Se naşte o nouă ţară pe harta lumii: ANAPODACIA!

Aşezarea, suprafaţa şi populaţiaZiua naţională, steagul şi imnul

O nouă ţară se descoperă pe sine pe harta lumii. Este ţara lucrurilor făcute anapoda.

Numele ţării este Anapodacia iar locuitorii săi se numesc anapodaci. Tara nu are capitală sau, mai bine zis, întreaga ţară este propria sa capitală. In acest fel, nimeni nu mai este în provincie şi toţi anapodacii sunt din capitală.

Tara este aşezată bine în mintea unora din neamul urmaşilor familiei soţilor Decebal şi Traian.

Suprafaţa ţării este întotdeauna mai mare decât suprafaţa ţării fiilor fără mamă.

Ziua naţională a Anapodaciei este data de 31 februarie iar în anii în care această zi nu este cuprinsă în calendar, ziua naţională este în fiecare zi.

Steagul Anapodaciei este unic: o gaură dată-n altă gaură. Prima gaură simbolizează istoria Anapodaciei, iar gaura din gaură viitorul glorios care vine în mod anapoda din prima gaură.

Pentru cine doreşte, Anapodacia are şi un imn milenar care începe cu „Pe-al nostru steag e scris uimire…” dar nimeni nu ştie ce legătură anapoda au cele două găuri recursive de pe steag cu uimirea milenară a anapodacilor.

Organizarea statală

In Anapodacia se conduce numai după lozinci şi lozinca de lozincă este „anapoda în toate”. Ca această ţară să se deosebească de celelalte ţări ale lumii, aici carul se pune înaintea boilor şi iapa se bate ca să priceapă şaua.

Singura grijă a anapodacilor este să fie în orice moment egali. Anapodaci sunt oameni egali şi chiar şi mai egali între ei. Pregătirea lor este deosebită şi toţi le ştiu pe toate. Adică, dacă este meci de fotbal, toţi ţin cu aceeaşi echipă care este musai câştigătoare şi toţi ştiu cum trebuie organizată echipa ca să câştige cu scorul pe care-l ştiu toţi.

In Anapodacia nu există secrete. Tot ce este secret este cunoscut de toată lumea. Ce nu este secret nu este ştiut de nimeni fiindcă nu merită să fie ştiut.

Anapodacia are o minoritate majoritară a celor care se cred unici şi conduc ţara şi o majoritate minoritară a celor care văd, tac şi înghit.

Minoritatea majoritară este treimea ruşinii din curba lui Gauss, pe când majoritatea minoritară este restul merituos de două treimi al aceleiaşi curbe. Cu toate acestea, gălăgia inutilă a minorităţii majoritare este întotdeauna suficient de mare ca să acopere gura care tace a majorităţii minoritare. Un majoritar minoritar poate ajunge minoritar majoritar adică un adevărat anapodac, când acceptă să gândească anapoda, dar niciodată nu se întâmplă ca un minoritar ajuns majoritar, adică un anapodac adevărat, să gândească altcumva decât anapoda şi să ajungă în acest fel majoritar minoritar.

Ca să păstreze puritatea etnică şi faptică a populaţiei anapodace, sunt ajutaţi să emigreze numai cei care nu sunt în stare să gândească anapoda.

In ţara Anapodaciei, scrisul este inutil. Se foloseşte numai vorbăria în vânt şi vorbăria de pomană. Vorba fiind foarte ieftină, ţara Anapodaciei este foarte eficientă din punct de vedere economic: din gură, toate se fac de îndată şi foarte uşor.

Starea de evoluţie normală a Anapodaciei este reforma cu orice preţ. Aici însă reforma este anapoda. Toate reformele se fac de la zero, adică fiecare are reforma lui şi o face numai după ce distruge cât mai mult din reformele predecesorilor săi.

Anapodacii se nasc gata ştiutori. Scoala se face numai pentru diplome. Cu diplomele de studii nu se poate face nimic util, dar ele folosesc la angajarea în instituţiile fraiere ale statului anapodac. Profesorii anapodaci nu educă pe nimeni pentru că ei ştiu că nimeni nu poate fi educat şi educaţia este o problemă personală a fiecărui individ.

Justiţia anapodacă judecă nejudecat şi o face numai atunci când este vorba de cei care nu vor să fie anapoda. Justiţia anapodacă nu-i judecă niciodată pe anapodaci. Pentru ei deciziile instanţelor sunt date anapoda.

Anapodacia are o politică unică în lume: socialo - comunisto – liberalo – creştino – laburisto – liber - schimbistă pe care o face un singur partid, cu fără nici o doctrină dar cu atâtea nume câţi anapodaci se doresc a fi oameni politici. Nu există anapodac adevărat care să nu vrea să fie om politic! Anapodacii sunt întotdeauna în opoziţie şi astfel această ţară este condusă numai din şi de opoziţie.

Puterile statului


Adevărata şi singura putere a Anapodaciei este presa. Presa bate realitatea: în Anapodacia nu există decât ceea ce doreşte presa. Presa nu descrie fapte, presa anapodacă făptuieşte fapte, presa anapodacă gândeşte, presa anapodacă creează, presa anapodacă judecă, presa anapodacă conduce, presa anapodacă driblează, presa anapodacă centrează şi tot presa anapodacă marchează. Niciodată nu se ştie ce, dar chemată sau nu, avizată sau nu, presa anapodacă marchează de fiecare dată. In acest fel poporul anapodac află când este revoluţie, când trebuie să se schimbe guvernul, când se schimbă preţul la benzină şi când trebuie să se facă ambuteiaj în Piaţa Oraşului. Presa anapodacă „...e’n toate ce sunt şi’n cele ce mâine vor râde în soare”! Fără presa sa, scrisă, vorbită, văzută şi întotdeauna negândită, Anapodacia ar fi mai săracă, ar fi mai monotonă, ar fi mai decentă.


Istoria ţării

Istoria Anapodaciei este anapoda: înainte era întotdeauna mai bine şi mâine este mereu ca altădată. Prezentul este şi el anapoda şi este aidoma trecutului, doar că senzaţia este mereu aceea a regretului din sloganul naţional „ce-am avut şi ce-am pierdut”!