Cutremurul descoperirii plagiatului poate moderniza învăţământul românesc

De ce este rău şi de unde vine cutremurul …

In mod paradoxal, cutremurul descurajării plagiatului, iniţiat de asociaţia GRAUR, prin Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro şi înteţit, pe sărite, de ştirile de presă, se poate dovedi mult mai util modernizării învăţământului românesc decât întreaga fanfaronadă gratuită a miniştrilor post-decembrişti ai educaţiei.

Dacă este să sintetizăm în câteva date fenomenul, ar fi suficient să menţionăm că la nivelul anului 2006 existau circa 10,000 de lucrări publicate, plagiate ale profesorilor universitari promovaţi din 1989 până în prezent, erau plagiate circa 78% din întregul volum de teze acordate în aceeaşi perioadă şi circa 80% din lucrările de diplomă, licenţă şi disertaţii realizate după 1980.

Ne oprim aici cu imaginea apocaliptică a plagiatului mioritic.

Ne oprim fiindcă acest cutremur poate fi privit ca un nou început.

Ce am învăţat…

Prin expunerea publică a operelor plagiate opinia publică a conştientizat o serie de aspecte pe care până acum păreau intangibile: a) …că acolo unde este carte multă, şi evit să folosesc cuvântul „intelectualitate”, poate fi şi netrebnicie multă. b) … că portarul de CAP fura cu plasa, ţăranul fura cu sacul, dar cel cu carte multă fură cu mapa şi nu se satură niciodată. c) … că şcoala fără etică este mult mai gravă decât lipsa şcolii. d) … că plagiatul adică furtul „subţire” murdăreşte imaginea muncii şi a creaţiei cinstite produse prin cazna minţii. e) … că plagiatorii lovesc în primul rând în copii pe care-i deformează în esenţa lor de fiinţe umane: plagiatul creează falsa imagine a faptului că poţi să fii ceea ce nu eşti. f) … că plagiator la plagiator nu-şi scoate niciodată ochii iar instituţiile statului ajung să apere nemernicia în forma sa cea mai elevată.

Cutremurul ne-a arătat unde ne sunt fricile…

Speriaţi de consecinţele plagiatului, beneficiarii faptei şi oamenii politici s-au repezit să facă legi.

Acum însă oamenii politici au putut să afle că nu există lege pentru orice. Ei vor trebui să mai înţeleagă că legile sunt făcute numai pentru ceea ce poate constitui adevăr juridic. Marile adevăruri nu stau în legea societăţii ci numai în mintea şi cugetarea omenească.

Oamenii politici vor trebui să afle că în societate mai există integritatea, mai există etica, mai există morala. Integritatea, în general, nu impune pedepse dar creează ierarhii, pune firea omului în faţa oamenilor. Integritatea nu este a unei ţări, nu este a unui guvern. Integritatea este o unei societăţi. Plagiatul este una din bubele murdare ale lipsei de integritate. Plagiatul are deosebita calitate că nu dispare şi că nimeni nu îl poate ierta. Plagiatul loveşte pe toţi cei care pot citi şi pot căuta un adevăr. Adevărurile nu pot fi spuse decât de cei care sunt pregătiţi să spună adevăruri.

Ar fi profund eronat să ne minţim că vreun parlament al României sau al vreunei ţări civilizate ar putea aproba o Lege a sincerităţii, o Lege a corectitudinii, o Lege a integrităţii, o Lege a bunului simţ ! Astfel de legi ar fi foarte utile doar pentru cei care îşi imaginează că o societate poate exista în afara simţului civic şi al responsabilităţii tuturor pentru comunitate. Depinde numai de noi, de fiecare cetăţean în parte dacă prin modul fiecăruia de a acţiona şi reacţiona, putem să atingem principiile unei civilizaţii adevărate.

De ce poate fi şi bine…

In mod paradoxal, cutremurul descoperirii plagiatului, ca realitate a societăţii româneşti, poate însemna şi un nou început.

Mai mult chiar: acest cutremur poate constitui adevăratul început al modernizării învăţământului românesc.

Adevărata modernizare a învăţământului nu înseamnă renunţarea la tot ce a însemnat învăţământul tradiţional sau „învăţământul comunist”.

Modernizarea învăţământului înseamnă o autoadaptare suplă la noile realităţi prin înlocuirea practicilor nocive şi păguboase şi prin introducerea de practici şi obiective adaptate dezvoltării unei societăţi concurenţiale.

In primul rând trebuie să recunoaştem că societatea concurenţială este un ţel care pregăteşte performanţa în toate domeniile, este un obiectiv care se impune în orice sector de activitate.

In aceste condiţii, tineretul nu poate fi educat altfel decât prin stimularea tuturor mijloacelor concurenţiale prin care să se respecte personalitatea fiecărui individ şi prin care să se permită fiecărui individ să intre, în mod corect, şi la voinţa sa într-o competiţie a performanţei.

Să vedem câteva practici pe care evitarea plagiatului le impune:

Ridicarea principiului respectării proprietăţii private la rang de principiu permanent al educaţiei

Proprietatea cea mai apropiată de individ, cea pentru care nu trebuie să fii bogat, este proprietatea intelectuală, într-un sens mai larg, adică ceea ce poate produce mintea umană. O temă de casă, o lucrare manuală, o teză, o lucrare de diplomă, o carte, toate sunt forme ale proprietăţii intelectuale. Scoala trebuie să fie prima şi tot şcoala trebuie să insiste în fiecare moment ca tânărul să conştientizeze că important nu este să creeze lucruri nemaipomenite cât este important să recunoşti „cărămizile” din care faci orice construcţie mentală scrisă.

Nu te poţi bucura de propria proprietate câtă vreme nu eşti în stare să identifici proprietatea altora şi nu eşti în stare să respecţi proprietatea celorlalţi.

Exerciţiul este cu atât mai dificil cu cât operele de creaţie intelectuală nu se pot ascunde, nu se pot îngropa, nu se pot pipăi: ele există şi au cel puţin autori pe care trebuie să-i recunoaştem, în mod cinstit, cu tot respectul pentru contribuţia lor la dezvoltarea culturii !

Este sarcina dascălilor să prezinte învăţăceilor atât cunoştinţe cât şi numele autorilor lucrărilor unde se află aceste cunoştinţe

Respectul pentru creaţie, pentru adevărata creaţie se cultivă şi efectele sunt cu atât mai pregnante cu cât dascălul face dovada că el nu le ştie pe toate dar ştie să pună în folosească în educaţie tot ce este valoros în patrimoniul cultural al societăţii.

Ca să poţi evita încălcarea drepturilor celorlalţi indivizi, creaţiile acestora trebuie cunoscute

Apare acum, încă odată necesitatea reglementării asupra creaţiei intelectuale scrise¹, preocupare sistematică a asociaţiei GRAUR, evitată de fiecare dată şi nejustificat de forul legislativ. Această iniţiativă ar aduce România în rândul celor mai avansate ţări din lume care veghează în mod inteligent asupra mediului informaţional şi asigură o ecologie specifică menită a răspunde cerinţelor de apărare a proprietăţii intelectuale şi a integrităţii în acest domeniu.

Prin această iniţiativă, toate creaţiile intelectuale realizate ca obligaţii reglementate, adică cel puţin lucrări de diplomă, lucrări de disertaţie, teze de doctorat, lucrări de definitivare ar deveni publice, ar putea fi consultate şi, mai ales, citate, acolo unde este cazul. Prezentarea lor publică, chiar şi cu anumite limitări care ţin de legea dreptului de autor, ar avea ca efect şi cunoaşterea publică a calităţii îndrumătorilor şi conducătorilor ştiinţifici care coordonează elaborarea lucrărilor.

Trebuie precizat că prin constituirea depozitului electronic al patrimoniului naţional scris, verificarea de plagiat devine fezabilă şi eficientă.

Modernizarea cadrului de elaborare a lucrărilor de finalizare a studiilor

Acest efect este unul cu totul şi cu totul deosebit şi apare ca o consecinţă a efectelor de descurajare a plagiatului. Este vorba despre lucrările de finalizare a studiilor în care absolvenţii lucrează în echipe. Lucrul în echipă este o cerinţă tot mai actuală a mediului de afaceri şi a condiţiilor moderne de activitate, mai ales, în domeniile tehnice şi economice, dar nu numai.

In mod firesc, există proiecte de finalizare care presupun colaborarea absolvenţilor. Când este vorba despre elaborarea lucrării scrise, în mod tradiţional, îndrumătorul este pus în faţa a două alternative: a) fie impune ca fiecare student să scrie ce a făcut, iar părţile comune să se regăsească în ambele lucrări ceea ce, în mod inerent, are aparenţa unui plagiat; b) fie impune ca fiecare student să scrie câte ceva prin care nu se pune în evidenţă realitatea, adică lucrul în echipă.

Soluţia care se impune este una împotriva tradiţiei şi cutumelor actuale. Cum nici unul dintre componenţii echipei nu are răgazul necesar publicării contribuţiei sale într-o revistă de specialitate de unde să fie citat, se poate imagina soluţia ca unele capitole ale lucrării de absolvire să aibă drept autori mai mulţi membri ai echipei de lucru.

Soluţia este corectă din toate punctele de vedere dar se impune ca prin mecanismul de evaluare să se permită recunoaşterea părţilor comune ale lucrării elaborate şi prin modul de elaborare folosit să fie posibilă cuantificarea valorii contribuţiei fiecărui absolvent astfel încât munca în echipă să nu aducă prejudicii aprecierii fiecărui absolvent-membru în parte.

Depinde de noi…

Fără îndoială că faţă de cutremurul devoalării plagiatului, societatea trebuie să reacţioneze în modul cel mai eficient posibil. Inainte de toate trebuie să se reţină faptul că prin natura sa, fapta de plagiat este imprescriptibilă, astfel încât odată ce aceasta s-a cuibărit în mijlocul comunităţii, singura măsură raţională este promovarea descurajării ca o formă de evitare pentru viitor.

Descurajarea plagiatului se poate face în primul rând printr-o educaţie corectă.

Depinde de noi dacă vom completa paleta educaţiei cu toate acele aspecte care ar putea transforma eşecul momentan în succesul viitor sau vom alege lupta cu umbrele adică salvarea imaginii plagiatorilor, cu ignorarea viitorului generaţiilor care ar putea învăţa din istoriile noastre nefericite.

Depinde de noi…

Depinde de fiecare în parte şi de noi, toţi ca o comunitate în care fiecare poate fi o atitudine, o voinţă, un responsabil…

¹ ISOC, Dorin. Construirea patrimoniului naţional electronic al operelor scrise, a sistemului antiplagiat şi de ecologizare a INTERNET-ului - Iniţiativă de reglementare – feb.2015.