Pagina web profesională şi de campanie electorală: http://users.utcluj.ro/~isoc
Dura lex sed lex
Legea aduce relaţiile dintre oameni în registrul civilizaţiei.
Nu există lege bună sau lege rea, nu există lege dreaptă sau lege nedreaptă, există doar lege. Romanii au introdus primele coduri coerente şi adaptate vieţii comunitare. Incă de atunci ei au insistat că legea trebuie să fie aceeaşi, nepărtinitoare pentru cei cărora le este destinată. Si legea este destinată unei societăţi şi oamenilor ei, şi niciodată anumitor oameni.
Nemo censetur ignorarae legem
Odată cu legea a încolţit în capul unora dorinţa de a fi deasupra legii. Impărat sau preot, rege sau general, secretar de partid sau parlamentar, omul ajuns în fruntea celorlalţi s-a grăbit să-şi imagineze că legea este pentru alţii, că legea nu este pentru el sau că legea trebuie să fie pentru el şi nu este necesar să fie şi pentru alţii.
Lege comunistă, atitudine comunistă
Legea comunistă nu diferea prea mult de celelalte coduri de legi ale societăţii. Poate doar prin excesul de a apăra statul şi prin grija de a pune subiectul proprietăţii într-o zonă specifică. In fond codul napoleonean rămâne cam acelaşi, amendat pe ici, pe colo.
Ce aduce comunismul însă este unicitatea partidului politic şi rolul determinant al acestuia asupra societăţii. Iniţial şi mereu clamat, rolul justiţiei era acel de putere a statului, dar eliminarea principiului separaţiei puterilor a alterat orice bune intenţii.
Si aici intră în istorie secretarul de partid.
Secretarul de partid, "judecă" ...
Individ selectat cu mare grijă de partid, secretarul este pionul activ multilateral acceptabil. Populist până la paroxism, incult până la ridicol, lipsit de coloană vertebrală şi avid de putere, mincinos şi poltron, secretarul de partid se doreşte a fi elementul de agregare şi detensionare socială a grupului din care face parte şi pe care-l conduce.
Secretarul de partid şi ruda sa, mai amărâtă şi mai săracă cu duhul, preşedintele de sindicat le face pe toate: împarte butelii, împacă pe soţ cu soţia lui revoltată, dă apartamente, stabileşte ofiţerii de serviciu, dă premii, propune promovări, dă recomandări, într-un cuvânt judecă şi condamnă, judecă şi aplică legea.
Că are sau nu criterii, nu contează. Singurul lucru care contează este că el are întotdeauna dreptate.
Incet, încet lumea, docilă şi nu prea dusă pe la şcoli sau biserică îl acceptă şi se închină lui.
Rolul secretarului de partid în societatea comunistă se apropie de rolul social al cadiului din lumea musulmană, de cel al rabinului din comunităţile evreieşti.
Dar secretarul de partid nu este nici cadiu şi nici rabin. El nu este un sacrosant, nu este nici un fel de preot.
Este doar un muritor de rând, lipsit de cele mai elementare noţiuni de drept, care aplică reguli ale bunului simţ. De multe ori le aplică bine şi corect, fiindcă fiind un muritor de rând, nu avem de ce să nu-i dăm şi lui circumstanţe favorizante.
...şi este garantul legii fiecăruia făcută pentru fiecare
Ce este grav însă este că acest pion activ al comunismului face ca legea să devină un medicament care se aplică pentru fiecare în felul său, cu mici şi originale, ingrediente stabilite de aplicator (secretarul de partid, în mod evident!).
Legea devine în acest fel un "aranjament", un obiect de negociere care se aplică "la câte bordeie atâtea obicee".
Dispare din limbajul şi practica uzuală "avizul de legalitate" pe care juristul ar trebui să-l pună pe fiecare document al organului de decizie, pentru simplul fapt că în aceste aranjamente, documentele scrise devin de prisos. După cum spunea un mare filozof al perioadei "...dacă ai nevoie de nevoie de un document scris, atunci sigur urmăreşti ceva...".
Si astfel se naşte "apostila" secretarului de partid, de forma "de acord", "se aprobă", sau generosul şi inteligentul "da"..... Fără explicaţii, fără temei legal. Doar aşa, că aşa o vrea el!
O problemă de limbă şi lege...
Limba română este o limbă prin excelenţă analitică, adică prin ea se spune tot ce vedem, ce simţim, ce facem.
Aşa se face că pentru actul de utilizare a capacităţii intelectuale se folosesc verbele "a gândi", "a raţiona", "a judeca".
Din lipsă de cuvinte, "a judeca" este şi verbul care descrie activitatea judecătorului.
Intr-o societate democrată, apoi sigur că fiecare are voie să facă ce doreşte şi aşa a ajuns România ţara cu atâţia judecători câţi locuitori are.
Prezentul este viitorul trecutului...
Timpurile s-au schimbat, oamenii nu. Secretarii de partid au rămas secretari de partid şi-şi trăiesc cu entuziasm viitorul trecutului care i-a educat şi format.
Nici măcar nu observă anacronismul existenţei lor. Si continuă să pună într-o veselie apostile cu "da", "de acord", "se aprobă" pe documente asupra cărora nu au nicio competenţă.
Există însă o mare deosebire pe care secretarii de partid nu o înţeleg fiindcă ea iese în afara inculturii lor: pentru o apostilă pusă în mod ilegal, te poţi adresa astăzi justiţiei şi s-ar putea să şi plăteşti.
Si atunci nu mai este sigur că un secretar de partid, fie el şi rector, scoate numai perle de adevăr şi legalitate. Uneori nu face altceva decât să sădească sau să amplifice tensiuni şi crize. Si asta iese din definiţia statutului său de "factotum"!
(va urma)
Notă: chiar dacă în cele de mai sus apare cuvântul "rector" acesta nu se referă cu necesitate la persoane care sunt în acest moment în funcţie, dar se poate referi la persoane care au deţinut odată această funcţie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu