Reforma se poate face cu mâinile curate, doar de către oameni liberi, cu instituţii moderne, funcţionale!
joi, 27 noiembrie 2008
Mersul cu fundu’nainte…
A făcut-o pentru aceasta era prerogativa sa şi a făcut-o fiindcă politica nu are cap ci numai suflet şi interese. Dar când a promulgat legea preşedintele nu s-a limitat să anunţe acest fapt ci a simţit şi nevoia să comenteze.
Si aici a dat–o cu stângu’n’dreptu!
Afirmaţia lui este una halucinantă: „…se dau bani profesorilor în speranţa că aceştia vor face de acum Reforma…”. Adică aceasta nu este o mărire de salarii ci este o mită, mita ca să facă profesorii Reforma în România.
Asta vine ca şi cum la Olimpiadă, prima dată s-ar da medaliile şi apoi participanţii ar fi invitaţi, chiar rugaţi, să facă, aşa uşor, o scurtă plimbare lejeră, aşa ca şi cum s-ar simula o competiţie.
Adică, crede Preşedintele că nişte oameni care sunt mai întâi plătiţi vor accepta apoi să-şi mărească programul de lucru la opt ore, să-şi schimbe disciplinele şi să le orienteze spre nevoile societăţii.
Mai crede Preşedintele că profesorii vor sări să renunţe la prelegerile universitare actuale şi lecţiile de formă coborâte la nivelul clasei a patra şi orientarea muncii spre concretizarea învăţământului românesc şi stimularea creativităţii individuale.
Mai crede Preşedintele că Rectorii vor renunţa de bună voie să trateze universităţile ca nişte feude unde să angajeze pe cine doresc şi să pună la index pe cine nu le place.
Mai crede Preşedintele că vor accepta Universităţile de bună voie să înmatriculeze numai atâţia studenţi câtă dotare şi cât personal calificat are.
Mai crede Preşedintele că vor renunţa Rectorii să se facă academicieni în urma experienţei de funcţionar pe care nu reuşesc să o acumuleze în nici un fel în mandatele în care sunt sprijiniţi de prostimea academică.
Mai crede Preşedintele că ministerul va renunţa să mai facă tot felul de comisii de profesori în loc să angajeze oameni calificaţi care să nu fie în acelaşi timp la catedră şi la birou şi de fapt să nu facă nimic coerent.
Mai crede Preşedintele că cei care au ajuns profesori universitari pe baza unei coperte de carte pe care o tot învârteau jenaţi în mână vor renunţa la fumurile care le-au crescut a doua zi după ce le-a venit decizia....
Mai crede Preşedintele că într-o ţară în care fiecare profesor a ajuns profesor pe o altă "reţetă ministerială" va accepta cineva să-şi facă decent şi corect munca de dascăl....
Mai crede Preşedintele că ministerul educaţiei poate fi condus de profesori cum ar fi acela care în momentul în care părăsea postul lua cu el 150,000 de euro să-şi doteze laboratorul de "organe" şi apoi să candideze din nou cu candoare pentru Parlament...
Mai crede Preşedintele că se poate face învăţământ fără planificare şi studii de trend, că se poate face învăţământ fără nici o legătură cu mediul în care tinerii vor lucra.
Mai crede Preşedintele că apa suie la deal.....
Mai crede Preşedintele…
Nu, domnule Preşedinte nu curricula este problema în învăţământul românesc. Cum spunea bătrânul meu prieten, când bordelul merge prost, nu paturile trebuie schimbate!.....
luni, 21 iulie 2008
Tinte false şi multe maşini mici de făcut hărmălaie mare…
Da, la toate acuzaţiile…
Dacă aş spune că nu ştiam că voi ajunge victimă a sistemului, aş minţi. Ca să ţin isonul unui coleg, aş spune că am premeditat şi m-am mişcat ca atare ca să dovedesc că sistemul vrea sânge.
In momentul în care am început lupta cu sistemul, mi-am dat seama că acesta nu poate fi învins.
Se impunea atunci o altă strategie.
Am ales strategia loviturilor mici şi concrete prin care să arăt că Universitatea românească, inclusiv cea Tehnică din Cluj Napoca nu este instituţie ci o cloacă feudalo-ciocoiască.
In paralel am început acţiunea de „spălare a geamurilor”, adică de transparentizare. Lumea trebuia să afle ce este de fapt Universitatea, ce sunt de fapt conducătorii ei, ce diferenţă este între Reformă şi ceea ce se fac că fac „unşii prostimii academice”.
Era totodată nevoie să se demonstreze că nimeni nu doreşte Reforma sau dacă Reforma este dorită, cât de mult se doreşte acest lucru.
Ce este de fapt Reforma?
Am muşcat cu toţii din turta dulce-populistă a manipulării şi am luat atunci în anul `90 o gură plină cu un cuvânt nou: „R E F O R M A” ! Nu ştiam ce înseamnă şi nu prea ştim bine nici astăzi.
Ca să nu păcătuiesc şi eu, mă voi limita la ceea ce cred că îmi este apropiat: „reforma învăţământului”.
Când am auzit de noua religie, conştiincios, am să mă documentez.
Aşa am aflat că nu este o religie nouă. Au avut-o şi o au, din când în când, şi alţii.
Cei care au făcut-o de mai multe ori, francezii, aveau o procedură foarte clară.
Un rege, cel mai adesea unul luminat, găseşte că este necesară reforma. Atunci, regele luminat alcătuieşte un grup de oameni destupaţi la cap, mulţi dintre ei oameni de ştiinţă dar nu numai. In timp ce primul ministru conduce ţara aşa cum a preluat-o de la cel de dinaintea lui, grupul numit de rege îşi defineşte problema, adică domeniul de reformă şi se apucă să pregătească soluţiile: legi, regulamente, scheme, modele de structuri, scheme de tranziţie.
Totul se pregăteşte până când noul ansamblu pare a fi unul realizabil. Atunci regele luminat dă semnalul şi noul ansamblu îl înlocuieşte încet şi sistematic pe cel vechi. Si astfel maşinăria socială nu se strică, nu se gripează, nu face victime inutile şi mai ales nu costă mai mult decât trebuie.
De unde se începe ?..
Aceasta se pare că este cea mai jenantă întrebare ce şi-o poate pune vreo fiinţă reformantă.
Este atât de jenantă încât în cei douăzeci de ani nu şi-a pus-o nici un ministru filozof sau şurubar sau cărămidar împins înainte de valul politicii.
După istorie, se pare că începutul se face cu inventarul stării de fapt: ce-am avut, ce-am pierdut şi cu ce am rămas? Pasul al doilea ar trebui să se refere la ce am dori să facem sau unde ar trebui să ne fixăm ştacheta.
Ceea ce trebuie învăţat de la istorie este că nu miniştrii, regii sau preşedinţii fac Reforma, dar ei trebuie să fie luminaţi şi să o permită ca pregătire şi realizare!
O părere…
Anii petrecuţi în universitate, multă, foarte multă lectură, timpul petrecut în multe universităţi, m-au convins că prima ţintă este să se aducă universitatea la standardul unei instituţii civilizate.
Atâta timp cât universitatea este o feudă-ciocoiască, unde nişte indivizi necalificaţi în gestiune şi conducere eficientă, fără contract de management, sunt aleşi prin vot popular de prostimea academică să distrugă resursele unui buget public orice altă universitate, din orice ţară civilizată va evita stabilirea de legături durabile şi serioase.
In acest fel, în România există numai oameni, fiecare cu valoarea sa dar nu instituţii universitare.
Care este calea….
Deşi complexă problema construirii instituţionale are soluţie. Pe scurt prima dintre ele este definirea corectă a autonomiei universitare. Autonomia universitară trebuie să se refere numai şi numai la libertatea de gândire, de conştiinţă, de opinie.
Nu este autonomie modul discreţionar în care un Rector cumpără clădiri vechi sau cum achiziţionează aparatură de laborator fără nici o noimă sau cum îşi plăteşte clientela care pontează 30 de ore pe zi.
Nu este autonomie modul în care un Rector înfiinţează câte facultăţi doreşte el sau catedre câte poate sau cum organizează specialităţi cu toate disciplinele opţionale.
Calea pare simplă şi înseamnă profesionalizarea personalului de conducere şi gestiune din Universităţi şi separarea părţii academice de celelalte componente de gestiune a resurselor de orice fel.
De ce nu, dacă da?...
Cine doreşte să facă Reforma? In mod teoretic, o mulţime de cetăţeni! De fapt, aproape nimeni. O dovedeşte atitudinea în faţa oricăror evenimente care privesc şcoala. O dovedeşte GRAUR: toată lumea citeşte dar nimeni nu doreşte să facă nimic pentru situaţii care se regăsesc în mod aproape identic în toate universităţile româneşti. Zeci de texte de apreciere şi de cruntă laşitate spun: e bine, dă-i drumul mai departe, bravo!, dar ştii eu doresc să trăiesc liniştit!
Există un caz Isoc în lumea universitară românească?
Este o întrebare care apare mai mult sau mai puţin voalat pe multe site-uri şi bloguri.
Voalarea vine de la micile maşini de făcut vacarm.
Cine este acest Isoc?
Este un ţicnit care se încăpăţânează să dea note cu zecimale împotriva voinţei colegilor lui?
Câte articole ISI are?
De ce nu are?
De ce publică la Oradea?
De ce nu pleacă din universitate dacă nu este dorit de colegi?
De ce-şi pune studenţii să lucreze? …..
Si şirul de întrebări poate continua la nesfârşit.
Ce nu se observă sau ce nu se doreşte să se ştie?
a) Dacă se citeşte puţin „Alternativa academică” atunci se constată cu uşurinţă că Isoc spune lucruri care nu pot place feudalo - ciocoilor. Constată ilegalităţi, aberaţii, fraude, corupţie… Care este legătura între articolele cotate ISI şi aceste fapte? Sau dintre cei care au multe articole ISI câţi ştiu cum se abordează şi se soluţionează un caz de corupţie? Sau un caz de plagiat? Sau un caz de deturnare de fonduri?
b) Nu suntem egali. Sau nu dorim să fim egali. Dacă cineva doreşte să citească va afla că Isoc a avut printre primele programe internaţionale (COPERNICUS) din Universitatea tehnică din Cluj Napoca. Atunci a aflat că ştiinţa nu se poate face de unul singur într-o baracă pe care se scrie „Universitate” şi unde feudalul-ciocoi întreabă „…dar mie, personal, câţi bani îmi dai din bugetul proiectului tău?...” Si atunci ai de ales: fie pleci din ţară, fie faci sluj şi munceşti să-i faci feudo-ciocoiului salariu şi listă de lucrări fie te revolţi şi încerci să schimbi ceva, cât se poate cu speranţa că şi alţii ţi se vor alătura. In acest timp este normal ca unii, dintre cei care nu se ocupă de aşa ceva să publice multe articole de bună calitate în reviste cotate ISI.
c) „…E uşor a scrie versuri…”. E uşor să numeri şi articole. E mai greu să stai în laborator şi să verifici ceea ce spui sau scrii. Unii am fost obligaţi ca zece ani de la absolvirea facultăţii să stăm pe tuşă şi să ne gândim dacă ne vom putea înscrie vreodată la doctorat. Pentru noi s-ar putea ca normalitatea şi construirea ei pentru cei tineri să fie un mod de a ne înţelege datoria civică şi profesională.
d) Despre comparare… Copiii fiind ne comparam între noi lungimea braţelor, lungimea picioarelor, lungimea pasului, lungimea…. Mai târziu am văzut că nu lungimea te face bărbat!
e) De ce este necesar să insultăm o Universitate? De ce nu am alege o Universitate oarecare, fie ea în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea pentru a ne promova ideile noi? De ce este necesar să insultăm un om şi o şcoală? Sau un om sau o şcoală?
f) Pentru cei preocupaţi de lipsa de „carismă şi strălucire, vizibilitate şi listare ştiinţifică” a Profesorului Isoc, este bine să se ştie că orădean fiind am ales să prezint la Universitatea din oraşul meu natal o serie de concepte, proceduri, standarde şi mai ales rezultate aplicate care sunt priorităţi nu numai în managementul cercetării din România dar şi din Europa şi că aceste rezultate vor apărea curând într-o revistă internaţională specializată.
Relaţii şi relaţii….
In aşa numitul caz al Profesorului Isoc, subiectul nu este cel profesional, la fel cum nu este cel al notelor „cifre cu zecimale”.
Subiectul nu este numărul de procese ale Profesorului Isoc.
Subiectul nu este dacă omul trebuie dat afară sau dus la balamuc.
Acestea sunt ţinte false şi sunt ţintele care convin de minune feudalo-ciocoilor!
Dacă acestor ţinte li se pune şi o muzică de fundal cu tot felul de falseturi, atunci hărmălaia este totală şi obiectivul este atins: Reforma nu este necesară! Nu avem nevoie de Reformă! Avem nevoie de linişte!
Nu uitaţi că aşa au votat şi colegii din Senatul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca: „ne-am săturat de neînţelegerile dintre tine şi conducere…”! Dormi Universitate dormi în pace, dormi Românico dormi în pace!
Si în timpul acesta, indivizi, ajunşi prin somnul nostru şi al raţiunii, feudalo-ciocoi, profită şi aduc pe tapet tehnicile securiste cu grupul de delatori şi declaraţiile lor trase la indigo, cu indezirabili „contestaţi”, cu campanii de presă comandate, cu verdicte date în câteva ore cu încălcarea tuturor legilor, cu comisia de vidanjori inconştienţi nevinovaţi dar criminali, cu reintroducerea mâniei proletare ca singur argument al lumii academice.
Urmează în mod firesc şi potrivit scenariului securist, balamucul!
Umpleţi balamucul cu profesori! Umpleţi balamucul cu scriitori de articole ISI! Umpleţi balamucul cu oameni care gândesc la viitor!
sâmbătă, 19 iulie 2008
Despre anonimi, ţicneală şi săpătorii de şanţuri…
joi, 17 iulie 2008
Despre consideraţie, respect şi standard…
Cel mai greu îmi este să răspund întrebării unui om care are bună-credinţă sau pe care nu pot să-l bănuiesc în nici un fel de lipsă de bună credinţă.
Si totuşi a trebuit să aştept multă vreme, după ce am rumegat cu mare atenţie la mesajul unui student. Acesta punea în discuţie declaraţia mea cu privire al consideraţia şi respectul pe care îl port tinerilor mei învăţăcei şi invoca drept argument că la acel moment mai existau încă mulţi viitori absolvenţi care mai aveau nepromovată restanţa la disciplina mea cu care se întâlniseră în sesiuni repetate încă din anul III de facultate.
M-am apucat de scris un răspuns, am fost nemulţumit de mine, l-am părăsit pentru a-l amâna, apoi m-am apucat din nou de scris, am fost din nou nemulţumit şi tot aşa…
Timpul trecea, datoria ba!
Eram pe cale să renunţ şi să accept că nu sunt în stare de un dialog, când nişte fapte de zi cu zi, să le zicem accidente sau lecţii de viaţă, m-au făcut să am condiţiile pentru a formula un răspuns, să am condiţiile pentru a stinge o datorie.
De noi depind rezultatele şi imaginea cu care trăim…
Cea mai recentă dintre întâmplări mi se pare a fi şi cea mai consistentă şi mai reprezentativă.
Intr-o ţară ca toate ţările, să zicem Algeria, există un oraş, ceva mai mare decât Clujul şi o universitate să zicem un fel de Universitate tehnică.
Oraşul creşte pe vestigiile vechii Medine şi respiră ca natural aerul colonialismului modern francez: ca şi cum ar fi propria natură!
Ca şi în alte ţări care doresc să devină peste noapte ce nu au fost şi ce nu vor fi niciodată, tinerii de valoare au plecat în lume şi au devenit acolo oameni de valoare. Rămaşi singuri în forul lor interior şi-au amintit de patria lor şi de datoriile care dor şi pe care nimeni nu le poate şi nu are dreptul a le contabiliza.
Impreună, cei plecaţi şi cei care au înţeles că poţi construi şi din interiorul ţării, s-au reunit şi au convenit să pună umărul ca în domeniul lor să facă ceva ce ar putea face bine ţării lor, regiunii în care au trăit şi trăiesc.
Primul pas a fost o conferinţă mediteraneană. Entuziasmul s-a transformat în fapte, faptele au născut evenimentul, au sosit musafirii şi toate lucrurile păreau a se derula în mod firesc, ca în orice alt loc în lume.
Si totuşi, unele condiţii trebuie subliniate fiindcă ele contribuie la pregătirea punctului culminant.
Conferinţa a fost anunţată ca având limba oficială engleza.
Algeria, la rândul său, este o ţară cu două limbi oficiale: araba şi franceza.
Cei mai mulţi dintre participanţii de aiurea vorbeau şi ei franceza ca o limbă purtătoare de cultură.
In momentul în care au început lucrările pe secţiuni, o parte dintre participanţii locali au început să-şi prezinte cu naturaleţe lucrările în franceză.
Mica iregularitate nu a fost sesizată de participanţi care oricum înţelegeau limba şi lucrările prezentate.
Totul până când, un tânăr dintre cei plecaţi, a întrerupt lucrarea în curs şi a cerut în limba engleză conaţionalilor săi să-şi prezinte lucrările în limba engleză.
De mult nu am avut ocazia să văd atâta fermitate, atâta revoltă din partea unui tânăr academic.
El apăra. El pleda pentru a apăra.
Il îşi apăra conaţionalii. Ii apăra de lenea de a deveni comozi. El îşi apăra conaţionalii prin a le cere să respecte angajamentul de onoare pe care îl încheiaseră atunci când au anunţat conferinţa.
El îşi apăra musafirii în faţa unei situaţii care le-ar fi putut aduce atingere.
Cu gestul tânărului erau apărate onoarea şi consideraţia ca valori umane.
Consideraţie şi onoare ca valori relative…
Atunci am înţeles un lucru care lipsea frământărilor mele: consideraţia şi onoarea nu sunt valori absolute.
Tot atunci am mi-am dat seama că numai eu sunt cel care are o imagine incorectă a relaţiilor umane.
In acelaşi unghi mort se aflau şi studenţii mei, dar nu numai ei. Cred că prin lipsa de dialog real, mulţi dintre noi stăm strâmb în faţa unor valori care ne pot face oricând mai buni. Stăm strâmb şi aruncăm pe apa sâmbetei lucruri care ar putea să ne ajute, să ne crească , să ne apropie de ideal.
Astfel, pentru un om consideraţia nu este parte a fiinţei lui, nu creşte odată cu creşterea lui fizică.
Consideraţia este tiparul în care fiecare dintre noi înşine „aşteptăm” o persoană.
Consideraţia există atunci când cel „aşteptat” vine acolo şi este aşa cum l-am aşteptat.
Tânărul meu prieten arab, şcolit şi lucrând în şcoli de renume franţuzeşti le-a spus-o conaţionalilor lui într-un mod simplu: voi şi musafirii voştri sunteţi aici fiindcă aţi anunţat că veţi vorbi împreună, şi voi şi ei, în limba engleză despre rezultatele voastre şi ale lor.
Nu se cade atunci să minţiţi sau să faceţi in aşa fel încât viaţa să vă fie mai uşoară.
Minciuna, falsul sunt duşmanii relaţiei particulare dintre oamenii care-şi pun aşteptările laolaltă.
Aceasta este consideraţia, acesta este respectul.
Consideraţia este creditul împărtăşit. Consideraţia este aşteptarea care primeşte răspunsul dorit.
Consideraţia, respectul pot exista numai între oameni superiori care îşi înţeleg în mod corect drepturile şi obligaţiile, ţinuta morală şi profesională cu care se angajează în societate.
Orice altă alternativă care presupune abdicarea înseamnă altceva: milă, dispreţ, ambiguitate, confuzie, cădere în derizoriu.
Si atunci depinde de fiecare dintre noi cât de jos putem să-l punem pe cel pe care până atunci îl tratam cu consideraţie.
Consideraţia există pentru caractere, pentru demnitate, pentru verticalitate.
Lucrând numai cu alb şi negru poţi fi orice între prinţ şi cerşetor!
Consideraţie înseamnă a avea reguli şi a le respecta la fel pentru toţi…
Să revenim, tinere învăţăcel, la rândurile tale.
Acum sunt mai sigur, acum sunt mai documentat, acum ştiu mai bine ce aş dori.
Când îmi privesc studenţii, am întotdeauna în vedere nestematele pe care societate imi cere să le şlefuiesc.
Este evident că ei nu sunt identici şi aş greşi să nu privesc fiecare persoană ca un veritabil unicat.
Este însă menirea socială a unui dascăl de a impune un standard minim.
Orice raportare se face la acel standard.
Consideraţie, pentru cel mai valoros sau cel mai puţin valoros giuvaer, există atunci când calităţile acestuia au fost puse în evidenţă folosind aceleaşi unice prelucrări. Rolul profesorului nu este să dea valoare unui student, ci este numai de a crea condiţiile ca această valoare, dată de Dumnezeu, să se manifeste.
In aceste condiţii, lipsa de consideraţie, înseamnă a face unealta cioplită, mincinoasă care în loc să pună în evidenţă valoarea, să-i vopsească sau să-i zgârie pe toţi în aşa fel încât, la sfârşit, fie el anul III sau anul V, studenţii să pară a fi egali, în ciuda diversităţii lor naturale şi a faptelor lor.
Alături de vorbele lui Blaga „…eu nu strivesc corola de minuni a lumii…” adevărată pentru orice om, un dascăl adevărat, trebuie să fie conştient în orice moment că el este un amărât de slujbaş care trebuie să vegheze până în ultima clipă a vieţii lui ca ordinea socială, piramida de valori să fie mereu respectată şi accesibilă numai celor merituoşi.
Dascălul nu poate fi în acelaşi timp jucător şi arbitru.
Aici începe şi tot aici se termină rolul său în care consideraţia pentru învăţăceii care-i sunt încredinţaţi este lege, crez, far. Altminteri…
Scoala egalitaristă distruge consideraţia, distruge valoarea…
Nu ştiu însă dacă tot consideraţie se poate numi situaţia în care ca student vii într-o instituţie care poartă numele greu de şcoală şi unde nişte indivizi, care se numesc între ei profesori, caută ca într-un anumit număr de ani să-ţi arate că eşti egal cu oricine şi apoi se grăbesc să-ţi pună în mână un petic de hârtie fără valoarea, numit diplomă!
Istoria nu trebuie să se repete….
Fiecare poate aprecia la justa valoare documentele postate pe http://www.graur.org/.
Cred că un cadru didactic trebuie să fie un model viu pentru studenţii săi, dar şi pentru cei din jurul său.
Dacă aş fi fost contemporan cu Blaga şi cu Racoviţă aş fi fost de mult internat într-un ospiciu de boli psihice fiindcă, regimul comunist hărăzea această pedeapsă „fină” intelectualilor indezirabili.
S-a făcut însă să nu fiu contemporan cu acele personalităţi excepţionale cu care mă asemăn cel mult la poziţia pe care o aveam la momentul „execuţiei” cu „mânie proletară”.
Istoria pare a fi însă aceeaşi şi totuşi…
Misiunea securiştilor şi micimanilor comunişti de acum mai bine de 50 de ani, cu cefe plecate şi priviri furibunde, era mult mai uşoară.
Acum mai bine de 50 de ani…
Victimele lor sunt definitiv pierdute. Eticheta de „contestaţi” şi apoi de „frustraţi” şi „duşmani ai clasei muncitoare” le este pusă treptat şi cu persuasiune şi cei din jur ajung să-i urască în mod visceral.
Torţionarii execută şi au iniţiative: tot ce gândeşte trebuie stârpit! Presa este comandată şi scrie numai ce doreşte partidu’, instanţele sunt ale partidului comunist şi securităţii îşi joacă foarte bine rolul încredinţat de „vidanjori sociali”.
După mai bine de 50 de ani…
Victimele par definitiv pierdute.
Torţionarii au ajuns proprii lor stăpâni. Nu sunt în stare să răzbată prin propriile eforturi intelectuale şi prin competenţă, pentru că nu le au. Aleg delaţiunea, minciuna, furtul, furtul intelectual, împroşcarea nu noi. Ii înnebuneşte noul. Comunitatea Europeană îi exasperează dar clănţăne propoziţii cu Reforma, fiindcă asta este moda.
Toţi cei care sunt independenţi, care gândesc sau le periclitează exerciţiul de nulităţi intelectuale le sunt potrivnici.
Ii sperie tineretul. Işi dau seama că vin tare din urmă, că sunt mult mai buni de cât ei, că trebuie făcuţi să tacă, să se supună, să îi asculte pe ei.
Si atunci este normal să dai un exerciţiu de forţă. Mijloacele sunt aceleaşi ca cele învăţate atunci.
Se confecţionează şi se atârnă eticheta de „contestaţi” şi apoi de „frustraţi” şi „duşmani ai clasei muncitoare”. Cum tot nu au nimic de făcut fiindcă nu sunt în stare să facă ceva, îi conving pe cei din jur că duşmanii lor sunt duşmanii tuturor. Persuasiunea este arma lor redutabilă. Ii fac pe cei din jur să recunoască în duşmanii lor pe proprii duşmani.
Presa este comandată şi scrie numai ce doreşte…
Instanţele sunt derutate şi comandate şi judecă….
Si totuşi….
Deosebirea o face Internetul.
Scula capitalistă, mult urâtă de comunişti, s-a materializat: ea permite transparenţa. Internetul permite ca probele mincinoase, pe care odinioară nu le putea vedea nimeni, fie că existau fie că nu, să devină publice.
Internetul permite exprimarea ideilor, a gândurilor subversive, a opiniilor care trebuie condamnate spre liniştea torţionarilor şi obsedaţilor de foloase şi poziţii, inclusiv academice necuvenite.
Internetul îi poate face pe cei care au acţionat, au votat, au minţit, au crezut, au fost convinşi să afle adevărul. Adevărul nu dă timpul înapoi dar adevărul izbăveşte.
Adevărul nu dă iertarea dar îţi dă şansa să încerci să te schimbi.
Cu amendamentul bunului simţ…
Este foarte greu să te aperi.
Este greu fiindcă eşti pus în situaţia să renunţi la modestia sădită cu grijă de părinţi.
Este greu fiindcă trebuie să informezi şi în acelaşi timp să respecţi intimitatea celor din jurul tău: poate cei din jur nu aşteaptă în acel moment să le vorbeşti, poate nu sunt interesaţi de problemele şi durerile tale.
Poate problema ta este una personală.
Acestor oameni, pe care eforturile de informare şi de apărare individuală într-un mediu social le provoacă traume de orice fel, le cer scuze!
Le cer scuze şi le spun că mă simt jenat.
Ce puţin la fel de jenat ca atunci când am auzit că un om nevinovat a ajuns să facă închisoare.
Jenat şi neputincios.
Neputincios fiindcă fiecare om are nevoie de dreptul de a se apăra şi de a fi apărat de ceea ce se construieşte cel mai greu „OPINIA PUBLICĂ” şi „CIVISMUL INDIVIDUAL”, căi prin care fiecare şi toţi putem să ne apărăm şi să dăm reacţiile necesare pentru îndreptarea lucrurilor. Dacă lucrurile se impun a fi îndreptate.
Fiindcă istoria nu trebuie să se repete….
Dacă istoria lui Blaga, şi a lui Racoviţă şi altor mii de intelectuali se va repeta şi masa critică a nulităţilor lumii academice va avea şi de această dată dreptate, atunci am trăit de pomană.
Dacă în faţa adevărului şi a probelor directe, torţionarii vor avea satisfacţia să-şi vadă victimele ostracizate cu concursul presei, justiţiei, societăţii civile, atunci România îşi merită înapoierea cronică şi condamnarea fiilor şi fiicelor ei la pierderea dreptei în deşert.
vineri, 21 martie 2008
Unii ne naştem când nu trebuie, alţii ne naştem de pomană sau epilog la o campanie electorală…
vineri, 14 martie 2008
Raportul 2004-2008 …pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Despre antreprenorialitate vs proastă gestiune a resurselor…
„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „
(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.
La baza sa, spiritul antreprenorial reprezintă o manieră de dezvoltare a unei organizaţii bazată pe oportunităţi.
Cum vede raportul spiritul antreprenorială?
In primul rând Raportul de 433 de pagini nu vede atitudinea sau politica antreprenorială a Universităţii ci numai „dimensiunea antreprenorială” şi asta într-un spaţiu n-dimensional unde valoarea „dimensiunii antreprenoriale” poate fi şi negativă!
In al doilea rând Raportul de 433 de pagini nu a avut niciodată în vedere un obiectiv în direcţia „dimensiunii antreprenoriale”.
In consecinţă, dacă nu a existat obiectiv concret şi se vorbeşte de „dimensiunea antreprenorială” rezultă fie că am mai învăţat o nouă lozincă, fie că iar am făcut „totul” fără să ni se ceară nimic!
Dacă prima consecinţă se înscrie în linia generală a Raportului de 433 de pagini de a lansa şi învârti lozinci, cea de-a doua consecinţă vorbeşte despre „glorioasele rezultate” pe care le-am obţinut fără să vrem!!!!
Revenind la subiect, Raportul are totuşi un merit ştiinţific prin aportul de la pag.33:
„…În altă ordine de idei, universitatea noastră şi-a definit tendinţa antreprenorială.
Dacă aserţiunea este adevărată, ne punem legitim întrebarea legată de destinul antreprenorial al universităţii, iar răspunsul poate fi neantagonist. Fiindcă o universitate antreprenorială trăieşte din patente sau brevete.
Dacă este aşa, apare o altă întrebare. Ce universitate din România dispune de un portofoliu de 200 – 300 de brevete, când universităţile americane au câteva zeci de mii?
Legat de aspectul antreprenorial trebuie precizat că nu se poate trasa cuiva sarcina de a atrage fonduri într-o universitate care nu are deja bani! Apoi, ca mediul de afaceri să dea bani, ţine de o nouă formă de cultură ce trebuie educată în spiritul unei cutume!
Dar, bani se dau pe marginea unor prestaţii către mediul economic.
Datorită dezvoltării industriale foarte rapide în România bazate pe importul de tehnologie modernă, acesta nu necesită o optimizare imediată, iar când aceasta este necesară, solicitantul se adresează celui care a livrat produsul sau tehnologia respectivă.
Prin urmare, nu apare ca necesitate intervenţia cercetării universitare, iar industria noastră se poate lipsi pentru alţi câţiva ani de cercetarea autohtonă.
Sigur, trebuie să milităm pentru o politică a învăţământului şi nu a politicii în învăţământ….“
a) Ce frumos este să vorbeşti de invenţiile altora când invenţiile Universităţii Tehnice din Cluj Napoca se pot număra pe degetele celor două mâini cu excedent de vreo două degete! Nu se suflă nici un cuvânt despre situaţia patentelor sau brevetelor, că este tot aia, în Raportul de 433 de pagini de parcă universitatea ar pregăti feţe bisericeşti şi nu ingineri!
Ce şi-a propus senatul să facă şi mai ales ce a făcut senatul, ce şi-a propus Rectorul să construiască şi mai ales ce a construit Rectorul pentru a se ajunge la rezultate tehnice care să permită transferul tehnologic real şi nu pe „bărbi”? NIMIC! Si totul a fost tăcere în Raportul de 433 de pagini….
b) Confuzie! Realitatea banului dat numai pentru muncă bună ne omoară şi pune serioase semne de întrebare asupra calităţii reale a contractelor de cercetare dar nu numai. Este de mirare, că într-un raport fie el şi de 433 de pagini, îţi poţi pune problema că o organizaţie, fie ea şi o universitate trebuie să asiste pasiv la un scenariu în care se poate imagina măcar că:
„…Legat de aspectul antreprenorial trebuie precizat că nu se poate trasa cuiva sarcina de a atrage fonduri într-o universitate care nu are deja bani! Apoi, ca mediul de afaceri să dea bani, ţine de o nouă formă de cultură ce trebuie educată în spiritul unei cutume!...”
Nu este o problemă, dar este o realitate.
Totuşi, Universitatea a obţinut rezultate remarcabile în descoperirea de oportunităţi.
Ele sunt materializate mai ales în crearea de „pui de Universitate Tehnică” în oraşele din jur şi la ţară.
Atenţie! Când se vorbeşte de spirit antreprenorial, se are în vedere creşterea nu regresul!
Adică, potrivit filozofiei feudalilor care decid în mod autonom când este vorba să facă afaceri proprii, să facem sucursale şi să le asigurăm „scăderea” standardului de pregătire la nivelul cel mai de jos „ca să avem studenţi”. Metoda este simplă şi eficientă şi constă în aplicarea navetei cadrelor didactice, de cele mai multe ori, fără experienţă didactică. Unde este „creşterea” organizaţiei? Unde este „creşterea” Universităţii: non-standardul, low-standardul sau uniformizare standardului la nivelul cel mai de jos?
Cu câştigatul la pod şi paguba de la vamă, pentru o Universitate care nu-şi propune nimic şi face totul, spiritul antreprenorial = pagubă !
Tendinţele chiar şi cele antreprenoriale ca şi intenţiile poleiesc iadul…
Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Management comunist, management corporativ …
„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „Este management comunist….la UTCN
(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)
Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.
- să semnezi sute de documente zilnic pentru că îi consideri pe ceilalţi nepricepuţi, iresponsabili sau hoţi…;
- să ascunzi deciziile Biroului Senatului când planifici o a cincia sesiune de reexaminări când regulamentul prevede numai trei;
- să cumperi sediul Băncii Dacia Felix dar să nu vezi că nu are curte, loc de parcare, că este monument istoric şi nu poate fi reparat fără avize speciale, că nu este util nici măcar pentru un oficiu poştal şi să dai pe el o grămadă de bani pe motiv că sunt bani publici şi la urmă să te şi lauzi că ai făcut o afacere mare;
- să umfli regia instituţiei ca să introduci în Universitate bani fără temei legal pe care să-i folosească în mod iresponsabil şi opac numai anumite persoane;
- să te lauzi că ai sume mari provenite din cercetare dar să nu ai nici un proiect veritabil şi transparent cu privire la modul de construire a ciclului de licenţă la nivel de universitate;
- să faci criterii de evaluare a cadrelor didactice de către studenţi şi să-i pui pe şefii de catedră să conducă ei această evaluare.
- să-i pui pe şefii de catedră să-şi ofere, lor şi acoliţilor lor, salarii şi gradaţii de merit fără nici un fel de criteriu transparent;
- să permiţi conducerea „după ureche” şi „bun simţ” în detrimentul obiectivelor, a legii, a cadrului normativ intern;
- să faci regulamente pentru fiecare conducător în parte şi nu pentru toţi membrii comunităţii academice.
- să angajezi cât mai mulţi oameni, mai ales rude, care să încurce documentele şi să pună pe drumuri cadrele didactice şi specialiştii universităţii.
- să pui universitatea să facă şcoală, cercetare, ştiinţifică, să facă termopane, să păzească imobilele instituţiei, să cosească fânul pentru şeful pazei, să facă mobilă, să măture prin clădiri şi cămine, să facă spectacole, să facă chefuri de Ziua Femeii, să facă mâncare, să facă programe şi multe altele…
Despre aceste calităţi ale conducerii Universităţii se scrie din plin în raportul 2004-2008 pentru că noi facem de toate chiar dacă nu şi-au propus nimic.
Este management corporativ…dar nu este la UTCN
- să angajezi personal de conducere calificat pentru fiecare funcţie;
- să ai fişe ale postului corect construite pentru fiecare poziţie din instituţie;
- să deplasezi decizia de la organe de conducere colegială la organe de conducere bazate pe responsabilitate individuală;
- să faci evaluarea periodică şi nu la sfârşit de mandat a tuturor funcţiilor de conducere din instituţie;
- să asociezi contract de management pentru toate funcţiile de conducere ale instituţiei;
- să separi activitatea didactică şi de cercetare de partea administrativă a instituţiei;
- să informatizezi complet serviciile administrative, financiare şi de contabilitate…..
- să reduci numărul personalului administrativ la limita necesarului.
- să laşi în universitate numai serviciile de instruire şi cercetare ştiinţifică şi să externalizezi toate serviciile care nu sunt eficiente sau care sunt necalificate pentru personalul specific al Universităţii.
Despre aceste calităţi ale conducerii Universităţii nu este scris nimic în raportul 2004-2008 pentru că nu există nimic din ce ar trebui să fie…
joi, 13 martie 2008
Campanie electorală sub obroc şi în ceaţă…
Este indiscutabil că alegerile pentru conducerea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca sunt alegeri eminamente politice.
Toate regulile democraţiei clamate cu ochii legaţi în Raportul 2004-2008 al UTCN sunt încălcate cu non-şalanţă.
E suficient să vedem cum se încalcă un principiu şi o lege: Regulamentul moşmondit de un Senat de izmeni (adică yes man’i) a fost votat fără să fi fost supus discuţiei publice nici măcar o secundă.
Nu a existat nici un fel de comisie neutră care să-l fi citit şi analizat şi care să dea un aviz favorabil.
Despre aberaţiile cuprinse în acest regulament am mai vorbit dar două prevederi sunt în afara lumii civilizate.
Mai întâi, toate alegerile s-au desfăşurat fără nici un organ neutru, organ numit în mod uzual, comisie de validare.
Apoi, sistemul ales, acelaşi moştenit de la partidul defunct, a fost unul reprezentativ şi nu unul direct.
Anomalia nu avea cum să fie sesizată de izmeni: dacă este vorba de o comunitate academică cu membri egali ca pregătire profesională de ce este nevoie de sistem reprezentativ?
Campanie în pas alergător şi pe ascuns…
Campania electorală a fost evitată din faşă. Programele manageriale au trebuit să fie depuse la secretariatele facultăţilor şi ale rectoratului pentru a se evita cunoaşterea lor prin intermediul internetului.
Explicaţia este simplă şi am auzit-o de la un amploiată a utcn cu şcoală la ff care foarte doctă şi plină de sine declara în public că :”…universitatea are autonomie şi în spiritul acestei autonomii este normal să se decidă dacă vrea ca salariile angajaţilor să fie calculate în UTCN cu mâna, chiar dacă la UBB ele se calculează pe sisteme de calcul…”!!!!! Miră-te lume şi te cruceşte!
Conducerea în funcţie a universităţii, în mod complice, nu a dat nici o posibilitate candidaţilor să-şi expună programele şi ideile.
Interesul celor în funcţii pentru viitorul ciolanului academic este evident.
In facultăţi a început organizarea izmenilor. Se fac jocuri şi partide în care studenţii sunt număraţi ca şi „carne de tun” sau „umplutură” care trebuie să asculte şi să vină la „catindatu’nost’ cel mai bine plasat”. Dispreţul faţă de tineri este atotputernic.
Invitaţie
In aceste condiţii extreme care pregătesc pecetluirea sorţii universităţii în nemişcare şi automulţumire mincinoasă pentru încă o legislatură, ca o alternativă la moştenirea comunistă, pentru toţi lansez invitaţie cavalerească:
In faţa tuturor colegilor mei, îmi invit partenerii de competiţie pentru funcţia de Rector al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca la o confruntare directă în faţa tuturor membrilor comunităţii academice doritori în ziua de vineri 14 martie 2008 cu începere de la ora 14:oo în amfiteatrul Alexandru Domşa.
Pentru aceasta propun ca reguli ale jocului:
a) Fiecare candidat va posta la o adresa accesibila planul sau managerial (personal anunt adresa http://users.utcluj.ro/~isoc/).
b) Fiecare candidat va avea la îndemână 10 minute pentru a-şi prezenta şi argumenta cele mai importante şi reprezentative obiective cu care doreşte să duca
schimbări Universităţii prin mandatul pe care-l solicită.
c) Prin runde circulare, fiecare candidat va răspunde întrebărilor puse din sala de către participanţi.
Accept orice alte reguli suplimentare care pot pune în valoare oamenii şi calitatea poziţiei lor.
Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing.
Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Despre transparenţă: gardul şi leopardul !
„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)
Acesta este gardul….
Profund emoţionaţi de prestaţia impecabilă a scriitorului de 433 de pagini de rezultate glorioase citim la pag.401:
“…Valorile promovate de UTCN se pot sintetiza în următoarele categorii:• …• Integritate morală• Cultură şi spirit civic• Respect faţă de muncăşi valori, faţă de persoane şi comunitate• Creativitate, dinamism şi personalitate• Armonizare a interesului individual cu cel colectiv• Transparenţă a informaţiilor şi deciziilor• …. …”
“ Calitatea vieţii universitare este asigurată prin transparenţa deciziilor şi comunicarea informaţiilor, atât comunităţii academice cât şi publicului. Documentele de interes general elaborate şi aprobate de management sunt publicate pe pagina web şi în buletinele universităţii, iar pentru informare şi comunicare este disponibilă o reţea intranet care permite transmiterea rapidă a informaţiilor întregului personal….”
…iar aicea-i leopardul…
Si apoi citim ceea ce Cap.VII Activitatea juridică desfăşurată în perioada 2004-2008 pune sub preş:
„(Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.2021/2007) …obligă pârâta (UniversitateaTehnică din Cluj Napoca) să comunice reclamantului lista tuturor documentelor, actelor cu caracter normativ, regulamente, norme, hotărâri, circulare, decizii care vizează organizarea şi funcţionarea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca în toate domeniile activităţii sale şi să asigure accesul la aceste publicaţii prin publicare pe pagina de internet proprie.Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1,000 RON cu titlul de daune morale…”
Cine şi de ce minte?
Politica minciunii are întotdeauna un sfârşit. Depinde de noi să-l dorim sau nu.
Pentru corecta informare a prostimii academice lipsite de puterea de a-şi alege în mod direct conducătorii atunci când Universitatea nu-i poate angaja pe cei mai competenţi, toate onorariile necesitate pentru a obţine dreptul la transparenţă prin instanţă şi nu prin activitatea pozitivă a senatului, rectorului, prorectorilor şi cancelarului au fost plătite cu iresponsabilitate din banii Universităţii şi nu de cei vinovaţi.
Si când te gândeşti că pentru a fi minţit trebuie să citeşti 433 de pagini! Mulţumesc frumos ! Bănuiesc că şi cele 433 de pagini de minciună sunt plătite tot din banii mei, sau ai tăi, sau ai lui, adică din banii noştri!
miercuri, 12 martie 2008
Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Conducerea fără obiective …şi fără sens…
„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „
(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)
Comunicarea este o problemă veche…şi aceeaşi pentru unii…
Pentru activiştii de partid „a comunica” înseamnă a vorbi şi a nu spune nimic sau a prelucra pe cine trebuie ca să priceapă că este obligat să-şi însuşească politica unică pe care ei o reprezintă.
Niciodată „a comunica” nu a însemnat pentru această categorie istorică a transmite celorlalţi idei proprii, rezultate proprii, sau opinii proprii.
Autorii raportului 2004-2008 nu părăsesc în nici un fel linia tradiţională de a spune nimic în …433 de pagini. Original este numai volumul …şi nu calitatea informaţiei.
Când nu ai făcut nimic cel mai uşor este să driblezi subiectul…
Este greu să citeşti 433 de pagini. Este şi mai greu să te apuci de citit o astfel de lucrare când te gândeşti că preşedintele Statelor Unite prezintă un raport asupra unei naţiuni de circa 299 milioane de suflete în circa 50 de minute.
Probabil că singura deosebire este că preşedintele are ceva de spus despre un popor în timp ce Raportul nu are nimic de spus şi nici nu doreşte să spună nimic despre ceea ce i se cere: „… asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii…”.
Ca să scrii despre ce a făcut cineva ar trebui să ştii ce trebuia să facă el…
Diferenţă fundamentală între om şi animal este că primul are idealuri. Tot aşa diferenţa dintre o turmă şi o armată sau o firmă sau o universitate este că turma nu are obiective, că acolo tot ce se întâmplă este o consecinţă a accidentelor şi nu un efect al conducerii.
Acolo oile dau lapte fiindcă este datul lor să dea lapte, câinii latră fiindcă este datul lor să latre, măgarii rag şi duc desagii fiindcă este datul lor să ragă şi să ducă desagii.
Ciobanii nu pot planifica producţia de lapte a oilor, nici ora când să latre câinii, nici când să ragă măgarii.
Când faci un raport asupra activităţii unor oameni ar trebui să ştii ce trebuiau să facă ei.
In Raportul minune de 433 de pagini nu există nici un rând care să spună ce obiective sau ce mandat a avut „…rector(ul), prorectori şi cancelarul universităţii...”.
Cine trebuia să dea mandat să dea obiective acestor oameni?
Sau Raportul este documentul care ne povesteşte saga a ceea ce au fost in stare să facă „…rector(ul), prorectori şi cancelarul universităţii...”?
Păi dacă în cei patru ani de mandat oamenii aleşi să conducă nu au avut nimic de făcut, nu au avut nici un obiectiv fixat, atunci în ce direcţie a mers Universitatea?
Ce legătură are activitatea membrilor comunităţii academice cu lipsa de mandat şi obiective a organelor de conducere alese?
Işi poate închipui oare cineva că un profesor îşi face datoria din cauza rectorului, că un student învaţă din cauza cancelarului sau că portarul păzeşte mai bine fiindcă sunt mai mulţi prorectori?
Ca să faci aceste conexiuni împotriva naturii musai trebuie să scrii un raport de 433 de pagini!
Praf în ochii fraierilor! Miră-te lume cât am lucrat! Nu contează ce am vrut şi ce-am făcut ci contează că am muncit: noi TOŢI ! Cu „noi”-ul imperial în faţă ca să ascundem că nu am făcut ABSOLUT NIMIC!
Adevăratul Raport 2004-2008
Obiectivele Senatului =>=>=>=>=>=>=> Ce a făcut Senatul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 3. totul
………. =>=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul
Obiectivele Rectorului =>=>=>=>=>=>=> Ce a făcut Rectorul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
……….... =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul
Obiectivele prorectorilor =>=>=>=>=>=>Ce au făcut prorectorii?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
………....=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> ……….
n. nimic=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> n. totul
Obiectivele cancelarului =>=>=>=>=>=>Ce a făcut cancelarul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
………. =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> ……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul
Aşa s-a născut perpetuum mobil technicum academicum: din nimic ei fac totul!
Ce n-a văzut Guinness Book nicăieri, are numai Clujul!
Fii fericită Dacie, fii fericit popor myoritic!
Haide Bruxelles-ule şi dă-ne încă cinci medalii de aur!
Acesta este adevăratul Raport 2004-2008! Scris pe ½ pagină, restul este gargară şi pagubă de hârtie şi de muncă ……
duminică, 9 martie 2008
Planul managerial comentat (2) Eliminarea structurilor şi practicilor comuniste
Studenţii de la Universitatea Tehnică din Cluj care au pasiunea istoriei au bucuria să-şi facă studiile într-o enclavă vie a comunismu-lui.
Organizarea instituţiei respectă cu fidelitate structura organiza-ţională a organizaţiei pcr: fiecare catedră are la bază organizaţia de bază sau grupa de pcr.
De cele mai multe ori fostul secretar de partid sau o clonă a acestuia face pe omul de ştiinţă şi şeful de catedră.
Ca fostul secretar de partid, el reprezintă administraţia dar se crede în acelaşi timp şeful profesorilor şi al ştiinţei, cenzorul acestora, adică veritabil om de partid şi de stat
Pentru ca bâlciul să fie deplin, Senatul şi conducerea ministerului au aprobat cele mai fanteziste specializări, unice în nume în aşa fel încât, la fel ca la învăţământul ideologic al pcr, fiecare catedră să poată să păstorească spiritual o specializare.
Păstorirea este deplină: matematica de la catedra de automatică nu are voie să fie aceeaşi cu matematica de la catedra de maşini electrice sau termice, programarea calculatoarelor de la construcţii civile nu are voie să fie aceeaşi cu programarea calculatoarelor de la catedra de robotică de robotit.
…şi o enclavă a statului autoritar comunist într-un stat de drept…
Structura de organizare a Universităţii româneşti, deci şi a Universi-tăţii Tehnice din Cluj Napoca, contravine principiilor statului de drept.
Este bine să reamintim că statul de drept recunoaşte principiul sepa-rării puterilor. Este vorba în principal de ideea că puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească nu pot fi reprezentate în acelaşi timp de aceleaşi persoane.
Universitatea românească, prin legea de organizare şi prin exageră-rile feudalilor care o conduc calcă acest principiu.
Astfel, prin similitudine, conducerea executivă se asociază cu conducerea administrativă, adică şefi de catedre, prodecani, decani, prorectori.
Pentru a împiedica orice stare de echilibru şi de normalitate, aceleaşi persoane pătrund prin practica sistemului comunist al alegerilor prin sistem reprezentativ piramidal, în Consiliul Profesoral şi Senatul instituţiei academice.
In acest fel, într-o instituţie publică, aceleaşi persoane normează, adică produc reglementări şi tot ei le şi aplică, sau invers, aceleaşi persoane reglementează tot ce doresc să aplice.
Intreaga comunitate este redusă la rolul de spectatori şi victime ale contorsiunilor scamatorilor „democraţiei academice myoritice”. In toate documentele de raportare spre organele externe, se vorbeşte cu mândrie că „…în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca funcţionează democraţia cu vot secret…”!
…şi un amalgam care pune administrativul şi profesionalul în mâna aceloraşi persoane
Sistemul conducerii colegiale prin reprezentare mai prezintă un detaliu original dar total incompatibil din punct de vedere funcţional.
Dacă toate grupurile profesionale au asociaţii puternice unde problemele deontologice şi etice sunt tratate prin criterii de competenţă, vezi asociaţia medicilor, ordinul arhitecţilor, baroul pentru avocaţi, Consiliul Superior al Magistraturii pentru magistraţi, numai tagma cadrelor didactice universitare este lipsită de for profesional.
In acest fel, conducerea administrativă, îşi poate însuşi dreptul de a se considera şi conducerea ierarhică profesională de drept.
Apare in acest fel posibilitatea ca reprezentaţii administraţiei să acţioneze în mod direct asupra cadrelor didactice în aspecte strict profesionale în care nicio lege nu le acordă vreo competenţă.
…şi autonomia universitară myoritică atotputernică…
Autonomia universitară reprezintă una din cele mai avansate trăsături ale unui sistem de învăţământ superior civilizat şi avansat.
Civilizat şi avansat, nu înseamnă însă întotdeauna şi România.
In esenţă, autonomia universitară reprezintă dreptul cadrului didactic de a se exprima liber, de a fi fermentul evoluţiei perma-nente, de a nu fi tras la răspundere în momentul în care aduce noul chiar cu riscul de a se opune cunoştinţelor deja recunoscute.
Forma de organizare internă a universităţii face de asemenea parte din conceptul de autonomie ca şi libertatea de a orienta resursele în sensul finanţării sistemului de organizare ales.
De aici, şi până la dreptul de a-ţi stabili salariul în afara limitelor legale, la dreptul de a măslui regia instituţie pentru a reţine resurse financiare suplimentare din finanţările bugetare, dreptul de a folosi în mod discreţionar resursele financiare atrase, dreptul de a călca legea cu privire la angajarea persoanelor şi la durata timpului de muncă există o distanţă enormă pe care nici o altă instituţie academică din alte ţări civilizate nu şi le propune.
Tot potrivit acestei autonomii, fiecare catedră poate să ceară să devină o universitate şi în aşa fel România va putea ajunge în Guinness Book ca ţara cu cel mai mare număr de universităţi din lume. Fiecare membru al catedrelor poate deveni atunci decan sau membru al Biroului Senat, fiecare membru al catedrei poate deveni Senat sau senator sau Consiliu Profesoral sau portar de rectorat.
Practici şi structuri comuniste anacronice
Din cele prezentate mai sus se constată că Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, membră sobră a comunităţii academice româneşti este purtătorul unor tradiţii comuniste puternice şi pure.
Pentru reprezentanţii acesteia, cadrul didactic este numai mijlocul de a atinge obiective de orizont redus chiar prin călcarea în picioare a tuturor drepturilor omului, cetăţeanului şi ale omului de ştiinţă.
Intre management colegial şi corporativ….
Situaţiile de mai sus indică şi argumentele pentru care universităţile româneşti şi mai ales în cele înţepenite în lipsa de evoluţie istorică, asemenea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca preferă în cvasitotalitatea cazurilor managementul colegial.
Similitudinea cu sistemul comunist, cu toate deformaţiile patologice tipice, au permis proliferarea necenzurată a non-valorii şi incompetenţei la toate nivelurile structurii manageriale malefic extinse.
Să nu omitem insă că ciuma birocratică a lipsei de competenţe manageriale academice se manifestă mai ales printr-un număr deosebit de comisii şi comitete alcătuite fără discernământ şi activitate, obiective sau performanţe din aceleaşi şi aceleaşi persoane.
Se caută Reformă? Se caută sistem de învăţământ superior adaptiv şi performant?
Candidatul Isoc propune abandonarea definitivă a conducerii colegiale ca cea mai catastrofală formă de management al instituţiei academice şi înlocuirea acesteia cu un sistem corporativ.
Introducerea unui sistem corporativ va avea ca principal şi imediat efect scoaterea din istoria învăţământului universitar românesc a structurilor şi practicilor comuniste. Pentru întotdeauna !
Planul managerial comentat (1) Concentrarea resurselor umane
In viziunea candidatului Isoc una din primele măsuri care se impun în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca este concentrarea resurselor umane.
Motivele pentru care această concentrare se impune sunt:
- mutarea centrului de greutate de la specialitatea finală a studenţilor spre dezvoltarea de discipline puternice care să poată interacţiona fără restricţii administrative;
- eliminarea tendinţelor de dezintegrare centrifugă a Universităţii;
- eliminarea centrelor de opoziţie şi blocare a mişcării de adaptare operativă a formelor de pregătire alternativă a studenţilor;
- eliberarea de resurse materiale, financiare şi umane blocate de o structură amorfă, retrogradă şi opacă actului de conducere.
Efecte previzibile:
- creşterea competenţei managementului;
- disponibilizarea unui număr important de profesori care să se ocupe de cercetare;
- reducerea numărului personalului administrativ şi auxiliar;
- eliminarea nucleelor de corupţie şi discreţionar din structura Universităţii şi reducerea tensiunilor provocate de micii feudali şi găştile lor de mediocri şi suficienţi.
- devine posibilă angajarea şefilor de departament pe bază de competenţă, inclusiv prin antrenarea unor specialişti din afara ţării.
Cât ne costă lipsa de concentrare?
Cât costă o catedră:
- un şef de catedră (care este retribuit fără a face absolut nimic);
- cel puţin ½ normă de timp profesor (104 ore fizice) „ocupat” cu activităţi necalificate şi nenecesare;
- cel puţin două săli, câte una pentru şeful de catedră, alta decât biroul lui şi una pentru sediul catedrei şi secretară;
- o secretară, care nu are nici un fel de calificare şi nici un fel atribuţii concrete care să le acopere cele opt ore de muncă.
Cât costă o facultate:
- un decan;
- cel puţin ½ normă de timp de profesor (104 ore fizice) „ocupat” cu activităţi necalificate şi nenecesare;
- cel puţin doi prodecani şi un şef de secretară şefă numit pompos şi intelectual, secretar ştiinţific sau cancelar.
- cel puţin 1 ½ normă de profesor, poate şi mai mult pentru unii care, pentru a-şi justifica „foncţia”, „locuiesc” în sălile decanatului care le dă o aură de mare martir şi „împingător înainte” a activităţii academice.
- cel puţin trei secretare, cu muncă necalificată dar uzură psihică importantă;
- cel puţin trei săli.
Pentru situaţia actuală când o facultate are cel puţin două catedre şi există nouă facultăţi, costurile şi pagubele sunt:
a) pentru catedre:
- 18 şefi de catedră;
- cel puţin 9 norme de timp de profesor (fiecare a 208 ore fizice);
- cel puţin 18 săli;
- cel puţin 18 secretare.
b) pentru facultăţi:
- 9 decani;
- cel puţin 18 norme de timp de profesor (câte 208 ore fizice fiecare normă);
- cel puţin 27 secretare.
- cel puţin 27 de săli.
Care este economia de resurse care se poate produce cu o reorganizare minoră?
Prin trecerea la o structură de 3 facultăţi şi la un număr echivalent a 9 departamente, cu implementarea serioasă a sistemului de evidenţă şi informare automată în aşa fel încât necesarul de resurse pentru un departament poate fi acelaşi ca la o catedră, doar cu persoane calificate, iar la nivelul facultăţii, în raport de rolul real al acestei verigi, stabilirea unei structuri cu un decan, 2 prodecani, 2 secretare şi 3 săli se ajunge la un volum de economie de resurse ca:
a) pentru toate departamentele:
- 18 (şefi de catedră) – 9 şefi de departamente = 9 persoane cu grad de profesor;
- 9 norme de timp de profesor – 4 ½ norme de timp de profesor = 4 ½ norme de timp de profesor (fiecare a 208 ore fizice).
- 18 săli – 9 săli = 9 săli.
- 18 secretare – 9 secretare = 9 secretare.
b) pentru facultăţi:
- 9 decani - 3 decani = 6 decani.
- 18 norme de timp de profesor – 4 ½ norme de timp de profesor = 13 ½ norme de timp de profesor (fiecare a câte 208 ore fizice).
- 27 de săli – 6 săli = 21 de săli.
- 27 secretare – 6 secretare = 21 secretare
Economia totală de resurse este de :
- 15 persoane cu grad de profesor scăpaţi din ghearele unei tembele, anacronice şi inutile birocraţii;
- cel puţin 18 norme de timp de profesor pierdute acum cu voioşie în tot felul de şedinţe, tracasări, runde de negociere sau campanii de „punere la punct a indezirabililor”.
- 30 de secretare.
- 30 de săli ocupate în acest moment în mod decorativ cu număr de sală, dar fără nici un aport la normalizarea învăţământului superior.
La această economie, candidatul nu pune valorile deloc nesemnificative investite de toţi şefii şi şefuţii în discuţie în mobilarea, înzestrarea de-a dreptul somptuoasă a unor spaţii nefolositoare din banul public.
Las actualei conduceri a universităţii plăcerea de a calcula preţul integral al propriului faliment managerial pe care l-a păstorit şi stimulat după ce l-a preluat de la alţi veseli „manajeri” feudalo-academici !
Se naşte o singură întrebare: cum este posibil ca nişte oameni care au produs deja aceste pagube, să nu poată fi traşi la răspundere nici măcar de votul tuturor colegilor de care şi-au bătut joc atâţia ani de zile?
Poate şi Corpul de control al primului ministru ar trebui să spună câte ceva….dacă este în stare să spună în faţa unor fapte detaliat evaluate…..
Intrebare:
Care sunt şefii de catedre, prodecanii şi decanii care obosesc scaunele Senatului care vor vota schimbarea când aceasta le va desfiinţa funcţiile?