Nu zidurile fac o şcoala, ci spiritul ce domneşte
într-însa (Regele Ferdinand
al României).
Soluţia problemei pare simplă. Omul, omul, omul!
Cu alte cuvinte: Pregătiţi, stimulaţi şi valorificaţi oameni, reparaţi
şi întreţineţi clădirile şi nu invers!
Soluţia pare simplă şi totuşi, calea concretă constă în transformarea
dascălului-activist de partid (indiferent de partid) în dascăl-profesionist.
Dascălul actual al Universităţii este mai ales dascălul - activist de
partid. El poate trăi numai sub umbrela partidului şi spune numai ce spune
şeful lui.
Dascălul – activist de partid nu gândeşte, el este pus să voteze şi
votează ascultător. Preferă întotdeauna numai votul secret. Asta ca să nu
rămână urme.
Teama de a greşi îl împiedică să gândească, îl împiedică să acţioneze.
Teama de a gândi îl face sclav al unor grupuri care au singura calitate că se
pot organiza rapid. Sunt grupurile care sprijină calea corupţiei, sunt
grupurile pentru care nu există decât ziua de azi!
Dascălul actual al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca trebuie să
ajungă dascăl-profesionist pe deplin aliniat oricărui coleg de-al lui din
ţările civilizate. Dascălul – profesionist este liber, se exprimă liber, caută
soluţii noi, îşi foloseşte propria valoare individuală şi formează curente de
opinie în care studenţii sunt prinşi şi antrenaţi spre propria lor devenire.
Cum se ajunge dascăl - profesionist din dascălul - activist de partid?
Singura cale prin care oamenii Universităţii care nu au înţeles încă
sensul actualităţii să se alinieze noului curent este competiţia. Competiţia
costă puţin dar are efecte incredibile.
Transformarea se face numai de către cei care acceptă şi pot să se
transforme.
Transformarea nu trebuie să fie muncă de propagandă, activitate
politic-ideologică sau formarea de găşti cu lideri de opinie şi mandate de
activitate de conducere.
Transformarea se poate face simplu prin recunoaşterea valorilor umane,
stimularea creativităţii şi valorificarea fiecărui om în limitele maxime ale
resurselor sale.
Transformarea
presupune cu necesitate deschiderea şi transparenţa. Intrarea oricărui om de
valoare în Universitate trebuie să fie foarte facilă iar plecarea celor care nu
pot atinge standardele trebuie să fie liberă şi de bună voie.
Transformarea se
face prin impunerea căilor şi supunerea necondiţionată a tuturor membrilor
comunităţii la aceste reguli.
Prima cale este cea
a integrităţii. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va trebui să fie prima
universitate din România care arborează drapelul integrităţii. Acţiunile sunt
simple şi nu necesită nici o investiţie specială:
a) Punerea la index a tuturor lucrărilor
plagiate din biblioteca Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (prin prevederea literei „P” pe copertă şi cu
plagiatele identificate de studenţi şi puse pe site-ul www.plagiate.ro).
b) Realizarea bazei unice de lucrări de
licenţă şi disertaţie realizate în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
A
doua cale este cea a realizării unui învăţământ tehnic pe baze profesionale
prin:
a) completarea
fondului bibliotecii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca prin achiziţionare
de lucrări care sunt de referinţă pentru toate universităţile mari din lume.
b) interzicerea cu
desăvârşire a copierii lucrărilor de referinţă din biblioteca Universităţii
Tehnice din Cluj-Napoca.
c) transformarea
sălilor bibliotecii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca în puncte nodale ale
procesului de instruire a studenţilor.
d) creşterea ponderii activităţilor practice (lucrări şi proiect) în detrimentul activităţii de curs şi reducerea numărului de discipline.
e) eliminarea cu
desăvârşire a sesiunilor speciale, extraordinare şi de pomană din anul
universitar.
f) iniţierea şi
instituţionalizarea conexiunilor cu asociaţiile profesionale care să
dea avizele profesionale pe toate programele analitice şi pe planurile de învăţământ
al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
g) fluidizarea
studiilor de inginerie prin eliminarea secţiilor şi a patronării
specializărilor de către departamente şi prin definirea corectă a traseelor de
parcurgere de studiilor.
La aceste două căi se adaugă o condiţie esenţială pentru calitatea
învăţământului şi pentru realizarea unei relaţii corecte cu bugetul public: Universitatea
Tehnică din Cluj-Napoca va diminua contigentele de studenţi până la nivelul
real optim suportat de resursele sale materiale şi umane iar pe perioada
şcolarizării nici un student nu este autorizat să lucreze cu contract de muncă
decât în posturile part-time create în interiorul instituţiei.
In acest fel Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are şansa să devină o
universitate a integrităţii şi profesionalismului!
Prin integritate şi profesionalism se va sfărâma pentru totdeauna şi şcoala
tehnică ajutătoare înfiinţată în ultimii ani şi menţinută de indivizi străini
de ţinuta academică şi care au introdus corupţia în Universitatea Tehnică din
Cluj-Napoca şi dispreţul faţă de şcoala adevărată şi dascălii adevăraţi.
Universitatea Tehnică poate deveni cea mai bună Universitate Tehnică a Transilvaniei
şi una din cele mai bune Universităţi Tehnice ale Europei.
Imaginea Universităţii
Tehnice din Cluj-Napoca nu trebuie să se compună din cioburi, lozinci şi
zdrăngănele ci din principii, fapte şi valoarea adevărată a oamenilor săi şi a oamenilor pe care-i
construieşte!
4 comentarii:
Aveti un motto splendid, din gandirea unui barbat adevarat, al unui mare conducator. Un om care nu a ezitat sa lupte impotriva propriului neam pentru poporul roman.
Domnule Isoc, ce fel de conducator ati fi dumneavoastra? Ce fel de barbat sunteti, cand nici macar fanteziile publicate de dvs. pe diverse pagini de web, minciunile si jignirile spuse impotriva sau aduse unor persoane sau institutii nu aveti curajul sa le exprimati in nume propriu? Ci ascunzandu-va dupa tot felul de zburatoare si alte pseudo-organizatii?
Chiar sunteti un om de onoare care sa merite ceva din partea cuiva?
Cred ca:
Curricula mai multor specializari ar trebui corelata international. Trebuie eliminate disciplinele de umplutura si cele care se suprapun peste altele in bataie de joc, doar pentru ca unele persoane sa adune cat mai multe ore pentru mai multi bani.
Trebuie redus numarul disciplinelor de studiu la discipline strict de specialitate si marit numarul orelor alocate disciplinelor de specialitate (laboratoare si proiecte, in principiu).
Durata sesiunilor trebuie sa revina la ceea ce a fost sau chiar prelungita asa incat studentii sa se poata pregati cat mai bine. Astfel si examenele care verifica abilitatile practice si se bazeaza pe miniproiecte ar putea fi sustinute in sesiune. In Germania, la facultatile de informatica asa se procedeaza.
Semestrul 1 trebuie sa inceapa mai repede asa incat sa se incheie inainte de Craciun. Ar urma vacanta si sesiunea extinsa. Este mare lucru ca sesiunea sa fie privita cu seriozitate asa cum este privita si in alte tari civilizate.
Examenele de pomana si pentru pomana trebuie eliminate si pedepsiti cei care s-au imbogatit din acestea prin afisarea documentelor corespunzatoare cheltuirii banilor incasati pomana.
Dumneavoastra stiti ca se fac angajari dupa bunul plac, simpatie si interese personale si nu dupa performante si abilitati?
Am urmarit ...... a se manifesta............. ..... in grup ... .......sa ceri ..... ..... ideile....!
Cred ca .....
Stapanul acestui blog nu autorizeaza publicarea comentariilor provenite de la anonimi care nu stiu sa vorbeasca civilizat si carora gura le miroase in mod pestilential.
Trimiteți un comentariu