Despre „cȋmpeneala” plagiatului şi a plagiatorilor…

Un ministru prea mic pentru un război atȃt de mare…

    Ministrul Cȋmpeanu este pornit să rezolve, de pe poziţia politică şi administrativă pe care o ocupă, o problemă de integritate, o problemă de etică a societăţii romȃneşti. Să o rezolve şi nu oricum, ci musai definitiv!
    Misiunea pare lăudabilă dacă nu ar fi una bazată pe multe aspecte cel puţin găunoase, dacă nu periculoase.
    In primul rȃnd, trebuie constatat că ȋn faţa ministrului se află două ţinte diferite şi inegale: plagiatul şi plagiatorii.
    Dacă plagiatul nu poate fi eradicat, sau măcar diminuat, decȃt printr-un sistem de educaţie permanent funcţional, cu plagiatorii lucrurile stau cu mult mai prost.
    Ministrul face o serie de confuzii majore.
    Plagiatorii populează toate academiile şi universităţile din Romȃnia şi ei au toate gradele didactice şi de pregătire posibile. Aşa se face că profesori plagiatori, pregătesc studenţi şi doctoranzi care nu pot fi decȃt asemeni lor, adică tot predispuşi la plagiat. 

    Ce este mai grav este că plagiatul conduce la compilare servilă şi acolo moare calitatea şcolii şi, ȋn mod inerent, cercetarea romȃnească. Un plagiator condus de un plagiator nu va putea deveni niciodată un cercetător de performanţă.

    In universităţile romȃneşti, plagiatul este normă şi nu excepţie. 

Strategia de apărare a plagiatorilor prin „cȃmpeneală”..

    Ar fi regretabil să se confunde activitatea unei serii de oameni politici sau parveniţi ai sistemului administrativ al statului cu plagiatorii.
    Aceştia sunt, de fapt, nişte profitori de duzină, nişte indivizi jenanţi, frustraţi care ȋncearcă să completeze ceea ce nu au.
    Ei profită de corupţia care colcăie ȋn sistemul de ȋnvăţămȃnt superior.
    Ar fi regretabil de asemenea să se tragă concluzia că aceşti indivizi sunt inocenţi şi că faptele lor sunt lipsite de nocivitate socială.
    Mai mult, prezenţa lor ȋn toate structurile administraţiei de stat probează modul de a se naşte, de a se propaga şi de a acţiona al corupţiei „gulerelor albe”.
    Doctoratul, mijlocit de reţele de profesorii universitari, generează reţele de influenţă din cele mai perverse, la cele mai ȋnalte niveluri. Din nefericire, tocmai această corupţie a „gulerelor albe” ȋşi propune să o favorizeze şi să o servească ministrul Cȋmpeanu.
    Strategia este una simplă. Deturnăm atenţia de la plagiatorii de profesie din universităţi,  identificăm plagiatul numai la oamenii politici pe care ne facem că-i verificăm şi apoi, ȋnchidem pe veci problema plagiatului ȋn Romȃnia.
    Si ca tacȃmul să fie complet, luăm universităţile ca martori că totul a fost spus.
    Nu este vorba despre nişte universităţi anume ci chiar de universităţile care au acordat titlurile şiinţifice boţite de plagiate multiple!
    Este evident că strategia este şi uşor de ȋnţeles. O spune micul ministru, cu vorbe simple şi directe:

„… solicit universităţilor în care s-au susţinut toate aceste teze de doctorat ca într-un termen rezonabil, un an spre exemplu, să realizeze o analiză a tuturor tezelor de doctorat susţinute în aceste universităţi. Fiecare să-şi analizeze propriile teze, să-şi asume răspunderea şi să declare sub semnătură că au fost analizate şi că sunt sau nu sunt situaţii neconforme rezultate în urma acestei analize. … ”, [1]

    Pentru omul de pe stradă este foarte simplu: prin „cȃmpeneală” se face linişte şi ordine ȋntr-o lume unde plagiatorii şi-au făcut de cap.

    Ce nu i s-a spus şi ce nu i se spune niciodată omului de pe stradă este că finalizarea tezei de doctorat şi susţinerea acesteia se face dintotdeauna cu respectarea unor paşi bine precizati:
a) Teza de doctorat nu se poate depune de către doctorand fără să existe acordul conducătorului tezei.
b) Autorul tezei de doctorat depune o declaraţie ȋn care face precizarea că teza ȋi aparţine lui. Este evident că dacă, ulterior, se dovedeşte existenţa unui plagiat acesta răspunde de faptele sale.
c) Teza de doctorat este analizată o comisie numită de rectorul instituţiei. Fiecare membru al comisiei ȋntocmeşte un raport de analiză pe care-l finalizează cu precizarea că lucrare ȋndeplineşte toate condiţiile de conţinut şi formă şi face propunerea de susţinere publică a tezei şi acordarea titlului ştiinţific.
    De ȋndeplinirea acestor cerinţe răspunde instituţia organizatoare, universitate sau Academia Romȃnă.     

    In concluzie, de calitatea unei teze de doctorat răspund nişte oameni ȋmpreună cu doctorandul, răspunde o instituţie a statului ȋmpreună cu doctorandul.

    Cu alte cuvinte, nişte oameni, răspund ȋn virtutea fişei postului de „conformitatea” tezelor. Ce facem cu ei? Ne facem că le uităm lipsa de competenţă şi le mai facem o dată munca, dar pe alţi bani.

    Si acum, mişcarea de „cȋmpeneală”: universitatea, instituţia statului, este pusă să verifice nişte documente de a căror calitate răspunde!

    Cine ar putea determina universitatea să recunoască atȃt calitatea ȋndoielnică a tezelor, cȃt şi faptele de plagiat cuprinse ȋn tezele acceptate la susţinere?
    Despre care fapte de plagiat este vorba? Păi prin „cȋmpeneală” se verifică aşa, fără nici un motiv toate tezele. Un plagiat este asemenea unui obiect furat aflat ȋn casa hoţului: ȋl cauţi fără să ştii ce cauţi!

    Care-i scopul „cȃmpenelii”? O spune, plin de el, micul ministru: „… este nevoie de un efort comun pentru a clarifica aceste acuze care planează de mult timp asupra sistemului de educaţie şi mă refer aici la învăţământul superior, nivel doctoral...” [1]. 

    Lipsa de realism a „cȋmpenelii” este evidentă. 

    In primul rȃnd, este o acţiune ȋn afara oricărei legi.Nu există nici o lege, nici o procedură legală prin care să reiei verificarea tuturor tezelor de doctorat. Nu există nici un fel de temei legal pentru a plăti o muncă fără sens, comandată de un ministru.
    In al doilea rȃnd, „cȋmpeneala” doreşte să fie o cruciadă prin care să se scoată plagiatul ȋn afara Romȃniei odată pentru ȋntotdeauna. După ce mai bine de 150 de ani cultura romȃnească este plină de plagiatori, „cȋmpeneala” ȋşi imaginează că că va reuşi, aşa, peste noapte, să elimine administrativ plagiatul!

    In al treilea rȃnd nu rezultă ȋn nici un fel cum se vor termina verificările „cȋmpenelii”: se vor retrage titlurile ştiinţifice? Vor fi pedepsiţi membrii comisiilor de doctorat ale căror teze analizat au fost plagiate? Universităţile vor avea afişate la intrare sau pe site listele cu toate tezele plagiate acordate?
    Plagiatul şi corupţia sunt tare sociale specifice unei educaţii, unei societăţi şi cu ele nu poţi răzbi cu măsuri administrative, politice ci numai cu acţiuni de fond. 

    Plagiatul şi corupţia, ca şi alte manifestări asociale, pot fi diminuate, dar nicidecum eliminate.

Cavalerul de „cȋmpeneală”..

    Ultimul gest al ministrului Cȋmpeanu este cel mai iraţional.

    După ce ani de zile a tamponat toate iniţiativele societăţii civile cu privire la eradicarea plagiatului, cum ar fi cele ale GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, ministrul introduce experimentul agro-sociologic prin care „ … un decident responsabil nu poate promova decizii pe care nu le poate susține prin exemplul personal,…” [2] şi solicită nici mai mult nici mai puţin decȃt „… analiză / verificare a conformității propriei teze de doctorat (susținută acum 21 de ani în cadrul USAMV București), inclusiv prin raportare la analiza întregii activități științifice … „ [2].

    Care este motivul de fond a acestui act de bravadă? Păi, nu este niciunul! Sau totuşi, este un motiv legat doar de grija ministrului de a oferi colegilor săi nişte bani, aşa vreo 50-60 de euro.

„Cȋmpeneală” fără perspectivă, fără soluţii

La ce va folosi „cȋmpeneala”? Este dificil de spus fiindcă este o acţiune fără cap şi fără coadă, care priveşte o situaţie fără cap şi fără coadă.
    O singură situaţie şi confuzia se adȃnceşte: cazul tezei lui Kȍvesi este cuprins ȋn mulţimea tezelor de verificat? Dacă da, de ce, dacă, nu de ce?
    Să vedem ce vom putea vedea:
-  Profesori plagiatori care verifică plagiatele din tezele coordonate chiar de către ei (sic!).
-  Universităţi care vor declara ritos, după numai un an de zile, că toate tezele acordate de ele au fost conforme.
-  Un ministru care va emite un ordin care va face afirmaţia că dacă nu au fost găsite teze neconforme şi / sau plagiate ȋnseamnă că nu mai există ȋn Romȃnia nicio teză neconformă sau plagiată! Plagiatul va fi scos ȋn afara legii şi vom deveni prima ţară din lume liberă de plagiat!
    Rămȃne o ȋntrebare: cum vor putea fi minţiţi ȋn continuare studenţii, care cunosc cel mai bine cursurile şi scrierile dascălilor lor, că acestea nu sunt plagiate, cȃnd ele sunt mostre notorii de plagiat (vezi www.plagiate.ro) ?

 

[1] * * *, Toate tezele de doctorat eliberate în ultimii 31 de ani vor fi verificate. Cîmpeanu alocă bani pentru combaterea plagiatelor, Adevărul, www.adevarul.ro, 3 august 2021.

[2] POPOVICI,   Claudia,  Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a cerut verificarea propriei teze de doctorat, www.antena3.ro, 15 Aug 2021.