duminică, 22 ianuarie 2012

Anapodacia: Demnitate şi decenţă vs. Circari şi zdrăngănele

O şcoală....
O şcoală, o universitate este asemenea unei corăbii care, după echipaj şi munca acestuia şi căpitan, poate fi navă amiral şi motiv de mândrie sau adăpost de piraţi, plagiatori, activişti şi arivişti, paparude şi matracuci, circari şi profitori.
O şcoală nu poate fi insultată, o şcoală este un templu. O şcoală poate fi însă murdărită de cei care o conduc.
Politehnica din Cluj ar fi putut fi o navă amiral a României şi Europei….
Asta până când Politehnica din Cluj a încăput pe mâna unor circari care au făcut din ea feudă de jaf pentru ei şi spre îndestularea aplaudacilor lor.

Paranoia circarilor…
După ce i-au cumpărat pe toţi, circarii şi-au scos în faţă paranoia. Cu maşina de vot a Senatului atent construită şi mituită, circarii au aplicat managementul paranoic circar.  
Pentru aceasta în Senat, au înlocuit limba română, care era şi este o dificultate intelectuală severă pentru mulţi dintre primitorii de lefuri de profesori universitari, cu limba latină pe care tot nu o înţelege nimeni, dar sună IMPERIALLLL!
Numai în această limbă, marele circar putea fi numit cu voce mieroasă şi sâsâită de micul circar de serviciu „…ilusstrissimussss rectorusssss maximusssss circarus…”!
Maximus circarus a dat tuturor aplaudacilor săi câte un os de ros şi apoi, în grandomania sa, a început să creadă că cei din jurul său nu pot trăi fără titlul de „doctor honoris causa” pe care el trebuie musai să li-l confere.

Fabrica de zdrăngănele „honoris-causa” şi feţe bisericeşti care se dedulcesc ...
Cum inginerii confecţionaţi după metoda inutilităţii ilustrissime nu au cum să fie de folos cuiva deci au şanse minime să ajungă oameni de vază, Maximus circarus s-a orientat repede şi a început să verse zdrăngănele sunătoare ca titlurile de doctor honoris causa în lumea somităţilor cu orgolii patologic inflamate.
Aşa a apărut anunţul absolut autentic de mai jos în care două feţe bisericeşti sunt pregătite pentru blagoslovire cu onorificul titlu al şcolii tehnice ca la rândul lor să se simtă obligate ca odată să-i mai atârne o zdrăngănea şi Maximus circarus-ului:
Stimaţi colegi,


vă invităm marţi 24 ianuarie 2012, ora 12.00, în Amfiteatrul A123, B-dul Muncii nr.103-105, la Sedinţa solemnă a Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, organizată cu prilejul Unirii şi a decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca,
- Inalt Preasfinţiei Sale ANDREI ANDREICUŢ, Arhiepiscop al Vadului, Feleacu-lui şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
şi
- Preasfinţiei sale FLORENTIN CRIHĂLMEANU, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Afisul si programul evenimentului se afla la adresa: invitatie
CANCELAR
Prof.dr.ing. Daniela Manea
Ar fi profund greşit să-şi imagineze cineva că preaînaltele feţe bisericeşti au fost sau vor fi violate, adică le-ar obliga cineva că devină doctori honoris causa! Nu, nici vorbă! Preaînaltele feţe au consimţit cu gângureli de voluptoasă plăcere să se dedulcească la zdrăngănele, fiindcă nu te face nimeni dr.h.c. fără să-ţi dai în prealabil acordul.
O fac fiindcă şi ele, adică feţele, sunt fiinţe omeneşti şi trufia le este comună cu a păcătoşilor pe care îi păstoresc şi cărora le predică atât de convingător despre gravitatea acestui păcat. Ele omit însă că păcatul este cu atât mai mare cu cât cunoaşterea este mai mare şi mai omit faptul că pentru o şcoală, fapta lor este o adevărată blasfemie!

Contribuţiile de excepţie a "feţelor" fără faţă…
In neghiobia mea, poate, nu m-am documentat încă suficient şi feţele de mai sus au ajuns specialişti în „ingineria clericală”, rudă cu „ingineria financiară”!
...Sau poate, în neghiobia mea nu am fost în stare să înţeleg că acceptarea titlului de dr.h.c. este preţul talanţilor cu care circarii şi ţucălarii lor plătesc managerilor bisericilor ca să li se ierte lor păcatele de activişti cu etichetă mincinoasă de ateu pusă pe pieptul lor umflat de acum 20 de ani şi pe care acum s-au grăbit să-şi atârne eticheta mincinoasă de creştin smerit şi cuvios.
...Sau poate, în neghiobia mea, nu am fost în stare să înţeleg demersul circarului-şef, orga-nizator de înmormântări şi parastasuri, de a-şi „…unge şefii ginerelui…” şi de a pregăti lan-sarea unei noi specialităţi de inginerie unică în lume şi Calea Lactee în crematoristică şi tehnici de înmormântare moderne. 
...Sau poate, în neghiobia mea, nu am fost în stare să înţeleg că făcătorii de facultăţi mecanice pe principiul “…fiecare profesor, un decan - fiecare profesor cu facultatea lui…” au aflat deja că feţele au descoperit că superba cultură dacă, adică cea a marelui popor dac, sintetizată atât de fidel pe ciobul cu “Decebalus per Scorilo” se poate completa în mod fericit cu minunata cântare dedicată paranoicului Maximus circarus ca “Munteanus per Ceauşesculo” sau cu “Ceauşescus per Munteanusculo”, dacă da, dacă nu, dacă, dacă….
…Sau poate, în neghiobia mea, nu sunt în stare să înţeleg că un om adevărat, şi cu atât mai mult o înaltă faţă bisericească trebuie să aibă decenţa să facă judecată dreaptă dacă ce i se oferă este un drept sau este o mânjire a mâinilor şi sufletului? Nu este prost cine primeşte ci este prost cine dă! Aici nu poate fi vorba despre prostie, dar de morală şi decenţă este loc cât încape!

Propuneri pentru Maximus circarus
Pentru a-l ajuta pe Maximus circarus şi pentru a face o ţâră de economie la banii de la bugetul public aruncaţi cu dărnicie celorlalţi circari să ducă la capăt cercetări savante pentru completarea listei de dr.h.c. ai Politehnicii din Cluj, mă simt obligat să dau o listă de propuneri de nume de personalităţi demne de titlul ajuns de circul lumii: Hugo Chavez, tânăra speranţă a poporului coreean Kim Jong-un, Fane Spoitoru, procurorii care „instrumentează” plângerile împotriva circarilor, Nicoleta Luciu, injectorul din tramvaiul 41, Fidel Castro Ruz, Gore din Chitila, Copilul Minune, …
Cred că circul fiind gata organizat, Maximus circarus ar putea să inventeze să dea titlul de dr.h.c. post-mortem şi atunci lista se poate lungi în mod substanţial cu: Nicolae Ceauşescu, Lenin, Ludovic al IV-lea, Napolean, Petrache Lupu de la Maglavit, Nero, Pintea Viteazul, Decebal, Traian, Homo sapiens fosilis de Cro-Magnon…
Mai daţi-i, fraţilor, un mandat de „...ilusstrissimussss rectorussss maximusssss circarus...” să facă doctori honoris-causa cu toptanu’ !
Mai daţi-i, fraţilor, un mandat de „...ilusstrissimussss rectorussss maximussss circarus...” să ajungă în Ghinesbucă drept campion absolut al numărului infinit de titluri de doctor honoris-causa cerşite pentru el de peste tot!

In loc de pildă….
Atât şcoala cât şi biserica modelează oameni pentru a-i face mai compatibili cu societatea şi cu ei înşişi. Datoria preoţilor ca şi a dascălilor este să fie modele prin ceea ce spun şi ceea ce fac. De aceea este normal ca orice intervenţie a lor să se finalizeze cu o pildă de profundă şi înţeleaptă sinteză. Pentru a nu îngrădi imaginaţia şi frumuseţea de gândire a tinerilor noştri studenţi îi voi lăsa pe ei să construiască, fiecare în parte, pre natura şi simţirea lui, pilda din cuvinte cheie. Vă propun deci să vă construiţi pilda din conceptele:

Demnitate. Datorie. Decenţă civică. Abuz. Responsabilitate. Făţărnicie. Morală minimă. Mită. Transparenţă. Respect pentru adevăratele valori.

Notă: Pentru cei mai puţin obişnuiţi cu titlurile academice şi, mai ales, cu folosirea lor ca zdrăngănele şi construirea matraprazlâcurilor circarilor citez din  regulamentul specializat.

Titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA reprezintă cea mai înaltă distincţie onorifică acordată de Senatul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca persoanelor care s-au distins prin realizări deosebit de importante în domeniile ştiinţei, tehnicii, culturii, şi care au adus mari servicii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.(care? care?? care?????)(ha! ha, ha ! ha, ha, ha!!!!!!!!!)”


marți, 17 ianuarie 2012

Anapodacia: Justiţia directivelor… dirijate

Limba română este o limbă dificilă. Cum spunea cineva limba română este cea mai uşoară limbă slavă şi cea mai dificilă limbă latină. Ce este însă esenţial este că cei care o vorbesc sunt ca limba: anapoda!

Ce este interesant este că cei mai afectaţi de uzul limbii sunt oamenii puterii care lipsiţi de alte argumente ale inteligenţei rămân doar cu limba.
Zicea un ministru al justiţiei „…vom cere CSM să aplice în mod drastic legea penală…”.

Domnul ministru-aghiazmă adică bun la orice, cu orice guvernare uită că este jurist şi dă directive ştirbei justiţii a Anapodaciei: să aplice „drastic”, şi nu altcumva, legea penală!

Domnul-tovarăş al justiţiei nu ştie că legea penală ca şi legea lui Ohm sau ca legea profitului se aplică sau nu se aplică! Niciodată o lege, nicio lege nu se aplică „drastic”! Se aplică în mod corect şi fără părtinire. Domnul-tovarăş al ministru este ferm convins că hoţii noştri sunt mai buni, cu ceva mai buni, decât hoţii voştri!

De ce crede un ministru al JUSTIŢIEI că o lege se aplică partinic? De ce nu cere acest ministru să nu se construiască închisori speciale pentru cei judecaţi drastic şi închisori speciale pentru cei judecaţi cu omenie? De ce nu precizează domnul-tovarăş ministru care este diferenţa dintre drastic şi omenos? Mândră limbă, la ce acte murdare este pusă să serveşti!

De ce mai stai pe scaunul călduţ ca să-ţi ajuţi capul să nu gândească, ministru anapodac?

luni, 2 ianuarie 2012

Anapodacia: Concurenţa neloială şi legalizarea furâciunii din banul public

Că Anapodacia cu nu a avut niciodată cercetare, o ştie orice majoritar minoritar. Nu o acceptă anapodacii care îşi pot imagina numai ce le introduce în cap în mod presat presa.
Necazul este însă că cei mai mulţi anapodaci s-au ascuns în institutele de cercetare şi universităţi şi de acolo s-au scurs în parlament unde au început să facă lucrurile aşa cum le ştiu ei cel mai bine, adică anapoda. De exemplu, au legiferat că oamenii statului pot doar minţi şi fura din banul public, dar ei nu au voie să rişte nimic. Riscă numai investitorii privaţi, dar pe ei îi priveşte, că ei sunt hoţi de cum se nasc şi sunt fraieri care trebuie să plătească biruri, fără să pună întrebări.
Simulacru anapodac de economie de piaţă

Ce se construia ziua, se dărâma noaptea” spune o poveste veche sau într-o lume anapoda se mai spune că se foloseşte mâna stângă pentru a construi şi mâna dreaptă ca să dărâme ce construieşte.
România este o ţară cu economie de piaţă adică pentru înţelesul celor mulţi fiecare persoană poate fi investitor cu banii lui cu care poate finanţa orice afacere prin asumarea riscului propriu.
Fiecare şi totuşi nu chiar fiecare…
România nu a avut niciodată nici un premiu Nobel, nu a avut niciodată o cercetare adevărată dar a încercat să creeze impresia că se preocupă de cercetare şi de inovare.
Cercetarea mincinoasă cu ajutorul legiuitorului darnic pe ban public
Dovadă că lucrurile stau aşa este că singurul statul şi numai statul finanţează în România cercetarea, aşa-zis ştiinţifică. Si pentru că lobby-ul cercetării în parlament este mai important decât principiul economiei de piaţă, s-a născut legea furâciunii din banul public. Legea sprijină incompetenţa celor ascunşi de ani de zile în institutele de cercetare şi universităţile de sub auspiciile statului. Practic, prin lege, statul se este pus să-şi asume riscul pentru că nişte indivizi se fac că fac cercetare. Practic, investitorul privat este obligat să-şi asume riscul pentru banul propriu investit, dar angajatul incompetent care nu este în stare să construiască un proiect de cercetare realist şi evaluatorul, coleg al acestuia şi la fel de incompetent ca şi primul sunt exoneraţi de responsabilitate când aruncă banul public la gunoi.
Lege pentru furâciune din banul public, pentru acoperirea minciunii
Art.87. Statul acceptă existenţa şi preluarea riscului pe piaţă, pentru finanţările de la bugetul de stat, în vederea implementării politicilor de cercetare-dezvoltare şi inovare. Incadrarea în situaţia de eşec este constatată de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, pe baza analizelor efectuate de experţi. Eşecul pe piaţă nu presupune obligativitatea recuperării fondurilor cheltuite. Constituie eşec în activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare situaţiile pentru care nu au fost îndeplinite obiectivele tehnico-ştiinţifice stabilite la iniţierea acestei activităţi, din motive obiective. (Ordonanţa Guvernului nr.57 / 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică aprobată prin Legea nr.324 / 2003)
Intrebări pentru fraierii din Anapodacia
Despre care "risc de piaţă" vorbeşte textul de lege? Risc pentru ce? Eşec la ce? La un proiect construit în mod realist? De ce cercetează cercetătorii din institutul de cercetare sau universitatea românească vapoarele cu motoare cu reacţie care se deplasează încet pe şosele? Cine a mai făcut aşa ceva şi cine are nevoie de aşa ceva? Păi, dacă nu există nevoia şi abilitatea, de ce ar fi statul nebunul care să accepte să finanţeze o astfel de cercetare? De ce trebuie statul să finanţeze echipele de incompetenţi impotenţi ştiinţific care se ascund în clădirile imense ale institutelor comuniste de cercetare construite să copieze tehnologiile furate de la firmele lagărului capitalist? Cine are interesul să sprijine sifonarea banului public prin buzunarele şefilor institutelor şi universităţilor de stat? De ce trebuie statul să sprijine lipsa de eficienţă ştiinţifică şi economică în cercetare? Care sunt experţii chemaţi să constate „situaţia de eşec” a unei cercetări? Dacă există aceşti experţi, de ce nu sunt ei angajaţi să constate în momentul „iniţierii” (lansării) că propunerea de proiect este irealizabilă şi inutilă? Unde sunt şi stau ascunşi aceşti experţi pe durata de realizare a proiectului ca să nu intervină în primul moment în care se constată că tema de proiect nu se va putea finaliza potrivit angajamentului propunerii de proiect? Cercetarea anapoda înseamnă investiţie anapoda, înseamnă concurenţă neloială pe o piaţă unde alţii îşi riscă banii şi nu cer să li se numere sau scutească situaţiile de eşec, înseamnă minciuna chiar şi pentru ciudaţii Anapodaciei! Trai nineacă pe banii contribuabilului român fraier!

Se naşte o nouă ţară pe harta lumii: ANAPODACIA!

Aşezarea, suprafaţa şi populaţiaZiua naţională, steagul şi imnul

O nouă ţară se descoperă pe sine pe harta lumii. Este ţara lucrurilor făcute anapoda.
Numele ţării este Anapodacia iar locuitorii săi se numesc anapodaci. Tara nu are capitală sau, mai bine zis, întreaga ţară este propria sa capitală. In acest fel, nimeni nu mai este în provincie şi toţi anapodacii sunt din capitală.
Tara este aşezată bine în mintea unora din neamul urmaşilor familiei soţilor Decebal şi Traian.
Suprafaţa ţării este întotdeauna mai mare decât suprafaţa ţării fiilor fără mamă.
Ziua naţională a Anapodaciei este data de 31 februarie iar în anii în care această zi nu este cuprinsă în calendar, ziua naţională este în fiecare zi.
Steagul Anapodaciei este unic: o gaură dată-n altă gaură. Prima gaură simbolizează istoria Anapodaciei, iar gaura din gaură viitorul glorios care vine în mod anapoda din prima gaură.
Pentru cine doreşte, Anapodacia are şi un imn milenar care începe cu „Pe-al nostru steag e scris uimire…” dar nimeni nu ştie ce legătură anapoda au cele două găuri recursive de pe steag cu uimirea milenară a anapodacilor.
Organizarea statală
In Anapodacia se conduce numai după lozinci şi lozinca de lozincă este „anapoda în toate”. Ca această ţară să se deosebească de celelalte ţări ale lumii, aici carul se pune înaintea boilor şi iapa se bate ca să priceapă şaua.
Singura grijă a anapodacilor este să fie în orice moment egali. Anapodaci sunt oameni egali şi chiar şi mai egali între ei. Pregătirea lor este deosebită şi toţi le ştiu pe toate. Adică, dacă este meci de fotbal, toţi ţin cu aceeaşi echipă care este musai câştigătoare şi toţi ştiu cum trebuie organizată echipa ca să câştige cu scorul pe care-l ştiu toţi.
In Anapodacia nu există secrete. Tot ce este secret este cunoscut de toată lumea. Ce nu este secret nu este ştiut de nimeni fiindcă nu merită să fie ştiut.
Anapodacia are o minoritate majoritară a celor care se cred unici şi conduc ţara şi o majoritate minoritară a celor care văd, tac şi înghit.
Minoritatea majoritară este treimea ruşinii din curba lui Gauss, pe când majoritatea minoritară este restul merituos de două treimi al aceleiaşi curbe. Cu toate acestea, gălăgia inutilă a minorităţii majoritare este întotdeauna suficient de mare ca să acopere gura care tace a majorităţii minoritare. Un majoritar minoritar poate ajunge minoritar majoritar adică un adevărat anapodac, când acceptă să gândească anapoda, dar niciodată nu se întâmplă ca un minoritar ajuns majoritar, adică un anapodac adevărat, să gândească altcumva decât anapoda şi să ajungă în acest fel majoritar minoritar.
Ca să păstreze puritatea etnică şi faptică a populaţiei anapodace, sunt ajutaţi să emigreze numai cei care nu sunt în stare să gândească anapoda.
In ţara Anapodaciei, scrisul este inutil. Se foloseşte numai vorbăria în vânt şi vorbăria de pomană. Vorba fiind foarte ieftină, ţara Anapodaciei este foarte eficientă din punct de vedere economic: din gură, toate se fac de îndată şi foarte uşor.
Starea de evoluţie normală a Anapodaciei este reforma cu orice preţ. Aici însă reforma este anapoda. Toate reformele se fac de la zero, adică fiecare are reforma lui şi o face numai după ce distruge cât mai mult din reformele predecesorilor săi.
Anapodacii se nasc gata ştiutori. Scoala se face numai pentru diplome. Cu diplomele de studii nu se poate face nimic util, dar ele folosesc la angajarea în instituţiile fraiere ale statului anapodac. Profesorii anapodaci nu educă pe nimeni pentru că ei ştiu că nimeni nu poate fi educat şi educaţia este o problemă personală a fiecărui individ.
Justiţia anapodacă judecă nejudecat şi o face numai atunci când este vorba de cei care nu vor să fie anapoda. Justiţia anapodacă nu-i judecă niciodată pe anapodaci. Pentru ei deciziile instanţelor sunt date anapoda.
Anapodacia are o politică unică în lume: socialo - comunisto – liberalo – creştino – laburisto – liber - schimbistă pe care o face un singur partid, cu fără nici o doctrină dar cu atâtea nume câţi anapodaci se doresc a fi oameni politici. Nu există anapodac adevărat care să nu vrea să fie om politic! Anapodacii sunt întotdeauna în opoziţie şi astfel această ţară este condusă numai din şi de opoziţie.

Puterile statului


Adevărata şi singura putere a Anapodaciei este presa. Presa bate realitatea: în Anapodacia nu există decât ceea ce doreşte presa. Presa nu descrie fapte, presa anapodacă făptuieşte fapte, presa anapodacă gândeşte, presa anapodacă creează, presa anapodacă judecă, presa anapodacă conduce, presa anapodacă driblează, presa anapodacă centrează şi tot presa anapodacă marchează. Niciodată nu se ştie ce, dar chemată sau nu, avizată sau nu, presa anapodacă marchează de fiecare dată. In acest fel poporul anapodac află când este revoluţie, când trebuie să se schimbe guvernul, când se schimbă preţul la benzină şi când trebuie să se facă ambuteiaj în Piaţa Oraşului. Presa anapodacă „...e’n toate ce sunt şi’n cele ce mâine vor râde în soare”! Fără presa sa, scrisă, vorbită, văzută şi întotdeauna negândită, Anapodacia ar fi mai săracă, ar fi mai monotonă, ar fi mai decentă.