joi, 27 noiembrie 2008

Mersul cu fundu’nainte…

Preşedintele României a promulgat legea privind majorarea salariilor profesorilor.
A făcut-o pentru aceasta era prerogativa sa şi a făcut-o fiindcă politica nu are cap ci numai suflet şi interese. Dar când a promulgat legea preşedintele nu s-a limitat să anunţe acest fapt ci a simţit şi nevoia să comenteze.
Si aici a dat–o cu stângu’n’dreptu!
Afirmaţia lui este una halucinantă: „…se dau bani profesorilor în speranţa că aceştia vor face de acum Reforma…”. Adică aceasta nu este o mărire de salarii ci este o mită, mita ca să facă profesorii Reforma în România.
Asta vine ca şi cum la Olimpiadă, prima dată s-ar da medaliile şi apoi participanţii ar fi invitaţi, chiar rugaţi, să facă, aşa uşor, o scurtă plimbare lejeră, aşa ca şi cum s-ar simula o competiţie.
Adică, crede Preşedintele că nişte oameni care sunt mai întâi plătiţi vor accepta apoi să-şi mărească programul de lucru la opt ore, să-şi schimbe disciplinele şi să le orienteze spre nevoile societăţii.
Mai crede Preşedintele că profesorii vor sări să renunţe la prelegerile uni­ver­si­tare actuale şi lecţiile de formă co­bo­râte la nivelul clasei a patra şi orientarea muncii spre concretizarea învăţământului ro­mâ­nesc şi stimularea creativităţii individuale.
Mai crede Preşedintele că Rectorii vor renunţa de bună voie să trateze univer­si­tă­ţile ca nişte feude unde să angajeze pe cine do­resc şi să pună la index pe cine nu le place.
Mai crede Preşedintele că vor accepta Universităţile de bună voie să înma­tri­cu­leze numai atâţia studenţi câtă dotare şi cât per­so­nal calificat are.
Mai crede Preşedintele că vor renunţa Rectorii să se facă academicieni în urma ex­pe­rien­ţei de funcţionar pe care nu reuşesc să o acumuleze în nici un fel în mandatele în care sunt sprijiniţi de pros­timea academică.
Mai crede Preşedintele că ministerul va renunţa să mai facă tot felul de comisii de profesori în loc să angajeze oameni calificaţi care să nu fie în acelaşi timp la catedră şi la birou şi de fapt să nu facă nimic coerent.

Mai crede Preşedintele că cei care au ajuns profesori universitari pe baza unei coperte de carte pe care o tot învârteau jenaţi în mână vor renunţa la fumurile care le-au crescut a doua zi după ce le-a venit decizia....
Mai crede Preşedintele că într-o ţară în care fiecare profesor a ajuns profesor pe o altă "reţetă ministerială" va accepta cineva să-şi facă decent şi corect munca de dascăl....
Mai crede Preşedintele că ministerul educaţiei poate fi condus de profesori cum ar fi acela care în momentul în care părăsea postul lua cu el 150,000 de euro să-şi doteze la­bo­­ra­to­rul de "organe" şi apoi să candideze din nou cu candoare pentru Parlament...
Mai crede Preşedintele că se poate face învăţământ fără planificare şi studii de trend, că se poate face învăţământ fără nici o legătură cu mediul în care tinerii vor lucra.

Mai crede Preşedintele că apa suie la deal.....
Mai crede Preşedintele…
Nu, domnule Preşedinte nu curricula este problema în învăţământul românesc. Cum spunea bătrânul meu prieten, când bordelul merge prost, nu paturile trebuie schim­bate!.....

luni, 21 iulie 2008

Tinte false şi multe maşini mici de făcut hărmălaie mare…

Cu toţii suntem fiii unui neam cârcotaş şi cu suflete mici. Nici cu inteligenţa nu stăm prea bine, iar viziunea o avem cam până la vârful botinei. Fantezia ne prisoseşte, dar o văr­săm întotdeauna înainte de a o folosi. Nu am construit niciodată nimic şi subiectul con­struc­ţiilor ne oripilează. Mai suntem melodramatici şi divergenţi în tot ce facem. Avem un fel de strabism factual: întotdeauna vrem să facem altceva decât facem, nu pentru că aşa tre­buie, ci pentru că aşa ne place.


Da, la toate acuzaţiile…


Dacă aş spune că nu ştiam că voi ajunge victimă a sistemului, aş minţi. Ca să ţin isonul unui coleg, aş spune că am premeditat şi m-am mişcat ca atare ca să dovedesc că sis­te­mul vrea sânge.
In momentul în care am început lupta cu sistemul, mi-am dat seama că acesta nu poate fi învins.
Se impunea atunci o altă strategie.
Am ales strategia loviturilor mici şi concrete prin care să arăt că Universitatea româ­neas­că, inclusiv cea Tehnică din Cluj Napoca nu este instituţie ci o cloacă feudalo-ciocoiască.
In paralel am început acţiunea de „spălare a geamurilor”, adică de transparentizare. Lumea trebuia să afle ce este de fapt Universitatea, ce sunt de fapt conducătorii ei, ce di­ferenţă este între Reformă şi ceea ce se fac că fac „unşii prostimii academice”.
Era totodată nevoie să se demonstreze că nimeni nu doreşte Reforma sau dacă Re­for­ma este dorită, cât de mult se doreşte acest lucru.


Ce este de fapt Reforma?


Am muşcat cu toţii din turta dulce-populistă a manipulării şi am luat atunci în anul `90 o gură plină cu un cuvânt nou: „R E F O R M A” ! Nu ştiam ce înseamnă şi nu prea ştim bine nici astăzi.
Ca să nu păcătuiesc şi eu, mă voi limita la ceea ce cred că îmi este apropiat: „reforma învăţământului”.
Când am auzit de noua religie, conştiincios, am să mă documentez.
Aşa am aflat că nu este o religie nouă. Au avut-o şi o au, din când în când, şi alţii.
Cei care au făcut-o de mai multe ori, francezii, aveau o procedură foarte clară.
Un rege, cel mai adesea unul luminat, găseşte că este necesară reforma. Atunci, regele luminat alcătuieşte un grup de oameni destupaţi la cap, mulţi dintre ei oameni de ştiinţă dar nu numai. In timp ce primul ministru conduce ţara aşa cum a preluat-o de la cel de dinaintea lui, grupul numit de rege îşi defineşte problema, adică domeniul de reformă şi se apucă să pregătească soluţiile: legi, regulamente, scheme, modele de structuri, scheme de tranziţie.
Totul se pregăteşte până când noul ansamblu pare a fi unul realizabil. Atunci regele lu­mi­nat dă sem­na­lul şi noul ansamblu îl înlocuieşte încet şi sistematic pe cel vechi. Si astfel maşinăria so­cia­lă nu se strică, nu se gripează, nu face victime inutile şi mai ales nu costă mai mult decât trebuie.


De unde se începe ?..
Aceasta se pare că este cea mai jenantă întrebare ce şi-o poate pune vreo fiinţă refor­man­tă.
Este atât de jenantă încât în cei douăzeci de ani nu şi-a pus-o nici un ministru filozof sau şurubar sau cărămidar împins înainte de valul politicii.
După istorie, se pare că începutul se face cu inventarul stării de fapt: ce-am avut, ce-am pierdut şi cu ce am rămas? Pasul al doilea ar trebui să se refere la ce am dori să facem sau unde ar trebui să ne fixăm ştacheta.
Ceea ce trebuie învăţat de la istorie este că nu miniştrii, regii sau preşedinţii fac Reforma, dar ei trebuie să fie luminaţi şi să o permită ca pregătire şi realizare!


O părere…


Anii petrecuţi în universitate, multă, foarte multă lectură, timpul petrecut în multe uni­ver­si­tăţi, m-au convins că prima ţintă este să se aducă universitatea la standardul unei instituţii civilizate.
Atâta timp cât universitatea este o feudă-ciocoiască, unde nişte in­divizi necalificaţi în gestiune şi conducere eficientă, fără contract de management, sunt aleşi prin vot po­pular de prostimea academică să distrugă resursele unui buget pu­blic orice altă univer­sitate, din orice ţară civilizată va evita stabilirea de legături durabile şi serioase.
In acest fel, în România există numai oameni, fiecare cu valoarea sa dar nu instituţii uni­ver­sitare.

Care este calea….



Deşi complexă problema construirii instituţionale are soluţie. Pe scurt prima dintre ele este defi­ni­rea corectă a autonomiei universitare. Autonomia universitară trebuie să se refere numai şi numai la libertatea de gândire, de conştiinţă, de opinie.
Nu este autonomie modul discreţionar în care un Rector cumpără clădiri vechi sau cum achiziţionează aparatură de laborator fără nici o noimă sau cum îşi plăteşte clientela care pontează 30 de ore pe zi.
Nu este autonomie modul în care un Rector înfiinţează câte facultăţi doreşte el sau ca­te­dre câte poate sau cum organizează specialităţi cu toate disciplinele opţionale.
Calea pare simplă şi înseamnă profesionalizarea personalului de conducere şi gestiune din Universităţi şi separarea părţii academice de celelalte componente de gestiune a re­sur­selor de orice fel.


De ce nu, dacă da?...


Cine doreşte să facă Reforma? In mod teoretic, o mulţime de cetăţeni! De fapt, aproape nimeni. O dovedeşte atitudinea în faţa oricăror evenimente care privesc şcoala. O dovedeşte GRAUR: toată lumea citeşte dar nimeni nu doreşte să facă nimic pentru situaţii care se regăsesc în mod aproape identic în toate universităţile româneşti. Zeci de texte de apreciere şi de cruntă laşitate spun: e bine, dă-i drumul mai departe, bravo!, dar ştii eu doresc să trăiesc liniştit!


Există un caz Isoc în lumea universitară românească?


Este o întrebare care apare mai mult sau mai puţin voalat pe multe site-uri şi bloguri.
Voalarea vine de la micile maşini de făcut vacarm.
Cine este acest Isoc?
Este un ţicnit care se încăpăţânează să dea note cu zecimale împotriva voinţei colegilor lui?
Câte ar­ti­cole ISI are?
De ce nu are?
De ce publică la Oradea?
De ce nu pleacă din universitate dacă nu este dorit de colegi?
De ce-şi pune studenţii să lucreze? …..
Si şirul de întrebări poate continua la nesfârşit.


Ce nu se observă sau ce nu se doreşte să se ştie?


a) Dacă se citeşte puţin „Alternativa academică” atunci se constată cu uşurinţă că Isoc spune lucruri care nu pot place feudalo - ciocoilor. Constată ilegalităţi, abe­ra­ţii, fraude, corupţie… Care este legătura între articolele cotate ISI şi aceste fapte? Sau dintre cei care au multe articole ISI câţi ştiu cum se abordează şi se soluţio­nea­ză un caz de co­rupţie? Sau un caz de plagiat? Sau un caz de deturnare de fonduri?


b) Nu suntem egali. Sau nu dorim să fim egali. Dacă cineva doreşte să citească va afla că Isoc a avut printre primele programe internaţionale (COPERNICUS) din Universitatea tehnică din Cluj Napoca. Atunci a aflat că ştiinţa nu se poate face de unul singur într-o baracă pe care se scrie „Universitate” şi unde feudalul-ciocoi întreabă „…dar mie, per­so­nal, câţi bani îmi dai din bugetul proiectului tău?...” Si atunci ai de ales: fie pleci din ţară, fie faci sluj şi munceşti să-i faci feudo-cio­co­iului salariu şi listă de lucrări fie te re­volţi şi încerci să schimbi ceva, cât se poate cu speranţa că şi alţii ţi se vor alătura. In acest timp este normal ca unii, dintre cei care nu se ocupă de aşa ceva să publice multe arti­co­le de bună calitate în reviste cotate ISI.


c) „…E uşor a scrie versuri…”. E uşor să numeri şi articole. E mai greu să stai în la­bo­ra­tor şi să verifici ceea ce spui sau scrii. Unii am fost obligaţi ca zece ani de la absol­vi­rea facultăţii să stăm pe tuşă şi să ne gândim dacă ne vom putea înscrie vreodată la doc­torat. Pentru noi s-ar putea ca normalitatea şi construirea ei pentru cei tineri să fie un mod de a ne înţelege datoria civică şi profesională.


d) Despre comparare… Copiii fiind ne comparam între noi lungimea braţelor, lun­gi­mea pi­cioa­relor, lungimea pasului, lungimea…. Mai târziu am văzut că nu lun­gi­mea te face băr­bat!


e) De ce este necesar să insultăm o Universitate? De ce nu am alege o Universitate oa­recare, fie ea în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea pentru a ne promova ideile noi? De ce este necesar să insultăm un om şi o şcoală? Sau un om sau o şcoală?


f) Pentru cei preocupaţi de lipsa de „carismă şi strălucire, vizibilitate şi listare ştiin­ţifică” a Profe­so­rului Isoc, este bine să se ştie că orădean fiind am ales să prezint la Univer­si­ta­tea din oraşul meu natal o serie de concepte, proceduri, standarde şi mai ales rezul­tate aplicate care sunt priorităţi nu numai în managementul cer­ce­tării din România dar şi din Europa şi că aceste rezultate vor apărea curând într-o revistă internaţională specializată.


Relaţii şi relaţii….


In aşa numitul caz al Profesorului Isoc, subiectul nu este cel profesional, la fel cum nu este cel al notelor „cifre cu zecimale”.
Subiectul nu este numărul de procese ale Profesorului Isoc.
Subiectul nu este dacă omul trebuie dat afară sau dus la balamuc.
Acestea sunt ţinte false şi sunt ţintele care convin de minune feudalo-ciocoilor!
Dacă acestor ţinte li se pune şi o muzică de fundal cu tot felul de falseturi, atunci hăr­mă­laia este totală şi obiectivul este atins: Reforma nu este necesară! Nu avem nevoie de Reformă! Avem nevoie de linişte!
Nu uitaţi că aşa au votat şi colegii din Senatul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca: „ne-am săturat de neînţelegerile dintre tine şi conducere…”! Dormi Universitate dormi în pace, dormi Românico dormi în pace!
Si în timpul acesta, indivizi, ajunşi prin somnul nostru şi al raţiunii, feudalo-ciocoi, profită şi aduc pe tapet tehnicile securiste cu grupul de delatori şi declaraţiile lor trase la indigo, cu indezirabili „contestaţi”, cu campanii de presă comandate, cu verdicte date în câteva ore cu încălcarea tuturor legilor, cu comisia de vidanjori inconştienţi nevinovaţi dar cri­mi­nali, cu rein­tro­ducerea mâniei proletare ca singur argument al lumii academice.
Urmează în mod firesc şi potrivit scenariului securist, balamucul!
Umpleţi balamucul cu profesori! Umpleţi balamucul cu scriitori de articole ISI! Umpleţi balamucul cu oameni care gândesc la viitor!

sâmbătă, 19 iulie 2008

Despre anonimi, ţicneală şi săpătorii de şanţuri…

Anonim: "...Dacă ţi se cere să dai note întregi, să te încăpăţânezi să dai note cu zecimale mi se pare că este o ţicneală. Sau este din dorinţa de a sfida pe cineva ceea ce este, cred eu, tot foarte apropiat de ţic­neală. Dacă ai un şurub de 12 foloseşti o cheie de 12 şi nu una de 10. Pe de altă parte viteza cu care a fost dat afară arată că multa ură s-a adunat în sufletul colegilor lui. Oare de ce? Eu presupun, după textul pe care l-am parcurs, că e ceva în neregulă cu profesorul. Probabil că ar fi de resortul unei echipe de ex­per­tiză medicală psihiatrică, dar în nici un caz nu e de desfacerea contractului de muncă. Pe de altă parte, dacă profesorul ăsta e nebun sadea şi colegii nu au reuşit să găsească o altă cale de a scăpa de el? Au făcut şi ei ce au crezut mai bun de cuviinţă să-şi rezolve problema. ..."

Intotdeauna mi-au plăcut anonimii. Ei sunt sarea şi piperul pământului. Fără ei pă­mântul ar fi lipsit de lumini şi umbre. Mai ales de umbre.
Am oscilat între a admite acest text anonim sau „a-l face pierdut” de jenă că pot exista şi oameni cu caracter destul de mic să-şi atârne eticheta de anonim.
Până la urmă am renunţat la a discuta caracterul omului, am renunţat la a judeca şi am ales anonimul ca partener de bună-credinţă.
Cred că aceasta este şi calea să renunţăm la anonimatul exprimării: primirea me­sa­jului cu dragoste şi înţelegere.
In primul rând nu pot trece cu vederea că aşa cum este el mesajul anonim, a se­si­zat un adevăr dureros: totul a fost făcut cu mare, cu prea mare viteză. Atât.
De aici firul se rupe şi se adaugă celorlalte fire manipulate cu atenţie de spe­cia­liş­tii în informare şi dezinformare.

Nu am avut parte de nici un fel de „training” sau „upgrade” în pedagogie: sunt un „self-made man”...

Din 1982 de când funcţionez în învăţământul superior nu am avut parte nici măcar de o oră de actualizare sau perfecţionare în pedagogie. Nu numai eu ci şi colegii mei. Spre deosebire de ei, eu m-am instruit de unul singur. De ruşine. De ruşine că promovarea în grad didactic se făcea pe acelaşi curs amărât de pedagogie din facultate şi nimeni nu sesiza că ceva nu merge. Studenţii nu sunt viţei sau alte animale necuvântătoare şi fiecare poziţie în ierarhia didactică înseamnă o nouă viziune, mai complexă mai res­pon­sabilă. Am descoperit în acest fel site-ul departamentului educaţiei al Statelor Unite http://www.ed.gov . Pentru cine este curios, acolo există materiale de raportare perti­nen­te pentru zeci de şcoli de perfecţionare pedagogică universitară cu studii funda­men­tate de ex­perienţa a mii de dascăli inovativi şi nu cu cărţile răsuflate a unor boşorogi bă­şi­noşi din nişte „departamente de perfecţionare profesională” care au rămas tot la cărţile sovietice de creştere a copiilor analfabeţi şi tem­beli din sovhozurile stepei ruse.
Cu tot regretul pentru anonimul meu coleg, acestea mi-au fost cursurile şi îndrumă­toa­rele de adaptare practică a învăţământului superior mioritic la valul care vine cu sau fără „cifre cu zecimale”!

Ticneala nu este subiect public…

Da, stimate coleg anonim, sunt un ţicnit. Orice om care doreşte să facă ceva este ţicnit. Din biblioteca de pe site-ul american, vei vedea că orice dascăl trebuie să fie ţicnit fiindcă numai aşa este inovativ.
Nici unul dintre ei nu a cerut acordul preşedintelui Statelor Unite ca să-şi facă datoria, dar nici semnătura vreunui prodecan sâsâit şi analfabet în ale limbii române pentru care „cifră” şi „număr” au aceeaşi semnificaţie sau a altuia care este obsedat că ar putea fi lovit de maşinile părinţilor studenţilor lui şi vede numai duşmani în jurul său!
Experimentul pedagogic durează mult şi are la bază moralitatea aceluia care îşi face datoria de zi cu zi şi păstrează echilibrul în cadrul unei promoţii dar introduce, puţin câte puţin şi elementul de noutate: să zicem o formă modernă de notare în acord cu cerinţele generale ale Comunităţii Europene.

Despre şuruburi…

Da, stimate coleg anonim, când este vorba de şuruburi ai dreptate. Necazul este că aici este vorba despre oameni, care se nasc, trăiesc, au idealuri şi mor. Suruburile nu au idealuri. In rest sunt exact ca oamenii. Adică de loc !

Despre colegi…
Stimate coleg anonim, aici îţi dau întrutotul dreptate. Cu un singur amendament cultural: eu nu sunt angajatul colegilor mei. De aici rezultă că nu ei sunt puşi să mă sufere, sau iubească sau nu.

Ei sunt la fel de lucrători şi angajaţi ca mine. Chiar dacă sunt deranjaţi de faptul că eu citesc şi doresc să inovez iar ei doresc să păstreze acelaşi gunoi de şcoală românească orală şi anchilozată (vezi aici un nou motiv să fiu dat afară încă odată din Politehnica de la Cluj Napoca) ei trebuie să-şi vadă de munca lor şi nu de cooperativa lor de execuţii şi delaţiune chiar dacă numai atâta ştiu.

Săpătorii de şanţuri nu sunt intelectuali…

Da stimate anonim, ai dreptate. Colegii nu au mai putut. Colegii nu au mai rezistat. Cum spunea specialistul în „înmormântări automatice” şi alte „ceremonii conexe înmor­mân­tă­rilor”, „…colegii nu au mai suportat să dai note cu zecimale…”. Intre timp a învăţat, pa­să­mite, că se spune „note sau numere” şi nu „cifre cu zecimale”!
Dacă am fi săpători de şanţuri, atunci probabil că maestrul de ceremonii funebre şi ţucălarii lui ar fi avut dreptate. I-aş fi încurcat.
Dar nu suntem săpători de şanţuri. Si totuşi i-am deranjat! Ghici de ce, colega anonim?
Simplu: pentru că ei nu au fost în stare dă scrie un articol despre corectitudinea sau in­co­rectitudinea notării cu numere fracţionare în contextul introducerii sistemului ECTS.
Ticnitul l-a scris! Ei nu! Politehnica din Bucureşti a luat ideile sau a acceptat studiile ţicnitului… care era atunci problema lor?
Este una de orgoliu colega anonim!
Ticnitul are un principiu: să schimbăm spre inovare. Ei au un orgoliu: să nu-i dăm voie să facă ceea ce noi nu vrem! Nu ce nu putem, nu ce apărăm, ci ce nu vrem…
In lupta dintre un orgoliu şi un principiu, se naşte întotdeauna un abuz fiindcă puterea nu are niciodată de partea sa principii ci numai orgolii !

PA: colega anonim, te rog să-mi comunici care ar fi maniera prin care ar trebui să ies din viaţa comunităţii ca să le fac tuturor viitorul fericit şi liniştit….Eu nu voi face decât să mă supun! "Vox populi…" Din păcate continuarea este "…vox Dei" şi nu "...vox derbedei sau huligani academici care să-şi rezolve problema..." sau " ... vox anonimus chiar dacă de bună credinţă..."!

joi, 17 iulie 2008

Despre consideraţie, respect şi standard…


Cel mai greu îmi este să răspund întrebării unui om care are bună-credinţă sau pe care nu pot să-l bănuiesc în nici un fel de lipsă de bună credinţă.
Si totuşi a trebuit să aştept multă vreme, după ce am rumegat cu mare atenţie la mesajul unui student. Acesta punea în discuţie declaraţia mea cu privire al consideraţia şi respectul pe care îl port tinerilor mei învăţăcei şi invoca drept argument că la acel moment mai existau încă mulţi viitori absolvenţi care mai aveau nepromovată restanţa la disciplina mea cu care se întâlniseră în sesiuni repetate încă din anul III de facultate.
M-am apucat de scris un răspuns, am fost nemulţumit de mine, l-am părăsit pentru a-l amâna, apoi m-am apucat din nou de scris, am fost din nou nemulţumit şi tot aşa…
Timpul trecea, datoria ba!
Eram pe cale să renunţ şi să accept că nu sunt în stare de un dialog, când nişte fapte de zi cu zi, să le zicem accidente sau lecţii de viaţă, m-au făcut să am condiţiile pentru a formula un răspuns, să am condiţiile pentru a stinge o datorie.

De noi depind rezultatele şi imaginea cu care trăim…

Cea mai recentă dintre întâmplări mi se pare a fi şi cea mai consistentă şi mai repre­zen­tativă.
Intr-o ţară ca toate ţările, să zicem Algeria, există un oraş, ceva mai mare decât Clujul şi o universitate să zicem un fel de Universitate tehnică.
Oraşul creşte pe vestigiile vechii Medine şi respiră ca natural aerul colonialismului mo­dern francez: ca şi cum ar fi propria natură!
Ca şi în alte ţări care doresc să devină peste noapte ce nu au fost şi ce nu vor fi niciodată, tinerii de valoare au plecat în lume şi au devenit acolo oameni de valoare. Rămaşi singuri în forul lor interior şi-au amintit de patria lor şi de datoriile care dor şi pe care nimeni nu le poate şi nu are dreptul a le contabiliza.
Impreună, cei plecaţi şi cei care au înţeles că poţi construi şi din interiorul ţării, s-au reunit şi au convenit să pună umărul ca în domeniul lor să facă ceva ce ar putea face bine ţării lor, regiunii în care au trăit şi trăiesc.
Primul pas a fost o conferinţă mediteraneană. Entuziasmul s-a transformat în fapte, faptele au născut evenimentul, au sosit musafirii şi toate lucrurile păreau a se derula în mod firesc, ca în orice alt loc în lume.
Si totuşi, unele condiţii trebuie subliniate fiindcă ele contribuie la pregătirea punctului culminant.
Conferinţa a fost anunţată ca având limba oficială engleza.
Algeria, la rândul său, este o ţară cu două limbi oficiale: araba şi franceza.
Cei mai mulţi dintre participanţii de aiurea vorbeau şi ei franceza ca o limbă purtătoare de cultură.
In momentul în care au început lucrările pe secţiuni, o parte dintre participanţii locali au început să-şi prezinte cu naturaleţe lucrările în franceză.
Mica iregularitate nu a fost sesizată de participanţi care oricum înţelegeau limba şi lucrările pre­zentate.
Totul până când, un tânăr dintre cei plecaţi, a întrerupt lucrarea în curs şi a cerut în limba engleză conaţionalilor săi să-şi prezinte lucrările în limba engleză.
De mult nu am avut ocazia să văd atâta fermitate, atâta revoltă din partea unui tânăr academic.
El apăra. El pleda pentru a apăra.
Il îşi apăra conaţionalii. Ii apăra de lenea de a deveni comozi. El îşi apăra conaţionalii prin a le cere să respecte angajamentul de onoare pe care îl încheiaseră atunci când au anunţat con­ferinţa.
El îşi apăra musafirii în faţa unei situaţii care le-ar fi putut aduce atingere.
Cu gestul tânărului erau apărate onoarea şi consideraţia ca valori umane.

Consideraţie şi onoare ca valori relative…

Atunci am înţeles un lucru care lipsea frământărilor mele: consideraţia şi onoarea nu sunt valori absolute.
Tot atunci am mi-am dat seama că numai eu sunt cel care are o imagine incorectă a relaţiilor umane.
In acelaşi unghi mort se aflau şi studenţii mei, dar nu numai ei. Cred că prin lipsa de dialog real, mulţi dintre noi stăm strâmb în faţa unor valori care ne pot face oricând mai buni. Stăm strâmb şi aruncăm pe apa sâmbetei lucruri care ar putea să ne ajute, să ne crească , să ne apropie de ideal.
Astfel, pentru un om consideraţia nu este parte a fiinţei lui, nu creşte odată cu creşterea lui fizică.
Consideraţia este tiparul în care fiecare dintre noi înşine „aşteptăm” o persoană.
Consideraţia există atunci când cel „aşteptat” vine acolo şi este aşa cum l-am aşteptat.
Tânărul meu prieten arab, şcolit şi lucrând în şcoli de renume franţuzeşti le-a spus-o conaţionalilor lui într-un mod simplu: voi şi musafirii voştri sunteţi aici fiindcă aţi anunţat că veţi vorbi împreună, şi voi şi ei, în limba engleză despre rezultatele voastre şi ale lor.
Nu se cade atunci să minţiţi sau să faceţi in aşa fel încât viaţa să vă fie mai uşoară.
Minciuna, falsul sunt duşmanii relaţiei particulare dintre oamenii care-şi pun aşteptările laolaltă.
Aceasta este consideraţia, acesta este respectul.
Consideraţia este creditul împărtăşit. Consideraţia este aşteptarea care primeşte răs­punsul dorit.
Consideraţia, respectul pot exista numai între oameni superiori care îşi înţeleg în mod corect drepturile şi obligaţiile, ţinuta morală şi profesională cu care se angajează în societate.
Orice altă alternativă care presupune abdicarea înseamnă altceva: milă, dispreţ, am­bi­guitate, confuzie, cădere în derizoriu.
Si atunci depinde de fiecare dintre noi cât de jos putem să-l punem pe cel pe care până atunci îl tratam cu consideraţie.
Consideraţia există pentru caractere, pentru demnitate, pentru verticalitate.
Lucrând numai cu alb şi negru poţi fi orice între prinţ şi cerşetor!

Consideraţie înseamnă a avea reguli şi a le respecta la fel pentru toţi…

Să revenim, tinere învăţăcel, la rândurile tale.
Acum sunt mai sigur, acum sunt mai documentat, acum ştiu mai bine ce aş dori.
Când îmi privesc studenţii, am întotdeauna în vedere nestematele pe care societate imi cere să le şlefuiesc.
Este evident că ei nu sunt identici şi aş greşi să nu privesc fiecare persoană ca un ve­ri­tabil unicat.
Este însă menirea socială a unui dascăl de a impune un standard minim.
Orice raportare se face la acel standard.
Consideraţie, pentru cel mai valoros sau cel mai puţin valoros giuvaer, există atunci când calităţile acestuia au fost puse în evidenţă folosind aceleaşi unice prelucrări. Rolul profesorului nu este să dea valoare unui student, ci este numai de a crea condiţiile ca această valoare, dată de Dumnezeu, să se manifeste.
In aceste condiţii, lipsa de consideraţie, înseamnă a face unealta cioplită, mincinoasă care în loc să pună în evidenţă valoarea, să-i vopsească sau să-i zgârie pe toţi în aşa fel încât, la sfârşit, fie el anul III sau anul V, studenţii să pară a fi egali, în ciuda diversităţii lor naturale şi a faptelor lor.
Alături de vorbele lui Blaga „…eu nu strivesc corola de minuni a lumii…” adevărată pentru orice om, un dascăl adevărat, trebuie să fie conştient în orice moment că el este un amărât de slujbaş care trebuie să vegheze până în ultima clipă a vieţii lui ca ordinea socială, piramida de valori să fie mereu respectată şi accesibilă numai celor merituoşi.
Dascălul nu poate fi în acelaşi timp jucător şi arbitru.
Aici începe şi tot aici se termină rolul său în care consideraţia pentru învăţăceii care-i sunt încredinţaţi este lege, crez, far. Altminteri…

Scoala egalitaristă distruge consideraţia, distruge valoarea…

Nu ştiu însă dacă tot consideraţie se poate numi situaţia în care ca student vii într-o instituţie care poartă numele greu de şcoală şi unde nişte indivizi, care se numesc între ei profesori, caută ca într-un anumit număr de ani să-ţi arate că eşti egal cu oricine şi apoi se grăbesc să-ţi pună în mână un petic de hârtie fără valoarea, numit diplomă!

Istoria nu trebuie să se repete….

Sunt primul profesor universitar destituit pe motive de expresie şi opinie după 1989. Personal sunt mândru de acest delict pe care l-aş fi făptuit.
Fiecare poate aprecia la justa valoare documentele postate pe http://www.graur.org/.
Cred că un cadru didactic trebuie să fie un model viu pentru studenţii săi, dar şi pentru cei din jurul său.
Dacă aş fi fost contemporan cu Blaga şi cu Racoviţă aş fi fost de mult internat într-un ospiciu de boli psihice fiindcă, regimul comunist hărăzea această pedeapsă „fină” intelectualilor indezirabili.
S-a făcut însă să nu fiu contemporan cu acele personalităţi excepţionale cu care mă asemăn cel mult la poziţia pe care o aveam la momentul „execuţiei” cu „mânie proletară”.
Istoria pare a fi însă aceeaşi şi totuşi…
Misiunea securiştilor şi micimanilor comunişti de acum mai bine de 50 de ani, cu cefe plecate şi priviri furibunde, era mult mai uşoară.

Acum mai bine de 50 de ani…



Victimele lor sunt definitiv pierdute. Eticheta de „contestaţi” şi apoi de „frustraţi” şi „duş­mani ai clasei muncitoare” le este pusă treptat şi cu persuasiune şi cei din jur ajung să-i urască în mod visceral.
Torţionarii execută şi au iniţiative: tot ce gândeşte trebuie stârpit! Presa este comandată şi scrie numai ce doreşte partidu’, instanţele sunt ale partidului comunist şi securităţii îşi joacă foarte bine rolul încredinţat de „vidanjori sociali”.


După mai bine de 50 de ani…


Victimele par definitiv pierdute.
Torţionarii au ajuns proprii lor stăpâni. Nu sunt în stare să răzbată prin propriile eforturi intelectuale şi prin competenţă, pentru că nu le au. Aleg delaţiunea, minciuna, furtul, furtul intelectual, împroşcarea nu noi. Ii înnebuneşte noul. Comunitatea Europeană îi exasperează dar clănţăne propoziţii cu Reforma, fiindcă asta este moda.
Toţi cei care sunt independenţi, care gândesc sau le periclitează exerciţiul de nulităţi intelectuale le sunt potrivnici.
Ii sperie tineretul. Işi dau seama că vin tare din urmă, că sunt mult mai buni de cât ei, că trebuie făcuţi să tacă, să se supună, să îi asculte pe ei.
Si atunci este normal să dai un exerciţiu de forţă. Mijloacele sunt aceleaşi ca cele învăţate atunci.
Se confecţionează şi se atârnă eticheta de „contestaţi” şi apoi de „frustraţi” şi „duş­mani ai clasei muncitoare”. Cum tot nu au nimic de făcut fiindcă nu sunt în stare să facă ceva, îi conving pe cei din jur că duşmanii lor sunt duşmanii tuturor. Persuasiunea este arma lor redutabilă. Ii fac pe cei din jur să recunoască în duşmanii lor pe proprii duşmani.
Presa este comandată şi scrie numai ce doreşte…
Instanţele sunt derutate şi comandate şi judecă….


Si totuşi….


Deosebirea o face Internetul.
Scula capitalistă, mult urâtă de comunişti, s-a materializat: ea permite transparenţa. Internetul permite ca probele mincinoase, pe care odinioară nu le putea vedea nimeni, fie că existau fie că nu, să devină publice.


Internetul permite exprimarea ideilor, a gândurilor subversive, a opiniilor care trebuie con­damnate spre liniştea torţionarilor şi obsedaţilor de foloase şi poziţii, inclusiv aca­de­mice necuvenite.
Internetul îi poate face pe cei care au acţionat, au votat, au minţit, au crezut, au fost convinşi să afle adevărul. Adevărul nu dă timpul înapoi dar adevărul izbăveşte.
Adevărul nu dă iertarea dar îţi dă şansa să încerci să te schimbi.


Cu amendamentul bunului simţ…


Este foarte greu să te aperi.
Este greu fiindcă eşti pus în situaţia să renunţi la modestia sădită cu grijă de părinţi.
Este greu fiindcă trebuie să informezi şi în acelaşi timp să respecţi intimitatea celor din jurul tău: poate cei din jur nu aşteaptă în acel moment să le vorbeşti, poate nu sunt interesaţi de problemele şi durerile tale.
Poate problema ta este una personală.
Acestor oameni, pe care eforturile de informare şi de apărare individuală într-un mediu social le provoacă traume de orice fel, le cer scuze!
Le cer scuze şi le spun că mă simt jenat.
Ce puţin la fel de jenat ca atunci când am auzit că un om nevinovat a ajuns să facă închisoare.
Jenat şi neputincios.
Neputincios fiindcă fiecare om are nevoie de dreptul de a se apăra şi de a fi apărat de ceea ce se construieşte cel mai greu „OPINIA PUBLICĂ” şi „CIVISMUL INDIVIDUAL”, căi prin care fiecare şi toţi putem să ne apărăm şi să dăm reacţiile necesare pentru în­dreptarea lucrurilor. Dacă lucrurile se impun a fi îndreptate.


Fiindcă istoria nu trebuie să se repete….


Dacă istoria lui Blaga, şi a lui Racoviţă şi altor mii de intelectuali se va repeta şi masa critică a nulităţilor lumii academice va avea şi de această dată dreptate, atunci am trăit de pomană.
Dacă în faţa adevărului şi a probelor directe, torţionarii vor avea satisfacţia să-şi vadă victimele ostracizate cu concursul presei, justiţiei, societăţii civile, atunci România îşi merită înapoierea cronică şi condamnarea fiilor şi fiicelor ei la pierderea dreptei în deşert.

vineri, 21 martie 2008

Unii ne naştem când nu trebuie, alţii ne naştem de pomană sau epilog la o campanie electorală…

O înfrângere cu zero voturi poate fi glorioasă

- Cât timp poţi să rămâi un om liber…
- Cât timp poţi continua să gândeşti cu capul tău şi nu trebuie să fii obligat să duci ţucalul nimănui…
- Cât timp nu poţi fi adăugat corului de lăudători ai dezastrului vopsit în „e­po­ca de aur” care urmează „epocii de aur”…
- Cât timp poţi să rămâi demn şi mândru de demnitatea ta…
- Cât timp eşti convins că Universitatea Tehnică din Cluj nu poate ajunge performantă cât timp nu-şi reduce voluntar numărul de specializări de licenţă şi nu are o procedură eficientă de generare a specializărilor de master…
- Cât timp eşti convins că Universitatea Tehnică din Cluj Napoca necesită concentrarea într-un număr redus de facultăţi, fie ele trei şi nu nouă, şi prin formarea departamentelor de circa 50…70 de persoane şi eliminarea completă a catedrelor din structura instituţiei…
- Cât timp eşti convins că şefii departamentelor trebuie angajaţi pe bază de competenţă şi nu pe baza votului plebei academice…
- Cât timp eşti convins că investiţiile în Universitatea Tehnică trebuie să se facă pe baza proiectelor venite de la departamente şi nu pe baza votului politic al Senatului…
- Cât timp eşti convins că toate serviciile auxiliare (pază, curăţenie, infor­ma­tică, cantine, cămine etc) trebuie externalizate spre firme de specialitate….
- Cât timp eşti convins că ponderea facultăţilor în cadrul instituţiei univer­si­tare trebuie diminuată şi orientată strict spre gestiunea activităţii didac­ti­ce…
- Cât timp eşti convins că nu este posibilă o conducere a unei organizaţii fără să începi cu o analiză-diagnostic a stării de fapt…
- Cât timp nu eşti convins că a ajunge Rector al unei Universităţi prin ceea ce eşti în stare să gândeşti şi să faci ai nevoie de obiective care să fie publice şi nu ascunse….
- Cât timp nu te votează cei care ocupă posturi de conducere într-o struc­tu­ră construită împotriva naturii pe care doresc să o păstreze de teamă de viitor…
- Cât timp ai avut curajul să vii în faţa unor oameni care doresc numai pu­terea şi să le spui argumentat de ce viitorul se loveşte de ei şi de ana­cro­nis­mul lor …
- Cât timp ai curajul să spui în faţa unui Senat în care se află toţi cei care se opun Reformei universitare, că în Universitatea Tehnică din Cluj nu va avea loc nici un fel de Reformă cât timp ei sunt acolo…
- Cât timp ai curajul să spui că alegerea conducerii Universităţii prin repre­zen­tare de tip colegial este principala catastrofă care împiedică Re­for­ma…
- Cât timp ai curajul să afirmi că nu se poate gestiunea unei Universităţi în care nu sunt delimitate unităţile fizice ale fiecărei resurse…
- Cât timp ai curajul să spui că în Universitatea tehnică din Cluj Napoca stu­denţii sunt desconsideraţi, sunt minţiţi şi că fac o şcoală prin care sunt îndepărtaţi de poziţia socială pentru care se spune că sunt pregătiţi…
- Cât timp ai convingerea că transparenţa este normalitatea celor puternici şi nu un defect al celor slabi şi frustraţi…

…iar o victorie cu 45 de voturi pentru poate fi nedemnă…

… în multe alte situaţii în care evidenţele sunt date la o parte pentru raţiuni care nu ţin de raţiune, viziune, demnitate, adevăr, competenţă, respon­sa­bi­li­tate, curaj, civism, şi alte calităţi pentru care trebuie să fii OM.


Epilog la un epilog…

Ceauşescu nu a fost înlăturat de cei pe care i-a condus…iar urmaşii săi nu vor face nici un fel de Reformă…

vineri, 14 martie 2008

Raportul 2004-2008 …pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Despre antreprenorialitate vs proastă gestiune a resurselor…

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii ve­chiu­lui senat, pri­vind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „
(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor or­ga­nis­me­lor de con­ducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)
Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.
Ce este spiritul antreprenorial?

La baza sa, spiritul antreprenorial reprezintă o manieră de dezvoltare a unei or­ga­nizaţii bazată pe oportunităţi.

Cum vede raportul spiritul antreprenorială?

In primul rând Raportul de 433 de pagini nu vede atitudinea sau politica antre­pre­norială a Universităţii ci numai „dimensiunea antreprenorială” şi asta într-un spa­ţiu n-dimensional unde valoarea „dimensiunii antreprenoriale” poate fi şi negativă!
In al doilea rând Raportul de 433 de pagini nu a avut niciodată în vedere un obiectiv în direcţia „dimensiunii antreprenoriale”.
In consecinţă, dacă nu a existat obiectiv concret şi se vorbeşte de „dimensiunea antreprenorială” rezultă fie că am mai învăţat o nouă lozincă, fie că iar am făcut „totul” fără să ni se ceară nimic!
Dacă prima consecinţă se înscrie în linia generală a Raportului de 433 de pagini de a lansa şi învârti lozinci, cea de-a doua consecinţă vorbeşte despre „glo­rioa­sele rezultate” pe care le-am obţinut fără să vrem!!!!
Revenind la subiect, Raportul are totuşi un merit ştiinţific prin aportul de la pag.33:
„…În altă ordine de idei, universitatea noastră şi-a definit tendinţa antreprenorială.
Dacă aserţiunea este adevărată, ne punem legitim întrebarea legată de des­tinul antreprenorial al universităţii, iar răspunsul poate fi neantagonist. Fiindcă o universitate antreprenorială trăieşte din patente sau brevete.
Dacă este aşa, apare o altă întrebare. Ce universitate din România dis­pu­ne de un portofoliu de 200 – 300 de brevete, când universităţile americane au câteva zeci de mii?
Legat de aspectul antreprenorial trebuie precizat că nu se poate trasa cui­va sarcina de a atrage fonduri într-o universitate care nu are deja bani! Apoi, ca me­diul de afaceri să dea bani, ţine de o nouă formă de cultură ce trebuie educată în spiritul unei cutume!
Dar, bani se dau pe marginea unor prestaţii către mediul economic.
Da­to­rită dezvoltării industriale foarte rapide în România bazate pe importul de tehno­lo­gie modernă, acesta nu necesită o optimizare imediată, iar când aceasta este necesară, solicitantul se adresează celui care a livrat produsul sau tehnologia respectivă.
Prin urmare, nu apare ca necesitate intervenţia cercetării universitare, iar industria noastră se poate lipsi pentru alţi câţiva ani de cercetarea autohtonă.
Sigur, trebuie să milităm pentru o politică a învăţământului şi nu a politicii în învăţământ….“
O analiză pe text ne poate da o dimensiune a “dimensiunii antrepre­no­riale” construită în viziunea filozofic-poeto-platonică a Raportului de 433 de pagini.

a) Ce frumos este să vorbeşti de invenţiile altora când invenţiile Universităţii Teh­ni­ce din Cluj Napoca se pot număra pe degetele celor două mâini cu exce­dent de vreo două degete! Nu se suflă nici un cuvânt despre situaţia patentelor sau brevetelor, că este tot aia, în Raportul de 433 de pagini de parcă universi­ta­tea ar pregăti feţe bisericeşti şi nu ingineri!
Ce şi-a propus senatul să facă şi mai ales ce a făcut senatul, ce şi-a propus Rec­torul să construiască şi mai ales ce a construit Rectorul pentru a se ajunge la re­zultate tehnice care să permită transferul tehnologic real şi nu pe „bărbi”? NIMIC! Si totul a fost tăcere în Raportul de 433 de pagini….

b) Confuzie! Realitatea banului dat numai pentru muncă bună ne omoară şi pune serioase semne de întrebare asupra calităţii reale a contractelor de cercetare dar nu numai. Este de mirare, că într-un raport fie el şi de 433 de pagini, îţi poţi pune problema că o organizaţie, fie ea şi o universitate trebuie să asiste pasiv la un sce­nariu în care se poate imagina măcar că:
„…Legat de aspectul antreprenorial trebuie precizat că nu se poate trasa cui­va sarcina de a atrage fonduri într-o universitate care nu are deja bani! Apoi, ca me­diul de afaceri să dea bani, ţine de o nouă formă de cultură ce trebuie e­ducată în spiritul unei cutume!...”
c) Căutarea oportunităţilor nu pare a fi o problemă a Raportului de 433 de pagini, deşi aceasta este esenţa atitudinii sau, mă rog, dimensiunii antreprenoriale.
Nu este o problemă, dar este o realitate.
Totuşi, Universitatea a obţinut rezultate remar­ca­bile în descoperirea de oportu­ni­tăţi.
Ele sunt materializate mai ales în crearea de „pui de Universitate Tehnică” în ora­şele din jur şi la ţară.
Atenţie! Când se vorbeşte de spirit antreprenorial, se are în vedere creşterea nu regresul!
Adică, potrivit filozofiei feudalilor care decid în mod autonom când este vorba să facă afaceri proprii, să facem sucursale şi să le asigurăm „scăderea” standar­du­lui de pregătire la nivelul cel mai de jos „ca să avem studenţi”. Metoda este sim­plă şi eficientă şi constă în aplicarea navetei cadrelor didactice, de cele mai multe ori, fără ex­perienţă didac­tică. Unde este „creşterea” organizaţiei? Unde este „creşterea” Universităţii: non-standardul, low-standardul sau unifor­mi­zare standardului la nivelul cel mai de jos?
Cu câştigatul la pod şi paguba de la vamă, pentru o Universitate care nu-şi pro­pune nimic şi face totul, spiritul antreprenorial = pagubă !
Tendinţele chiar şi cele antreprenoriale ca şi intenţiile poleiesc iadul…

Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Management comunist, management corporativ …

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii ve­chiu­lui senat, pri­vind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „

(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor or­ga­nis­me­lor de con­ducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)

Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.
Este management comunist….la UTCN

- să semnezi sute de documente zilnic pentru că îi consideri pe ceilalţi ne­pri­ce­pu­ţi, iresponsabili sau hoţi…;
- să ascunzi deciziile Biroului Senatului când planifici o a cincia sesiune de reexaminări când regulamentul prevede numai trei;
- să cumperi sediul Băncii Dacia Felix dar să nu vezi că nu are curte, loc de parcare, că este monument istoric şi nu poate fi reparat fără avize spe­ci­a­le, că nu este util nici măcar pentru un oficiu poştal şi să dai pe el o gră­madă de bani pe motiv că sunt bani publici şi la urmă să te şi lauzi că ai făcut o afacere mare;
- să umfli regia instituţiei ca să introduci în Universitate bani fără temei legal pe care să-i folosească în mod iresponsabil şi opac numai anumite per­soa­ne;
- să te lauzi că ai sume mari provenite din cercetare dar să nu ai nici un pro­iect veritabil şi transparent cu privire la modul de construire a ciclului de licenţă la nivel de universitate;
- să faci criterii de evaluare a cadrelor didactice de către studenţi şi să-i pui pe şefii de ca­te­dră să conducă ei această evaluare.
- să-i pui pe şefii de catedră să-şi ofere, lor şi acoliţilor lor, salarii şi gradaţii de merit fără nici un fel de criteriu transparent;
- să permiţi conducerea „după ureche” şi „bun simţ” în detrimentul obiecti­ve­lor, a legii, a cadrului normativ intern;
- să faci regulamente pentru fiecare conducător în parte şi nu pentru toţi mem­brii comunităţii academice.
- să angajezi cât mai mulţi oameni, mai ales rude, care să încurce docu­men­tele şi să pună pe drumuri cadrele didactice şi specialiştii universităţii.
- să pui universitatea să facă şcoală, cercetare, ştiinţifică, să facă termo­pa­ne, să păzească imobilele instituţiei, să cosească fânul pentru şeful pazei, să facă mobilă, să măture prin clădiri şi cămine, să facă spectacole, să facă chefuri de Ziua Femeii, să facă mâncare, să facă programe şi multe altele…
Despre aceste calităţi ale conducerii Universităţii se scrie din plin în raportul 2004-2008 pentru că noi facem de toate chiar dacă nu şi-au propus nimic.

Este management corporativ…dar nu este la UTCN

- să angajezi personal de conducere calificat pentru fiecare funcţie;
- să ai fişe ale postului corect construite pentru fiecare poziţie din instituţie;
- să deplasezi decizia de la organe de conducere colegială la organe de con­­ducere bazate pe responsabilitate individuală;
- să faci evaluarea periodică şi nu la sfârşit de mandat a tuturor funcţiilor de conducere din instituţie;
- să asociezi contract de management pentru toate funcţiile de conducere ale instituţiei;
- să separi activitatea didactică şi de cercetare de partea administrativă a instituţiei;
- să informatizezi complet serviciile administrative, financiare şi de conta­bi­li­tate…..
- să reduci numărul personalului administrativ la limita necesarului.
- să laşi în universitate numai serviciile de instruire şi cercetare ştiinţifică şi să externalizezi toate serviciile care nu sunt eficiente sau care sunt neca­li­ficate pentru personalul specific al Universităţii.
Despre aceste calităţi ale conducerii Universităţii nu este scris nimic în raportul 2004-2008 pentru că nu există nimic din ce ar trebui să fie…

joi, 13 martie 2008

Campanie electorală sub obroc şi în ceaţă…

Inceput cu stângul….

Este indiscutabil că alegerile pentru conducerea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca sunt alegeri eminamente politice.
Toate regulile democraţiei clamate cu ochii legaţi în Raportul 2004-2008 al UTCN sunt încălcate cu non-şalanţă.
E suficient să vedem cum se încalcă un principiu şi o lege: Regulamentul moşmondit de un Senat de izmeni (adică yes man’i) a fost votat fără să fi fost supus discuţiei publice nici măcar o secundă.
Nu a existat nici un fel de comisie neutră care să-l fi citit şi analizat şi care să dea un aviz favorabil.
Despre aberaţiile cuprinse în acest regulament am mai vorbit dar două prevederi sunt în afara lumii civilizate.
Mai întâi, toate alegerile s-au desfăşurat fără nici un organ neutru, organ numit în mod uzual, comisie de validare.
Apoi, sistemul ales, acelaşi moştenit de la partidul defunct, a fost unul reprezen­ta­tiv şi nu unul direct.
Anomalia nu avea cum să fie sesizată de izmeni: dacă este vorba de o comunitate academică cu membri egali ca pregătire profesională de ce este nevoie de sistem reprezentativ?

Campanie în pas alergător şi pe ascuns…

Campania electorală a fost evitată din faşă. Programele manageriale au trebuit să fie depuse la secretariatele facultăţilor şi ale rectoratului pentru a se evita cu­noaş­terea lor prin intermediul internetului.
Explicaţia este simplă şi am auzit-o de la un amploiată a utcn cu şcoală la ff care foarte doctă şi plină de sine declara în public că :”…univer­si­ta­tea are autonomie şi în spiritul acestei autonomii este normal să se decidă dacă vrea ca salariile anga­ja­ţilor să fie cal­culate în UTCN cu mâna, chiar dacă la UBB ele se calculează pe sis­teme de calcul…”!!!!! Miră-te lume şi te cruceşte!
Conducerea în funcţie a universităţii, în mod complice, nu a dat nici o posibilitate candidaţilor să-şi expună programele şi ideile.
Interesul celor în funcţii pentru viitorul ciolanului academic este evident.
In facultăţi a început organizarea izmenilor. Se fac jocuri şi partide în care stu­den­­ţii sunt număraţi ca şi „carne de tun” sau „umplutură” care trebuie să asculte şi să vină la „catindatu’nost’ cel mai bine plasat”. Dispreţul faţă de tineri este atot­puternic.

Invitaţie

In aceste condiţii extreme care pregătesc pecetluirea sorţii universităţii în nemişcare şi automulţumire mincinoasă pentru încă o legislatură, ca o alternativă la moştenirea comunistă, pentru toţi lansez invitaţie cavalerească:

In faţa tuturor colegilor mei, îmi invit partenerii de competiţie pentru funcţia de Rector al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca la o confruntare directă în faţa tuturor membrilor comunităţii academice doritori în ziua de vineri 14 martie 2008 cu începere de la ora 14:oo în amfiteatrul Alexandru Domşa.
Pentru aceasta propun ca reguli ale jocului:

a) Fiecare candidat va posta la o adresa accesibila planul sau managerial (personal anunt adresa http://users.utcluj.ro/~isoc/).
b) Fiecare candidat va avea la îndemână 10 minute pentru a-şi prezenta şi argumenta cele mai importante şi reprezentative obiective cu care doreşte să duca
schimbări Universităţii prin mandatul pe care-l solicită.
c) Prin runde circulare, fiecare candidat va răspunde întrebărilor puse din sala de către participanţi.

Accept orice alte reguli suplimentare care pot pune în valoare oamenii şi calitatea poziţiei lor.

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing.

Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Despre trans­pa­ren­ţă: gardul şi leopardul !

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii ve­chiu­lui senat, pri­vind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „

(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor or­ga­nis­me­lor de con­ducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)


Acesta este gardul….
Profund emoţionaţi de prestaţia impecabilă a scriitorului de 433 de pagini de rezultate glorioase citim la pag.401:
“…Valorile promovate de UTCN se pot sintetiza în următoarele categorii:
• …
• Integritate morală
• Cultură şi spirit civic
• Respect faţă de muncă
şi valori, faţă de persoane şi comunitate
• Creativitate, dinamism şi personalitate
• Armonizare a interesului individual cu cel colectiv
Transparenţă a informaţiilor şi deciziilor• …. …”
Şi apoi încă la pag.416:
“ Calitatea vieţii universitare este asigurată prin transparenţa deciziilor şi co­mu­ni­carea informaţiilor, atât comunităţii academice cât şi publicului. Documentele de interes general elaborate şi aprobate de management sunt publicate pe pagina web şi în buletinele universităţii, iar pentru informare şi comunicare este dispo­ni­bi­lă o reţea intranet care permite transmiterea rapidă a informaţiilor întregului per­sonal….”

…iar aicea-i leopardul…
Si apoi citim ceea ce Cap.VII Activitatea juridică desfăşurată în perioada 2004-2008 pune sub preş:
„(Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.2021/2007) …obligă pârâta (Universitatea
Tehnică din Cluj Napoca) să comunice reclamantului lista tuturor documentelor, actelor cu caracter normativ, regulamente, norme, hotărâri, circulare, decizii care vizează organizarea şi funcţionarea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca în toate domeniile activităţii sale şi să asigure accesul la aceste publicaţii prin publicare pe pagina de internet proprie.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1,000 RON cu titlul de daune morale…”

Cine şi de ce minte?

Politica minciunii are întotdeauna un sfârşit. Depinde de noi să-l dorim sau nu.
Pentru corecta informare a prostimii academice lipsite de puterea de a-şi alege în mod direct conducătorii atunci când Universitatea nu-i poate angaja pe cei mai competenţi, toate onorariile necesitate pentru a obţine dreptul la transparenţă prin instanţă şi nu prin activitatea pozitivă a senatului, rectorului, prorectorilor şi cancelarului au fost plătite cu iresponsabilitate din banii Universităţii şi nu de cei vinovaţi.
Si când te gândeşti că pentru a fi minţit trebuie să citeşti 433 de pagini! Mulţumesc frumos ! Bănuiesc că şi cele 433 de pagini de minciună sunt plătite tot din banii mei, sau ai tăi, sau ai lui, adică din banii noştri!

miercuri, 12 martie 2008

Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Conducerea fără obiective …şi fără sens…

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii ve­chiu­lui senat, pri­vind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „

(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor or­ga­nis­me­lor de con­ducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)

Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.

Comunicarea este o problemă veche…şi aceeaşi pentru unii…

Pentru activiştii de partid „a comunica” înseamnă a vorbi şi a nu spune nimic sau a prelucra pe cine trebuie ca să priceapă că este obligat să-şi însuşească politica uni­că pe care ei o reprezintă.
Niciodată „a comunica” nu a însemnat pentru această categorie istorică a trans­mi­te celorlalţi idei proprii, rezultate proprii, sau opinii proprii.
Autorii raportului 2004-2008 nu părăsesc în nici un fel linia tradiţională de a spu­ne nimic în …433 de pagini. Original este numai volumul …şi nu calitatea in­for­maţiei.

Când nu ai făcut nimic cel mai uşor este să driblezi subiectul…

Este greu să citeşti 433 de pagini. Este şi mai greu să te apuci de citit o astfel de lucrare când te gândeşti că preşe­din­tele Statelor Unite prezintă un raport asupra unei naţiuni de circa 299 milioane de suflete în circa 50 de minute.
Probabil că singura deosebire este că preşedintele are ceva de spus despre un popor în timp ce Raportul nu are nimic de spus şi nici nu doreşte să spună nimic despre ceea ce i se cere: „… asupra activităţii ve­chiu­lui senat, pri­vind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii…”.

Ca să scrii despre ce a făcut cineva ar trebui să ştii ce trebuia să facă el…

Diferenţă fundamentală între om şi animal este că primul are idealuri. Tot aşa di­fe­renţa dintre o turmă şi o armată sau o firmă sau o universitate este că turma nu are obiective, că acolo tot ce se întâmplă este o consecinţă a accidentelor şi nu un efect al conducerii.
Acolo oile dau lapte fiindcă este datul lor să dea lapte, câinii latră fiindcă este da­tul lor să latre, măgarii rag şi duc desagii fiindcă este datul lor să ragă şi să ducă desagii.
Ciobanii nu pot planifica producţia de lapte a oilor, nici ora când să latre câinii, nici când să ragă măgarii.
Când faci un raport asupra activităţii unor oameni ar trebui să ştii ce trebuiau să facă ei.
In Raportul minune de 433 de pagini nu există nici un rând care să spună ce o­biective sau ce mandat a avut „…rector(ul), prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii...”.
Cine trebuia să dea mandat să dea obiective acestor oameni?
Sau Raportul este documentul care ne povesteşte saga a ceea ce au fost in stare să facă „…rector(ul), prorectori şi cancelarul uni­ver­si­tăţii...”?
Păi dacă în cei patru ani de mandat oamenii aleşi să conducă nu au avut nimic de făcut, nu au avut nici un obiectiv fixat, atunci în ce direcţie a mers Univer­si­ta­tea?
Ce legătură are activitatea membrilor comunităţii academice cu lipsa de mandat şi obiective a organelor de conducere alese?
Işi poate închipui oare cineva că un profesor îşi face datoria din cauza rectorului, că un student învaţă din cauza cancelarului sau că portarul păzeşte mai bine fiindcă sunt mai mulţi prorectori?
Ca să faci aceste conexiuni împotriva naturii musai trebuie să scrii un raport de 433 de pagini!
Praf în ochii fraierilor! Miră-te lume cât am lucrat! Nu contează ce am vrut şi ce-am făcut ci contează că am muncit: noi TOŢI ! Cu „noi”-ul imperial în faţă ca să ascundem că nu am făcut ABSOLUT NIMIC!

Adevăratul Raport 2004-2008

Obiectivele Senatului =>=>=>=>=>=>=> Ce a făcut Senatul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 3. totul
………. =>=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul

Obiectivele Rectorului =>=>=>=>=>=>=> Ce a făcut Rectorul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
……….... =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul

Obiectivele prorectorilor =>=>=>=>=>=>Ce au făcut prorectorii?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
………....=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> ……….
n. nimic=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> n. totul

Obiectivele cancelarului =>=>=>=>=>=>Ce a făcut cancelarul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
………. =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> ……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul

Aşa s-a născut perpetuum mobil technicum academicum: din nimic ei fac totul!

Ce n-a văzut Guinness Book nicăieri, are numai Clujul!

Fii fericită Dacie, fii fericit popor myoritic!

Haide Bruxelles-ule şi dă-ne încă cinci medalii de aur!

Acesta este adevăratul Raport 2004-2008! Scris pe ½ pagină, restul este gargară şi pagubă de hârtie şi de muncă ……

duminică, 9 martie 2008

Planul managerial comentat (2) Eliminarea structurilor şi practicilor comuniste

Azi Universitatea Tehnică din Cluj Napoca = Comitetul pcr…

Studenţii de la Universitatea Tehnică din Cluj care au pasiunea istoriei au bucuria să-şi facă studiile într-o enclavă vie a comunismu-lui.
Organizarea instituţiei respectă cu fidelitate structura organiza-ţională a organizaţiei pcr: fiecare catedră are la bază organizaţia de bază sau grupa de pcr.
De cele mai multe ori fostul secretar de partid sau o clonă a acestuia face pe omul de ştiinţă şi şeful de catedră.
Ca fostul secretar de partid, el reprezintă administraţia dar se crede în acelaşi timp şeful profesorilor şi al ştiinţei, cenzorul acestora, adică veritabil om de partid şi de stat
Pentru ca bâlciul să fie deplin, Senatul şi conducerea ministerului au aprobat cele mai fanteziste specializări, unice în nume în aşa fel încât, la fel ca la învăţământul ideologic al pcr, fiecare catedră să poată să păstorească spiritual o specializare.
Păstorirea este deplină: matematica de la catedra de automatică nu are voie să fie aceeaşi cu matematica de la catedra de maşini electrice sau termice, programarea cal­cu­latoarelor de la construcţii civile nu are voie să fie aceeaşi cu programarea cal­cu­la­toa­relor de la catedra de robotică de robotit.

…şi o enclavă a statului autoritar comunist într-un stat de drept…

Structura de organizare a Universităţii româneşti, deci şi a Universi-tăţii Tehnice din Cluj Napoca, contravine principiilor statului de drept.
Este bine să reamintim că statul de drept recunoaşte principiul sepa-rării puterilor. Este vorba în principal de ideea că puterea legislativă, puterea executivă şi puterea jude­că­to­rească nu pot fi reprezentate în acelaşi timp de aceleaşi persoane.
Universitatea românească, prin legea de organizare şi prin exageră-rile feudalilor care o conduc calcă acest principiu.
Astfel, prin similitudine, conducerea executivă se asociază cu conducerea administrativă, adică şefi de catedre, prodecani, decani, prorectori.
Pentru a împiedica orice stare de echilibru şi de normalitate, aceleaşi persoane pătrund prin practica sistemului comunist al alegerilor prin sistem reprezentativ piramidal, în Con­si­liul Profesoral şi Senatul instituţiei academice.
In acest fel, într-o instituţie publică, aceleaşi persoane normează, adică produc regle­men­tări şi tot ei le şi aplică, sau invers, aceleaşi persoane reglementează tot ce doresc să aplice.
Intreaga comunitate este redusă la rolul de spectatori şi victime ale contorsiunilor sca­ma­torilor „democraţiei academice myoritice”. In toate documentele de raportare spre or­ga­nele externe, se vorbeşte cu mândrie că „…în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca funcţionează democraţia cu vot secret…”!

…şi un amalgam care pune administrativul şi profesionalul în mâna aceloraşi persoane

Sistemul conducerii colegiale prin reprezentare mai prezintă un detaliu original dar total incompatibil din punct de vedere funcţional.
Dacă toate grupurile profesionale au asociaţii puternice unde problemele deontologice şi etice sunt tratate prin criterii de competenţă, vezi asociaţia medicilor, ordinul arhitecţilor, baroul pentru avocaţi, Consiliul Superior al Magistraturii pentru magistraţi, numai tagma cadrelor didactice universitare este lipsită de for profesional.
In acest fel, conducerea administrativă, îşi poate însuşi dreptul de a se considera şi con­ducerea ierarhică profesională de drept.
Apare in acest fel posibilitatea ca reprezentaţii administraţiei să acţioneze în mod direct asupra ca­dre­lor didactice în aspecte strict profesionale în care nicio lege nu le acordă vreo compe­ten­ţă.

…şi autonomia universitară myoritică atotputernică…

Autonomia universitară reprezintă una din cele mai avansate trăsături ale unui sistem de învăţământ superior civilizat şi avansat.
Civilizat şi avansat, nu înseamnă însă întotdeauna şi România.
In esenţă, autonomia universitară reprezintă dreptul cadrului didactic de a se exprima li­ber, de a fi fermentul evoluţiei perma-nente, de a nu fi tras la răspundere în momentul în care aduce noul chiar cu riscul de a se opune cunoştinţelor deja recunoscute.
Forma de organizare internă a universităţii face de asemenea parte din conceptul de au­to­nomie ca şi libertatea de a orienta resursele în sensul finanţării sistemului de orga­ni­za­re ales.
De aici, şi până la dreptul de a-ţi stabili salariul în afara limitelor legale, la dreptul de a măslui regia instituţie pentru a reţine resurse financiare suplimentare din finanţările bu­ge­tare, drep­­tul de a folosi în mod discreţionar resursele financiare atrase, dreptul de a călca le­gea cu privire la angajarea persoanelor şi la durata timpului de muncă există o distanţă enor­mă pe care nici o altă instituţie academică din alte ţări civilizate nu şi le pro­pune.
Tot potrivit acestei autonomii, fiecare catedră poate să ceară să devină o universitate şi în aşa fel România va putea ajunge în Guinness Book ca ţara cu cel mai mare număr de universităţi din lume. Fiecare membru al cate­dre­lor poate deveni atunci decan sau mem­bru al Biroului Senat, fiecare membru al ca­tedrei poate deveni Senat sau senator sau Consiliu Profesoral sau portar de rectorat.

Practici şi structuri comuniste anacronice

Din cele prezentate mai sus se constată că Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, mem­bră sobră a comunităţii academice româneşti este purtătorul unor tradiţii comuniste puternice şi pure.
Pentru reprezentanţii acesteia, cadrul didactic este numai mijlocul de a atinge obiective de orizont redus chiar prin călcarea în picioare a tuturor drepturilor omului, cetăţeanului şi ale omului de ştiinţă.

Intre management colegial şi corporativ….

Situaţiile de mai sus indică şi argumentele pentru care universităţile româneşti şi mai ales în cele înţepenite în lipsa de evoluţie istorică, asemenea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca preferă în cvasitotalitatea cazurilor managementul colegial.
Similitudinea cu sistemul comunist, cu toate deformaţiile patologice tipice, au permis pro­li­ferarea necenzurată a non-valorii şi incompetenţei la toate nivelurile structurii mana­ge­riale malefic extinse.
Să nu omitem insă că ciuma birocratică a lipsei de competenţe ma­na­geriale academice se manifestă mai ales printr-un număr deosebit de comisii şi comi­tete alcătuite fără dis­cer­nământ şi activitate, obiective sau performanţe din aceleaşi şi aceleaşi persoane.
Se caută Reformă? Se caută sistem de învăţământ superior adaptiv şi performant?

Candidatul Isoc propune abandonarea definitivă a conducerii colegiale ca cea mai ca­tas­tro­fală formă de management al instituţiei academice şi înlocuirea acesteia cu un sistem corporativ.
Introducerea unui sistem corporativ va avea ca principal şi imediat efect scoaterea din is­toria învăţământului universitar românesc a structurilor şi practicilor comuniste. Pentru întotdeauna !

Planul managerial comentat (1) Concentrarea resurselor umane


De ce concentrare?
In viziunea candidatului Isoc una din primele măsuri care se impun în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca este concentrarea resurselor umane.
Motivele pentru care această concentrare se impune sunt:
- mutarea centrului de greutate de la specialitatea finală a studenţilor spre dez­vol­tarea de discipline puternice care să poată interacţiona fără restricţii ad­mi­nis­tra­tive;
- eliminarea tendinţelor de dezintegrare centrifugă a Universităţii;
- eliminarea centrelor de opoziţie şi blocare a mişcării de adaptare operativă a formelor de pregătire alternativă a studenţilor;
- eliberarea de resurse materiale, financiare şi umane blocate de o structură amorfă, retrogradă şi opacă actului de conducere.
Efecte previzibile:
- creşterea competenţei managementului;
- disponibilizarea unui număr important de profesori care să se ocupe de cercetare;
- reducerea numărului personalului administrativ şi auxiliar;
- eliminarea nucleelor de corupţie şi discreţionar din structura Universităţii şi re­du­cerea tensiunilor provocate de micii feudali şi găştile lor de mediocri şi suficienţi.
- devine posibilă angajarea şefilor de departament pe bază de competenţă, inclusiv prin antrenarea unor specialişti din afara ţării.

Cât ne costă lipsa de concentrare?

Cât costă o catedră:
- un şef de catedră (care este retribuit fără a face absolut nimic);
- cel puţin ½ normă de timp profesor (104 ore fizice) „ocupat” cu activităţi neca­li­fi­cate şi nenecesare;
- cel puţin două săli, câte una pentru şeful de catedră, alta decât biroul lui şi una pentru sediul catedrei şi secretară;
- o secretară, care nu are nici un fel de calificare şi nici un fel atribuţii concrete care să le acopere cele opt ore de muncă.
Cât costă o facultate:
- un decan;
- cel puţin ½ normă de timp de profesor (104 ore fizice) „ocupat” cu activităţi ne­ca­li­ficate şi nenecesare;
- cel puţin doi prodecani şi un şef de secretară şefă numit pompos şi intelectual, se­cretar ştiinţific sau cancelar.
- cel puţin 1 ½ normă de profesor, poate şi mai mult pentru unii care, pentru a-şi jus­tifica „foncţia”, „locuiesc” în sălile decanatului care le dă o aură de mare martir şi „împingător înainte” a activităţii academice.
- cel puţin trei secretare, cu muncă necalificată dar uzură psihică importantă;
- cel puţin trei săli.
Pentru situaţia actuală când o facultate are cel puţin două catedre şi există nouă facultăţi, costurile şi pagubele sunt:
a) pentru catedre:
- 18 şefi de catedră;
- cel puţin 9 norme de timp de profesor (fiecare a 208 ore fizice);
- cel puţin 18 săli;
- cel puţin 18 secretare.
b) pentru facultăţi:
- 9 decani;
- cel puţin 18 norme de timp de profesor (câte 208 ore fizice fiecare normă);
- cel puţin 27 secretare.
- cel puţin 27 de săli.

Care este economia de resurse care se poate produce cu o reorganizare minoră?

Prin trecerea la o structură de 3 facultăţi şi la un număr echivalent a 9 departamente, cu implementarea serioasă a sistemului de evidenţă şi informare automată în aşa fel încât necesarul de resurse pentru un departament poate fi acelaşi ca la o catedră, doar cu per­soane calificate, iar la nivelul facultăţii, în raport de rolul real al acestei verigi, sta­bi­li­rea unei structuri cu un decan, 2 prodecani, 2 secretare şi 3 săli se ajunge la un volum de economie de resurse ca:
a) pentru toate departamentele:
- 18 (şefi de catedră) – 9 şefi de departamente = 9 persoane cu grad de profesor;
- 9 norme de timp de profesor – 4 ½ norme de timp de profesor = 4 ½ norme de timp de profesor (fiecare a 208 ore fizice).
- 18 săli – 9 săli = 9 săli.
- 18 secretare – 9 secretare = 9 secretare.
b) pentru facultăţi:
- 9 decani - 3 decani = 6 decani.
- 18 norme de timp de profesor – 4 ½ norme de timp de profesor = 13 ½ norme de timp de profesor (fiecare a câte 208 ore fizice).
- 27 de săli – 6 săli = 21 de săli.
- 27 secretare – 6 secretare = 21 secretare
Economia totală de resurse este de :
- 15 persoane cu grad de profesor scăpaţi din ghearele unei tembele, anacronice şi inutile biro­craţii;
- cel puţin 18 norme de timp de profesor pierdute acum cu voioşie în tot felul de şe­dinţe, tracasări, runde de negociere sau campanii de „punere la punct a inde­zi­rabililor”.
- 30 de secretare.
- 30 de săli ocupate în acest moment în mod decorativ cu număr de sală, dar fără nici un aport la normalizarea învăţământului superior.
La această economie, candidatul nu pune valorile deloc nesemnificative investite de toţi şefii şi şefuţii în discuţie în mobilarea, înzestrarea de-a dreptul somptuoasă a unor spaţii nefolositoare din banul public.
Las actualei conduceri a universităţii plăcerea de a cal­cula preţul integral al propriului fa­liment managerial pe care l-a păstorit şi stimulat după ce l-a preluat de la alţi veseli „ma­najeri” feudalo-academici !
Se naşte o singură întrebare: cum este posibil ca nişte oameni care au produs deja aces­te pagube, să nu poată fi traşi la răspundere nici măcar de votul tuturor colegilor de care şi-au bătut joc atâţia ani de zile?
Poate şi Corpul de control al primului ministru ar trebui să spună câte ceva….dacă este în stare să spună în faţa unor fapte detaliat evaluate…..

Intrebare:

Care sunt şefii de catedre, prodecanii şi decanii care obosesc scaunele Senatului care vor vota schimbarea când aceasta le va desfiinţa funcţiile?

Acesta este paradoxul Reformei învăţământului superior românesc...

sâmbătă, 8 martie 2008

Despre lege şi respectarea ei (3) Mitul universităţilor „imaculate” şi al indezirabililor „controversaţi” sau cu „dosar psihiatric”

Motto: Numai oamenii liberi au dreptul să fie controversaţi. Sclavii sunt întotdeauna exemple!
Inţeleapta „păstorire” a Universităţilor a purificat Universităţile ….
Ce se omite de multe ori este că regimul comunist a „păstorit” cu mare dragoste Uni­ver­si­tăţile şi învăţământul superior.
„Păstorirea” însemna că tot ce mişca în Univer­si­tate se făcea numai cu acordul organelor de partid.
Atât de puternică era „păstorirea” încât Rectorul era de fapt o marionetă de faţa­dă sau un activist notoriu.
Ce era atunci Universitatea? Universitatea era o simplă filială locală a partidului co­mu­nist!
Consecinţa este logică şi firească: Universitatea era Partidul, Partidul era perfec­ţiu­nea şi puritatea societăţii socialiste, în consecinţă Universitatea era puritatea întru­chi­pată, iar cine aducea atingere Universităţii producea o adevărată blasfemie, o ade­vă­rată hulă !
Toate organele şi organismele statului erau vigilente şi pregătite să lucreze într-o „maşină blestemată” să salveze cu orice preţ Universi­ta­tea-partid ! Toate organele adică Justiţia, Miliţia, Securitatea, Spitalele, Sindi­ca­tul etc. Persoana, individul nu reprezenta nimic, era firul de praf care nu se poate compara cu muntele…

Rectorul, victimă a lui Stolojan…

Anii `80 au pus în faţa Universităţii Tehnice din Cluj o problemă umană critică: un pro­fe­sor, rector, inventator şi-a aplicat invenţia împreună cu colegii săi aducând avantaje ma­te­riale importante statului român. Potrivit legii în vigoare, omul şi-a cerut drepturile care i-ar fi adus lui şi colegilor lui o sumă importantă de bani. In faţa „NU”-ului pus pe docu­men­taţia sa de mâna lui Stolojan, pe atunci director la finanţe, omului nu i-a ră­mas decât să se adreseze justiţiei pentru a-şi primi drepturile.
Inţelepciunea şi experienţa de Rector, l-au convins că este mai bine să nu te pui cu sta­tul, îndreptându-se împotriva Universităţii. „Maşinăria blestemată” a condamnat un om numai cu umbra sa, fără să pornească de pe loc…
Omul a rămas cu paguba, iar onoarea Universităţii a rămas nepătată.

Plagiatul descoperit a făcut o victimă dintr-un creator…

In jurul anului 1990, un respectabil profesor a descoperit într-o teză de doctorat a unui co­leg mai tânăr re­zul­tate şi pagini întregi din lucrările sale, inclusiv din brevetele sale de invenţie.
Când acesta a sesizat infracţiunea, s-a declanşat „maşinăria blestemată”.
In primul rând, profesorul a devenit „controversat”. Apoi, Rectorul-piesă a „maşi­nii bleste­ma­te”, a „lucrat” cu grijă vreo patru ani şi trei comisii de îngropare a cazului până când bie­tul profesor a ajuns suficient de bătrân ca să nu mai poată face drumul cu jalba’n proţap la biroul acestuia. In „munca de prelucrare” un rol important a revenit a­me­nin­­ţă­rilor voalate, dar persuasive şi permanente cu privire la relele care i s-ar fi putut tra­ge dacă ar fi făcut apel la justiţie.
„Maşina blestemată” a păzit încă odată puritatea Universităţii şi a mai sacrificat un om şi drepturile sale. A rămas eticheta de „controversat” pentru un om care a servit cu mun­ca şi creativitatea sa Univer­si­ta­tea zeci de ani şi sprijinul făţiş al instituţiei pentru plagia­tor! Si s-a întărit şi mai mult dreptul plagiatorului de a fi considerat hoţ cinstit şi om de ştiinţă­ în Universitatea Tehnică din Cluj….

Libertatea de opinie nu are loc în Universităţile româneşti…

Atenţia acordată Universităţilor de organele de partid şi represiune comuniste ar fi fost justificate dacă Universităţile ar fi avut conştiinţe civice adevărate.
Din păcate pentru România, cunoştinţele civice nu s-au mai înghesuit în Univer­si­tăţi după anii `60.
Este bine totuşi de amintit că Lucian Blaga a fost printre cei „lucraţi” de maşina blestemată alcătuită din colegi-cozi de topor, dintre care unii au şi azi funcţii de con­du­cere.
…şi înţeleapta „păstorire” a Universităţilor nu se poate termina brusc ….
Ca orice perioadă istorică, păstorirea comunistă a Universităţilor ar trebui să ia sfârşit. Mai corect ar fi trebuit să ia sfârşit. Asta în 1989!
De fapt păstorirea de către partidul comunist a fost înlocuită de păstorirea de către activiştii de partid rupţi de turmă.
Asemenea lupilor, activiştii de partid rupţi de turmă sunt mult mai periculoşi: le lipseşte lumina, le lipseşte farul care-i ducea pe vremuri spre noi glorii!
In absenţa luminii, fiecare, singuri sau în grupuri mici îşi fac lumina din orice or­goliu, oricât de murdar ar fi şi atacă, amintindu-şi cu nostalgie vremurile când erau, fă­ceau, erau, se numărau, erau ….

…iar justiţia îşi intră tot mai mult în drepturi …

Ultimii ani au însemnat şi primele semne pentru reacţii normale care vin din par­tea mem­brilor societăţii academice sau societăţii civile care înţeleg să-şi asume res­pon­sa­bi­li­tăţile civice şi să facă uz de drepturile lor de oameni şi de cetăţeni pentru a se apă­ra de cei care, ajunşi în conducerile universităţilor, găsesc normal să continue tra­di­ţia vechilor prac­tici comuniste.
In faţa acestor prime acte de normalitate după mai bine de şaizeci de ani, instan­ţele au fost pentru început surprinse din punct de vedere emoţional.
Pentru un judecător, produs al unei universităţii era greu de înţeles că alma mater ar fi pros­ti­tu­ată!
Emoţia a trecut însă la fel ca atunci când aceeaşi judecători îl separau pe tata de mama !
Din ce în ce mai mult, instanţele se pronunţă în favoarea „indezirabililor”, a „con­tro­ver­sa­ţilor”, denumiri-etichete, aplicate adesea de indivizi semidocţi ajunşi cu totul acci­dental şi regretabil pentru progresul culturii în universităţi după anul 1989.

Ce cauze ale „controversaţilor” judecă acum instanţele din întreaga ţară?

- Dreptul comunităţii academice de a fi informată asupra tuturor docu­men­te­lor de reglementare cu care operează conducerea Universităţii Tehnice. Există sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care Universitatea tehnică din Cluj este obligată să pună pe pagina web toate aceste do­cu­mente
- Obligaţia instituţiei academice de a trata cu respect şi înţelegere toate me­­moriile angajaţilor săi. Există sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care Uni­versitatea Tehnică din Cluj Napoca este obligată să răspundă memo­riilor unui angajat asupra abuzurilor conducerii universităţii Si în aceste con­diţii, conducerea Universităţii Tehnice nu a înţeles să respecte legea şi cerinţele justiţiei, motiv pentru care există acţiune în curs prin care Uni­versitatea şi rectorul ei vor trebui să plătească amenzi şi daune mo­rale în suma de circa 100,000 lei şi să se conformeze.
- Obligaţia instituţiei academice de a aplica legea în ceea ce priveşte acor­da­rea trans­pa­ren­tă a drepturilor salariale de merit (Universitatea Tehnică din Cluj Napoca).
- Obligaţia instituţiei academice de a respecta şi a nu îngrădi dreptul la ex­pre­sie şi critică a an­ga­ja­ţilor (Universitatea Politehnica Timişoara).
- Obligaţia instituţiilor academice de a respecta prevederile legale cu privire la scoa­terea la concurs a tuturor posturilor vacante şi de respecta toate con­diţiile impuse pentru angajare (Universitatea „Babeş Bolyai”, Uni­ver­sitatea Tehnică din Cluj Napoca).
- Obligaţia instituţiilor academice de a da în mod periodic publicităţii ra­poar­te asupra activi­tă­ţii conducerii şi asupra modurilor de soluţionare a sesi­ză­rilor (Univer­si­ta­tea Tehnică din Cluj Napoca).

Care este reacţia conducerilor Universităţilor?

Managementul nu a fost niciodată cea mai aplicată calitate a activiştilor de partid. Ajunşi în funcţii de conducere ale instituţiilor universitare, aceste persoane au considerat că a conduce o universitate, o instituţie publică înseamnă a aplica practicile comuniste de manipulare, a-şi aplica propriile legi sau mofturi.
Ajunşi în situaţii în care angajaţi ai Universităţilor conduse de ei au acţionat în in­stan­ţă, rectorii, prorectorii, decanii, prodecanii, şefi de catedră, secretarii organizatorici numiţi pompos „cancelari” s-au concentrat şi au aplicat metodele pe care le cunoşteau.
Tehnica nr.1. Discreditarea. Se face pe orice cale tuturor persoanelor care au înţeles să ceară aplicarea legii. Nu lipsesc aici tot felul de mici „scăpări” dirijate ale rectorilor încă în funcţie sau ale purtătorilor oficiali de cuvânt. Nu se scapă nici o ocazie, nici un interviu, nici un discurs electoral.
Tehnica nr.2. Etichetarea. Mijloc vechi de denigrare şi blasfemie publică, etichetarea ar trebui să aibă un temei. Omul trebuie să fie mai prost, mai urât, mai strâmb, mai prost îmbrăcat, mai puţin pregătit profesional. Aici a apărut paradoxul: de cele mai multe ori cei care cerea aplicarea legii erau membri ai corpului profesoral care nu presupuneau nici un dubiu asupra calificării sau ţinutei academice. Atunci s-a inventat eticheta stan­dard a revoluţiei analfabete din 1989: „persoană controversată”! Este puţin probabil că cei care folosesc eticheta ştiu ce înseamnă „controversat” sau care ar fi motivele „con­tro­verse” dar noţiunea este atât de necomună încât toată lumea de pe stradă o ia drept insultătoare.
Tehnica nr.3. Izolarea. „Controversaţii” trebuie izolaţi pe orice cale de către conducere. Se profită de faptul că legea română nu are noţiunea de hărţuire şi atunci „controver­sa­ţilor” li se face viaţa cât mai grea. Ei trebuie „să plece de bună voie din instituţie”!
Unii mai slabi de înger au făcut-o dintotdeauna! Cu alţii este mai dificil….
Tehnica nr.4. Asocierea sistematica a numelui cu ospiciul. Tehnica este luată la indigo din arsenalul securităţii. Din nefericire pentru organizatori, lucrurile s-au complicat cu os­pi­ciile: trimiterea la ospiciu nu se mai face din din biroul secretarilor de partid şi nici din biroul securităţii.
Tehnica nr.5. Măsura finală. O doresc din tot sufletul toţi rectorii Universităţilor „în stare critică”. Din păcate pentru ei, atât Ceauşescu cât şi Hitler nu pot să-i audă.

Un examen picat de orice conducere a Universităţilor : Managementul crizei….

O Universitate în care apare câte „un controversat”, adică un indezirabil, adică un incomod, adică o gură-spartă, adică un om care ştie ce vrea este „în stare critică”. In acest moment sunt „în stare critică” Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Politehnica Timişoara.
Toţi rectorii acestor Universităţi se plâng de nenorocirea care i-a lovit! Nu uită cu nici un prilej să amintească numele indezirabililor.
Pentru societatea civilă este greu de înţeles că rectorii acestor instituţii acade­mice îşi dovedesc încă odată lipsa de calificare şi impotenţa managerială.
Incă odată, fiindcă prima dată au făcut-o atunci când nu au aplicat legea care le intra în atribuţii. In acel moment ei trebuiau să-şi dea demisia. Cu întreaga şleahtă de lău­dători cu tot!
Aceeaşi rectori îşi dovedesc a doua oară lipsa de calificare în momentul în care nu ştiu să gestioneze criza de a se trezi în ogradă cu un om care este mai calificat decât el într-un anumit domeniu.
Să ai în ogradă un om cât mai calificat este o situaţie este dorită de orice mana­ger adevărat, dar este o nenorocire cu totul nedorită de un rector de sorginte comunistă, trăitor în structuri comuniste, rob al practicilor comuniste.
A te plânge de un astfel de om înseamnă a-ţi striga în gura mare incompetenţa. Inţelegeţi-i oameni buni şi lăsaţi-i să plece!

Nu au fost niciodată controversaţi, cel puţin în timpul vieţii…

Hitler, Ceauşescu, Chombe, Lenin, Stalin, …. Oare de ce?