Experți de experți, Reforma educației sau sfaturi despre cum să facem baie fără să schimbăm apa…

„Eu sunt doar expert” spune în fața camerelor de luat vederi un expert. Domnul Profesor, că era profesor, omitea să spună în ce era expert.

Expert în educație? Expert în Reformă? Expert în Reforma educației? Expert în construirea legilor? Mâlc! Apoi a venit dezvoltarea logică a teoriei: la început facem o analiză diagnostic, apoi identificăm şi reținem problemele şi apoi dăm soluțiile. Guvernul să le aplice că de aia e guvern! Lecția este impecabilă: ca la catedră!

Adică dacă nu mă simt bine îmi fac analiza diagnostic, văd că mă doare gâtul şi caut într-o carte medicamentul care vindecă durerea de gât. Simplu, nu?

Ceea ce omite distinsul profesor este că durerea în gât poate avea mai multe motive, că nu orice doare în gât este boală, că există zeci de medicamente pentru afecțiunile gâtului şi că numai unul este cel mai potrivit durerii mele.

Adică, tiureea ca tiureea, dar practica ne omoară!

Pentru distinsul profesor durerea în gât era Reforma învățământului, iar el era expertul vindecător.

Singura întrebare care nu apărea de fel era la ce anume ar trebui să se refere Reforma educației:

Să fie ea Reforma curriculară?

Să fie ea Reforma ciclurilor de învățământ?

Să fie ea Reforma sistemului de instituții de învățământ?

Să fie Reforma personalului din învățământ?

Să fie ea Reforma metodelor de predare?

Să fie ea Reforma…

Nici o vorbă: durerea în gât era Reforma şi asta rezultă aşa, simplu, la mintea cocoşului: ne uităm doar la noi şi ştim imediat totul despre România, totul despre educație…

Reforma în viziunea distinsului profesor era de fapt o simplă reparare. Noi, adică România, avem cel mai performant sistem de învățământ din lume (LOL!). La o analiză diagnostic un expert în nu ştim ce, constată că există o durere.

Expertul de expert, dă soluțiile şi gata! Sistemul este reparat şi continuă să fie cel mai bun de pe planetă!

Ca un student cuminte, cuviincios, nerevoltat de ceea ce văd în jurul meu, pun şi eu o întrebare elementară: ce ar trebui să facă expertul de expert dacă sistemul de învățământ din România, în ansamblul său nu ar fi cel mai bun de pe Pământ?

Marea cârdăşie a „subțirimii”

Bunicii noştri, țăranii, vorbeau despre intelectuali ca despre „oameni subțiri”.

In aceste zile, „subțirimea” şcolilor s-a dat în petec. Pentru marea prostime, a celor care plătesc impozite, spectacolul a fost total.

Pentru cei care nu ştiu, fiecare director de şcoală, rector sau profesor, ministru sau asistent, este membru de sindicat.

Si tot ei se fac că nu sunt ceea ce sunt. Adică, noi, ministreasă sau rector, ne facem că ne interesează „subțirimea şcolilor” reprezentată de sindicatele activiştilor UGSR vocali şi obraznici.

Nici un profesor normal nu face parte din sindicat, şi pentru fiecare profesor elevii sau studenții nu pot fi înlocuiți nici de ambiția de avea un salariu mai mare, nici de golănimea foştilor activişti sindicali şi a clonelor lor.

Cu toate acestea, sindicatele de fațadă nu-şi pot stăvili entuziasmul şi orgoliul de a se numi „reprezentante ale profesorilor”. După ce au primit sedii în cadrul şcolilor şi universităților că deh! Sunteți de-ai noştri şi o mână spală…. sindicaliştii lui peşte, simt asemenea cioclilor că a sosit marele moment în care să intre în scenă: economia românească se scufundă, noi, profitorii şi ucigaşii de copii trebuie să ne impune punctul de vedere!

După ce un preşedinte prost informat a postulat că banii=Reformă, sindicatele de hârtie ale „subțirimii” au început să se bage în samă, cum ar spune ardeleanu’.

Incet la minte, ardeleanu’ poate spune fără multe cuvinte că inutilitatea face cea mai mare zarvă: să bagă în samă domnule dragă!

Să nu uităm însă că băgatu’n’samă se face întotdeauna cu acceptul, chiar şi tacit sau pseudo-revoltat pe sticlă al unor nechemați (ministru sau ministereasa, rector sau rectoreasa, director sau directoreasa) sau cu fraieritul celor mulți. Sai’ mămăligă că iarăşi te terfelesc unii!