Plagiatorii sunt cetăţeni defecţi…

Intr-o societate cu oameni muncitori şi oneşti ȋn viaţa lor, ȋntr-o ţară ȋn care aceşti oameni sunt cetăţeni adevăraţi, plagiatorii sunt cetăţeni defecţi.

Defectul lor este faptul că ei mint. Mint cu neruşinare pentru a-şi măslui un merit care să-i ȋmpingă ȋn faţă.

Plagiatul nu este o teorie care priveşte teze de doctorat de politicieni. Plagiatul este calea pe care cetăţenii defecţi o aleg pentru a deveni notorii, pentru a intra ȋn competiţii ȋn care ar trebui să primeze meritul.

Minciuna cu care ei ȋncearcă să ajungă ȋn faţa tuturor se bazează pe o scriere semnată care ajunge să fie publică. Minciuna devine astfel asumată prin semnătura pusă de plagiator, ca autor al scrierii.

In fapta sa, plagiatorul fură de la unul, dar ȋi minte pe toţi!

O minciună spusă şi scrisă este şi rămȃne o minciună. Niciodată nu mai contează cȃt de mare şi de multă este minciuna. Niciodată nu mai contează cantitatea de adevăr care ȋnsoţeşte minciuna. Minciuna este doar minciună!

Plagiatorul dovedeşte prin fapta sa, o minciună scrisă pentru a-şi măslui meritele neavute, că el a ȋncercat să ȋnşele. Aşa ajunge plagiatorul un cetăţean defect!

Prin fapta sa plagiatorul, cetăţean defect, pierde, pentru totdeauna, orice drept de a vorbi, ȋn numele şi ȋn slujba cetăţenilor adevăraţi. Minciuna publică, ȋn faţa concetăţenilor tăi nu poate fi iertată. Dacă eşti plagiator este mai puţin importantă pedeapsa legii: ȋnainte de toate şi pentru orice cetăţean de rȃnd, devii un cetăţean defect!

Scoala romȃnească pregăteşte cetăţeni defecţi

Plagiatul se ȋnvaţă. Plagiatul se ȋnvaţă ȋn şcoală, după ce ȋnainte s-a ȋnvăţat şoptitul şi copiatul. De şoptit şi de copiat poţi fi dezvăţat. Soptitul şi copiatul se pot pedepsi la vremea potrivită, fără urmări majore.

Plagiatul se ȋnvaţă de la cei care ȋţi sunt dascăli. Părinţii nu te pot ȋnvăţa să plagiezi. Cȃnd eşti ȋn şcoală, dascălii sunt cei de la care se ȋnvaţă. Ce te faci cȃnd dascălii sunt plagiatori, vezi www.plagiate.ro ? (vezi Referinţa 1 cu lista unora din plagiatorii din universităţi, dar cei mai mulţi profesori).

Nu te naşti plagiator: poţi plagia dacă ȋnveţi să plagiezi… Aşa ajunge şcoala romȃnească să fie la rȃndul ei defectă: şcoala romȃnească pregăteşte, de prea multe ori, plagiatori, adică cetăţeni defecţi!

După 1989, instituţia Ministerului Educaţiei a devenit "Ministerul Defecţiunii Naţionale". Unica grijă a celor mai mulţi, ajunşi politic şi vremelnic miniştrii, a fost să ascundă situaţia dascălilor plagiatori.

Prima grijă a tuturor miniştrilor educaţiei a fost să ascundă lucrările de licenţă şi de disertaţie. Acolo se vedea cu uşurinţă că integritatea şi cinstea nu sunt parte a educaţiei universitare.

Următoarea grijă a universităţilor a fost „..să dea drumul pe surse..” spre presă de informaţii despre tezele de doctorat plagiate ale oamenilor politici. Este distracţia universităţilor să ascundă tezele de doctorat, dar „..să dea pe trompetă..” detalii care pot influenţa viaţa politică a ţării. Toate dezvăluirile vȃnătorilor de plagiate provin de fapt din „..surse bine intenţionate…” care ştiu totul despre colcăiala univaersitară. Nimeni nu vorbeşte despre abuzul ȋn serviciu a conducătorilor de doctorat ! Oare de ce?

Din nefericire pentru universităţi, au apărut şi voci care au ȋnceput să dezvăluie detalii care privesc cancerul plagiatului ȋn rȃndul rectorilor şi profesorilor universitari. Studenţii ştiu de ce!

Cea mai nouă preocupare a ministrului educaţiei este simulacrul inutil de cinste pentru sticlele televiziunilor: pentru ce doreşti să verifici tezele de doctorat cȃtă vreme cu plagiatorii dovediţi nu ai făcut absolut nimic? Care universitate va recunoaşte oficial că este defectă şi că produce plagiatori?

De ce nu au fost niciodată eliminaţi din sistemul de ȋnvăţămȃnt miniştrii-profesori-plagiatori: Mang, Andronescu, Hărdău, Popa?

Cu ştiinţa şi cu sprijinul partidelor politice, plagiatorii - cetăţeni defecţi ajung ȋn Guvernul Romȃniei (vezi Referinţa 2 a plagiatorilor ajunşi membrii au Guvernului Romȃniei).

Academia Romȃnă ȋi sprijină pe cetăţenii defecţi şi nu ştie de plagiat…

De treizeci de ani, Academia Romȃnă tace. De treizeci de ani, Academia Romȃnă se face că nu ştie de epidemia plagiatului care a lovit Romȃnia. De treizeci de ani, Academia Romȃnă a uitat că rolul său este să fie lumina care se aşează ȋn faţa idealurilor societăţii romȃneşti şi nu alături de cei care pȃngăresc imaginea reală a Romȃniei.

Este suficient să vezi lista membrilor plagiatori ai Academiei Romȃne şi modul ȋn care instituţia ȋnţelege integritatea ca să ȋnţelegi de ce vocea ei este mută (Referinţa 3 cu lista plagiatorilor din Academia Romȃnă şi a plagiatorilor cărora instituţia le-a dat girul).

Este greu să nu vezi cum, ȋmpreună cu colectivul său, Preşedintele Academiei Romȃne măsluieşte scrieri amestecate ca să pară că activitatea lor este mai spornică decȃt este de fapt! Este greu să nu observi cum Academia premiază scrieri plagiate.

Justiţia romȃnă ȋi apără pe cetăţenii defecţi

Juzii Romȃniei sunt produşi de şcoala Romȃniei. Juzii Romȃniei nu au cum să fie altcumva decȃt o doreşte societatea romȃnească: poate cu mai multe privilegii şi cu mai multă putere discreţionară.

Astfel un judecător de Inaltă Curte, foloseşte ȋn motivarea deciziei pronunţate ȋn cazul colegului său, procuror care doreşte să-şi retragă teza de doctorat şi să renunţe la titlul de doctor, formularea „…o teză parţial plagiată…”.  

Trebuie să fii produsul şcolii romȃneşti ca să gȃndeşti că o teză, că o scriere este „…parţial plagiată…” sau „..5% plagiată..”! Este cum ai spune că o minciună este „…parţial minciună…” sau „…5% minciună…”.

Tu, jude, tu care constitui o putere a statului de drept cȃnd aplici legea, putere pe care ca orice alt cetăţean de bună credinţă, o recunosc, ar fi bine ca atunci cȃnd nu aplici legea şi faci marginalii la situaţii reale, să fii măcar un cetăţean responsabil!

Palatul de justiţie de la Cluj, evită să aplice decizia Boldea vs Romȃnia a CEDO ca să nu trebuiască să recunoască, de facto, plagiatele Preşedintelui Academiei Romȃne. Acelaşi palat găseşte că este mult mai „legal” să penalizeze pentru calomnie o asociaţie care luptă pentru integritate academică (GRAUR) (vezi Referinţa 4 despre cum CEDO care arată că demascarea plagiatorilor ca formă de civism manifest, face parte din formele libertăţii de exprimare). Si ca pedepsa să fie exemplară, Palatul cere organizaţiei să dezmintă nişte plagiate probate public prin cărţi aflate ȋn bibliotecă şi pe site-ul de avertizare www.plagiate.ro (vezi Referinţa 2 despre eforturile Academiei Romȃne de a apăra cu orice preţ plagiatorii).

 Preşedintele conferă onoruri cetăţenilor defecţi

Domnule Preşedinte, Romȃnia nu este un stat eşuat, Romȃnia este un stat defect! De eşuat poate eşua şi o navă nouă, dar o navă defectă nu mai poate circula corect!

Este sarcină noastră, a tuturor ȋmpreună cu cei pe care ȋi alegem să reparăm statul defect!

Cum se poate repara statul defect cȃnd cȃnd Preşedintele Romȃniei conferă plagiatorilor titluri şi medalii? (vezi Referinţa 5 cum Preşedintele Romȃniei conferă onoruri cetăţilor defecţi)

Ce fac aceşti cetăţeni defecţi cu girul dat de Preşedintele Romȃnei? Ce model pot avea copiii Romȃniei ȋn ipocrizia senină a Preşedintelui Romȃniei care pe acelaşi ecran de televizor apare cȃnd conferă plagiatorilor titluri şi medalii şi apoi, pe acelaşi ecran, vorbeşte plin de emfază despre integritate, despre moralitate, despre dorinţa legitimă de a păstra copiii ȋn ţară? De ce ar mai rămȃne copiii noştri ȋntr-o ţară defectă ȋn care demnitatea lor este ȋncălcată din prima zi de şcoală şi minciuna este hrana spirituală care li se oferă?

Doriţi să construim o Romȃnie educată? Primul pas este să faceţi din societatea romȃnească un model de integritate: fără cetăţeni defecţi!

Doriţi să promovaţi o Romȃnie a integrităţii şi spiritului civic, o Romȃnie cu adevărat a libertăţii? Primul pas este să nu mai lăsăm cetăţenii defecţi să ajungă la banul public, la demnităţi şi la decizia politică!

Romȃnia nu are nevoie de partidul ascuns al plagiatorilor pe care ni-l propuneţi. Nu ne interesează că acest partid ar fi cel mai mare partid (a)politic al Romȃniei. Nu ne interesează nici faptul că acest partid are deja miniştri pregătiţi pentru toate poziţiile unui guvern gata corupt.

Dacă nu puteţi contribui la repararea Romȃniei, dacă vă preocupă doar apărarea cetăţenilor defecţi, daţi un exemplu bun şi plecaţi!

Dacă tot este ceva bun de făcut, atunci să aşteptăm să ne vină ȋnapoi copiii care ȋnvaţă integritatea ȋn ţări străine…

Referinţe

1.      http://www.plagiate.ro/Comune/inspect.complici.universitati.htm

2.      http://www.plagiate.ro/Complici/in.guvern.htm

3.      www.plagiate.ro/Complici/acad.romana.htm

4.      http://www.plagiate.ro/Documente/hg.2007.cedo.Boldea.vs.Romania.pdf

5.      http://www.plagiate.ro/Complici/in.presedintele.romaniei.htm .

Acest articol reprezintă o poziţie oficială a Asociaţiei GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, al cărei preşedinte este autorul.

Despre „cȋmpeneala” plagiatului şi a plagiatorilor…

Un ministru prea mic pentru un război atȃt de mare…

    Ministrul Cȋmpeanu este pornit să rezolve, de pe poziţia politică şi administrativă pe care o ocupă, o problemă de integritate, o problemă de etică a societăţii romȃneşti. Să o rezolve şi nu oricum, ci musai definitiv!
    Misiunea pare lăudabilă dacă nu ar fi una bazată pe multe aspecte cel puţin găunoase, dacă nu periculoase.
    In primul rȃnd, trebuie constatat că ȋn faţa ministrului se află două ţinte diferite şi inegale: plagiatul şi plagiatorii.
    Dacă plagiatul nu poate fi eradicat, sau măcar diminuat, decȃt printr-un sistem de educaţie permanent funcţional, cu plagiatorii lucrurile stau cu mult mai prost.
    Ministrul face o serie de confuzii majore.
    Plagiatorii populează toate academiile şi universităţile din Romȃnia şi ei au toate gradele didactice şi de pregătire posibile. Aşa se face că profesori plagiatori, pregătesc studenţi şi doctoranzi care nu pot fi decȃt asemeni lor, adică tot predispuşi la plagiat. 

    Ce este mai grav este că plagiatul conduce la compilare servilă şi acolo moare calitatea şcolii şi, ȋn mod inerent, cercetarea romȃnească. Un plagiator condus de un plagiator nu va putea deveni niciodată un cercetător de performanţă.

    In universităţile romȃneşti, plagiatul este normă şi nu excepţie. 

Strategia de apărare a plagiatorilor prin „cȃmpeneală”..

    Ar fi regretabil să se confunde activitatea unei serii de oameni politici sau parveniţi ai sistemului administrativ al statului cu plagiatorii.
    Aceştia sunt, de fapt, nişte profitori de duzină, nişte indivizi jenanţi, frustraţi care ȋncearcă să completeze ceea ce nu au.
    Ei profită de corupţia care colcăie ȋn sistemul de ȋnvăţămȃnt superior.
    Ar fi regretabil de asemenea să se tragă concluzia că aceşti indivizi sunt inocenţi şi că faptele lor sunt lipsite de nocivitate socială.
    Mai mult, prezenţa lor ȋn toate structurile administraţiei de stat probează modul de a se naşte, de a se propaga şi de a acţiona al corupţiei „gulerelor albe”.
    Doctoratul, mijlocit de reţele de profesorii universitari, generează reţele de influenţă din cele mai perverse, la cele mai ȋnalte niveluri. Din nefericire, tocmai această corupţie a „gulerelor albe” ȋşi propune să o favorizeze şi să o servească ministrul Cȋmpeanu.
    Strategia este una simplă. Deturnăm atenţia de la plagiatorii de profesie din universităţi,  identificăm plagiatul numai la oamenii politici pe care ne facem că-i verificăm şi apoi, ȋnchidem pe veci problema plagiatului ȋn Romȃnia.
    Si ca tacȃmul să fie complet, luăm universităţile ca martori că totul a fost spus.
    Nu este vorba despre nişte universităţi anume ci chiar de universităţile care au acordat titlurile şiinţifice boţite de plagiate multiple!
    Este evident că strategia este şi uşor de ȋnţeles. O spune micul ministru, cu vorbe simple şi directe:

„… solicit universităţilor în care s-au susţinut toate aceste teze de doctorat ca într-un termen rezonabil, un an spre exemplu, să realizeze o analiză a tuturor tezelor de doctorat susţinute în aceste universităţi. Fiecare să-şi analizeze propriile teze, să-şi asume răspunderea şi să declare sub semnătură că au fost analizate şi că sunt sau nu sunt situaţii neconforme rezultate în urma acestei analize. … ”, [1]

    Pentru omul de pe stradă este foarte simplu: prin „cȃmpeneală” se face linişte şi ordine ȋntr-o lume unde plagiatorii şi-au făcut de cap.

    Ce nu i s-a spus şi ce nu i se spune niciodată omului de pe stradă este că finalizarea tezei de doctorat şi susţinerea acesteia se face dintotdeauna cu respectarea unor paşi bine precizati:
a) Teza de doctorat nu se poate depune de către doctorand fără să existe acordul conducătorului tezei.
b) Autorul tezei de doctorat depune o declaraţie ȋn care face precizarea că teza ȋi aparţine lui. Este evident că dacă, ulterior, se dovedeşte existenţa unui plagiat acesta răspunde de faptele sale.
c) Teza de doctorat este analizată o comisie numită de rectorul instituţiei. Fiecare membru al comisiei ȋntocmeşte un raport de analiză pe care-l finalizează cu precizarea că lucrare ȋndeplineşte toate condiţiile de conţinut şi formă şi face propunerea de susţinere publică a tezei şi acordarea titlului ştiinţific.
    De ȋndeplinirea acestor cerinţe răspunde instituţia organizatoare, universitate sau Academia Romȃnă.     

    In concluzie, de calitatea unei teze de doctorat răspund nişte oameni ȋmpreună cu doctorandul, răspunde o instituţie a statului ȋmpreună cu doctorandul.

    Cu alte cuvinte, nişte oameni, răspund ȋn virtutea fişei postului de „conformitatea” tezelor. Ce facem cu ei? Ne facem că le uităm lipsa de competenţă şi le mai facem o dată munca, dar pe alţi bani.

    Si acum, mişcarea de „cȋmpeneală”: universitatea, instituţia statului, este pusă să verifice nişte documente de a căror calitate răspunde!

    Cine ar putea determina universitatea să recunoască atȃt calitatea ȋndoielnică a tezelor, cȃt şi faptele de plagiat cuprinse ȋn tezele acceptate la susţinere?
    Despre care fapte de plagiat este vorba? Păi prin „cȋmpeneală” se verifică aşa, fără nici un motiv toate tezele. Un plagiat este asemenea unui obiect furat aflat ȋn casa hoţului: ȋl cauţi fără să ştii ce cauţi!

    Care-i scopul „cȃmpenelii”? O spune, plin de el, micul ministru: „… este nevoie de un efort comun pentru a clarifica aceste acuze care planează de mult timp asupra sistemului de educaţie şi mă refer aici la învăţământul superior, nivel doctoral...” [1]. 

    Lipsa de realism a „cȋmpenelii” este evidentă. 

    In primul rȃnd, este o acţiune ȋn afara oricărei legi.Nu există nici o lege, nici o procedură legală prin care să reiei verificarea tuturor tezelor de doctorat. Nu există nici un fel de temei legal pentru a plăti o muncă fără sens, comandată de un ministru.
    In al doilea rȃnd, „cȋmpeneala” doreşte să fie o cruciadă prin care să se scoată plagiatul ȋn afara Romȃniei odată pentru ȋntotdeauna. După ce mai bine de 150 de ani cultura romȃnească este plină de plagiatori, „cȋmpeneala” ȋşi imaginează că că va reuşi, aşa, peste noapte, să elimine administrativ plagiatul!

    In al treilea rȃnd nu rezultă ȋn nici un fel cum se vor termina verificările „cȋmpenelii”: se vor retrage titlurile ştiinţifice? Vor fi pedepsiţi membrii comisiilor de doctorat ale căror teze analizat au fost plagiate? Universităţile vor avea afişate la intrare sau pe site listele cu toate tezele plagiate acordate?
    Plagiatul şi corupţia sunt tare sociale specifice unei educaţii, unei societăţi şi cu ele nu poţi răzbi cu măsuri administrative, politice ci numai cu acţiuni de fond. 

    Plagiatul şi corupţia, ca şi alte manifestări asociale, pot fi diminuate, dar nicidecum eliminate.

Cavalerul de „cȋmpeneală”..

    Ultimul gest al ministrului Cȋmpeanu este cel mai iraţional.

    După ce ani de zile a tamponat toate iniţiativele societăţii civile cu privire la eradicarea plagiatului, cum ar fi cele ale GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, ministrul introduce experimentul agro-sociologic prin care „ … un decident responsabil nu poate promova decizii pe care nu le poate susține prin exemplul personal,…” [2] şi solicită nici mai mult nici mai puţin decȃt „… analiză / verificare a conformității propriei teze de doctorat (susținută acum 21 de ani în cadrul USAMV București), inclusiv prin raportare la analiza întregii activități științifice … „ [2].

    Care este motivul de fond a acestui act de bravadă? Păi, nu este niciunul! Sau totuşi, este un motiv legat doar de grija ministrului de a oferi colegilor săi nişte bani, aşa vreo 50-60 de euro.

„Cȋmpeneală” fără perspectivă, fără soluţii

La ce va folosi „cȋmpeneala”? Este dificil de spus fiindcă este o acţiune fără cap şi fără coadă, care priveşte o situaţie fără cap şi fără coadă.
    O singură situaţie şi confuzia se adȃnceşte: cazul tezei lui Kȍvesi este cuprins ȋn mulţimea tezelor de verificat? Dacă da, de ce, dacă, nu de ce?
    Să vedem ce vom putea vedea:
-  Profesori plagiatori care verifică plagiatele din tezele coordonate chiar de către ei (sic!).
-  Universităţi care vor declara ritos, după numai un an de zile, că toate tezele acordate de ele au fost conforme.
-  Un ministru care va emite un ordin care va face afirmaţia că dacă nu au fost găsite teze neconforme şi / sau plagiate ȋnseamnă că nu mai există ȋn Romȃnia nicio teză neconformă sau plagiată! Plagiatul va fi scos ȋn afara legii şi vom deveni prima ţară din lume liberă de plagiat!
    Rămȃne o ȋntrebare: cum vor putea fi minţiţi ȋn continuare studenţii, care cunosc cel mai bine cursurile şi scrierile dascălilor lor, că acestea nu sunt plagiate, cȃnd ele sunt mostre notorii de plagiat (vezi www.plagiate.ro) ?

 

[1] * * *, Toate tezele de doctorat eliberate în ultimii 31 de ani vor fi verificate. Cîmpeanu alocă bani pentru combaterea plagiatelor, Adevărul, www.adevarul.ro, 3 august 2021.

[2] POPOVICI,   Claudia,  Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a cerut verificarea propriei teze de doctorat, www.antena3.ro, 15 Aug 2021. 

 

Folosul gândului de pe urmă … (1) Intrebări şi propuneri

Gata ! Ministrul educaṭiei a ajuns la gândul de pe urmӑ: toate tezele de doctorat se vor verifica din punct de vedere al plagiatului de universitӑṭile care le-au acordat.
I-a trebuit mult domnului Ministru, fiindcӑ, gândul cel bun vine, în acest caz, dupӑ multe fapte rele, în care acelaṣi ministru, a gândit cu rӑutate ṣi pӑrtinire, a sӑdit piedici ṣi apӑrӑtori pentru plagiatori.
Este cazul acum sӑ vedem cât de bun este gândul de pe urmӑ ṣi ce folos aduce un astfel de gând. O facem prin semӑnarea unor întrebӑri cârcotaṣe.

Care va fi procesul de verificare?

Cum se va face verificarea tuturor tezelor de doctorat susṭinute în universitӑṭi (in integrum !!!!) ?
Cine va face verificarea tezelor de doctorat susṭinute în universitӑṭi (in integrum !!!!) ? Sӑ fie ei profesorii plagiatori au acestor universitӑṭi?
Care este forma în care toate tezele sunt aduse în vederea verificӑrii?
Cine face accesul public la toate tezele elaborate în universitӑṭi?
Care este rolul universitӑṭii în evaluarea tezei acordate de ea: identificӑ situaṭiile de plagiat ṣi le face cunoscute, de exemplu prin publicarea faptei, sau decide dacӑ teza este plagiatӑ sau nu?
De ce ar avea o universitate interesul sӑ admitӑ cӑ are teze de doctorat acordate?

Care ar putea fi scopul social al unui astfel de efort ṣi demers?

In opinia noastrӑ, aceastӑ nouӑ manevrӑ a ministrului urmӑreṣte de fapt vechea sa obsesie: realizarea unei aministii totale asupra tezelor acordate de universitӑṭi.
Toate tezele care nu vor fi gӑsite cu indicii de plagiat, vor fi declarate în mod festiv „sub autoritatea de lucru judecat” ṣi asupra lor nu se va mai putea pronunṭa nimeni, în mod oficial.
Ce se va întâmpla cu tezele identificate ca plagiate? Ce se va întâmpla cu autorii tezelor plagiate> Ce se va întâmpla cu persoanele care au condus aceste teze?
Aceastӑ manevrӑ ar fi cea mai mârṣavӑ acṭiune dirijatӑ de administraṭia de stat pentru a „fenta” vigilenṭa societӑṭii faṭӑ de faptele lipsite de integritate.
Unul din argumentele acṭiunii posibile este simplul fapt cӑ identificarea unui plagiat nu este o judecatӑ într-o instanṭӑ ci rӑmâne o faptӑ care vizeazӑ o scriere inclusӑ în patrimoniul naṭional scris.
Ar mai fi de amintit cӑ s-a dovedit cӑ au existat ṣi fapte de plagiat identificate dupӑ mai bine de 100 de ani.
Tot aṣa s-a dovedit cӑ existӑ plagiate care provin din alte plagiate anterioare.

Opinii ṣi propuneri

Pe baza unei experienṭe îndelungate, câteva opinii ar putea fi luate în considerare:
a) GRAUR (Grupul pentru Reformӑ ṣi Alternativӑ Universitarӑ din Cluj-Napoca) are expertiza publicatӑ în mod detaliat pe www.plagiate.ro. Asociaṭia face acest lucru în mod sistematic ṣi profesionist încӑ din februarie 2012.
b) Tezele supuse verificӑrii ar putea fi abordate de studenṭii universitӑṭii care a acordat titlul. Studenṭii ar putea primi câte un premiu individual de circa 100 lei pentru fiecare plagiat identificat în tezӑ cu indicarea sursei plagiate ṣi a localizӑrii plagiatului în tezӑ, pe baza exemplului oferit în www.plagiate.ro. In acest fel, odatӑ cu recompensa, studenṭii ar dobândi ṣi experienṭa de a evita plagiatul în lucrӑrile elaborate ulterior de ei.
c) Propunem ca toate sumele care vor fi alocate muncii studenṭilor sӑ fie recuperate din salariile conducӑtorilor ṣtiinṭifici ai tezelor (50%) ṣi ale membrilor comisiile oficiale de doctorat (50%).
d) Propunem ca alӑturi de tezele de doctorat, în pachetul de scrieri supuse verificӑrii de plagiat sӑ fie incluse toate lucrӑrile redactate de autori din universitӑṭile controlate, cu începere din ianuarie 1990.
e) Mai propunem ca toate tezele identificate cu plagiate sӑ fie incluse pe o paginӑ web unicӑ la nivelul României. Pe paginӑ ar putea sӑ aparӑ universitatea care a acordat titlul, numele doctorandului ṣi anul acordӑrii titlului, conducӑtorul de doctorat, numele membrilor comisiei de doctorat ṣi numele studenṭilor care au contribuit la identificarea plagiatelor.
f) Propunem ca toate tezele de doctorat sӑ fie publicate pentru accesare ṣi analizӑ pentru orice persoanӑ interesatӑ.