toate persoanele interesate trebuie să ştie că aceasta este una „poluată” şi că citirea şi utilizarea ei prin preluare şi citare este riscantă.
Efecte a) Situaţia nu este prevăzută de nici o lege. b) In orice societate civilizată există cerinţa expresă ca fapta să fie tratată sau văzută în raport cu gravitatea ei. c) Nici o societate civilizată nu acceptă ca persoana care o sfidează, fie aceasta Premierul României, sau persoana care încalcă legea să-şi decidă singur pedeapsa.
"…Cea instituţională [problema plagiatului – nota autorului eseului] este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în acelaşi timp cei care vorbesc despre statul de drept şi despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu…" [1].

Dacă se trece peste tonul ieftin-politicianist al afirmaţiei atunci se constată că:

1.      Premierul României şi-a permis în 2012 să schimbe, prin acţiunea ministrului educaţiei din guvernul său, Consiliu Naţional de Etică existent şi să-şi confecţioneze un altul [2]. menit să-l servească şi să-i soluţioneze cazul.
Efecte: a) Nu există nici un caz cunoscut în lumea civilizată în care guvernul unui premier acuzat de plagiat „să-şi confecţioneze” organul de analiză al sesizării. b) Activitatea acestui consiliu trebuie analizată odată cu abuzurile (premeditate) înfăptuite.

2.      Nu există nici o decizie a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care să se refere la vreo cauză în care să fi fost judecate plagiatele, mai ales plagiatele (mai multe plagiate) cuprinse în teza de doctorat a Premierului României şi nici faptul că prin depunerea unei teze plagiate legea privind modul de dobândire a titlului ştiinţific ar fi fost încălcată.
Efecte: Nici o decizie a justiţiei nu poate absolvi un cetăţean fie el chiar Premierul României de o faptă asupra căreia justiţia nu a fost niciodată sesizată.

3.         Consiliul Naţional de Etică nu a analizat niciodată sesizarea că teza de doctorat a Premierului României este o operă plagiată [3]. In acest fel prin evitarea neprofesionistă şi partizană a subiectului sesizării, decizia Consiliului este în afara problemei discutate. Fără să efectueze analiza care se impune, concluzia Consiliului este mai mult decât în contradicţie cu realitatea
„…CNECSDTI apreciază că titlul de doctor în Stiinţe Juridice, domeniul Drept, a fost obţinut de domnul Victor Ponta în concordanţă cu legislaţia în vigoare în anul 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei de doctorat cu titlul "Curtea Penală Internaţională" nu se poate susţine…”.

4.       Consiliul de Naţional de Etică şi Ministerul Educaţiei nu au ţinut niciodată seama de raportul comisiei speciale convocate de universitatea din Bucureşti [4]. sau măcar de concluzia acesteia:
„…Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta supusă expertizei noastre a făcut să apară, de o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, con­sti­tuind un plagiat vădit….”.
Este cel puţin suspect cum este posibilă analiza unei teze de doctorat în afara opiniei avizate a Universităţii care a acordat-o.

5.       Ca jurist, Premierul României ar trebui să ştie că Tribunalul de la Haga nu se ocupă de încălcările de etică. Ca politician, trebuie sa stii ca epatarea nu se cade cand esti pe ecranul televizorului!

Plagiatele Premierului României şi efectul de „justiţie paralelă”

Când vorbeşte însă de stat de drept Premierul României se află într-o mare eroare. Stat de drept nu înseamnă că premierul unei ţări, care-şi plagiază teza de doctorat îşi face singur legea. Ceea ce este mai dramatic este însă faptul că abuzul nu se opreşte aici. Consiliul Naţional de Etică se erijează într-un tribunal original. Este suficient să se amintească aici numai cazurile de sesizare de plagiat pe care le-a soluţionat după iulie 2012 şi se poate constata că de fiecare dată decizia este alta:
a. Cazurile de plagiat:
a1. Sorlea S., Coros M.F., Georgescu R., Győrgy-Fazakas I., Brânzaniuc K., Milutin D., Pavai Z., Copotoiu C., poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 09/06;
a2. Ivănescu A., Melinte, R., Solyom A., Moraru L., Petrişor M., Brânzaniuc K. poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 18/06, respectiv la 19/06,
a3. Duţu M., Negoiţă S., Manolescu R., Calu V., Corneci D., Georgescu A., Togănel C., Azamfirei L. poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 27/06, se bucură in decizia [5] de o soluţie halucinantă:
"„… nu respectă normele de bună con­duită în activitatea de comunicare, publicare diseminare şi popularizare ştiinţifică.
S. Şorlea nu a respectat normele de bună conduită în cercetare prin includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a două persoane fără acordul acestora. A fost sancţionat de Comisia de Etica a UMF Târgu Mureş cu suspendarea, pe o perioada de 12 luni, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, ca membru în orice comisie de doc­to­rat, de master sau de licenţă, sancţiune regăsită.
A. Ivănescu nu a respectat aceleaşi norme de bună conduită în cercetare incluzând trei per­soane fără acordul acestora pe lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice. A fost sanc­ţio­nat de Comisia de Etică a UMF Târgu Mureş cu avertisment scris. Dr. Duţu M. nu a respectat normele de bună conduită în cercetare prin includerea prof. L.Azamfirei ca ultim autor al articolului ... fără acordul acestuia. A fost sancţionată de Co­misia de Etică a UMF Târgu Mureş cu avertisment scris.
Prof. C. Copotoiu şi prof. K. Brânzaniuc nu pot fi făcuţi responsabili de nerespectarea nor­me­lor de bună conduită în cercetare …, întrucât nu li s-a cerut acordul de a face parte din lista de autori.
Prof. Azamfirei L. nu poate fi făcut responsabil de nerespectarea normelor de bună con­duită …, întrucât nu i s-a cerut acordul de a face parte din lista de autori… ”[5].
Pentru a califica activitatea Consiliului ca halucinantă este suficient să se reţină că acesta confecţionează el fapte pe care le pune în cârca celor anchetaţi, cum ar fi aceea de a pune în seama unor autori „infracţiunea” de a-şi pune şefii în colectivul de redactare a lucrărilor plagiate. Este de remarcat că cei incluşi în listele de autori erau întâmplător chiar conducători ai instituţiei producătoare de plagiatori şi membri în colegiul de redacţie unde au apărut lucrările plagiate!
b. Cazul de plagiat Eva Lucian poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 61/06, 99/06, 101/06 şi 106/06 se bucură de concluzia că:
„… autorul tezei, Dl. Lucian Eva a săvârşit unele abateri în procesul de redactare a tezei, existând şi unele ‚erori materiale’, conform afirmaţiilor reclamatului …  în modul de efectuare a unor citări de referinţe bibliografice. … CNECSDTI sta­bileşte următoarea sancţiune: Avertisment scris – conform art. 14, alin.(1), lit.a) din legea 206/2004 cu completările şi modificările ulterioare ...” [6].
Cazurile disponibile la http://cne.ancs.ro/hotarari/ sunt adevărate monumente de raţionament moralo-politico-juridico-secreto-pseudoştiinţific şi culminează cu decizia elaborată în cazul Măstăcan Olivian [7].
In această decizie de pomină, Consiliul încetează să mai fie un amărât de organism al Ministerului Educaţiei şi devine instanţa supremă a României. Astfel Consiliul:
" ... confirmă preluarea masivă a zeci de pagini din lucrarea autorului Iulian Poenaru "Pedeapsa cu moartea. Pro sau contra", dar şi din alte publicaţii.."
Ceea ce nu a fost în stare să confirme atunci când a fost vorba despre teza de doctorat a Premierului României, Consiliul de Etică confirmă cu certitudine atunci când este vorba despre un cetăţean oarecare, după care propune sancţionarea elucubrantă:
„… în consecinţă, CNECSDTI stabileşte următoarele sancţiuni legale aplicabile pentru D-l Măstăcan Olivian: corectarea tezei, retragerea cărţii publicate şi mustrare scrisă….”.
Adică, acest organism al Ministerului îşi permite nici mai mult nici mai puţin decât să sancţioneze un plagiator cu „corectarea tezei”, evident plagiate, şi cu „retragerea cărţii”, de asemenea plagiate.
Abuzul şi absurdul sunt prezente în această decizie la superlativ.
In primul rând „corectarea tezei” nu este prevăzută drept sancţiune în nici o lege a lumii şi solicitarea este ea însăşi în afara legii: o teză nu poate fi modificată după ce a fost depusă şi comisia de doctorat s-a pronunţat asupra ei.
In al doilea rând „retragerea cărţii” excede nu numai prerogativele Consiliului în faţa legii ci este o sancţiune imposibilă. O carte este obiectul unui act comercial şi odată ce s-a produs punerea în circulaţie, retragerea de pe piaţă este o stupizenie fiindcă „utopie” este mult prea puţin spus.
In fine, Consiliul confecţionat îşi permite ca în două situaţii identice, cel al dlui Măstăcan şi al Premierului României să dea decizii absolut diferite.

Defectele tacticii de „Stop joc”

„Stop joc!” şi să ne facem politica astfel încât Premierul României să rămână curat, cu teza plagiată, dar neplagiată, cu teza plagiată şi titlul ştiinţific neretras, cu teza plagiată, cu titlul neretras şi cu gradul de conferenţiar universitar, cu teza plagiată, cu titlul ştiinţific neretras, cu gradul de conferenţiar universitar şi cu ambiţia de a reprezenta cetăţeni unei ţări care se doreşte civilizată.
„Stop joc!” şi să ne facem că nu vedem justiţia paralelă pe care Premierul României o sădeşte cu entuziasm acolo unde se naşte corupţia sau se ascund faptele sale în timp ce cu mâinile vorbeşte despre statul de drept.
In afară de faptul că, prin cazul său, Premierul României constituie un exemplu nefericit şi un antecedent periculos pentru cultivarea integrităţii în această ţară, aceeaşi persoană se aşează prin măsurile luate sau admise în poziţia de apărător al plagiatorilor din România.
In timp ce în România se inventează şi „se implementează” justiţia personală pentru „imacularea” premierului ţării, omologii Premierului României din alte ţări ale Europei în situaţii similare au demnitatea să plece iar universităţile din aceleaşi ţări au demnitatea de a le retrage politicienilor plagiatori titlurile dobândite în mod fraudulos. Este datoria societăţii pentru păstrarea curăţeniei morale şi asigurarea viitorului ţării. (vezi şi [8], [9] , [10]).
Acolo, în Europa în care suntem cu numele, nici un cetăţean onest nu admite să fie reprezentat de un hoţ, de un ucigaş, de un violator sau de un plagiator! De ce ar trebui eu, cetăţean al României să fiu altcumva decât un cetăţean european? De ce ar trebui eu, cetăţean al României să plătesc preţul pentru că Premierul României şi instituţiile statului nu-şi respectă statutul lor european?

Notă
Nu este necesar ca Premierul României să fie doctor în ştiinţe. Dacă a fost numit de aleşii poporului pentru această demnitate publică, el reprezintă voinţa poporului şi reprezintă pe fiecare cetăţean al ţării în parte.
Demnitatea mea de cetăţean român mă face să folosesc cu respectul cuvenit numele demnităţii publice de „Premier al României” pentru a numi un cetăţean care, în ciuda faptelor sale reprobabile, ocupă această funcţie şi în situaţia în care toate declaraţiile sale cu referire la aceste fapte vin de pe această poziţie.
Sper să am parte de înţelegere din partea cititorilor mei pentru acest act de blasfemie pe care sunt obligat să-l făptuiesc la adresa unei demnităţi a statului român.
Sunt de asemenea convins că în faţa aceluiaşi acelaşi sentiment jenant sunt puşi şi alţi cetăţeni onorabili ai Europei, prim-miniştri sau oficiali ai ţărilor lor, ai Comunităţii Europei în momentul în care sunt obligaţi să respecte protocolul de adresare faţă de persoana nenumită care uneori mă reprezintă.

Referinţe bibliografice

[1]. DEPARTAMENTUL POLITIC – MEDIAFAX. Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate. MEDIAFAX.ro [online]. 24 iulie 2014. Disponibil: www.mediafax.ro.
[2]. Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4393 din 8 iunie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării. Disponibil: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/06/ordin-4393.pdf.
[3]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Hotărârea nr.879/18 iulie 2012. Disponibil la: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/03/Hotarearea-878-Raport-final-879.pdf.
[4]. CONSTANTINESCO, V., GHICA-LEMARCHAND, C., TĂNĂSESCU, S. (Comisie de ex­per­­tiză). Raport cu privire la teza de doctorat întitulată „Curtea Penală Internaţională”, autor: Victor Ponta. Redactat pentru Universitatea Bucureşti, 5 septembrie 2012. Disponibil:  http://www.unibuc.ro/n/organizare/comisia-de-etica/Arhiva_cazuri.php.
[5]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Raportul final nr.977/ 26.09.2012. Disponibil la: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/11/Raportul-final-nr.-977.pdf.
[6]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Hotărârea nr.879/18 iulie 2012. Disponibil la: http :// cne . ancs .ro / wp-content / uploads / 2013 / 11 / Hotarare %20 CNE %20 inregistrata %20 cu %20 nr %20 1428 %20 s i %20 Raport %20 final %20 nr %20 1427.pdf.
[7]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Hotărârea nr.879/18 iulie 2012. Disponibil la: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2014/04/Hotarare-1497-Raport-final-1496.pdf.
[8]. IVAN,  I. Seful Bundestag, acuzat de plagiat.  30 iulie 2013 Income Magazine, [online]. Disponibil: incomemagazine.ro.
[9]. * * *. Ministrului german al Educatiei i s-a retras TITLUL DE DOCTOR pentru că a PLAGIAT. 6 februarie 2013. Disponibil la: www.realitatea.net.
[10]. * * *. Presedintele ungar, Pal Schmitt, a demisionat. 2 aprilie 2012, Disponibil la: www.mediafax.ro.
[11]. ISOC, D. Ghid de actiune contra plagiatului. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan. 2012.

duminică, 11 mai 2014

Vocaţia de ceţar şi „cultura plagiatului”


Mi-a fost foarte dificil să dau replică unui cetăţean german care făcea o observaţie de natură particulară şi spunea despre un coleg de-al meu că este un pic cam „ceţar”.

Cu timiditatea celui care ştie că nu ştie, am întrebat cum ar putea să se traducă „ceţar” în limba română.
Am învăţat în acest fel că cetăţeanul inventase un cuvânt nou pentru a caracteriza  pe cineva care face ceaţă în orice loc unde nu este ceaţă.
Intâmplarea mi-a revenit în memorie când am citit perplex că un ROMÂN, pe care nu pot să-l scriu decât cu majuscule, îşi exprima convingerea că societatea românească nu este încă pregătită pentru a accepta că în „plagiat” se poate găsi o nouă cultură, pe care o numea în mod ceţos, „cultura plagiatului”. Pentru ceţar era evident că geniul poate izbândi şi erupe în mod genial din plagiat ca dintr-o sursă divino-ceţoasă!!!!! Pentru ceţar mai era evident că societatea de azi nu este în stare încă să admită şi să descopere genialitatea din plagiat.
Imi este imposibil să contrazic această viziune ceţoaso-genialo-umanisto-academică încât nu pot să nu-i mai sugerez personajului că ar putea exista şi alte zone ale umanităţii care ar trebui revizuite şi puse într-o lumină nouă pentru civilizaţia conservatoare care în acest moment nu este în stare să priceapă ce este lumea şi cum poate fi ea înceţoşată în mod genial prin aport mioritic cum ar fi dragostea incestului şi aportul acestuia la sublimarea sentimentelor, minunata mişcare olimpică sub stare de dopare, violul generator de umanism, cerşetoria şi noua  estetică şi moralitate a societăţii viitorului, hoţia şi necesitatea eliminării broaştelor şi închizătoarelor, despre economicitatea socială a eliminării poliţiei şi organelor de represiune, …, eliminarea statului tradiţional şi înfiinţarea statelor individuale alcătuite din câte un individ…..
Mare este grădina zoologică a lui Dumnezeu şi multe şi diverse vieţuitoare o sălăşluiesc spre propria lor fericire!

Icul şi sula vs „masele şi scaunele critice”



Rândurile de mai jos se doresc a fi o punere faţă în faţă a practicii construcţiei cu teoriile non-construcţiei savant impotente.

Pentru cine nu ştie trebuie spus că icul este o scula veche de când lumea, sub forma unei pene, cu care se spărgeau prin introducere treptată şi forţată, pas cu pas a buştenilor sau blocurilor de piatră. La rândul ei sula este o altă sculă, simplă şi cu un vârf bine ascuţit, care sprijină mereu o tehnologie atunci când toate celelalte căi au fost epuizate şi nu au dat rezultat.

Este neîndoios că cele două scule primitive dar foarte eficiente reprezintă mijlocul, respectiv metoda oricărei acţiuni eficiente. Nu trebuie însă să uităm şi să reducem realitatea dar fiecare acţiune şi problemă concretă are icul şi sula sa.

Un exemplu va fi sursa de lumină luminatoare.

Dacă ne uităm la pericolul accidentelor ecologice transfrontaliere, este cu certitudine o problemă şi se impune să fie soluţionată. Icul trebuie să separe apele, adică pe cei care poluează de cei care nu poluează. Intrebarea vizează sula, locul unde se construieşte sula, cum acţionează sula şi în cele din urmă cum se dovedeşte că ansamblul este imbatabil.

Sula este în mâna organismelor internaţionale. Odată ce apare un accident ecologic transfrontalier, organismul internaţional amendează statul de pe teritoriul căruia a plecat sursa de poluare, de obicei apele unui râu (emisar). Sula se aplică sub forma unei amenzi şi rolul de sulă se manifestă prin cuantumul amenzii. Amenda este atât de mare încât statul care  primeşte nu o poate recupera integral de la agenţii economici care au poluat. Care sunt efectele sulei? Statul care primeşte amenda este „stimulat” să acţioneze împotriva potenţialilor poluatori înainte ca poluarea să se producă. Să facă bine statul să-şi găsească icul cel mai bine potrivit!

Se vede de aici că sula acţionează întotdeauna ca un dascăl perfect, care te face să înveţi pe propriile-ţi nevoi şi disconforturi!

Este evident că s-ar găsi destui să filozofeze că acelaşi efect s-ar putea obţine în momentul în care s-ar constitui o masă sau un scaun critic când conştiinţa „cetăţenilor juridici”, de exemplu ai României nu ar mai polua, i-ar împiedica să mai fie păcătoşi.

Se poate ? Evident că da, dar numai în cea mai ipotetică lume care există numai în mintea unor oameni care nu sunt în stare să creeze ci numai să filozofeze frumos!

De ce este această ipoteză a „masei şi scaunului critic” falsă, ipotetică şi sterilă?

In primul rând fiindcă presupune impersonalul, adică faptul că „masa sau scaunul critic” ar trebui să se constituie de la sine, fără aportul persoanelor vii. Evident că „masa şi scaunul critic” se pot regla numai printr-o alimentaţie corectă şi numai dacă este vorba despre persoane identificate. Când este vorba despre colective sau mulţimi de persoane, cum ar fi mulţimea poluatorilor potenţiali, nici o mâncare nu poate determina „masa sau scaunul critic”!

In al doilea rând fiindcă „masa critică” nu se poate dirija ci poate doar apărea în mod spontan sau ca efect al unei actiuni bine realizate. Cu alte cuvinte nu există nici o raţiune raţională prin care să se aştepte ca poluatorii să devină în mod spontan „conştienţi” sau plini de „conştiinţă civică”!

Se poate dovedi această concluzie? In mod evident că da.

Dacă nu ar fi fost pastorul Laszlo Tökes, Malta şi serviciile secrete prezente în Româna nu ar apărut nici astăzi „masa sau scaunul critic” care să schimbe regimul politic.

Dacă nu ar fi apărut unităţile lanţurilor de magazine românii nu ar fi avut nici un fel de „masă sau scaun critic” că să ajungă un popor de cumpărători.

Se poate concluziona că icul şi sula reprezintă metoda care este adesea dacă nu mereu, mai importantă decât calea sau călătoria.

Calea o găseşti, călătoria tot o faci dar metoda trebuie să o alegi. Alegerea însă o poate face numai un om liber, un om obişnuit să-şi ţină viaţa în propriile mâini.

Ce se întâmplă însă când omul nu este liber, când orizontul său este unul al unei slugi cu capul mereu plecat?

Atunci începe goana după minuni de oriunde până la Maglavit, apare dragostea de tătuci de la Decebal cel unic, la Stefan cel Mare sau Nicolae Ceauşescu atoateştiutorul şi atoatefăcătorul, teoriile non-acţiunii cum ar fi aceea a „maselor critice”.

Rudă cu fatalistul „dă-ne doamne!”, metoda masei critice nu funcţionează împreună cu „scaunul critic” şi nu are nimic de-a face decât cu regimul alimentar al persoanei.

O aplicaţie concretă se referă la problema plagiatului în societatea plagiatului pontal, unde metoda maselor critice nu are cum să dea vreun rezultat, altul decât discursurile sterile.

Este evident că plagiatele reprezintă fapte antisociale deosebit de grave şi nu „mofturi academice” cum se grăbesc mulţi să le catalogheze. Motivul este simplu şi este legat de faptul că aceste fapte se petrec în lumea şcolii unde exemplele sunt valabile pentru toţi şi mai ales pentru cei care trec prin şcoală înainte de a deveni cetăţeni responsabili, adică pentru tineri.

Până în prezent plagiatele au fost tratate numai ca acţiuni personale în ciuda faptului că un plagiat prezintă trei caracteristici esenţiale: a) nu sunt săvârşite de persoane analfabete; b) sunt săvârşite întotdeauna cu ştiinţa a cel puţin două persoane; c) între persoanele care au ştiinţa unui plagiat se creează întotdeauna relaţii obscure, în afara legilor, care sunt specifice reţelelor de corupţie.

Acesta este motivul pentru care pe site-ul www.plagiate.ro s-a introdus, pentru prima dată în lume „o sulă” adică o listă cu totul nouă în care sunt incluse acele părţi care au sprijinit şi favorizat persoanele care sunt responsabile de realizarea de opere plagiate. Este evident că aceşti complici sunt universităţile şi conducătorii ştiinţifici care au condus şi au admis acordarea de titluri de „doctor” pentru teze care s-au dovedit apoi plagiate, apoi publicaţiile şi editurile care au contribuit prin punerea în circulaţie al operelor plagiate.

Rămâne acum ca aceşti complici să acţioneze în mod specific pentru a se dezice şi a descuraja plagiatorii! Spor la colaborare pentru curatirea societatii!




*Autorul foloseşte  în mod intenţionat ambiguitatea care apare între „mase” şi „mese”, dar şi licenţa privind „scaunele” pe care fiecare cititor este invitat să le citească potrivit stării sale sufleteşti la momentul lecturii. Este neîndoios că „scaunul critic” este singura realitate care poate obliga la un moment dat o persoană să fie spontană! Mai ales dacă „scaunul critic” este pus într-o relaţie cauzală cu o „masă critică”!

** Pentru cei care sunt preocupaţi de „voinţa maselor” aş dori să subliniez că icul şi sula nu reprezintă o alternativă la democraţie ci calea firească, profesionistă şi competentă, ca alternativă la ignoranţă şi iresponsabilitate guralivă.

vineri, 14 martie 2014

Ministrul Simulikă simulează şcoala...



Pentru unii e suficient să simulezi fericirea şi bunăstarea şi eşti un om împlinit.

Pentru cei mai mulţi însă viaţa este doar viaţă şi ea trebuie trăită în fiece clipă.

In ţara în care primul ministru simulează conducerea ţării aşa cum a simulat că ar fi un om de ştiinţă şi de onoare atunci când a înţeles să plagieze ca să ajungă în rândul intelighenţei din România, miniştrii lui se cred genii simulatoare.

Ministrul Simulikă al educaţiei s-a găsit geniu şi, în ciuda tuturor preceptelor pedagogice, a impus simularea la nivel naţional ca formă de mascare a impotenţei cronice a şcolii din România.
Pentru cine nu ştie, s-ar putea înţelege că simularea este o acţiune înţeleaptă şi că este destinată să ajute elevii.
Să-i ajute pentru ce? Pentru că şcoala are profesori incompetenţi şi învechiţi, plictisiţi, sictiriţi şi supuşi ai unui sindicat atotputernic?

Să-i ajute în faţa invenţiilor imbecile ale hănceilor, hadârilor şi hărdăilor sau hărdaelor care urmăresc un sigur scop: „…să trăim bine şi apoi om munci…”!

Fiecare dintre geniile conducătoare ale ministerului educaţiei nu a înţeles că rolul lor principal este să asigure funcţionarea şcolilor şi mai ales hârtia igienică pentru şcoli şi nu să-şi etaleze incompetenţa şi neştiinţa în ale pedagogiei.
Un ministru al educaţiei nu este pus în funcţie ca să gândească cum să schimbe şcoala ci să asigure condiţiile ca societatea să-şi poată găsi şcoala potrivită.

După o pleiadă de genii neînţelese postrevoluţionare în continuarea tradiţiei Gâdea & Co a apărut ministrul Simulikă. El a simplificat totul până la esenţa neatinsă a societăţii socialist multilateral dezvoltate: nu contează ce faci ci contează ce raportezi.
Cum poţi raporta o catastrofă? Simplu: fără să o raportezi!

Si atunci ministrului Simulikă i-a venit ideea genială: dacă simulezi un examen ale cărui rezultate nu le treci în catalog, poţi spune primului plagiator al ţării că totul este perfect, şcoala are rezultate excepţionale indiferent de rezultate. Cum Primul nu ştie citi ci numai plagia, România rămâne în elita lumii!

Ca să ascundă că şcoala este proastă, că şcoala se face numai ca să aibă profesorii norme şi că elevii sunt prostiţi în mod sistematic să înveţe pe de rost lucruri pe care orice căutare elementară pe internet le poate oferi imediat, a trebuit să se întâmple un spectacol grotesc numit simulare. Efectul? Elevii sunt proşti şi dezinteresaţi, iar profesorii sunt în mod implicit, perfecţi şi plini de bune intenţie.

Faţa umană a simulării: rezultatele nu se trec în catalog! Ca să vezi ce chestie deşteaptă: ministrul Simulikă nu a aflat încă adevărul elementar că elevii se joacă numai între ei. In relaţiile cu ceilalţi, se doresc oameni marturi cât mai repede şi în societate ei nu sunt dispuşi să glumească. Astfel simularea fără trecerea în catalog a notei este o insultă pentru orice minte de copil normal la cap. Fericită ţară că ai copii inteligenţi, tristă ţară să ai o şcoală cu profesori bătrâni la minte şi lipsiţi de orice creativitate!

Examenul viitor, după simulare? La fel de slab, la fel de nenorocit, fiindcă simularea continuă!

Sugerăm lui Simulikă să generalizeze simularea: să simulăm că suntem o ţară civilizată, să simulăm că muncim, să simulăm că suntem în Schengen, să simulăm…

Mai putem cere cetăţenilor ca în ziua de Crăciun să vină toţi la locul de muncă şi să simulăm pentru o jumătate de oră că muncim ca să dovedim Europei că putem avea productivitate, că ştim să muncim, că noi putem să simulăm orice fără să ştim de fapt nimic.

Sau am putea simula că suntem bărbaţi, fără să fim, sau am putea simula că avem justiţie, alături de chioara care se crede rudă cu Dumnezeu, sau am putea simula că suntem un stat democratic nu că suntem un stat securist mascat într-un stat demn de a fi o curiozitate dacă nu ar fi locuit.