Folosul gândului de pe urmă … (1) Intrebări şi propuneri

Gata ! Ministrul educaṭiei a ajuns la gândul de pe urmӑ: toate tezele de doctorat se vor verifica din punct de vedere al plagiatului de universitӑṭile care le-au acordat.
I-a trebuit mult domnului Ministru, fiindcӑ, gândul cel bun vine, în acest caz, dupӑ multe fapte rele, în care acelaṣi ministru, a gândit cu rӑutate ṣi pӑrtinire, a sӑdit piedici ṣi apӑrӑtori pentru plagiatori.
Este cazul acum sӑ vedem cât de bun este gândul de pe urmӑ ṣi ce folos aduce un astfel de gând. O facem prin semӑnarea unor întrebӑri cârcotaṣe.

Care va fi procesul de verificare?

Cum se va face verificarea tuturor tezelor de doctorat susṭinute în universitӑṭi (in integrum !!!!) ?
Cine va face verificarea tezelor de doctorat susṭinute în universitӑṭi (in integrum !!!!) ? Sӑ fie ei profesorii plagiatori au acestor universitӑṭi?
Care este forma în care toate tezele sunt aduse în vederea verificӑrii?
Cine face accesul public la toate tezele elaborate în universitӑṭi?
Care este rolul universitӑṭii în evaluarea tezei acordate de ea: identificӑ situaṭiile de plagiat ṣi le face cunoscute, de exemplu prin publicarea faptei, sau decide dacӑ teza este plagiatӑ sau nu?
De ce ar avea o universitate interesul sӑ admitӑ cӑ are teze de doctorat acordate?

Care ar putea fi scopul social al unui astfel de efort ṣi demers?

In opinia noastrӑ, aceastӑ nouӑ manevrӑ a ministrului urmӑreṣte de fapt vechea sa obsesie: realizarea unei aministii totale asupra tezelor acordate de universitӑṭi.
Toate tezele care nu vor fi gӑsite cu indicii de plagiat, vor fi declarate în mod festiv „sub autoritatea de lucru judecat” ṣi asupra lor nu se va mai putea pronunṭa nimeni, în mod oficial.
Ce se va întâmpla cu tezele identificate ca plagiate? Ce se va întâmpla cu autorii tezelor plagiate> Ce se va întâmpla cu persoanele care au condus aceste teze?
Aceastӑ manevrӑ ar fi cea mai mârṣavӑ acṭiune dirijatӑ de administraṭia de stat pentru a „fenta” vigilenṭa societӑṭii faṭӑ de faptele lipsite de integritate.
Unul din argumentele acṭiunii posibile este simplul fapt cӑ identificarea unui plagiat nu este o judecatӑ într-o instanṭӑ ci rӑmâne o faptӑ care vizeazӑ o scriere inclusӑ în patrimoniul naṭional scris.
Ar mai fi de amintit cӑ s-a dovedit cӑ au existat ṣi fapte de plagiat identificate dupӑ mai bine de 100 de ani.
Tot aṣa s-a dovedit cӑ existӑ plagiate care provin din alte plagiate anterioare.

Opinii ṣi propuneri

Pe baza unei experienṭe îndelungate, câteva opinii ar putea fi luate în considerare:
a) GRAUR (Grupul pentru Reformӑ ṣi Alternativӑ Universitarӑ din Cluj-Napoca) are expertiza publicatӑ în mod detaliat pe www.plagiate.ro. Asociaṭia face acest lucru în mod sistematic ṣi profesionist încӑ din februarie 2012.
b) Tezele supuse verificӑrii ar putea fi abordate de studenṭii universitӑṭii care a acordat titlul. Studenṭii ar putea primi câte un premiu individual de circa 100 lei pentru fiecare plagiat identificat în tezӑ cu indicarea sursei plagiate ṣi a localizӑrii plagiatului în tezӑ, pe baza exemplului oferit în www.plagiate.ro. In acest fel, odatӑ cu recompensa, studenṭii ar dobândi ṣi experienṭa de a evita plagiatul în lucrӑrile elaborate ulterior de ei.
c) Propunem ca toate sumele care vor fi alocate muncii studenṭilor sӑ fie recuperate din salariile conducӑtorilor ṣtiinṭifici ai tezelor (50%) ṣi ale membrilor comisiile oficiale de doctorat (50%).
d) Propunem ca alӑturi de tezele de doctorat, în pachetul de scrieri supuse verificӑrii de plagiat sӑ fie incluse toate lucrӑrile redactate de autori din universitӑṭile controlate, cu începere din ianuarie 1990.
e) Mai propunem ca toate tezele identificate cu plagiate sӑ fie incluse pe o paginӑ web unicӑ la nivelul României. Pe paginӑ ar putea sӑ aparӑ universitatea care a acordat titlul, numele doctorandului ṣi anul acordӑrii titlului, conducӑtorul de doctorat, numele membrilor comisiei de doctorat ṣi numele studenṭilor care au contribuit la identificarea plagiatelor.
f) Propunem ca toate tezele de doctorat sӑ fie publicate pentru accesare ṣi analizӑ pentru orice persoanӑ interesatӑ.

Plagiatul, experţii şi similitudinile

Plagiatul a ajuns o temă în care se pricep toţi. Plagiatul a ajuns piatra care se aruncă în duşmani când nu mai ai argumente. Plagiatul schimbă guvernul şi tot el este folosit de serviciile secrete.

Uneori însă trebuie să ne aşezăm temeinici şi peste capacitatea de a fi hâtrii în orice ocazie să respectăm ceea ce se numeşte temeinicie şi ştiinţă, seriozitate şi şcoală adevărată.

In legătură cu tema plagiatului seriozitatea este încă şi mai necesară întrucât orice eroare poate determina atitudini şi reacţii deformate cu preţul multor anii viitori de instabilitate a şcolii.

A învăţat cineva în şcoală despre plagiat şi despre cum se combate el la nivelul unei ţări?

Dacă da, îl invităm să vină să ne înveţe cum se face.

        Dacă nu, atunci ne considerăm îndreptăţiţi a pune pe hârtie nişte noţiuni elementare, argumentate şi verificate.

Plagiatul

Dacă admitem că fiecare dintre ştiutorii de carte a ajuns să afle ce este plagiatul atunci hai să vedem cum se identifică el.

Plagiatul nu poate fi identificat decât de către un cititor care:

i. Trebuie să găsească două cărţi, două articole, două teze de doctorat pe care să le citească. Cartea care a apărut prima se numeşte lucrare autentică. Cealaltă lucrare se va numi lucrare plagiată sau suspicionată de plagiat. Ambele lucrări trebuie să trateze aceeaşi temă fie ca întreg, fie ca unităţi parţiale (capitole, subcapitole). (regula interesului).

ii.       Poate să găsească fragmente identice în ambele lucrări în aşa fel încât  fragmentele din lucrarea suspicionată de plagiat sau plagiată să nu fie cuprinse între ghilimele sau alte forme de delimitare şi să nu aibă în dreptul lor într-o formă specifică sursa, adică lucrarea autentică (regula preluării directe).

iii.     Poate să găsească un cuprins identic în ambele lucrări (regula preluării conceptului).

iv.     Poate să găsească fragmente construite cu aceeaşi logică adică aceleaşi premise, acelaşi fir de dezvoltare şi aceleaşi concluzii (regula preluării ideii).  

v.      Poate să găsească aceleaşi tabele ca structură şi informaţii şi/sau aceleaşi figuri şi/sau aceleaşi reprezentări grafice (regula preluării structurilor).

vi.     Poate să găsească cele două lucrări astfel încât una este traducerea celeilalte (regula traducerii).

vii.   Poate să găsească lucrarea plagiată ca rezumat al lucrării autentice fără să se menţioneze în mod explicit limitele rezumatului şi provenienţa sa (prima regulă a similitudinii).

viii.  Poate să găsească lucrarea plagiată ca parafrază a lucrării autentice fără să se menţioneze în mod explicit limitele parafrazării şi provenienţa sa (a doua regulă a similitudinii).

Dacă este îndeplinită regula interesului şi oricare dintre celelalte reguli, suspiciunea de plagiat este susţinută.

Experţii

Calificarea unui om presupune mai multe etape care vizează o anumită competenţă. Prima este întotdeauna etapa de învăţare, de perfecţionare personală. Următoarele etape sunt cele de confirmare a competenţei şi de dobândire a notorietăţii. Adevărata calificare de expert presupune că persoana a ajuns să publice în domeniul de competenta pe care îl revendică.

Apelul la un expert se face în două situaţii: a) când se doreşte să se obţină o confirmare asupra unei stări de fapt; b) când se doreşte obţinerea unei opinii asupra unui fapt.

Când este vorba despre plagiat acesta apare întotdeauna ca o stare de fapt.

Să recapitulăm: a) se cunoaşte că există două lucrări cu aceeaşi tematică (regula interesului); b) este îndeplinită cel puţin una din regulile posibile din modul de identificare a plagiatului.

Problema de rezolvat: poate fi încadrată preluarea semnalată în una din regulile de identificare a plagiatului?

Concluzia care poate exista: a) da, şi atunci plagiatul se confirmă; b) nu, şi atunci pla­giatul nu se confirmă.             

Ce înseamnă comisie de experţi? Nu se ştie, dar toate punctele de mai sus se reiau de atâtea ori cât trebuie explicat fiecărui expert în parte. Oricare ar fi expertul unei comisii care are o altă opinie decât cea exprimată prin opinia celui care a sesizat plagiatul, expertul va trebuie să argumenteze.

Analiza asupra constatării unui plagiat se face întotdeauna în raport cu o semnalare a unui terţ. Această semnalare trebuie să indice într-o formă fermă informaţiile de identificare a celor două lucrări şi paginile unde se regăsesc fragmentele preluate fără respectarea identităţii acestora.

Similitudinile

Similitudinea dintre două lucrări este dovada indubitabilă a plagiatului fiindcă presupune îndeplinirea condiţiilor de identificare.

Referinţe

[1] ISOC, D. Prevenitor de plagiat. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan. 2014.

[2] ISOC, Dorin. Ghid de acţiune contra plagiatului. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan. 2012.

Notă: prezentul articol reprezintă o prelucrare şi o completare a unor idei cuprinse în [1] şi [2].

Plagiat, anti-integritate şi lege pentru fărădelege

Deşi pare că ultimii ani au adus plagiatul în primul plan este bine de ştiut că încă de la 1905 Cincinat Pavelescu vorbea despre grija care-i preocupa pe români, încă din acele vremuri, că orice creator ar putea fi un potenţial plagiator. Dacă revenim la zilele noastre este bine să se facă nişte precizări de context.

Ce este plagiatul?

Simplu şi concis: este tot ce este scris de o persoană, care apare ca autor al unei operei autentice, într-un anumit subiect şi este preluat, în acelasi subiect, în orice formă identificabilă in opera declarată a fi a lui, de către o altă persoană care apare astfel ca plagiator al unei opere plagiate. De aici nu rezultă în nici un fel că autorul operei care apare ca autentică nu ar putea fi la rândul său un plagiator.
Această a fost, este şi va fi valabilă atât în România cât şi în întreaga lume.

Ce se plagiază în România?

Teoretic se poate plagia orice scriere. In mod practic însă, în afara de temele de casă, In România se plagiază lucrări de licenţă, lucrări de disertaţie, teze de doctorat şi referate de doctorat, lucrări de grad didactic, rapoartele contractelor de cercetare, articole, cărţi.

De ce se plagiază în România?

In România se plagiază fiindcă se poate plagia, fiindcă oamenii nu ştiu ce este un plagiat şi fiindcă oamenii sunt speriaţi să afle ce ar mai rămâne din lucrările lor după ce s-ar îndepărta tot ce nu le aparţine.

De ce se plagiază în România?

Plagiază, în mod exclusiv, persoane din mediul universitar sau în legătură cu mediul universitar. Se includ aici şi cercetătorii fiindcă mulţi dintre ei au dobândit doctorate şi sunt cadre didactice.
Plagiază în primul rând cadrele didactice, plagiază în primul rând cei care ar trebui să fie modele. Tot aceştia sunt şi primii care nu au nici un motiv să denunţe plagiatul. Dacă ei ar denunţa plagiatul li s-ar afla faptele şi s-ar afla reţelele de interese care s-au ţesut în timp în jurul universităţilor.
Ar fi cu totul regretabil să se creadă sau să se insinueze măcar că toţi membrii grupurilor sociale presupuse mai sus ar plagia. Autorul acestor rânduri îi asigură pe cei care nu au nimic de-a face cu o situaţie scăpată de sub control de întregul său respect.

Cum se plagiază în România?

Se plagiază întotdeauna cu ştiinţa mediului în care se produce fapta. In acest fel mediul universitar devine complice activ pentru toate plagiatele existente în România.

Căi şi soluţii

Legile existente sunt suficiente şi aplicarea lor consecventă ar putea fi o piedică serioasă în faţa exceselor.
Esenţială este intervenţia societăţii în a-şi apăra dreptul la creaţii intelectuale care să-i permită progresul.
Ce este însă esenţial în acest moment este să se separe în mod tranşant plagiatele care s-au produs şi care se pot dovedi foarte uşor prin documentele scrise existente de educaţia pentru prevenirea plagiatului care trebui realizată în mod sistematic în şcoli într-un cadru mai larg care presupune cultivarea atitudinii şi integrităţii muncii.
Asociaţia GRAUR din Cluj-Napoca are un program coerent de prevenire si combatere a plagiatului în care cele două căi principale sunt:
a) identificarea şi popularizarea plagiatelor existente pentru a atenua efectelor utilizării lor şi pentru a demonstra sănătatea unei societăţi care este în stare să-şi menţină sub control un fenomen care i-a produs mai prejudicii.
b) realizarea unei campanii naţionale sub numele „Scoala fără plagiat, viitor fără corupţie” menit să pătrundă în circa 3,000 de şcoli cu scopul de a le pregăti pentru completarea orizontului educaţional cu mijloace specifice cultivării atitudinii corecte şi integrităţii muncii.

Care sunt efectele "ordonanţei pontale" pentru persoana care a orchestrat emiterea actului normativ?

Orchestratorul plagiator nu obtine absolut nici un efect. Dl Victor Viorel Ponta va rămâne pe mai departe un plagiator. Cu sau fără titlu, teza sa a fost adusă la cunoştinţa publică şi de acolo ea nu poate fi retrasă. Va fi întotdeauna o teză plagiate a unui prim-ministru plagiator.
Mai mult, ulterior susţinerii tezei, premierul plagiator a mai publicat şi o carte. La rândul său această carte este şi ea plagiată.
Egalitatea pe care prim-ministrul plagiator o tot caută cu ceilalţi prim-miniştrii ai lumii civilizate nu se obţine nici măcar prin acest abuz jenant.

Care sunt efectele "ordonanţei pontale" pentru societate?

Când vorbim de fenomenul plagiatului vorbim de fapt despre eşecul învăţământului superior românesc.
Când vorbim despre plagiat, trebuie să recunoaştem că acest fenomen a avut un puseu excepţional după 1990 şi că el este asociat cu diluarea autorităţii instituţiilor statului, este asociat cu creşterea numărului de universităţi, de toate categoriile, este asociat cu interpretarea autonomiei universitare ca fiind o autonomie exclusiv financiară.
Societatea românească este lovită de moarte prin emiterea ordonanţei pontale. Toată reforma învăţământului este pusă sub semnul întrebării iar România va avea încă un haiduc în persoana premierului plagiator, alături de „oamenii de afaceri originali ai României”, alături de „parlamentarii care pot orice în România”, alături de judecătorii care pot fi mituiţi în orice caz judecat, alături de miniştrii care transforma în profit personal orice activitate de gestiune a statului român.
Universitatea din Bucureşti va fi afectată în credibilitate şi se face dovada, greu de îndepărtat, că este o universitate politizată.
Autonomia universitară declarată a universităţilor din România se dovedeşte o pastişă, un element propagandistic al partidului-stat, chiar dacă singurul partid care poate fi asociat cu o astfel de măsură este un partid comunist sau neo-comunist.
Pentru restul lumii, România devine o curiozitate absurdă prin legea pentru apărarea fărădelegii pe care toate ţările lumii o condamnă: plagiatul.
România rămâne ţara unde un prim-ministru plagiator îşi face dreptate cu un guvern-marionetă şi un parlament pe măsură.

Intrebare firească de pus tuturor curioşilor cu drept de vot

Dacă un jurist, încalcă nişte principii etice, apoi dă o declaraţie in fals asupra paternităţii unei teze de doctorat pe care, o depune apoi în nume propriu cu scopul de a dobândi un titlul ştiinţific de doctor, jurist doctor în drept ajuns premier, promovează o lege unică în lume, lege a fărădelegii pentru a se scăpa personal de aplicarea legii şi după ce face cele mai mizerabile manevre ca să obstrucţioneze atributele administrative fireşti ale unei universităţi de a retrage o document şcolar acordat în condiţii frauduloase, dacă acest jurist ar fi rămas procuror, adică ar fi trebuit să vegheze în fiecare zi la aplicarea legii, ce s-ar fi întâmplat?

Tactica ”Stop joc!” şi politica de “corectare a plagiatelor”

Notă

Această lucrare a fost realizată la solicitarea Asociaţiei GRAUR ca o poziţie publică la declaraţiile neadevărate ale Premierului României cu privire la faptele de plagiat cuprinse în teza de doctorat a acestuia. Faptele de plagiat în discuţie sunt incluse şi documentate în mod rezonabil şi suficient în Indexul Operelor Plagiate în România de la adresa www.plagiate.ro.

Această lucrare nu este un pamflet politic.

Această lucrare este o lucrare autentică adică este scrisă de autorul declarat şi toate fragmentele şi sursele preluate sunt citate în mod corect.

Motivaţie

Tactica „Stop joc!” o aplică mai ales cei mici şi cei foarte mari. Cei mici o aplică atunci când nu mai ştiu să continue un joc care le devine defavorabil. Cei foarte mari aplică tactica atunci când doresc să profite de efectele „politicii faptului împlinit” adică de recunoaştere a unei poziţii de forţă favorabilă.

De curând Premierul României a spus „Stop joc!”. Din cuvintele sale rezultă că  spus „Stop joc!”. Cu alte cuvinte, de acum înainte nu mai există nimic din ceea ce a fost, chiar dacă a fost.

Ca să dea greutate tacticii sale premierul a decretat-o pe posturile de televiziune.

Ar fi păcat să se înţeleagă că ecranul televizorului desparte pe cel care are întotdeauna dreptate de cei care  nu încap pe ecran şi de aceea nu merită să fie băgaţi în seamă fiindcă oricum argumentele lor ar fi nerelevante.

Pentru aceştia şi ca o voce dintre aceştia scriu aceste rânduri. Le mai scriu ca să nu se tragă concluzia că cine tace sau nu are posibilitatea sa vorbească este musai prost, că România este sat fără câini şi uliţă condamnată să rămână veşnic a noroaielor.

Nişte detalii despre plagiat

Plagiatul este o faptă de încălcare a eticii săvârşită de cei care lucrează în creaţie şi scriu ca să dovedească faptul că sunt creatori. Ei nu sunt obligaţi să scrie ci scriu fiindcă doresc să arate lumii că ei sunt în stare să facă ce omul de rând nu ştie sau nu poate face.

Si, cum a construi presupune o temelie pe care se sprijină orice operă, în creaţie temelia este patrimoniul pe care-l moştenim şi la care ne raportăm. Cerinţa minimă a celui care scrie este să dovedească faptul că este creator, cercetător, om care aduce noul, este ca el să delimiteze contribuţia sa, oricât de mică ar fi aceasta, de ceea ce a preluat de la înaintaşii săi.

Acesta este motivul pentru care se impune citarea, adică delimitarea fragmentelor preluate şi precizarea sursei lor de provenienţă.

Dacă nu citezi înseamnă că tu, cercetător, om de creaţie, vrei să apari în faţa contemporanilor tăi şi apoi a posterităţii ca cel care le-a făcut pe toate, cel care le ştie pe toate.

Acesta este furtul de merit pe care persoana care plagiază îl realizează. Prin acest furt este insultat cel care a creat şi nu l-ai citat, este insultat şi indus în eroare cititorul care este lăsat să creadă că citeşte un text de valoare scris de un om de valoare, este poluat întregul patrimoniu cultural al societăţii în care îşi găsesc locul pseudo-opere scrise de pseudo-autori.

Ca relaţie dintre o operă publicată şi un autor căreia opera nu îi aparţine în totalitate sau în parte şi acest lucru nu este expus explicit cititorului, plagiatul nu se perimă, nu dispare, nu admite grade de gravitate, nu se poate prescrie ( [11], p.37) dar fapta nu se poate uita iar autorul nu poate fi absolvit de nici o instanţă întrucât prin publicare opera a ajuns în patrimoniul cultural al societăţii.

Ca o formă de respect faţă de beneficiarii patrimoniului cultural al societăţii, autorul operei plagiate, respectiv cei care o pun în circulaţie, adică publicaţii sau edituri, universităţi pentru tezele de doctorat, o pot retracta prin recunoaşterea publică, explicită a lipsei de autenticitate în raport cu fapta lipsită de etică a autorului.

Dacă se citeşte printre rândurile unei declaraţii...

Din declaraţiile Premierului României sunt de reţinut două fragmente care, fiecare dintre ele, reprezintă o denaturare a realităţii.

Când vorbeşte despre plagiatul de care este acuzat, Premierul României spune:

… sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, după 16 ani cred că eram pus în libertate. Cred că am plătit preţul politic, moral. M-a afectat foarte tare, aş minţi să spun că nu m-a afectat tot acest scandal şi acuzaţia aceasta repetată . Am o întrebare: cam câte zeci de ani trebuie să plătesc pentru ceva ce, sigur, justiţia a zis că sunt nevinovat, dar o parte a opiniei publice mă consideră vinovat ?..." [1]. .

Dacă se trece peste sentimente şi manifestări lacrimogene, atunci se constată că:

1.      Premierul României nu este autorul unui plagiat cum lasă el să se creadă. In realitate Premierul României este autorul mai multor fapte de plagiat care se referă la teza sa de doctorat care devine în acest fel o operă de creaţie plagiată. Aceste fapte de plagiat se referă la mai multe opere autentice din care Premierul României preia cel puţin în limitele dovedite de înregistrările 47/04, 54/04. 55/04, 56/04 din Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro.

Efecte: a) teza nu mai aparţine autorului declarat iar autorul declarat nu mai este în drept să i se atribuie titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale. b) instituţiile abilitate trebuie să se pronunţe asupra faptei persoanei care a depus un document fals pentru a obţine un titlu garantat de stat.

2.      Premierul României trebuie să ştie că odată ce teza sa de doctorat a intrat, prin efectul legii, în patrimoniul cultural, suspiciunea de plagiat cu dovezile aflate la  47/04, 54/04, 55/04, 56/04 din Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro va rămâne publică pentru totdeauna în cadrul campaniei anti-plagiat intreprinse de societatea civilă.

3.       Premierul României omite să spună că un ucigaş este pus în libertate numai dacă este judecat şi supus unei pedepse privative de libertate. In această comparaţie nefericită, Premierul României omite faptul că el a fost identificat ca autor al unei teze plagiate numai în 2012.

4.      Opinia autorilor operelor autentice din care s-a plagiat este nerelevantă întrucât teza plagiată afectează orice persoană care o citeşte şi care este indusă astfel în eroare asupra contribuţiei reale a autorului.

Efecte a) orice solicitare adresată autorilor operelor autentice nu are nimic de-a face cu fapta. b) nici o prevedere legală nu condiţionează vreo analiză a autenticităţii, adică a provenienţei conforme a unei opere cu informaţiile declarate (numele autorului declarat să fie acelaşi cu numele persoanei care şi-a atribuit meritul asupra realizării efective a operei).

5.      Greşeala Premierului României, zice el, s-a produs acum 16 ani. Se poate. Ceea ce este cert este că fapta de plagiat ea a fost semnalată şi adusă la cunoştinţa publicului numai în anul 2012. In acest fel plagiatul, care afectează patrimoniul cultural al societăţii, deşi se naşte odată cu naşterea operei  plagiate, se asociază cu persoana care se declară în mod mincinos autor numai din momentul în care este identificat, semnalat şi apoi adus la cunoştinţa publicului.

Efecte a) situaţia nu este prevăzută de nici o lege. b) nu poţi analiza o fărădelege dacă nu o cunoşti adică nu te poţi pronunţa asupra unui plagiat care nu a fost identificat şi făcut public. c) o faptă care nu este descoperită nu dă dreptul celui care a acţionat nelegal sau lipsit de etică să se bucure de rezultatele faptei sale.

6.      La fel ca pentru paternitate, pentru plagiat, adică pentru însuşirea mincinoasă a calităţii de autor pentru o operă publicată, vinovăţia este cel puţin pe durata vieţii autorului fie el chiar Premierul României. Mai mult, pentru opera plagiată, pentru totdeauna, toate persoanele interesate trebuie să ştie că aceasta este una „poluată” şi că citirea şi utilizarea ei prin preluare şi citare este riscantă.

Efecte a) Situaţia nu este prevăzută de nici o lege. b) In orice societate civilizată există cerinţa expresă ca fapta să fie tratată sau văzută în raport cu gravitatea ei. c) Nici o societate civilizată nu acceptă ca persoana care o sfidează, fie aceasta Premierul României, sau persoana care încalcă legea să-şi decidă singur pedeapsa.

"…Cea instituţională [problema plagiatului – nota autorului eseului] este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în acelaşi timp cei care vorbesc despre statul de drept şi despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu…" [1].

Dacă se trece peste tonul ieftin-politicianist al afirmaţiei atunci se constată că:

1.      Premierul României şi-a permis în 2012 să schimbe, prin acţiunea ministrului educaţiei din guvernul său, Consiliu Naţional de Etică existent şi să-şi confecţioneze un altul [2]. menit să-l servească şi să-i soluţioneze cazul.

Efecte: a) Nu există nici un caz cunoscut în lumea civilizată în care guvernul unui premier acuzat de plagiat „să-şi confecţioneze” organul de analiză al sesizării. b) Activitatea acestui consiliu trebuie analizată odată cu abuzurile (premeditate) înfăptuite.

2.      Nu există nici o decizie a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care să se refere la vreo cauză în care să fi fost judecate plagiatele, mai ales plagiatele (mai multe plagiate) cuprinse în teza de doctorat a Premierului României şi nici faptul că prin depunerea unei teze plagiate legea privind modul de dobândire a titlului ştiinţific ar fi fost încălcată.

Efecte: Nici o decizie a justiţiei nu poate absolvi un cetăţean fie el chiar Premierul României de o faptă asupra căreia justiţia nu a fost niciodată sesizată.

3.         Consiliul Naţional de Etică nu a analizat niciodată sesizarea că teza de doctorat a Premierului României este o operă plagiată [3]. In acest fel prin evitarea neprofesionistă şi partizană a subiectului sesizării, decizia Consiliului este în afara problemei discutate. Fără să efectueze analiza care se impune, concluzia Consiliului este mai mult decât în contradicţie cu realitatea

„…CNECSDTI apreciază că titlul de doctor în Stiinţe Juridice, domeniul Drept, a fost obţinut de domnul Victor Ponta în concordanţă cu legislaţia în vigoare în anul 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei de doctorat cu titlul "Curtea Penală Internaţională" nu se poate susţine…”.

4.       Consiliul de Naţional de Etică şi Ministerul Educaţiei nu au ţinut niciodată seama de raportul comisiei speciale convocate de universitatea din Bucureşti [4]. sau măcar de concluzia acesteia:

„…Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta supusă expertizei noastre a făcut să apară, de o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, con­sti­tuind un plagiat vădit….”.

Este cel puţin suspect cum este posibilă analiza unei teze de doctorat în afara opiniei avizate a Universităţii care a acordat-o.

5.       Ca jurist, Premierul României ar trebui să ştie că Tribunalul de la Haga nu se ocupă de încălcările de etică. Ca politician, trebuie sa stii ca epatarea nu se cade cand esti pe ecranul televizorului!

Plagiatele Premierului României şi efectul de „justiţie paralelă”

Când vorbeşte însă de stat de drept Premierul României se află într-o mare eroare. Stat de drept nu înseamnă că premierul unei ţări, care-şi plagiază teza de doctorat îşi face singur legea. Ceea ce este mai dramatic este însă faptul că abuzul nu se opreşte aici. Consiliul Naţional de Etică se erijează într-un tribunal original. Este suficient să se amintească aici numai cazurile de sesizare de plagiat pe care le-a soluţionat după iulie 2012 şi se poate constata că de fiecare dată decizia este alta:

a. Cazurile de plagiat:
a1. Sorlea S., Coros M.F., Georgescu R., Győrgy-Fazakas I., Brânzaniuc K., Milutin D., Pavai Z., Copotoiu C., poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 09/06;
a2. Ivănescu A., Melinte, R., Solyom A., Moraru L., Petrişor M., Brânzaniuc K. poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 18/06, respectiv la 19/06,
a3. Duţu M., Negoiţă S., Manolescu R., Calu V., Corneci D., Georgescu A., Togănel C., Azamfirei L. poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 27/06, se bucură in decizia [5] de o soluţie halucinantă:

"„… nu respectă normele de bună con­duită în activitatea de comunicare, publicare diseminare şi popularizare ştiinţifică.

S. Şorlea nu a respectat normele de bună conduită în cercetare prin includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a două persoane fără acordul acestora. A fost sancţionat de Comisia de Etica a UMF Târgu Mureş cu suspendarea, pe o perioada de 12 luni, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, ca membru în orice comisie de doc­to­rat, de master sau de licenţă, sancţiune regăsită.

A. Ivănescu nu a respectat aceleaşi norme de bună conduită în cercetare incluzând trei per­soane fără acordul acestora pe lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice. A fost sanc­ţio­nat de Comisia de Etică a UMF Târgu Mureş cu avertisment scris. Dr. Duţu M. nu a respectat normele de bună conduită în cercetare prin includerea prof. L.Azamfirei ca ultim autor al articolului ... fără acordul acestuia. A fost sancţionată de Co­misia de Etică a UMF Târgu Mureş cu avertisment scris.

Prof. C. Copotoiu şi prof. K. Brânzaniuc nu pot fi făcuţi responsabili de nerespectarea nor­me­lor de bună conduită în cercetare …, întrucât nu li s-a cerut acordul de a face parte din lista de autori.

Prof. Azamfirei L. nu poate fi făcut responsabil de nerespectarea normelor de bună con­duită …, întrucât nu i s-a cerut acordul de a face parte din lista de autori… ”[5].

Pentru a califica activitatea Consiliului ca halucinantă este suficient să se reţină că acesta confecţionează el fapte pe care le pune în cârca celor anchetaţi, cum ar fi aceea de a pune în seama unor autori „infracţiunea” de a-şi pune şefii în colectivul de redactare a lucrărilor plagiate. Este de remarcat că cei incluşi în listele de autori erau întâmplător chiar conducători ai instituţiei producătoare de plagiatori şi membri în colegiul de redacţie unde au apărut lucrările plagiate!

b. Cazul de plagiat Eva Lucian poziţionat în Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro la 61/06, 99/06, 101/06 şi 106/06 se bucură de concluzia că:

„… autorul tezei, Dl. Lucian Eva a săvârşit unele abateri în procesul de redactare a tezei, existând şi unele ‚erori materiale’, conform afirmaţiilor reclamatului …  în modul de efectuare a unor citări de referinţe bibliografice. … CNECSDTI sta­bileşte următoarea sancţiune: Avertisment scris – conform art. 14, alin.(1), lit.a) din legea 206/2004 cu completările şi modificările ulterioare ...” [6].

Cazurile disponibile la http://cne.ancs.ro/hotarari/ sunt adevărate monumente de raţionament moralo-politico-juridico-secreto-pseudoştiinţific şi culminează cu decizia elaborată în cazul Măstăcan Olivian [7].

In această decizie de pomină, Consiliul încetează să mai fie un amărât de organism al Ministerului Educaţiei şi devine instanţa supremă a României. Astfel Consiliul:

" ... confirmă preluarea masivă a zeci de pagini din lucrarea autorului Iulian Poenaru "Pedeapsa cu moartea. Pro sau contra", dar şi din alte publicaţii.."

Ceea ce nu a fost în stare să confirme atunci când a fost vorba despre teza de doctorat a Premierului României, Consiliul de Etică confirmă cu certitudine atunci când este vorba despre un cetăţean oarecare, după care propune sancţionarea elucubrantă:

„… în consecinţă, CNECSDTI stabileşte următoarele sancţiuni legale aplicabile pentru D-l Măstăcan Olivian: corectarea tezei, retragerea cărţii publicate şi mustrare scrisă….”.

Adică, acest organism al Ministerului îşi permite nici mai mult nici mai puţin decât să sancţioneze un plagiator cu „corectarea tezei”, evident plagiate, şi cu „retragerea cărţii”, de asemenea plagiate.

Abuzul şi absurdul sunt prezente în această decizie la superlativ.

In primul rând „corectarea tezei” nu este prevăzută drept sancţiune în nici o lege a lumii şi solicitarea este ea însăşi în afara legii: o teză nu poate fi modificată după ce a fost depusă şi comisia de doctorat s-a pronunţat asupra ei.

In al doilea rând „retragerea cărţii” excede nu numai prerogativele Consiliului în faţa legii ci este o sancţiune imposibilă. O carte este obiectul unui act comercial şi odată ce s-a produs punerea în circulaţie, retragerea de pe piaţă este o stupizenie fiindcă „utopie” este mult prea puţin spus.

In fine, Consiliul confecţionat îşi permite ca în două situaţii identice, cel al dlui Măstăcan şi al Premierului României să dea decizii absolut diferite.

Defectele tacticii de „Stop joc”

„Stop joc!” şi să ne facem politica astfel încât Premierul României să rămână curat, cu teza plagiată, dar neplagiată, cu teza plagiată şi titlul ştiinţific neretras, cu teza plagiată, cu titlul neretras şi cu gradul de conferenţiar universitar, cu teza plagiată, cu titlul ştiinţific neretras, cu gradul de conferenţiar universitar şi cu ambiţia de a reprezenta cetăţeni unei ţări care se doreşte civilizată.

„Stop joc!” şi să ne facem că nu vedem justiţia paralelă pe care Premierul României o sădeşte cu entuziasm acolo unde se naşte corupţia sau se ascund faptele sale în timp ce cu mâinile vorbeşte despre statul de drept.

In afară de faptul că, prin cazul său, Premierul României constituie un exemplu nefericit şi un antecedent periculos pentru cultivarea integrităţii în această ţară, aceeaşi persoană se aşează prin măsurile luate sau admise în poziţia de apărător al plagiatorilor din România.

In timp ce în România se inventează şi „se implementează” justiţia personală pentru „imacularea” premierului ţării, omologii Premierului României din alte ţări ale Europei în situaţii similare au demnitatea să plece iar universităţile din aceleaşi ţări au demnitatea de a le retrage politicienilor plagiatori titlurile dobândite în mod fraudulos. Este datoria societăţii pentru păstrarea curăţeniei morale şi asigurarea viitorului ţării. (vezi şi [8], [9] , [10]).

Acolo, în Europa în care suntem cu numele, nici un cetăţean onest nu admite să fie reprezentat de un hoţ, de un ucigaş, de un violator sau de un plagiator! De ce ar trebui eu, cetăţean al României să fiu altcumva decât un cetăţean european? De ce ar trebui eu, cetăţean al României să plătesc preţul pentru că Premierul României şi instituţiile statului nu-şi respectă statutul lor european?

Notă

Nu este necesar ca Premierul României să fie doctor în ştiinţe. Dacă a fost numit de aleşii poporului pentru această demnitate publică, el reprezintă voinţa poporului şi reprezintă pe fiecare cetăţean al ţării în parte.

Demnitatea mea de cetăţean român mă face să folosesc cu respectul cuvenit numele demnităţii publice de „Premier al României” pentru a numi un cetăţean care, în ciuda faptelor sale reprobabile, ocupă această funcţie şi în situaţia în care toate declaraţiile sale cu referire la aceste fapte vin de pe această poziţie.

Sper să am parte de înţelegere din partea cititorilor mei pentru acest act de blasfemie pe care sunt obligat să-l făptuiesc la adresa unei demnităţi a statului român.

Sunt de asemenea convins că în faţa aceluiaşi acelaşi sentiment jenant sunt puşi şi alţi cetăţeni onorabili ai Europei, prim-miniştri sau oficiali ai ţărilor lor, ai Comunităţii Europei în momentul în care sunt obligaţi să respecte protocolul de adresare faţă de persoana nenumită care uneori mă reprezintă.

Referinţe bibliografice

[1]. DEPARTAMENTUL POLITIC – MEDIAFAX. Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate. MEDIAFAX.ro [online]. 24 iulie 2014. Disponibil: www.mediafax.ro.

[2]. Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4393 din 8 iunie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării. Disponibil: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/06/ordin-4393.pdf.

[3]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Hotărârea nr.879/18 iulie 2012. Disponibil la: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/03/Hotarearea-878-Raport-final-879.pdf.

[4]. CONSTANTINESCO, V., GHICA-LEMARCHAND, C., TĂNĂSESCU, S. (Comisie de ex­per­­tiză). Raport cu privire la teza de doctorat întitulată „Curtea Penală Internaţională”, autor: Victor Ponta. Redactat pentru Universitatea Bucureşti, 5 septembrie 2012. Disponibil:  http://www.unibuc.ro/n/organizare/comisia-de-etica/Arhiva_cazuri.php.

[5]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Raportul final nr.977/ 26.09.2012. Disponibil la: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/11/Raportul-final-nr.-977.pdf.

[6]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Hotărârea nr.879/18 iulie 2012. Disponibil la: http :// cne . ancs .ro / wp-content / uploads / 2013 / 11 / Hotarare %20 CNE %20 inregistrata %20 cu %20 nr %20 1428 %20 s i %20 Raport %20 final %20 nr %20 1427.pdf.

[7]. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice si Inovării. Hotărârea nr.879/18 iulie 2012. Disponibil la: http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2014/04/Hotarare-1497-Raport-final-1496.pdf.

[8]. IVAN,  I. Seful Bundestag, acuzat de plagiat.  30 iulie 2013 Income Magazine, [online]. Disponibil: incomemagazine.ro.

[9]. * * *. Ministrului german al Educatiei i s-a retras TITLUL DE DOCTOR pentru că a PLAGIAT. 6 februarie 2013. Disponibil la: www.realitatea.net.

[10]. * * *. Presedintele ungar, Pal Schmitt, a demisionat. 2 aprilie 2012, Disponibil la: www.mediafax.ro.

[11]. ISOC, D. Ghid de actiune contra plagiatului. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan. 2012.

Ceaţa mioritică a plagiatelor aprinde lampa în lumea ignoranţei …

După ce zeci de ani a fost linişte, adică „…noi avem plagiatorii noştri…” şi „..voi aveţi plagiatorii voştri…”, buba s-a spart.

De unde până mai ieri, miniştri educaţiei nu putea fi bănuiţi de plagiat fiindcă fie nu ştiau să scrie, fie că nu aveau timp să scrie, s-a aflat că în România a existat şi plagiat.

Adică în România a existat ceva corupţi şi nişte plagiate…

Dar cum corupţii nu se dădeau corupţi, e normal ca nici plagiatorii să nu se dea plagiatori.

Si România trebuia să rămână ţara coruptă fără corupţi şi ţara plagiatorilor, fără plagiatori.

Si a fost invidia…

In ciuda faptului că se ştia bine că întreg sistemul de învăţământ din România este construit pe plagiat şi lipsă de competenţă, cheia începutului Reformei a fost invidia, sfânta mamă a caprelor mioritice.

Nici nu s-a pomenit bine numele deputatului pentru Ministerul educaţiei şi în grupurile apolitic-politice şi parapolitice de discuţii au început să circule informaţii despre lucrările discutabile ale acestuia.

…apoi realitatea…

Pentru cei care cunosc legea, infracţiunea a probată de la primele articole „…însuşirea fără drept a calităţii de autor…”. Simplu şi direct!

In mod practic, orice formă de expresie preluată dintr-o operă de creaţie fără citare este plagiat.

Ceea ce nu s-a străduit nimeni să observe a fost că proaspătul ministru îşi însuşea părţi din anumite lucrări deja publicate, taman acelea care erau disponibile fără plată şi apropiate de preocupările sale.

Cu alte cuvinte orice accident era evitat: erau preluate exact lucrări pe care ministeriabilul nu a fost niciodată în stare să le scrie.

Ministeriabilul a intrat iute în vrie şi a început să îngâne speriat că de fapt el făcea popu­la­rizarea ştiinţei, adică vorbea prostimii din România despre marile realizări ale altora.

Jenanta explicaţie ţine la prostit-zăpăcita presă de scandal. In fapt, ministeriabilul ajuns ministru, omitea faptul că numele său apărea ca autor al cercetării şi nu ca lector la Universitatea populară din Oşorhei.

Si cum cu un singur ou în buzunar eşti hoţ şi bun de plată, tot aşa cu o simplă preluare ai comis plagiatul. Că eşti sau nu plagiator trebuie să o constate alţii, dar fapta s-a comis.

Este normal ca, după ce a judecat toate cazurile de corupţie, presa să treacă acum la judecat cazurile de plagiat.

A făcut-o în primul rând cu injurii, apoi cu comentarii fanteziste şi opinii din cele mai deşuchiate.

Dintre toate, culmea ignoranţei toboşate în toată media a fost confundarea plagiatului, adică a autenticităţii lucrărilor, cu originalitatea acestora.

Nici măcar realitatea nu i-a trezit pe îngerii ceţii: profesorul din Israel a recunoscut că lucrarea sa este greşită, dar ea este autentică, adică este a lui, pe când lucrarea ministrului, care este la fel de greşită pe cât este de copiată, nu este a acestuia.

Acesta este plagiatul şi el nu are nimic de-a face cu nici o competenţă ştiinţifică, fiindcă plagiatul este un simplu furt.

… şi în fine ignoranţa politicienilor…

Subiectul era prea copios ca să nu fie exploatat specific de oamenii politici care au mai dat de un stârv şi au mai evitat o dată firescul.

Ca să dovedească tragismul situaţiei au început să plângă imaginea imaculată a cercetării şi învăţământului românesc care cică ar fi acum compromisă.

Cu ochelarii lor de cal, aceşti politicieni de elită nu au sesizat că Israelul nu a dispărut ca stat când preşedintele său a fost condamnat şi închis pentru abuz sexual, nici Ungaria nu a rămas fără turişti români când preşedintele său a demisionat pentru că a plagiat, Germania nu a dat faliment când ministrul său de război sau ministra educaţiei au fost prinşi tot cu plagiate.

…şi ne-am dat cu ştiinţa-n farfurie…

Speriat de faptul că nu ştia prea multe despre ţara pe care s-a angajat să o conducă în cinste, primul ministru a dat lovitura de imagine şi de efect.

Nici mai mult, nici mai puţin, ‚mnealui, omul legii şi-ia dat cu ştiinţa’n farfurie!

Ca gestul  să aibă amplitudine reală la nivelul de la care vorbea, primul ministru a cerut Academiei Române să se pronunţe asupra plagiatului.

Păi domnule Prim, exista o suspiciune de plagiat, adică de furt ca să zic aşa!

De ce trebuie să faceţi apel la Academie?

Dacă se afla că ministrul educaţiei a furat un ou de bibilică, v-aţi fi adresat patriarhiei sau Muzeului de artă al României?

De când este Academia Română, bărbatul-femeie de serviciu al primului ministru?

Păi dacă Academia a României se ocupă de nişte amărâte de plagiate de ce nu dirijaţi trecerile pe roşu la Curtea Supremă? De ce să se ocupe Academia Română de starea culturii româneşti şi Curtea Supremă de marea corupţie când ele se pot ocupa de ce dictează primul României?

De când vă este Academia Română în subordinea funcţională domnule prim?

Chiar nu ştiţi domnule Prim şi chiar nu ştie preşedintele Academiei Române că Academia Română este o instituţie autonomă? 

… asta ne este ruşinea…

Da, domnule Prim, de aceasta trebuie să vă fie ruşine!

Nu de faptul că România are violatori şi plagiatori trebuie să vă fie ruşine. Trebuie să vă fie ruşine ca primul României îşi permite să-şi bată joc de rolul instituţiilor statului.

Trebuie să vă fie ruşine că în numele unei politici, oricare ar fi aceasta, nişte oameni îşi permit să-şi exerseze puterea vremelnică pe instituţii şi trebuie să ne fie ruşine că prin oamenii care le conduc aceste instituţii ajung să se supună necondiţionat factorilor politici.

Ruşine primului ministru, ruşine conducerii Academiei Române!

Pro’prim:

Primul ministru se face că nu ştie dimensiunea plăgii plagiatului în România: cu profesorii universitari care nu au plagiat de prin 1985 până în zilele noastre s-ar putea face cel mult două universităţi în România, iar producţia lor s-ar diminua la cel mult 20-30 de doctori pe an. Oare de ce se face?