Folosul gândului de pe urmă … (1) Intrebări şi propuneri

Gata ! Ministrul educaṭiei a ajuns la gândul de pe urmӑ: toate tezele de doctorat se vor verifica din punct de vedere al plagiatului de universitӑṭile care le-au acordat.
I-a trebuit mult domnului Ministru, fiindcӑ, gândul cel bun vine, în acest caz, dupӑ multe fapte rele, în care acelaṣi ministru, a gândit cu rӑutate ṣi pӑrtinire, a sӑdit piedici ṣi apӑrӑtori pentru plagiatori.
Este cazul acum sӑ vedem cât de bun este gândul de pe urmӑ ṣi ce folos aduce un astfel de gând. O facem prin semӑnarea unor întrebӑri cârcotaṣe.

Care va fi procesul de verificare?

Cum se va face verificarea tuturor tezelor de doctorat susṭinute în universitӑṭi (in integrum !!!!) ?
Cine va face verificarea tezelor de doctorat susṭinute în universitӑṭi (in integrum !!!!) ? Sӑ fie ei profesorii plagiatori au acestor universitӑṭi?
Care este forma în care toate tezele sunt aduse în vederea verificӑrii?
Cine face accesul public la toate tezele elaborate în universitӑṭi?
Care este rolul universitӑṭii în evaluarea tezei acordate de ea: identificӑ situaṭiile de plagiat ṣi le face cunoscute, de exemplu prin publicarea faptei, sau decide dacӑ teza este plagiatӑ sau nu?
De ce ar avea o universitate interesul sӑ admitӑ cӑ are teze de doctorat acordate?

Care ar putea fi scopul social al unui astfel de efort ṣi demers?

In opinia noastrӑ, aceastӑ nouӑ manevrӑ a ministrului urmӑreṣte de fapt vechea sa obsesie: realizarea unei aministii totale asupra tezelor acordate de universitӑṭi.
Toate tezele care nu vor fi gӑsite cu indicii de plagiat, vor fi declarate în mod festiv „sub autoritatea de lucru judecat” ṣi asupra lor nu se va mai putea pronunṭa nimeni, în mod oficial.
Ce se va întâmpla cu tezele identificate ca plagiate? Ce se va întâmpla cu autorii tezelor plagiate> Ce se va întâmpla cu persoanele care au condus aceste teze?
Aceastӑ manevrӑ ar fi cea mai mârṣavӑ acṭiune dirijatӑ de administraṭia de stat pentru a „fenta” vigilenṭa societӑṭii faṭӑ de faptele lipsite de integritate.
Unul din argumentele acṭiunii posibile este simplul fapt cӑ identificarea unui plagiat nu este o judecatӑ într-o instanṭӑ ci rӑmâne o faptӑ care vizeazӑ o scriere inclusӑ în patrimoniul naṭional scris.
Ar mai fi de amintit cӑ s-a dovedit cӑ au existat ṣi fapte de plagiat identificate dupӑ mai bine de 100 de ani.
Tot aṣa s-a dovedit cӑ existӑ plagiate care provin din alte plagiate anterioare.

Opinii ṣi propuneri

Pe baza unei experienṭe îndelungate, câteva opinii ar putea fi luate în considerare:
a) GRAUR (Grupul pentru Reformӑ ṣi Alternativӑ Universitarӑ din Cluj-Napoca) are expertiza publicatӑ în mod detaliat pe www.plagiate.ro. Asociaṭia face acest lucru în mod sistematic ṣi profesionist încӑ din februarie 2012.
b) Tezele supuse verificӑrii ar putea fi abordate de studenṭii universitӑṭii care a acordat titlul. Studenṭii ar putea primi câte un premiu individual de circa 100 lei pentru fiecare plagiat identificat în tezӑ cu indicarea sursei plagiate ṣi a localizӑrii plagiatului în tezӑ, pe baza exemplului oferit în www.plagiate.ro. In acest fel, odatӑ cu recompensa, studenṭii ar dobândi ṣi experienṭa de a evita plagiatul în lucrӑrile elaborate ulterior de ei.
c) Propunem ca toate sumele care vor fi alocate muncii studenṭilor sӑ fie recuperate din salariile conducӑtorilor ṣtiinṭifici ai tezelor (50%) ṣi ale membrilor comisiile oficiale de doctorat (50%).
d) Propunem ca alӑturi de tezele de doctorat, în pachetul de scrieri supuse verificӑrii de plagiat sӑ fie incluse toate lucrӑrile redactate de autori din universitӑṭile controlate, cu începere din ianuarie 1990.
e) Mai propunem ca toate tezele identificate cu plagiate sӑ fie incluse pe o paginӑ web unicӑ la nivelul României. Pe paginӑ ar putea sӑ aparӑ universitatea care a acordat titlul, numele doctorandului ṣi anul acordӑrii titlului, conducӑtorul de doctorat, numele membrilor comisiei de doctorat ṣi numele studenṭilor care au contribuit la identificarea plagiatelor.
f) Propunem ca toate tezele de doctorat sӑ fie publicate pentru accesare ṣi analizӑ pentru orice persoanӑ interesatӑ.

Statul român nu are nici un drept să oblige la publicarea tezelor de doctorat !

Liberalismul se manifestă, prin excelenţă, prin grija de a elimina funcţional statul din toate acţiunile şi activităţile care au semnificaţie şi importanţă pentru societate.

Eliminarea statului sau diminuarea rolului acestuia in orice mecanism social este posibilă şi utilă atunci când soluţia găsită sau aplicată se autoîntreţine.

In concluzie, statul român nu are nici un drept să solicite publicarea tezelor de doctorat susţinute!

Despre doctoratul din România…

In ciuda faptului că doctoratul este o formă de studii prezentă de multă vreme în universităţile româneşti, statutul său este în continuare unul bâlbâit.

Motivele sunt legate de cei doi actori esenţiali: doctorandul şi conducătorul tezei de doctorat.

Primul este, de cele mai multe ori, puţin motivat şi slab pregătit să ducă la capăt o cercetare aproximativă şi lipsită de finalitate.

Cel de-al doilea actor este cel mai adesea slab calificat şi motivat în organizare si cu o redusă competentă în activitatea de cercetare. El este preocupat mai ales de completarea facilă a normei sale didactice si de cercetare pe care activitatea birocratică de îndrumător i-o aduce.

Nici unul din cei doi nu are motivare să facă treabă de calitate. Nenorocirea este că rezultatele acestei cercetări bâlbâite afectează în mod negativ portofoliul activităţii de cercetare a universităţii sau a ţării.

In lumea civilizată a cercetării, calitatea activităţii este dată de numărul de lucrări publicate în reviste de specialitate, iar acest număr de lucrări şi calitatea lucrărilor sunt dependente de gradul de finanţare publică şi privată.

In România, o finanţare lipsită de bază aplicativă, împinge cercetarea şi rezultatele ei într-o zonă profund sterilă.

La această stare de fapt, mai trebuie adăugată o imagine cu totul eronată asupra tezei de doctorat.

In accepţiunea şcolii româneşti teza de doctorat este forma supremă de concentrare a rezultatelor cercetării doctorandului, este o lucrare de valoare exceptională pentru stiintă. Nimic mai eronat!

Teza de doctorat este, în sine, un document administrativ în care este raportată o activitate de cercetare. Teza de doctorat este o lucrare de absolvire a unui ciclu de calificare profesionala a doctorandului. Teza de doctorat este numai o dovadă că un om poate face si cercetare, este calificat să facă activitate de cercetare.

In acest fel, teza de doctorat trebuie doar să sintetizeze rezultatele cercetării şi nu trebuie să le prezinte ca atare. Teza, în sine, este o lucrare, dar nu este cu necesitate ca o lucrare de valoare stiintifică exceptională. Prezentarea reală a rezultatelor cercetării se face cu adevarat în publicaţiile de specialitate sau în alte publicaţii dedicate, unde aceste lucrări sunt recenzate cu competenţă şi oferite studiului unui grup de cititori calificat şi interesat.

Astfel, teza de doctorat, în sine, are la bază raportarea rezultatelor cercetării în lucrări publicate în reviste de specialitate.

O astfel de viziune pune în evidenţă faptul că în momentul susţinerii tezei, componentele sale au fost deja publicate şi au trecut deja un examen serios si pertinent în lumea stiintifica de acceptabilitate, originalitate şi autenticitate al unor recenzori calificaţi.

Starea de fapt a plagiatului în tezele de doctorat

Regimul doctoratului din România face ca tezele de doctorat să fie nişte colecţii de informaţii insuficient argumentate, neverificate şi lipsite de aplicaţii.

In condiţiile în care Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro dovedeşte că în România plagiatul este un atribut esential al multor dascăli ai şcolii superioare de la preşedintele Academiei Române la cel mai modest profesor, transmiterea tradiţiei lipsei de integritate pare o cale firească.

Tradiţia lipsei de integritate şi o lipsă de calificare în materie de cercetare şi coordonarea cercetării duce doctoranzi la rezultate cu totul lipsite de relevanţă.

Peste aspectele personale ale plagiatului si plagiatorilor se suprapune tot mai mult grija instituţiilor de a ascunde adevărata stare de fapt. In acest fel, se creează adesea organe şi organisme ale Ministerului Educaţiei în alcătuirea cărora se regăsesc profesori plagiatori dovediţi. Interesul lor personal şi de grup, suprapus intereselor politice meschine manifestate prin presiuni subterane fac din starea lipsei de integritate academică din România o stare cronică de afectare a societăţii şi de stimulare a corupţiei „gulerelor albe”.

In universităţi s-a instalat "omerta". Orice manifestare de opunere la degradarea integrităţii academice este catalogată drept afectare a imaginii instituţiei, drept calomnie.

Aceste condiţii maschează o realitate crudă: plagiatul la studenţi şi doctoranzi este un efect al influenţei mediului care oferă cele mai nefericite exemple de cum nu trebuie procedat. Exemplele sunt încă mai nefericite atunci când se ţine seama de faptul că existenţa şi succesul în instituţie al profesorilor plagiatori nesancţionaţi reprezintă modele pentru tinerii care cunosc doar această realitate.

Soluţia practică de evitare a plagierii în tezele de doctorat

In cadrul activităţii de prevenire si de cercetare a căilor de prevenire a plagiatului desfasurate in mod sistematic de asociaţia GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, a rezultat o soluţie practică uşor de aplicat şi cu efecte benefice asupra activităţii de cercetare a universităţilor. Soluţia noastră are următorii paşi:

Pasul 1. Doctorandul îşi face cercetarea în condiţiile impuse de universitatea unde este înscris.

Pasul 2. Rezultatele parţiale ale cercetării efectuate sunt publicate la momentul finalizării etapelor de lucru, si nu la finalul redactarii tezei, în reviste de specialitate.

Pasul 3. Teza de doctorat este redactată ca o sinteză a articolelor efectiv publicate.

Pasul 4. Comisia de evaluare şi admitere la susţinere a tezei de doctorat procedează la evaluarea sintezei şi a articolelor publicate.

Pasul 5. Apare o presiune benefică asupra activităţii de organizare a cercetării doctorandului.

Ulterior susţinerii tezei de doctorat, fiecare doctorand are dreptul potrivit legii dreptului de autor să-şi aducă opera, în orice măsură doreşte, la cunoştinţa publicului.

Teza depusă, potrivit procedurii legale în bibliotecile anume precizate, poate fi inspectată sau consultată în condiţiile unei lucrări oarecare deja publicată.

Din soluţia prezentată este evident că orice organ sau organism al statului nu-şi mai găseşte vreun rol activ, mai ales în cenzurarea sau controlul administrativ al tezei de doctorat, inclusiv prin impunerea condiţiei ilegale şi abuzive de obligare la publicare a acesteia.

Procedura dată este una bine definită şi răspunde tuturor cerinţelor activităţii şi standardelor legilor în vigoare.

Este de precizat că nu există nici o restricţie ca universităţile la rândul lor să condiţioneze finalizarea pregătirii prin doctorat de publicarea tezei ca lucrare de sine stătătoare. Acest lucru are însă caracter procedural şi are caracterul unei relaţii contractuale specifice.

Efecte previzibile

Soluţia propusă elimină isteria actuală nefirească privind tezele de doctorat plagiate.

Aplicarea soluţiei propuse creşte în mod implicit calitatea tezelor de doctorat şi elimină orice fel de acţiuni care ar putea fi asimilate corupţiei sau lipsei de profesionalism.

Soluţia propusă sporeşte in mod firesc volumul portofoliului de lucrări publicate al cercetării româneşti.

Soluţia propusă constituie o cale firească de respectare a legii dreptului de autor şi de responsabilizare a doctorandului.

(Această soluţie este însuşită de GRAUR şi va fi dirijată către Ministerul Educaţiei şi organele de media în vederea evaluării şi aplicării imediate).

"Noaptea rectorilor obedienţi" nu înseamnă numai compromiterea autonomiei universitare…

Primul vis al instituţiilor de învăţământ superior din România a fost, după 1989, primirea autonomiei universitare: de cucerit nu a cucerit-o nimeni, niciodată!

In versiunea mioritică, autonomia universitară însemna dreptul la feudalizarea învăţământului superior: fiecare universitate o feudă, o feudă unde noi ne alegem baronul, unde noi ne facem legile, iar baronul ne împarte fiecăruia banii ce ni-i dorim.

Autonomia universitară s-a chinuit să se nască, şi-a făcut victimele, este pe cale să-şi producă clonele pentru o dorită perpetuare. Lozinca spunea tot realitatea ascundea.

Până a venit noaptea rectorilor obedienţi. In această noapte, de 27 ianuarie 2018, s-a întâmplat un singur lucru remarcabil, trecut uşor cu vederea de cei mai mulţi dintre privitori. Pentru prima dată, în mod public şi deschis, rectorii obedienţi au aderat la un document neacademic, fără să aibă mandat sau accept din partea Senatelor care i-a ales.

De mirare a părut viteza cu care s-au mişcat rectorii obedienţi, de mirare a părut reacţia lor sincronizată şi politizată, dar puţini au încercat să afle care este imboldul care i-a mişcat la unison pe autorii nopţii.

O privire simplă în urmă arată că universităţile au cel mai privilegiat regim între instituţiile României. Ele au avut aproape întotdeauna la profesor universitar sau un fost rector la conducerea ministerului educaţiei.

In afară de faptul că, în mod indirect, rezultă caracterul politizat al conducerilor universităţilor, în mod practic am avut parte, de fiecare dată, de o teorie frumoasă care nu ducea nicăieri a acţiunii ministerului şi în dosul lor, la fapte de sifonare a banului public arareori aduse în lumină. "Noaptea rectorilor obedienţi" permite recunoaşterea deschisă a stării de fapt.

De ce l-au susţinut rectorii obedienţi pe acest ministru? Acesta este subiectul succint al acestei scrieri.

Aveau rectorii obedienţi voie să facă apelul lansat?

Răspunsul este prea simplu: nu. Motivele însă sunt multe şi serioase.

In primul rând este uşor de constatat că se încalcă principiul autonomiei universitare şi al declaraţiilor cu privire la depolitizarea sistemului de învăţământ. Se dovedeşte acum că universităţile sunt feude în care singurul care decide este rectorul cu camarila sa. Senatul este o aparenţă care dă bine.

In al doilea rând apelul rectorilor vine să se pronunţe într-o zonă străină competenţelor lor. Educaţia nu este exclusiv a universităţilor, educaţia este un domeniu de interes al tuturor iar ministrul educaţiei face politica educaţiei în viziunea unui partid politic. Nici o persoană, de pe poziţia de rector sau cu implicarea calităţii de rector, fără mandatul entităţii care l-a ales nu are căderea să formuleze aprecieri, mai ales într-o problemă de ordin politic, cum este nominalizarea unui ministru.

Si totuşi rectorii obedienţi au făcut-o!

Ce i-au împins pe ei spre acest gest? Vom creiona numai câteva fapte care sunt menite să justifice interesul deosebit al rectorilor obedienţi în a avea sprijinul unui ministru asemenea lor.

Rectorii obedienţi au nevoie de bani…

Ce se află în spatele nopţii rectorilor obedienţi?

In spatele rectorilor obedienţi nu se află principii, ci fapte şi ambiţii. Multe fapte, dintre care, foarte multe sunt la limita sau, cu totul, în afara legii.

Alături de fapte se află un dispreţ infinit pentru banul public şi o dorinţă arzătoare ca în feudele lor legea să fie o excepţie iar voinţa lor să fie lege.

Şcoală pentru nimeni, dar pe ban public…

Una din invenţiile miniştrilor educaţiei construite la cererea rectorilor imaginativi a fost introducerea direcţiilor de studii în limbi străine. Pe înţelesul tuturor: într-o universitate, la o secţie oarecare se decide că va exista o grupă, o serie care va face exact ce fac celelalte grupe sau serii numai că în limba engleză, sau franceză sau germană. Cu amabilitatea Asociaţiei GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, dau în continuare câteva informaţii dintr-un raport mai cuprinzător realizat pentru perioada 2013-2017.

In tabelul de mai jos sunt date informaţii asupra numărului total de absolvenţi ai diferitelor programe de studii, pentru câteva facultăţi din câteva universităţi, mai mici şi mai mari, mai anonime sau mai notorii, în limbi străine în principal engleză şi în paralel numărul de studenţi străini care au absolvit aceste programe. Rezultă din cele două numere ataşate direcţiei de studii, cât de necesare sunt acele direcţii pentru instruirea în universităţile româneşti pentru nevoile societăţii româneşti.

Să nu uităm nicio clipă că fanteziile galante ale universităţilor sunt finanţate prin eforturile contribuabilului român!

Nr. crt.	Limba de studiu, facultatea	Număr absolvenţi
		total	străini

 

1.	Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
	Engleză, Facultatea de automatică şi calculatoare	668	0
	Engleză, Facultatea de construcţii de maşini	296	2
	Germană, Facultatea de construcţii de maşini	193	0
	Engleză, Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei	94	0
	Franceză, Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei	41	0
	Engleză, Facultatea de construcţii	98	2

 

2.	Universitatea Politehnica, Bucureşti[1]
	Engleză, Facultatea de inginerie aerospaţială	163	0
	Engleză, Facultatea de antreprenoriat, ingineria şi managementul afacerilor	52	0

 

3.	Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
	Engleză, Facultatea de matematică şi informatică	163	0
	Engleză, Facultatea de ştiinţe politice, administrative şi ale comunicării	290	17
	Engleză, Facultatea de economice şi gestiunea afacerilor	470	50

 

4.	Universitatea „Dunărea de jos”, Galaţi
	Engleză, Facultatea de arhitectură navală	212	1
	Engleză, Facultatea de economie şi administrarea afacerilor	49	0

 

5.	Universitatea din Oradea
	Engleză, Facultatea de geografie, turism şi sport	73	0
	Engleză, Facultatea de inginerie managerială si tehnologică	29	1
	Engleză, Facultatea de istorie, relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi ştiinţele comunicării	139	12

 

6.	Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad
	Engleză, Facultatea de ştiinţe exacte	47	0
	Engleză, Facultatea de ştiinţe economice	102	0

 

7.	Universitatea din Piteşti
	Engleză, Facultatea de mecanică şi tehnologie	126	1
	Engleză, Facultatea de ştiinţe, educaţie fizică şi informatică	140	0

Concluziile se impun: a) Universităţile îşi permit să construiască şcoli pentru nimeni, şcoli care sunt construite împotriva interesului contribuabilului român. b) Direcţiile de studii în limbi străine sunt mijloace prin care baronii rectori îşi pot răsplăti, din bani publici, anumiţi supuşi. c) Direcţiile de studii în limbi străine sunt absolut inutile întrucât sunt deservite de dascăli care nu au uzul limbii străine la nivelul de cunoaştere necesar unei diplome în limba anunţată.

In mod uzual, în orice ţară civilizată, diploma se obţine în limba ţării fără a determina costuri suplimentare. Cine doreşte să studieze într-o limbă anume o face prin studiu individual şi asta numai dacă este necesar.

„Scheletele” din dulapul cu plagiate…

Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro se dovedeşte în ultima vreme un „dulap cu schelete” tot mai temut al rectorilor obedienţi.

Primul motiv al temerii este deficitul de imagine pe care expunerea publică al plagiatelor din universităţii îl creează în condiţiile în care fiecare instituţie de învăţământ se grăbeşte să afişeze eticheta de „universitate de maximă încredere” pentru a seduce cât mai mulţi tineri să devină studenţi.

Al doilea motiv al temerii este unul încă unul şi mai serios. Profesorii din universităţii au plagiat şi acest lucru este dovedit, dar este mult mai grav să se afle că plagiatul a fost realizat în cadrul unor proiecte pe fonduri publice, inclusiv europene.

Ca să facem imaginea mai completă. Universitatea accesează finanţarea publică pentru proiecte care presupun şi publicarea de scrieri proprii. Cum acest lucru este mai dificil, membrii echipelor de proiect găsesc că este mult mai facil să plagieze scrieri realizate de alţi autori. Ca tacâmul să fie complet, plagiatorii declară pe proprie răspundere că scrierile, de fapt plagiate, sunt realizate cu finanţare publică.

Dacă s-ar respecta condiţiile de finanţare legală şi conformă, adică menţiunea modului de finanţare a scrierilor publicare să apară explici în textul scrierii dezastrul ar fi mult mai mare şi dimensiunea fraudei ar avea dimensiunile reale.

Este suficient să se precizeze că în acest moment sunt sub incidenţa încălcării legii, plagiatele indexate sub numerele 00112, 00113, 00114, 00270, 00283, 00285, 00302, 00309, 00315, 00369, 00383, 00384, 00385, 00412 adică 3.5% din totalul publicat al plagiatelor identificate. Procentul redus al fraudei, la nivelul apropiat al unei teze de doctorat plagiate al unei de şef departament DNA, este o presiunea psihologică semnificativă pentru orice rector obedient.

In loc de concluzii…

Nu există concluzii. Această scriere a dorit să fie un avertisment şi o informare pentru cei care mai cred că universităţile sunt instituţii ale progresului social în România. Această scriere a dorit să prezinte raţiuni pentru care persoana numită ca ministru al educaţiei trebuia sprijinită de rectorii obedienţi.

Au făcut-o noaptea prin încălcarea principiilor autonomiei universitare. Numai acest om are batista care poate fi pusă pe ţambal: a fost şi el rector şi cunoaşte bine cloaca.

Este evident că frica a pătruns în oasele lor şi asta fiindcă au aflat că sunt pe cale să primească vizite importante: de la DIICOT, de la DNA şi, mai ales, de la OLAF!

Invitaţiile au început să fie împărţite. Bucuroşi de oaspeţi?

[1] Prorectorul Năvrăpescu recunoaşte că toate aceste facultăţi, adică, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Automatică şi Calculatoare; Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Facultatea de lnginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Facultatea de lnginerie în Limbi Străine, Facultatea de lnginerie Medicală au direcţii de studii în limbi străine, dar refuză să prezinte informaţii asupra acestora. .

Mod de citare:
ISOC, Dorin. "Noaptea rectorilor obedienţi" nu înseamnă numai compromiterea autonomiei universitare… 4 februarie 2018. Disponibil la: dorinisoc.blogspot.ro/.

Viermele cu prezervativ

Viermii trăiesc peste tot unde li se oferă condiţii de trai adică întuneric, înghesuială şi multă, multă promiscuitate. Viermii trăiesc mai ales acolo unde oamenii nu mai au ce căuta sau au renunţat să mai caute.
Cum internetul este o a doua lume a oamenilor s-a ivit momentul să apară şi aici viermii.
Intuneric au din belşug, fiindcă paradoxal, în spatele luminii informaţiei se află întunericul peste numele celor ce o furnizează. Cum nimeni nu poate dovedi că este ce spune, oricine poate fi ce doreşte! Bezna beznei este adevărată lumină faţă de lumina care nu doreşte să fie lumină.
Inghesuiala în lumea internetică este dovedită şi cultivată cu mare grijă prin spami şi valori de spam.
Promiscuitatea este pe aici, una dublă. Există o promiscuitate a celor care o cultivă pe faţă şi o altă promiscuitate a celor cărora le place comoditatea promiscuităţii, putinţa de te complace cu ceva ce în viaţa reală este de condamnat sau interzis.

Viermele de internet se înghesuie pe grupurile deschise de discuţii, se înghesuie în spatele „scrieţi aici părerea voastră” a foilor de presă internetice.

Viermele de internet poate fi recunoscut cu uşurinţă fiindcă el nu are nume şi identitate proprie, el îşi ascunde numele în spatele unui username pe care îl poartă ca pe un prezervativ de care nu se desparte niciodată. Că se prezintă drept „cj666 cj666” sau “hitleru_barbos” viermele de internet se consideră în drept să existe, să se înmulţească şi să se pronunţe, dar toate astea din spatele numelui de prezervare.

Astfel clasificarea lui ca “vierme cu prezervativ” este mult mai apropiată de realizate.

Prezervativul adânc tras pe identitatea reală a viermelui îl apără de toate şi-I permite să se insinueze peste tot. Prezervativul pe care nu îl dă jos niciodată îi permite să-şi ascundă sexul, frustrările pe care le acumulează şi le poartă şi impotenţa şi-i permite să trăiască fără demnitate, fără responsabilitate, fără griji printre oameni.

Intrebat şi mai ales neîntrebat, se vâră în vorbă, emite păreri dar mai ales verdicte, croncăne şi acuză, apoi se retrage şi apare din nou, după un pui de somn al intelectului său de vierme.

Viermele cu prezervativ trăieşte în cicluri: ciclul de frustrare, urmat de ciclul de refulare.

Social, viermele cu prezervativ, este reprezentantul democraţiei, dar nu a oricărei democraţii. Dacă votul cenzitar semnifică o democraţie calificată, dreptul universal reprezintă o democraţie modernă, viermele cu prezervativ este reprezentantul democraţiei futuriste supraunitare. Această democraţie este posibilă numai cu ajutorul acestor viermi care, în cazul oricărui vot, se înmulţesc printre oameni în aşa fel încât depăşesc numărul oamenilor care sunt înscrişi pe listele electorale: un vierme care nu are identitate, poate să-şi atribuie oricâte identităţii chiar dacă în esenţă rămâne tot un singur vierme!

Viermele cu prezervativ este o realizare de excepţie a umanităţii fiindcă el se înmulţeşte fără limite …tocmai fiindcă este purtător de prezervativ! Feriţi, izolaţi viermii cu prezervativ şi aprindeţi lumina fiindcă ea le este singurul duşman de moarte!

Imbecil in tara imbecililor

Sunt luminat, fir-aş orb să fiu!

Prietenul meu, doctorul m-a luminat: imbecil nu înseamnă prost! Deci, nu sunt prost ! Imbecil nu înseamnă oligofren! Ar trebui să fiu fericit şi de asta.
Si atunci medicul vine şi bagă baioneta în mine: imbecilii sunt numai acele persoane care nu sunt proşti, adică pot să judece dar care în loc de coloană vertebrală au o prelungire flască a stomacului…. Care va să zică neamul meu nu are coloană vertebrală!

Imbecilul poate fi strălucitor, dar este imbecil!

Imbecilii mi-au făcut istoria, imbecilii mi-au construit viaţa….
Imbecilii sunt întotdeauna odihniţi. Ei sunt spiţa nobilă a neamului meu care are o singură spiţă: imbecilii s-au născut slugi şi vor să-i facă pe toţi asemenea lor.
Dintotdeauna imbecilii au dus-o bine fiindcă nu eu au dus ţara: ei au împins-o însă! Au împins-o în sărăcie, au împins-o în tratate imbecile ca ei, au făcut guverne imbecile asemenea lor, s-au aliat la războaie imbecile şi în alianţe imbecile!
Si când a venit vremea mea imbecilii m-au făcut să sper, m-au făcut să cred ca nu sunt imbecil destul ! Si am crezut şi am sperat!
Si am ajuns să fiu imbecilul ţării imbecililor!
Am ajuns să ştiu să recunosc un imbecil! Am ajuns să fiu condus de imbecili şi mai ales am ajuns să fiu urât de imbecili!
Acum sunt fericit: fiindcă sunt imbecilul ţării imbecililor!

Cum arată imbecilul?

Imbecilul arată întotdeauna bine. El este fecior de lele, sau de slugă sau de curvă sau de secretară care a fost mereu o curvă.

Imbecilul nu ştie nimic fiindcă toată viaţa a dorit să fie în faţă, dar nu în lumină ci în semiîntunericul de pe scări. Imbecilul îşi duce viaţa pe scări şi pe coridoare. Imbecilul pupă tot: pupă mână, pupă cur, pupă fără alegere tot ce i se oferă! Si pupă mai ales tot ce îi oferă un alt imbecil ajuns deja şef ca să-l ajute să ajungă mai repede imbecil, şef peste imbecili!

In vremea comuniştilor purta o mapă. In mapă erau doar câteva foi. Pe ele nu scria nimic fiindcă imbecilul nu ştie să scrie decât denunţuri. El insă adună tot denunţuri de la cei care asemenea lui, nu ştiu scrie, sunt imbecili şi borăsc numai denunţuri.

Imbecilul este întotdeauna dispus să mintă, să se alieze, să facă partide, să facă grupuri de „oameni de bună credinţă”. Imbecilul îşi vinde mama pe o mână de mămăligă! Iar dacă i se oferă o funcţie de conducere, imbecilul este dispus să-şi şi violeze mama!

Imbecilul poate ajunge şi profesor universitar. Pentru asta nu v-a scrie nimic pentru că un imbecil nu scrie. Pentru asta imbecilul va găsi un imbecil mai modest căruia i se va atârna în spate ca o căpuşă sau ca o bucată de căcărează uscată! Stie că nu va sta prea mult pe spatele tembelului imbecil: drumul lui este din imbecil în imbecil până ajung prorector.

Un imbecil nu poate ajunge rector: un imbecil se poate naşte rector! Dacă este fiu de curvă imbecilă şi dacă imbecilismul lui este strălucitor în toate: cel mai …. între târâtoare, cel mai …între mincinoşi, cel mai … între vânzători şi trădători şi mai ales ….cel mai imbecil dintre imbecili!

Imbecilul nu are faţă! Imbecilul are numai miros: pe aici a trecut un imbecil! Feriţi-vă de imbecili: ei trec peste tot!

Feriţi-vă de imbecilul ajuns intelectual!

Imbecilul ajunge intelectual numai prin furtul unei etichete de intelectual sau prin mezalianţă. Se căsătoreşte de obicei cu o femeie de serviciu dintr-un spital care să-i aducă din pomenile bolnavilor amărâţi care speră să scape mai repede de acolo sau cu o femeie care nu-şi poate găsi un soţ normal. Nu a citit decât titluri de materiale de partid şi se dă dus la biserică. Se duce acolo cu speranţa că va fi iertat. Il iartă numai dumnezeul imbecililor fiindcă numai acest dumnezeu este făcut să ierte imbecili.

Nu uită niciodată să-şi scoată în faţă meritele aşa cum o fac cei care au hernie şi sunt mândri de ea, o arată tuturor, dar nu au curajul să se opereze.

Meritele lor sunt de obicei dovezile nemerniciei umane şi orice om normal le ascunde cu modestie sau cu jenă: imbecilul intelectual nu are jenă şi se laudă numai cu lucruri cu care un om normal nu se poate lăuda.

Experți de experți, Reforma educației sau sfaturi despre cum să facem baie fără să schimbăm apa…

„Eu sunt doar expert” spune în fața camerelor de luat vederi un expert. Domnul Profesor, că era profesor, omitea să spună în ce era expert.

Expert în educație? Expert în Reformă? Expert în Reforma educației? Expert în construirea legilor? Mâlc! Apoi a venit dezvoltarea logică a teoriei: la început facem o analiză diagnostic, apoi identificăm şi reținem problemele şi apoi dăm soluțiile. Guvernul să le aplice că de aia e guvern! Lecția este impecabilă: ca la catedră!

Adică dacă nu mă simt bine îmi fac analiza diagnostic, văd că mă doare gâtul şi caut într-o carte medicamentul care vindecă durerea de gât. Simplu, nu?

Ceea ce omite distinsul profesor este că durerea în gât poate avea mai multe motive, că nu orice doare în gât este boală, că există zeci de medicamente pentru afecțiunile gâtului şi că numai unul este cel mai potrivit durerii mele.

Adică, tiureea ca tiureea, dar practica ne omoară!

Pentru distinsul profesor durerea în gât era Reforma învățământului, iar el era expertul vindecător.

Singura întrebare care nu apărea de fel era la ce anume ar trebui să se refere Reforma educației:

Să fie ea Reforma curriculară?

Să fie ea Reforma ciclurilor de învățământ?

Să fie ea Reforma sistemului de instituții de învățământ?

Să fie Reforma personalului din învățământ?

Să fie ea Reforma metodelor de predare?

Să fie ea Reforma…

Nici o vorbă: durerea în gât era Reforma şi asta rezultă aşa, simplu, la mintea cocoşului: ne uităm doar la noi şi ştim imediat totul despre România, totul despre educație…

Reforma în viziunea distinsului profesor era de fapt o simplă reparare. Noi, adică România, avem cel mai performant sistem de învățământ din lume (LOL!). La o analiză diagnostic un expert în nu ştim ce, constată că există o durere.

Expertul de expert, dă soluțiile şi gata! Sistemul este reparat şi continuă să fie cel mai bun de pe planetă!

Ca un student cuminte, cuviincios, nerevoltat de ceea ce văd în jurul meu, pun şi eu o întrebare elementară: ce ar trebui să facă expertul de expert dacă sistemul de învățământ din România, în ansamblul său nu ar fi cel mai bun de pe Pământ?

Mersul cu fundu’nainte…

Preşedintele României a promulgat legea privind majorarea salariilor profesorilor.
A făcut-o pentru aceasta era prerogativa sa şi a făcut-o fiindcă politica nu are cap ci numai suflet şi interese. Dar când a promulgat legea preşedintele nu s-a limitat să anunţe acest fapt ci a simţit şi nevoia să comenteze.
Si aici a dat–o cu stângu’n’dreptu!
Afirmaţia lui este una halucinantă: „…se dau bani profesorilor în speranţa că aceştia vor face de acum Reforma…”. Adică aceasta nu este o mărire de salarii ci este o mită, mita ca să facă profesorii Reforma în România.
Asta vine ca şi cum la Olimpiadă, prima dată s-ar da medaliile şi apoi participanţii ar fi invitaţi, chiar rugaţi, să facă, aşa uşor, o scurtă plimbare lejeră, aşa ca şi cum s-ar simula o competiţie.
Adică, crede Preşedintele că nişte oameni care sunt mai întâi plătiţi vor accepta apoi să-şi mărească programul de lucru la opt ore, să-şi schimbe disciplinele şi să le orienteze spre nevoile societăţii.
Mai crede Preşedintele că profesorii vor sări să renunţe la prelegerile uni­ver­si­tare actuale şi lecţiile de formă co­bo­râte la nivelul clasei a patra şi orientarea muncii spre concretizarea învăţământului ro­mâ­nesc şi stimularea creativităţii individuale.
Mai crede Preşedintele că Rectorii vor renunţa de bună voie să trateze univer­si­tă­ţile ca nişte feude unde să angajeze pe cine do­resc şi să pună la index pe cine nu le place.
Mai crede Preşedintele că vor accepta Universităţile de bună voie să înma­tri­cu­leze numai atâţia studenţi câtă dotare şi cât per­so­nal calificat are.
Mai crede Preşedintele că vor renunţa Rectorii să se facă academicieni în urma ex­pe­rien­ţei de funcţionar pe care nu reuşesc să o acumuleze în nici un fel în mandatele în care sunt sprijiniţi de pros­timea academică.
Mai crede Preşedintele că ministerul va renunţa să mai facă tot felul de comisii de profesori în loc să angajeze oameni calificaţi care să nu fie în acelaşi timp la catedră şi la birou şi de fapt să nu facă nimic coerent.
Mai crede Preşedintele că cei care au ajuns profesori universitari pe baza unei coperte de carte pe care o tot învârteau jenaţi în mână vor renunţa la fumurile care le-au crescut a doua zi după ce le-a venit decizia....
Mai crede Preşedintele că într-o ţară în care fiecare profesor a ajuns profesor pe o altă "reţetă ministerială" va accepta cineva să-şi facă decent şi corect munca de dascăl....
Mai crede Preşedintele că ministerul educaţiei poate fi condus de profesori cum ar fi acela care în momentul în care părăsea postul lua cu el 150,000 de euro să-şi doteze la­bo­­ra­to­rul de "organe" şi apoi să candideze din nou cu candoare pentru Parlament...
Mai crede Preşedintele că se poate face învăţământ fără planificare şi studii de trend, că se poate face învăţământ fără nici o legătură cu mediul în care tinerii vor lucra.
Mai crede Preşedintele că apa suie la deal.....
Mai crede Preşedintele…
Nu, domnule Preşedinte nu curricula este problema în învăţământul românesc. Cum spunea bătrânul meu prieten, când bordelul merge prost, nu paturile trebuie schim­bate!.....