miercuri, 6 mai 2009

Marea cârdăşie a „subțirimii”

Bunicii noştri, țăranii, vorbeau despre intelectuali ca despre „oameni subțiri”.

In aceste zile, „subțirimea” şcolilor s-a dat în petec. Pentru marea prostime, a celor care plătesc impozite, spectacolul a fost total.

Pentru cei care nu ştiu, fiecare director de şcoală, rector sau profesor, ministru sau asistent, este membru de sindicat.

Si tot ei se fac că nu sunt ceea ce sunt. Adică, noi, ministreasă sau rector, ne facem că ne interesează „subțirimea şcolilor” reprezentată de sindicatele activiştilor UGSR vocali şi obraznici.

Nici un profesor normal nu face parte din sindicat, şi pentru fiecare profesor elevii sau studenții nu pot fi înlocuiți nici de ambiția de avea un salariu mai mare, nici de golănimea foştilor activişti sindicali şi a clonelor lor.

Cu toate acestea, sindicatele de fațadă nu-şi pot stăvili entuziasmul şi orgoliul de a se numi „reprezentante ale profesorilor”. După ce au primit sedii în cadrul şcolilor şi universităților că deh! Sunteți de-ai noştri şi o mână spală…. sindicaliştii lui peşte, simt asemenea cioclilor că a sosit marele moment în care să intre în scenă: economia românească se scufundă, noi, profitorii şi ucigaşii de copii trebuie să ne impune punctul de vedere!

După ce un preşedinte prost informat a postulat că banii=Reformă, sindicatele de hârtie ale „subțirimii” au început să se bage în samă, cum ar spune ardeleanu’.

Incet la minte, ardeleanu’ poate spune fără multe cuvinte că inutilitatea face cea mai mare zarvă: să bagă în samă domnule dragă!

Să nu uităm însă că băgatu’n’samă se face întotdeauna cu acceptul, chiar şi tacit sau pseudo-revoltat pe sticlă al unor nechemați (ministru sau ministereasa, rector sau rectoreasa, director sau directoreasa) sau cu fraieritul celor mulți. Sai’ mămăligă că iarăşi te terfelesc unii!