miercuri, 27 februarie 2008

Pentru ce un blog?

Pentru că mă consider un profesionist…
Am avut mereu în minte crezul profesiei. De aceea am gândit mereu care doreşte să dovedească ceva în viaţă nu poate face compromisuri cu devenirea sa profesională.Am avut bucuria să văd că numărul celor care gândesc aşa este mare.
Că a fost vorba de nenea Bam, cum îi spuneau copii mei, pe numele lui adevărat Gheorghe Mureşan, care la şcoala lui puţină de numai şapte clase a ajuns să conducă, de fapt şi de drept, un parchet forestier,
că a fost vorba de dl. Traian Goian, profesorul de istorie şi franceză, despre care aveam să aflu după mai bine de douăzeci de ani că fusese preot greco-catolic, obligat să re­nun­­ţe şi care m-a învăţat istoria strecurându-mi pasiunea pentru căutare şi dorinţa de as­­piraţie continuă spre demnitate, învăţându-mă lecţia înţeleaptă a învinsului învingător,
că a fost vorba de dna Rodica Filip, profesoara de desen, care cu mijloacele atât de per­su­asive ale omului neobişnuit să opereze cu conceptele raţionalului, m-a învăţat ce în­seamnă libertatea, prin asumarea responsabilităţii de a combina culorile şi de a avea cu­rajul să le foloseşti potrivit inefabilului din tine, chiar dacă cei din jur nu te înţeleg, nu pot sau nu vreau să te aplaude,
cu toţii au clădit în mine dorinţa de a fi sus, de a fi un caracter, de a fi cel mai bun în ceea ce am ales să fac.
Si dacă aşa sunt în forumul meu interior, atunci de ce aş renunţa să fiu un profesionist?

Pentru că nu sunt un indiferent…
Indiferenţa din motive de laşitate şi frică ne apropie de lumea animală. Credem că cei din jur fie că nu au nevoie de noi, fie că cei din jur nu sunt demni de noi.
Cred că în ambele situaţii ne înşelăm. Semănăm atât de mult cu semenii noştri, încât a-i trata cu indiferenţă este echivalent cu a ne iluziona că suntem diferiţi.
Cel mai dureros este momentul trezirii: ori de câte ori aflăm de faptul că suntem la fel, regretăm că nu am încercat mai demult să fim împreună.
Si atunci de ce aş fi azi indiferent?

Pentru că nu pot fi om politic…
Pentru unii a fi om politic este idealul de realizare profesională şi socială, pentru alţii po­litica este singurul loc unde pot să-şi manifeste frustrările după ce au ratat totul.
Primii sunt de admirat, ceilalţi sunt de detestat, dar ai nevoie de multe calităţi naturale pentru a juca un astfel de rol.
La aceste calităţi naturale se adaugă aceea a cameleonului adică proprietatea de a găsi întotdeauna un mediu a cărui culoare o poţi lua şi purta aşa ca şi cum ai fi parte a lui.
Si dacă natura nu te-a înzestrat cu destul cameleonism atunci eşti condamnat să lupţi singur sau să cazi la fel de singur în faţa dorinţelor de anihilare pătimaşe şi dezlănţuite ale celor care se simt ameninţaţi şi care îşi văd propria impotenţă şi incompetenţă în rezultatele tale.
Nu doresc să-mi fac un partid pentru a dovedi că am dreptate…

Pentru că scrisul este şi rămâne o armă… uneori singura fidelă.