joi, 13 martie 2008

Campanie electorală sub obroc şi în ceaţă…

Inceput cu stângul….

Este indiscutabil că alegerile pentru conducerea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca sunt alegeri eminamente politice.
Toate regulile democraţiei clamate cu ochii legaţi în Raportul 2004-2008 al UTCN sunt încălcate cu non-şalanţă.
E suficient să vedem cum se încalcă un principiu şi o lege: Regulamentul moşmondit de un Senat de izmeni (adică yes man’i) a fost votat fără să fi fost supus discuţiei publice nici măcar o secundă.
Nu a existat nici un fel de comisie neutră care să-l fi citit şi analizat şi care să dea un aviz favorabil.
Despre aberaţiile cuprinse în acest regulament am mai vorbit dar două prevederi sunt în afara lumii civilizate.
Mai întâi, toate alegerile s-au desfăşurat fără nici un organ neutru, organ numit în mod uzual, comisie de validare.
Apoi, sistemul ales, acelaşi moştenit de la partidul defunct, a fost unul reprezen­ta­tiv şi nu unul direct.
Anomalia nu avea cum să fie sesizată de izmeni: dacă este vorba de o comunitate academică cu membri egali ca pregătire profesională de ce este nevoie de sistem reprezentativ?

Campanie în pas alergător şi pe ascuns…

Campania electorală a fost evitată din faşă. Programele manageriale au trebuit să fie depuse la secretariatele facultăţilor şi ale rectoratului pentru a se evita cu­noaş­terea lor prin intermediul internetului.
Explicaţia este simplă şi am auzit-o de la un amploiată a utcn cu şcoală la ff care foarte doctă şi plină de sine declara în public că :”…univer­si­ta­tea are autonomie şi în spiritul acestei autonomii este normal să se decidă dacă vrea ca salariile anga­ja­ţilor să fie cal­culate în UTCN cu mâna, chiar dacă la UBB ele se calculează pe sis­teme de calcul…”!!!!! Miră-te lume şi te cruceşte!
Conducerea în funcţie a universităţii, în mod complice, nu a dat nici o posibilitate candidaţilor să-şi expună programele şi ideile.
Interesul celor în funcţii pentru viitorul ciolanului academic este evident.
In facultăţi a început organizarea izmenilor. Se fac jocuri şi partide în care stu­den­­ţii sunt număraţi ca şi „carne de tun” sau „umplutură” care trebuie să asculte şi să vină la „catindatu’nost’ cel mai bine plasat”. Dispreţul faţă de tineri este atot­puternic.

Invitaţie

In aceste condiţii extreme care pregătesc pecetluirea sorţii universităţii în nemişcare şi automulţumire mincinoasă pentru încă o legislatură, ca o alternativă la moştenirea comunistă, pentru toţi lansez invitaţie cavalerească:

In faţa tuturor colegilor mei, îmi invit partenerii de competiţie pentru funcţia de Rector al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca la o confruntare directă în faţa tuturor membrilor comunităţii academice doritori în ziua de vineri 14 martie 2008 cu începere de la ora 14:oo în amfiteatrul Alexandru Domşa.
Pentru aceasta propun ca reguli ale jocului:

a) Fiecare candidat va posta la o adresa accesibila planul sau managerial (personal anunt adresa http://users.utcluj.ro/~isoc/).
b) Fiecare candidat va avea la îndemână 10 minute pentru a-şi prezenta şi argumenta cele mai importante şi reprezentative obiective cu care doreşte să duca
schimbări Universităţii prin mandatul pe care-l solicită.
c) Prin runde circulare, fiecare candidat va răspunde întrebărilor puse din sala de către participanţi.

Accept orice alte reguli suplimentare care pot pune în valoare oamenii şi calitatea poziţiei lor.

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing.

Niciun comentariu: