"Noaptea rectorilor obedienţi" nu înseamnă numai compromiterea autonomiei universitare…

Primul vis al instituţiilor de învăţământ superior din România a fost, după 1989, primirea autonomiei universitare: de cucerit nu a cucerit-o nimeni, niciodată!

In versiunea mioritică, autonomia universitară însemna dreptul la feudalizarea învăţământului superior: fiecare universitate o feudă, o feudă unde noi ne alegem baronul, unde noi ne facem legile, iar baronul ne împarte fiecăruia banii ce ni-i dorim.

Autonomia universitară s-a chinuit să se nască, şi-a făcut victimele, este pe cale să-şi producă clonele pentru o dorită perpetuare. Lozinca spunea tot realitatea ascundea.

Până a venit noaptea rectorilor obedienţi. In această noapte, de 27 ianuarie 2018, s-a întâmplat un singur lucru remarcabil, trecut uşor cu vederea de cei mai mulţi dintre privitori. Pentru prima dată, în mod public şi deschis, rectorii obedienţi au aderat la un document neacademic, fără să aibă mandat sau accept din partea Senatelor care i-a ales.

De mirare a părut viteza cu care s-au mişcat rectorii obedienţi, de mirare a părut reacţia lor sincronizată şi politizată, dar puţini au încercat să afle care este imboldul care i-a mişcat la unison pe autorii nopţii.

O privire simplă în urmă arată că universităţile au cel mai privilegiat regim între instituţiile României. Ele au avut aproape întotdeauna la profesor universitar sau un fost rector la conducerea ministerului educaţiei.

In afară de faptul că, în mod indirect, rezultă caracterul politizat al conducerilor universităţilor, în mod practic am avut parte, de fiecare dată, de o teorie frumoasă care nu ducea nicăieri a acţiunii ministerului şi în dosul lor, la fapte de sifonare a banului public arareori aduse în lumină. "Noaptea rectorilor obedienţi" permite recunoaşterea deschisă a stării de fapt.

De ce l-au susţinut rectorii obedienţi pe acest ministru? Acesta este subiectul succint al acestei scrieri.

Aveau rectorii obedienţi voie să facă apelul lansat?

Răspunsul este prea simplu: nu. Motivele însă sunt multe şi serioase.

In primul rând este uşor de constatat că se încalcă principiul autonomiei universitare şi al declaraţiilor cu privire la depolitizarea sistemului de învăţământ. Se dovedeşte acum că universităţile sunt feude în care singurul care decide este rectorul cu camarila sa. Senatul este o aparenţă care dă bine.

In al doilea rând apelul rectorilor vine să se pronunţe într-o zonă străină competenţelor lor. Educaţia nu este exclusiv a universităţilor, educaţia este un domeniu de interes al tuturor iar ministrul educaţiei face politica educaţiei în viziunea unui partid politic. Nici o persoană, de pe poziţia de rector sau cu implicarea calităţii de rector, fără mandatul entităţii care l-a ales nu are căderea să formuleze aprecieri, mai ales într-o problemă de ordin politic, cum este nominalizarea unui ministru.

Si totuşi rectorii obedienţi au făcut-o!

Ce i-au împins pe ei spre acest gest? Vom creiona numai câteva fapte care sunt menite să justifice interesul deosebit al rectorilor obedienţi în a avea sprijinul unui ministru asemenea lor.

Rectorii obedienţi au nevoie de bani…

Ce se află în spatele nopţii rectorilor obedienţi?

In spatele rectorilor obedienţi nu se află principii, ci fapte şi ambiţii. Multe fapte, dintre care, foarte multe sunt la limita sau, cu totul, în afara legii.

Alături de fapte se află un dispreţ infinit pentru banul public şi o dorinţă arzătoare ca în feudele lor legea să fie o excepţie iar voinţa lor să fie lege.

Şcoală pentru nimeni, dar pe ban public…

Una din invenţiile miniştrilor educaţiei construite la cererea rectorilor imaginativi a fost introducerea direcţiilor de studii în limbi străine. Pe înţelesul tuturor: într-o universitate, la o secţie oarecare se decide că va exista o grupă, o serie care va face exact ce fac celelalte grupe sau serii numai că în limba engleză, sau franceză sau germană. Cu amabilitatea Asociaţiei GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca, dau în continuare câteva informaţii dintr-un raport mai cuprinzător realizat pentru perioada 2013-2017.

In tabelul de mai jos sunt date informaţii asupra numărului total de absolvenţi ai diferitelor programe de studii, pentru câteva facultăţi din câteva universităţi, mai mici şi mai mari, mai anonime sau mai notorii, în limbi străine în principal engleză şi în paralel numărul de studenţi străini care au absolvit aceste programe. Rezultă din cele două numere ataşate direcţiei de studii, cât de necesare sunt acele direcţii pentru instruirea în universităţile româneşti pentru nevoile societăţii româneşti.

Să nu uităm nicio clipă că fanteziile galante ale universităţilor sunt finanţate prin eforturile contribuabilului român!

Nr. crt.	Limba de studiu, facultatea	Număr absolvenţi
		total	străini

 

1.	Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
	Engleză, Facultatea de automatică şi calculatoare	668	0
	Engleză, Facultatea de construcţii de maşini	296	2
	Germană, Facultatea de construcţii de maşini	193	0
	Engleză, Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei	94	0
	Franceză, Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei	41	0
	Engleză, Facultatea de construcţii	98	2

 

2.	Universitatea Politehnica, Bucureşti[1]
	Engleză, Facultatea de inginerie aerospaţială	163	0
	Engleză, Facultatea de antreprenoriat, ingineria şi managementul afacerilor	52	0

 

3.	Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
	Engleză, Facultatea de matematică şi informatică	163	0
	Engleză, Facultatea de ştiinţe politice, administrative şi ale comunicării	290	17
	Engleză, Facultatea de economice şi gestiunea afacerilor	470	50

 

4.	Universitatea „Dunărea de jos”, Galaţi
	Engleză, Facultatea de arhitectură navală	212	1
	Engleză, Facultatea de economie şi administrarea afacerilor	49	0

 

5.	Universitatea din Oradea
	Engleză, Facultatea de geografie, turism şi sport	73	0
	Engleză, Facultatea de inginerie managerială si tehnologică	29	1
	Engleză, Facultatea de istorie, relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi ştiinţele comunicării	139	12

 

6.	Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad
	Engleză, Facultatea de ştiinţe exacte	47	0
	Engleză, Facultatea de ştiinţe economice	102	0

 

7.	Universitatea din Piteşti
	Engleză, Facultatea de mecanică şi tehnologie	126	1
	Engleză, Facultatea de ştiinţe, educaţie fizică şi informatică	140	0

Concluziile se impun: a) Universităţile îşi permit să construiască şcoli pentru nimeni, şcoli care sunt construite împotriva interesului contribuabilului român. b) Direcţiile de studii în limbi străine sunt mijloace prin care baronii rectori îşi pot răsplăti, din bani publici, anumiţi supuşi. c) Direcţiile de studii în limbi străine sunt absolut inutile întrucât sunt deservite de dascăli care nu au uzul limbii străine la nivelul de cunoaştere necesar unei diplome în limba anunţată.

In mod uzual, în orice ţară civilizată, diploma se obţine în limba ţării fără a determina costuri suplimentare. Cine doreşte să studieze într-o limbă anume o face prin studiu individual şi asta numai dacă este necesar.

„Scheletele” din dulapul cu plagiate…

Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro se dovedeşte în ultima vreme un „dulap cu schelete” tot mai temut al rectorilor obedienţi.

Primul motiv al temerii este deficitul de imagine pe care expunerea publică al plagiatelor din universităţii îl creează în condiţiile în care fiecare instituţie de învăţământ se grăbeşte să afişeze eticheta de „universitate de maximă încredere” pentru a seduce cât mai mulţi tineri să devină studenţi.

Al doilea motiv al temerii este unul încă unul şi mai serios. Profesorii din universităţii au plagiat şi acest lucru este dovedit, dar este mult mai grav să se afle că plagiatul a fost realizat în cadrul unor proiecte pe fonduri publice, inclusiv europene.

Ca să facem imaginea mai completă. Universitatea accesează finanţarea publică pentru proiecte care presupun şi publicarea de scrieri proprii. Cum acest lucru este mai dificil, membrii echipelor de proiect găsesc că este mult mai facil să plagieze scrieri realizate de alţi autori. Ca tacâmul să fie complet, plagiatorii declară pe proprie răspundere că scrierile, de fapt plagiate, sunt realizate cu finanţare publică.

Dacă s-ar respecta condiţiile de finanţare legală şi conformă, adică menţiunea modului de finanţare a scrierilor publicare să apară explici în textul scrierii dezastrul ar fi mult mai mare şi dimensiunea fraudei ar avea dimensiunile reale.

Este suficient să se precizeze că în acest moment sunt sub incidenţa încălcării legii, plagiatele indexate sub numerele 00112, 00113, 00114, 00270, 00283, 00285, 00302, 00309, 00315, 00369, 00383, 00384, 00385, 00412 adică 3.5% din totalul publicat al plagiatelor identificate. Procentul redus al fraudei, la nivelul apropiat al unei teze de doctorat plagiate al unei de şef departament DNA, este o presiunea psihologică semnificativă pentru orice rector obedient.

In loc de concluzii…

Nu există concluzii. Această scriere a dorit să fie un avertisment şi o informare pentru cei care mai cred că universităţile sunt instituţii ale progresului social în România. Această scriere a dorit să prezinte raţiuni pentru care persoana numită ca ministru al educaţiei trebuia sprijinită de rectorii obedienţi.

Au făcut-o noaptea prin încălcarea principiilor autonomiei universitare. Numai acest om are batista care poate fi pusă pe ţambal: a fost şi el rector şi cunoaşte bine cloaca.

Este evident că frica a pătruns în oasele lor şi asta fiindcă au aflat că sunt pe cale să primească vizite importante: de la DIICOT, de la DNA şi, mai ales, de la OLAF!

Invitaţiile au început să fie împărţite. Bucuroşi de oaspeţi?

[1] Prorectorul Năvrăpescu recunoaşte că toate aceste facultăţi, adică, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Automatică şi Calculatoare; Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Facultatea de lnginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Facultatea de lnginerie în Limbi Străine, Facultatea de lnginerie Medicală au direcţii de studii în limbi străine, dar refuză să prezinte informaţii asupra acestora. .

Mod de citare:
ISOC, Dorin. "Noaptea rectorilor obedienţi" nu înseamnă numai compromiterea autonomiei universitare… 4 februarie 2018. Disponibil la: dorinisoc.blogspot.ro/.

Cutremurul descoperirii plagiatului poate moderniza învăţământul românesc

De ce este rău şi de unde vine cutremurul …

In mod paradoxal, cutremurul descurajării plagiatului, iniţiat de asociaţia GRAUR, prin Indexul Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro şi înteţit, pe sărite, de ştirile de presă, se poate dovedi mult mai util modernizării învăţământului românesc decât întreaga fanfaronadă gratuită a miniştrilor post-decembrişti ai educaţiei.

Dacă este să sintetizăm în câteva date fenomenul, ar fi suficient să menţionăm că la nivelul anului 2006 existau circa 10,000 de lucrări publicate, plagiate ale profesorilor universitari promovaţi din 1989 până în prezent, erau plagiate circa 78% din întregul volum de teze acordate în aceeaşi perioadă şi circa 80% din lucrările de diplomă, licenţă şi disertaţii realizate după 1980.

Ne oprim aici cu imaginea apocaliptică a plagiatului mioritic.

Ne oprim fiindcă acest cutremur poate fi privit ca un nou început.

Ce am învăţat…

Prin expunerea publică a operelor plagiate opinia publică a conştientizat o serie de aspecte pe care până acum păreau intangibile: a) …că acolo unde este carte multă, şi evit să folosesc cuvântul „intelectualitate”, poate fi şi netrebnicie multă. b) … că portarul de CAP fura cu plasa, ţăranul fura cu sacul, dar cel cu carte multă fură cu mapa şi nu se satură niciodată. c) … că şcoala fără etică este mult mai gravă decât lipsa şcolii. d) … că plagiatul adică furtul „subţire” murdăreşte imaginea muncii şi a creaţiei cinstite produse prin cazna minţii. e) … că plagiatorii lovesc în primul rând în copii pe care-i deformează în esenţa lor de fiinţe umane: plagiatul creează falsa imagine a faptului că poţi să fii ceea ce nu eşti. f) … că plagiator la plagiator nu-şi scoate niciodată ochii iar instituţiile statului ajung să apere nemernicia în forma sa cea mai elevată.

Cutremurul ne-a arătat unde ne sunt fricile…

Speriaţi de consecinţele plagiatului, beneficiarii faptei şi oamenii politici s-au repezit să facă legi.

Acum însă oamenii politici au putut să afle că nu există lege pentru orice. Ei vor trebui să mai înţeleagă că legile sunt făcute numai pentru ceea ce poate constitui adevăr juridic. Marile adevăruri nu stau în legea societăţii ci numai în mintea şi cugetarea omenească.

Oamenii politici vor trebui să afle că în societate mai există integritatea, mai există etica, mai există morala. Integritatea, în general, nu impune pedepse dar creează ierarhii, pune firea omului în faţa oamenilor. Integritatea nu este a unei ţări, nu este a unui guvern. Integritatea este o unei societăţi. Plagiatul este una din bubele murdare ale lipsei de integritate. Plagiatul are deosebita calitate că nu dispare şi că nimeni nu îl poate ierta. Plagiatul loveşte pe toţi cei care pot citi şi pot căuta un adevăr. Adevărurile nu pot fi spuse decât de cei care sunt pregătiţi să spună adevăruri.

Ar fi profund eronat să ne minţim că vreun parlament al României sau al vreunei ţări civilizate ar putea aproba o Lege a sincerităţii, o Lege a corectitudinii, o Lege a integrităţii, o Lege a bunului simţ ! Astfel de legi ar fi foarte utile doar pentru cei care îşi imaginează că o societate poate exista în afara simţului civic şi al responsabilităţii tuturor pentru comunitate. Depinde numai de noi, de fiecare cetăţean în parte dacă prin modul fiecăruia de a acţiona şi reacţiona, putem să atingem principiile unei civilizaţii adevărate.

De ce poate fi şi bine…

In mod paradoxal, cutremurul descoperirii plagiatului, ca realitate a societăţii româneşti, poate însemna şi un nou început.

Mai mult chiar: acest cutremur poate constitui adevăratul început al modernizării învăţământului românesc.

Adevărata modernizare a învăţământului nu înseamnă renunţarea la tot ce a însemnat învăţământul tradiţional sau „învăţământul comunist”.

Modernizarea învăţământului înseamnă o autoadaptare suplă la noile realităţi prin înlocuirea practicilor nocive şi păguboase şi prin introducerea de practici şi obiective adaptate dezvoltării unei societăţi concurenţiale.

In primul rând trebuie să recunoaştem că societatea concurenţială este un ţel care pregăteşte performanţa în toate domeniile, este un obiectiv care se impune în orice sector de activitate.

In aceste condiţii, tineretul nu poate fi educat altfel decât prin stimularea tuturor mijloacelor concurenţiale prin care să se respecte personalitatea fiecărui individ şi prin care să se permită fiecărui individ să intre, în mod corect, şi la voinţa sa într-o competiţie a performanţei.

Să vedem câteva practici pe care evitarea plagiatului le impune:

Ridicarea principiului respectării proprietăţii private la rang de principiu permanent al educaţiei

Proprietatea cea mai apropiată de individ, cea pentru care nu trebuie să fii bogat, este proprietatea intelectuală, într-un sens mai larg, adică ceea ce poate produce mintea umană. O temă de casă, o lucrare manuală, o teză, o lucrare de diplomă, o carte, toate sunt forme ale proprietăţii intelectuale. Scoala trebuie să fie prima şi tot şcoala trebuie să insiste în fiecare moment ca tânărul să conştientizeze că important nu este să creeze lucruri nemaipomenite cât este important să recunoşti „cărămizile” din care faci orice construcţie mentală scrisă.

Nu te poţi bucura de propria proprietate câtă vreme nu eşti în stare să identifici proprietatea altora şi nu eşti în stare să respecţi proprietatea celorlalţi.

Exerciţiul este cu atât mai dificil cu cât operele de creaţie intelectuală nu se pot ascunde, nu se pot îngropa, nu se pot pipăi: ele există şi au cel puţin autori pe care trebuie să-i recunoaştem, în mod cinstit, cu tot respectul pentru contribuţia lor la dezvoltarea culturii !

Este sarcina dascălilor să prezinte învăţăceilor atât cunoştinţe cât şi numele autorilor lucrărilor unde se află aceste cunoştinţe

Respectul pentru creaţie, pentru adevărata creaţie se cultivă şi efectele sunt cu atât mai pregnante cu cât dascălul face dovada că el nu le ştie pe toate dar ştie să pună în folosească în educaţie tot ce este valoros în patrimoniul cultural al societăţii.

Ca să poţi evita încălcarea drepturilor celorlalţi indivizi, creaţiile acestora trebuie cunoscute

Apare acum, încă odată necesitatea reglementării asupra creaţiei intelectuale scrise¹, preocupare sistematică a asociaţiei GRAUR, evitată de fiecare dată şi nejustificat de forul legislativ. Această iniţiativă ar aduce România în rândul celor mai avansate ţări din lume care veghează în mod inteligent asupra mediului informaţional şi asigură o ecologie specifică menită a răspunde cerinţelor de apărare a proprietăţii intelectuale şi a integrităţii în acest domeniu.

Prin această iniţiativă, toate creaţiile intelectuale realizate ca obligaţii reglementate, adică cel puţin lucrări de diplomă, lucrări de disertaţie, teze de doctorat, lucrări de definitivare ar deveni publice, ar putea fi consultate şi, mai ales, citate, acolo unde este cazul. Prezentarea lor publică, chiar şi cu anumite limitări care ţin de legea dreptului de autor, ar avea ca efect şi cunoaşterea publică a calităţii îndrumătorilor şi conducătorilor ştiinţifici care coordonează elaborarea lucrărilor.

Trebuie precizat că prin constituirea depozitului electronic al patrimoniului naţional scris, verificarea de plagiat devine fezabilă şi eficientă.

Modernizarea cadrului de elaborare a lucrărilor de finalizare a studiilor

Acest efect este unul cu totul şi cu totul deosebit şi apare ca o consecinţă a efectelor de descurajare a plagiatului. Este vorba despre lucrările de finalizare a studiilor în care absolvenţii lucrează în echipe. Lucrul în echipă este o cerinţă tot mai actuală a mediului de afaceri şi a condiţiilor moderne de activitate, mai ales, în domeniile tehnice şi economice, dar nu numai.

In mod firesc, există proiecte de finalizare care presupun colaborarea absolvenţilor. Când este vorba despre elaborarea lucrării scrise, în mod tradiţional, îndrumătorul este pus în faţa a două alternative: a) fie impune ca fiecare student să scrie ce a făcut, iar părţile comune să se regăsească în ambele lucrări ceea ce, în mod inerent, are aparenţa unui plagiat; b) fie impune ca fiecare student să scrie câte ceva prin care nu se pune în evidenţă realitatea, adică lucrul în echipă.

Soluţia care se impune este una împotriva tradiţiei şi cutumelor actuale. Cum nici unul dintre componenţii echipei nu are răgazul necesar publicării contribuţiei sale într-o revistă de specialitate de unde să fie citat, se poate imagina soluţia ca unele capitole ale lucrării de absolvire să aibă drept autori mai mulţi membri ai echipei de lucru.

Soluţia este corectă din toate punctele de vedere dar se impune ca prin mecanismul de evaluare să se permită recunoaşterea părţilor comune ale lucrării elaborate şi prin modul de elaborare folosit să fie posibilă cuantificarea valorii contribuţiei fiecărui absolvent astfel încât munca în echipă să nu aducă prejudicii aprecierii fiecărui absolvent-membru în parte.

Depinde de noi…

Fără îndoială că faţă de cutremurul devoalării plagiatului, societatea trebuie să reacţioneze în modul cel mai eficient posibil. Inainte de toate trebuie să se reţină faptul că prin natura sa, fapta de plagiat este imprescriptibilă, astfel încât odată ce aceasta s-a cuibărit în mijlocul comunităţii, singura măsură raţională este promovarea descurajării ca o formă de evitare pentru viitor.

Descurajarea plagiatului se poate face în primul rând printr-o educaţie corectă.

Depinde de noi dacă vom completa paleta educaţiei cu toate acele aspecte care ar putea transforma eşecul momentan în succesul viitor sau vom alege lupta cu umbrele adică salvarea imaginii plagiatorilor, cu ignorarea viitorului generaţiilor care ar putea învăţa din istoriile noastre nefericite.

Depinde de noi…

Depinde de fiecare în parte şi de noi, toţi ca o comunitate în care fiecare poate fi o atitudine, o voinţă, un responsabil…

¹ ISOC, Dorin. Construirea patrimoniului naţional electronic al operelor scrise, a sistemului antiplagiat şi de ecologizare a INTERNET-ului - Iniţiativă de reglementare – feb.2015.