Dorin Isoc - Profesor universitar

Anapodacia: Demnitate şi decenţă vs. Circari şi zdrăngănele

2012-01-22T12:00:00.001+02:00

O şcoală....

O şcoală, o universitate este asemenea unei corăbii care, după echipaj şi munca acestuia şi căpitan, poate fi navă amiral şi motiv de mândrie sau adăpost de piraţi, plagiatori, activişti şi arivişti, paparude şi matracuci, circari şi profitori.
O şcoală nu poate fi insultată, o şcoală este un templu. O şcoală poate fi însă murdărită de cei care o conduc.
Politehnica din Cluj ar fi putut fi o navă amiral a României şi Europei….

Asta până când Politehnica din Cluj a încăput pe mâna unor circari care au făcut din ea feudă de jaf pentru ei şi spre îndestularea aplaudacilor lor.

Paranoia circarilor…

După ce i-au cumpărat pe toţi, circarii şi-au scos în faţă paranoia. Cu maşina de vot a Senatului atent construită şi mituită, circarii au aplicat managementul paranoic circar.

Pentru aceasta în Senat, au înlocuit limba română, care era şi este o dificultate intelectuală severă pentru mulţi dintre primitorii de lefuri de profesori universitari, cu limba latină pe care tot nu o înţelege nimeni, dar sună IMPERIALLLL!

Numai în această limbă, marele circar putea fi numit cu voce mieroasă şi sâsâită de micul circar de serviciu „…ilusstrissimussss rectorusssss maximusssss circarus…”!

Maximus circarus a dat tuturor aplaudacilor săi câte un os de ros şi apoi, în grandomania sa, a început să creadă că cei din jurul său nu pot trăi fără titlul de „doctor honoris causa” pe care el trebuie musai să li-l confere.

Fabrica de zdrăngănele „honoris-causa” şi feţe bisericeşti care se dedulcesc ...

Cum inginerii confecţionaţi după metoda inutilităţii ilustrissime nu au cum să fie de folos cuiva deci au şanse minime să ajungă oameni de vază, Maximus circarus s-a orientat repede şi a început să verse zdrăngănele sunătoare ca titlurile de doctor honoris causa în lumea somităţilor cu orgolii patologic inflamate.

Aşa a apărut anunţul absolut autentic de mai jos în care două feţe bisericeşti sunt pregătite pentru blagoslovire cu onorificul titlu al şcolii tehnice ca la rândul lor să se simtă obligate ca odată să-i mai atârne o zdrăngănea şi Maximus circarus-ului:

Stimaţi colegi,

vă invităm marţi 24 ianuarie 2012, ora 12.00, în Amfiteatrul A123, B-dul Muncii nr.103-105, la Sedinţa solemnă a Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, organizată cu prilejul Unirii şi a decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca,
- Inalt Preasfinţiei Sale ANDREI ANDREICUŢ, Arhiepiscop al Vadului, Feleacu-lui şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
şi
- Preasfinţiei sale FLORENTIN CRIHĂLMEANU, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Afisul si programul evenimentului se afla la adresa: invitatie
CANCELAR
Prof.dr.ing. Daniela Manea

Ar fi profund greşit să-şi imagineze cineva că preaînaltele feţe bisericeşti au fost sau vor fi violate, adică le-ar obliga cineva că devină doctori honoris causa! Nu, nici vorbă! Preaînaltele feţe au consimţit cu gângureli de voluptoasă plăcere să se dedulcească la zdrăngănele, fiindcă nu te face nimeni dr.h.c. fără să-ţi dai în prealabil acordul.

O fac fiindcă şi ele, adică feţele, sunt fiinţe omeneşti şi trufia le este comună cu a păcătoşilor pe care îi păstoresc şi cărora le predică atât de convingător despre gravitatea acestui păcat. Ele omit însă că păcatul este cu atât mai mare cu cât cunoaşterea este mai mare şi mai omit faptul că pentru o şcoală, fapta lor este o adevărată blasfemie!

Contribuţiile de excepţie a "feţelor" fără faţă…

In neghiobia mea, poate, nu m-am documentat încă suficient şi feţele de mai sus au ajuns specialişti în „ingineria clericală”, rudă cu „ingineria financiară”!

...Sau poate, în neghiobia mea nu am fost în stare să înţeleg că acceptarea titlului de dr.h.c. este preţul talanţilor cu care circarii şi ţucălarii lor plătesc managerilor bisericilor ca să li se ierte lor păcatele de activişti cu etichetă mincinoasă de ateu pusă pe pieptul lor umflat de acum 20 de ani şi pe care acum s-au grăbit să-şi atârne eticheta mincinoasă de creştin smerit şi cuvios.

...Sau poate, în neghiobia mea, nu am fost în stare să înţeleg demersul circarului-şef, orga-nizator de înmormântări şi parastasuri, de a-şi „…unge şefii ginerelui…” şi de a pregăti lan-sarea unei noi specialităţi de inginerie unică în lume şi Calea Lactee în crematoristică şi tehnici de înmormântare moderne.

...Sau poate, în neghiobia mea, nu am fost în stare să înţeleg că făcătorii de facultăţi mecanice pe principiul “…fiecare profesor, un decan - fiecare profesor cu facultatea lui…” au aflat deja că feţele au descoperit că superba cultură dacă, adică cea a marelui popor dac, sintetizată atât de fidel pe ciobul cu “Decebalus per Scorilo” se poate completa în mod fericit cu minunata cântare dedicată paranoicului Maximus circarus ca “Munteanus per Ceauşesculo” sau cu “Ceauşescus per Munteanusculo”, dacă da, dacă nu, dacă, dacă….

…Sau poate, în neghiobia mea, nu sunt în stare să înţeleg că un om adevărat, şi cu atât mai mult o înaltă faţă bisericească trebuie să aibă decenţa să facă judecată dreaptă dacă ce i se oferă este un drept sau este o mânjire a mâinilor şi sufletului? Nu este prost cine primeşte ci este prost cine dă! Aici nu poate fi vorba despre prostie, dar de morală şi decenţă este loc cât încape!

Propuneri pentru Maximus circarus

Pentru a-l ajuta pe Maximus circarus şi pentru a face o ţâră de economie la banii de la bugetul public aruncaţi cu dărnicie celorlalţi circari să ducă la capăt cercetări savante pentru completarea listei de dr.h.c. ai Politehnicii din Cluj, mă simt obligat să dau o listă de propuneri de nume de personalităţi demne de titlul ajuns de circul lumii: Hugo Chavez, tânăra speranţă a poporului coreean Kim Jong-un, Fane Spoitoru, procurorii care „instrumentează” plângerile împotriva circarilor, Nicoleta Luciu, injectorul din tramvaiul 41, Fidel Castro Ruz, Gore din Chitila, Copilul Minune, …

Cred că circul fiind gata organizat, Maximus circarus ar putea să inventeze să dea titlul de dr.h.c. post-mortem şi atunci lista se poate lungi în mod substanţial cu: Nicolae Ceauşescu, Lenin, Ludovic al IV-lea, Napolean, Petrache Lupu de la Maglavit, Nero, Pintea Viteazul, Decebal, Traian, Homo sapiens fosilis de Cro-Magnon…

Mai daţi-i, fraţilor, un mandat de „...ilusstrissimussss rectorussss maximusssss circarus...” să facă doctori honoris-causa cu toptanu’ !
Mai daţi-i, fraţilor, un mandat de „...ilusstrissimussss rectorussss maximussss circarus...” să ajungă în Ghinesbucă drept campion absolut al numărului infinit de titluri de doctor honoris-causa cerşite pentru el de peste tot!

In loc de pildă….
Atât şcoala cât şi biserica modelează oameni pentru a-i face mai compatibili cu societatea şi cu ei înşişi. Datoria preoţilor ca şi a dascălilor este să fie modele prin ceea ce spun şi ceea ce fac. De aceea este normal ca orice intervenţie a lor să se finalizeze cu o pildă de profundă şi înţeleaptă sinteză. Pentru a nu îngrădi imaginaţia şi frumuseţea de gândire a tinerilor noştri studenţi îi voi lăsa pe ei să construiască, fiecare în parte, pre natura şi simţirea lui, pilda din cuvinte cheie. Vă propun deci să vă construiţi pilda din conceptele:

Demnitate. Datorie. Decenţă civică. Abuz. Responsabilitate. Făţărnicie. Morală minimă. Mită. Transparenţă. Respect pentru adevăratele valori.

Notă: Pentru cei mai puţin obişnuiţi cu titlurile academice şi, mai ales, cu folosirea lor ca zdrăngănele şi construirea matraprazlâcurilor circarilor citez din regulamentul specializat.

“Titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA reprezintă cea mai înaltă distincţie onorifică acordată de Senatul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca persoanelor care s-au distins prin realizări deosebit de importante în domeniile ştiinţei, tehnicii, culturii, şi care au adus mari servicii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.(care? care?? care?????)(ha! ha, ha ! ha, ha, ha!!!!!!!!!)”

Anapodacia: Justiţia directivelor… dirijate

2012-01-17T19:41:00.002+02:00

Limba română este o limbă dificilă. Cum spunea cineva limba română este cea mai uşoară limbă slavă şi cea mai dificilă limbă latină. Ce este însă esenţial este că cei care o vorbesc sunt ca limba: anapoda!

Ce este interesant este că cei mai afectaţi de uzul limbii sunt oamenii puterii care lipsiţi de alte argumente ale inteligenţei rămân doar cu limba.
Zicea un ministru al justiţiei „…vom cere CSM să aplice în mod drastic legea penală…”.

Domnul ministru-aghiazmă adică bun la orice, cu orice guvernare uită că este jurist şi dă directive ştirbei justiţii a Anapodaciei: să aplice „drastic”, şi nu altcumva, legea penală!

Domnul-tovarăş al justiţiei nu ştie că legea penală ca şi legea lui Ohm sau ca legea profitului se aplică sau nu se aplică! Niciodată o lege, nicio lege nu se aplică „drastic”! Se aplică în mod corect şi fără părtinire. Domnul-tovarăş al ministru este ferm convins că hoţii noştri sunt mai buni, cu ceva mai buni, decât hoţii voştri!

De ce crede un ministru al JUSTIŢIEI că o lege se aplică partinic? De ce nu cere acest ministru să nu se construiască închisori speciale pentru cei judecaţi drastic şi închisori speciale pentru cei judecaţi cu omenie? De ce nu precizează domnul-tovarăş ministru care este diferenţa dintre drastic şi omenos? Mândră limbă, la ce acte murdare este pusă să serveşti!

De ce mai stai pe scaunul călduţ ca să-ţi ajuţi capul să nu gândească, ministru anapodac?

Anapodacia: Concurenţa neloială şi legalizarea furâciunii din banul public

2012-01-02T20:36:00.001+02:00

Că Anapodacia cu nu a avut niciodată cercetare, o ştie orice majoritar minoritar. Nu o acceptă anapodacii care îşi pot imagina numai ce le introduce în cap în mod presat presa.
Necazul este însă că cei mai mulţi anapodaci s-au ascuns în institutele de cercetare şi universităţi şi de acolo s-au scurs în parlament unde au început să facă lucrurile aşa cum le ştiu ei cel mai bine, adică anapoda. De exemplu, au legiferat că oamenii statului pot doar minţi şi fura din banul public, dar ei nu au voie să rişte nimic. Riscă numai investitorii privaţi, dar pe ei îi priveşte, că ei sunt hoţi de cum se nasc şi sunt fraieri care trebuie să plătească biruri, fără să pună întrebări.
Simulacru anapodac de economie de piaţă

„Ce se construia ziua, se dărâma noaptea” spune o poveste veche sau într-o lume anapoda se mai spune că se foloseşte mâna stângă pentru a construi şi mâna dreaptă ca să dărâme ce construieşte.

România este o ţară cu economie de piaţă adică pentru înţelesul celor mulţi fiecare persoană poate fi investitor cu banii lui cu care poate finanţa orice afacere prin asumarea riscului propriu.

Fiecare şi totuşi nu chiar fiecare…

România nu a avut niciodată nici un premiu Nobel, nu a avut niciodată o cercetare adevărată dar a încercat să creeze impresia că se preocupă de cercetare şi de inovare.

Cercetarea mincinoasă cu ajutorul legiuitorului darnic pe ban public

Dovadă că lucrurile stau aşa este că singurul statul şi numai statul finanţează în România cercetarea, aşa-zis ştiinţifică. Si pentru că lobby-ul cercetării în parlament este mai important decât principiul economiei de piaţă, s-a născut legea furâciunii din banul public. Legea sprijină incompetenţa celor ascunşi de ani de zile în institutele de cercetare şi universităţile de sub auspiciile statului. Practic, prin lege, statul se este pus să-şi asume riscul pentru că nişte indivizi se fac că fac cercetare. Practic, investitorul privat este obligat să-şi asume riscul pentru banul propriu investit, dar angajatul incompetent care nu este în stare să construiască un proiect de cercetare realist şi evaluatorul, coleg al acestuia şi la fel de incompetent ca şi primul sunt exoneraţi de responsabilitate când aruncă banul public la gunoi.

Lege pentru furâciune din banul public, pentru acoperirea minciunii

Art.87. Statul acceptă existenţa şi preluarea riscului pe piaţă, pentru finanţările de la bugetul de stat, în vederea implementării politicilor de cercetare-dezvoltare şi inovare. Incadrarea în situaţia de eşec este constatată de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, pe baza analizelor efectuate de experţi. Eşecul pe piaţă nu presupune obligativitatea recuperării fondurilor cheltuite. Constituie eşec în activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare situaţiile pentru care nu au fost îndeplinite obiectivele tehnico-ştiinţifice stabilite la iniţierea acestei activităţi, din motive obiective. (Ordonanţa Guvernului nr.57 / 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică aprobată prin Legea nr.324 / 2003)

Intrebări pentru fraierii din Anapodacia
Despre care "risc de piaţă" vorbeşte textul de lege? Risc pentru ce? Eşec la ce? La un proiect construit în mod realist? De ce cercetează cercetătorii din institutul de cercetare sau universitatea românească vapoarele cu motoare cu reacţie care se deplasează încet pe şosele? Cine a mai făcut aşa ceva şi cine are nevoie de aşa ceva? Păi, dacă nu există nevoia şi abilitatea, de ce ar fi statul nebunul care să accepte să finanţeze o astfel de cercetare? De ce trebuie statul să finanţeze echipele de incompetenţi impotenţi ştiinţific care se ascund în clădirile imense ale institutelor comuniste de cercetare construite să copieze tehnologiile furate de la firmele lagărului capitalist? Cine are interesul să sprijine sifonarea banului public prin buzunarele şefilor institutelor şi universităţilor de stat? De ce trebuie statul să sprijine lipsa de eficienţă ştiinţifică şi economică în cercetare? Care sunt experţii chemaţi să constate „situaţia de eşec” a unei cercetări? Dacă există aceşti experţi, de ce nu sunt ei angajaţi să constate în momentul „iniţierii” (lansării) că propunerea de proiect este irealizabilă şi inutilă? Unde sunt şi stau ascunşi aceşti experţi pe durata de realizare a proiectului ca să nu intervină în primul moment în care se constată că tema de proiect nu se va putea finaliza potrivit angajamentului propunerii de proiect? Cercetarea anapoda înseamnă investiţie anapoda, înseamnă concurenţă neloială pe o piaţă unde alţii îşi riscă banii şi nu cer să li se numere sau scutească situaţiile de eşec, înseamnă minciuna chiar şi pentru ciudaţii Anapodaciei! Trai nineacă pe banii contribuabilului român fraier!

Se naşte o nouă ţară pe harta lumii: ANAPODACIA!

2012-01-02T16:56:00.003+02:00

Aşezarea, suprafaţa şi populaţiaZiua naţională, steagul şi imnul

O nouă ţară se descoperă pe sine pe harta lumii. Este ţara lucrurilor făcute anapoda.

Numele ţării este Anapodacia iar locuitorii săi se numesc anapodaci. Tara nu are capitală sau, mai bine zis, întreaga ţară este propria sa capitală. In acest fel, nimeni nu mai este în provincie şi toţi anapodacii sunt din capitală.

Tara este aşezată bine în mintea unora din neamul urmaşilor familiei soţilor Decebal şi Traian.

Suprafaţa ţării este întotdeauna mai mare decât suprafaţa ţării fiilor fără mamă.

Ziua naţională a Anapodaciei este data de 31 februarie iar în anii în care această zi nu este cuprinsă în calendar, ziua naţională este în fiecare zi.

Steagul Anapodaciei este unic: o gaură dată-n altă gaură. Prima gaură simbolizează istoria Anapodaciei, iar gaura din gaură viitorul glorios care vine în mod anapoda din prima gaură.

Pentru cine doreşte, Anapodacia are şi un imn milenar care începe cu „Pe-al nostru steag e scris uimire…” dar nimeni nu ştie ce legătură anapoda au cele două găuri recursive de pe steag cu uimirea milenară a anapodacilor.

Organizarea statală

In Anapodacia se conduce numai după lozinci şi lozinca de lozincă este „anapoda în toate”. Ca această ţară să se deosebească de celelalte ţări ale lumii, aici carul se pune înaintea boilor şi iapa se bate ca să priceapă şaua.

Singura grijă a anapodacilor este să fie în orice moment egali. Anapodaci sunt oameni egali şi chiar şi mai egali între ei. Pregătirea lor este deosebită şi toţi le ştiu pe toate. Adică, dacă este meci de fotbal, toţi ţin cu aceeaşi echipă care este musai câştigătoare şi toţi ştiu cum trebuie organizată echipa ca să câştige cu scorul pe care-l ştiu toţi.

In Anapodacia nu există secrete. Tot ce este secret este cunoscut de toată lumea. Ce nu este secret nu este ştiut de nimeni fiindcă nu merită să fie ştiut.

Anapodacia are o minoritate majoritară a celor care se cred unici şi conduc ţara şi o majoritate minoritară a celor care văd, tac şi înghit.

Minoritatea majoritară este treimea ruşinii din curba lui Gauss, pe când majoritatea minoritară este restul merituos de două treimi al aceleiaşi curbe. Cu toate acestea, gălăgia inutilă a minorităţii majoritare este întotdeauna suficient de mare ca să acopere gura care tace a majorităţii minoritare. Un majoritar minoritar poate ajunge minoritar majoritar adică un adevărat anapodac, când acceptă să gândească anapoda, dar niciodată nu se întâmplă ca un minoritar ajuns majoritar, adică un anapodac adevărat, să gândească altcumva decât anapoda şi să ajungă în acest fel majoritar minoritar.

Ca să păstreze puritatea etnică şi faptică a populaţiei anapodace, sunt ajutaţi să emigreze numai cei care nu sunt în stare să gândească anapoda.

In ţara Anapodaciei, scrisul este inutil. Se foloseşte numai vorbăria în vânt şi vorbăria de pomană. Vorba fiind foarte ieftină, ţara Anapodaciei este foarte eficientă din punct de vedere economic: din gură, toate se fac de îndată şi foarte uşor.

Starea de evoluţie normală a Anapodaciei este reforma cu orice preţ. Aici însă reforma este anapoda. Toate reformele se fac de la zero, adică fiecare are reforma lui şi o face numai după ce distruge cât mai mult din reformele predecesorilor săi.

Anapodacii se nasc gata ştiutori. Scoala se face numai pentru diplome. Cu diplomele de studii nu se poate face nimic util, dar ele folosesc la angajarea în instituţiile fraiere ale statului anapodac. Profesorii anapodaci nu educă pe nimeni pentru că ei ştiu că nimeni nu poate fi educat şi educaţia este o problemă personală a fiecărui individ.

Justiţia anapodacă judecă nejudecat şi o face numai atunci când este vorba de cei care nu vor să fie anapoda. Justiţia anapodacă nu-i judecă niciodată pe anapodaci. Pentru ei deciziile instanţelor sunt date anapoda.

Anapodacia are o politică unică în lume: socialo - comunisto – liberalo – creştino – laburisto – liber - schimbistă pe care o face un singur partid, cu fără nici o doctrină dar cu atâtea nume câţi anapodaci se doresc a fi oameni politici. Nu există anapodac adevărat care să nu vrea să fie om politic! Anapodacii sunt întotdeauna în opoziţie şi astfel această ţară este condusă numai din şi de opoziţie.

Puterile statului

Adevărata şi singura putere a Anapodaciei este presa. Presa bate realitatea: în Anapodacia nu există decât ceea ce doreşte presa. Presa nu descrie fapte, presa anapodacă făptuieşte fapte, presa anapodacă gândeşte, presa anapodacă creează, presa anapodacă judecă, presa anapodacă conduce, presa anapodacă driblează, presa anapodacă centrează şi tot presa anapodacă marchează. Niciodată nu se ştie ce, dar chemată sau nu, avizată sau nu, presa anapodacă marchează de fiecare dată. In acest fel poporul anapodac află când este revoluţie, când trebuie să se schimbe guvernul, când se schimbă preţul la benzină şi când trebuie să se facă ambuteiaj în Piaţa Oraşului. Presa anapodacă „...e’n toate ce sunt şi’n cele ce mâine vor râde în soare”! Fără presa sa, scrisă, vorbită, văzută şi întotdeauna negândită, Anapodacia ar fi mai săracă, ar fi mai monotonă, ar fi mai decentă.

Istoria ţării

Istoria Anapodaciei este anapoda: înainte era întotdeauna mai bine şi mâine este mereu ca altădată. Prezentul este şi el anapoda şi este aidoma trecutului, doar că senzaţia este mereu aceea a regretului din sloganul naţional „ce-am avut şi ce-am pierdut”!

Viermele cu prezervativ

2011-03-03T18:30:00.003+02:00

Viermii trăiesc peste tot unde li se oferă condiţii de trai adică întuneric, înghesuială şi multă, multă promiscuitate. Viermii trăiesc mai ales acolo unde oamenii nu mai au ce căuta sau au renunţat să mai caute.
Cum internetul este o a doua lume a oamenilor s-a ivit momentul să apară şi aici viermii.
Intuneric au din belşug, fiindcă paradoxal, în spatele luminii informaţiei se află întunericul peste numele celor ce o furnizează. Cum nimeni nu poate dovedi că este ce spune, oricine poate fi ce doreşte! Bezna beznei este adevărată lumină faţă de lumina care nu doreşte să fie lumină.
Inghesuiala în lumea internetică este dovedită şi cultivată cu mare grijă prin spami şi valori de spam.
Promiscuitatea este pe aici, una dublă. Există o promiscuitate a celor care o cultivă pe faţă şi o altă promiscuitate a celor cărora le place comoditatea promiscuităţii, putinţa de te complace cu ceva ce în viaţa reală este de condamnat sau interzis.

Viermele de internet se înghesuie pe grupurile deschise de discuţii, se înghesuie în spatele „scrieţi aici părerea voastră” a foilor de presă internetice.

Viermele de internet poate fi recunoscut cu uşurinţă fiindcă el nu are nume şi identitate proprie, el îşi ascunde numele în spatele unui username pe care îl poartă ca pe un prezervativ de care nu se desparte niciodată. Că se prezintă drept „cj666 cj666” sau “hitleru_barbos” viermele de internet se consideră în drept să existe, să se înmulţească şi să se pronunţe, dar toate astea din spatele numelui de prezervare.

Astfel clasificarea lui ca “vierme cu prezervativ” este mult mai apropiată de realizate.

Prezervativul adânc tras pe identitatea reală a viermelui îl apără de toate şi-I permite să se insinueze peste tot. Prezervativul pe care nu îl dă jos niciodată îi permite să-şi ascundă sexul, frustrările pe care le acumulează şi le poartă şi impotenţa şi-i permite să trăiască fără demnitate, fără responsabilitate, fără griji printre oameni.

Intrebat şi mai ales neîntrebat, se vâră în vorbă, emite păreri dar mai ales verdicte, croncăne şi acuză, apoi se retrage şi apare din nou, după un pui de somn al intelectului său de vierme.

Viermele cu prezervativ trăieşte în cicluri: ciclul de frustrare, urmat de ciclul de refulare.

Social, viermele cu prezervativ, este reprezentantul democraţiei, dar nu a oricărei democraţii. Dacă votul cenzitar semnifică o democraţie calificată, dreptul universal reprezintă o democraţie modernă, viermele cu prezervativ este reprezentantul democraţiei futuriste supraunitare. Această democraţie este posibilă numai cu ajutorul acestor viermi care, în cazul oricărui vot, se înmulţesc printre oameni în aşa fel încât depăşesc numărul oamenilor care sunt înscrişi pe listele electorale: un vierme care nu are identitate, poate să-şi atribuie oricâte identităţii chiar dacă în esenţă rămâne tot un singur vierme!

Viermele cu prezervativ este o realizare de excepţie a umanităţii fiindcă el se înmulţeşte fără limite …tocmai fiindcă este purtător de prezervativ! Feriţi, izolaţi viermii cu prezervativ şi aprindeţi lumina fiindcă ea le este singurul duşman de moarte!

Imbecil in tara imbecililor

2010-12-28T17:01:00.011+02:00

Sunt luminat, fir-aş orb să fiu!

Prietenul meu, doctorul m-a luminat: imbecil nu înseamnă prost! Deci, nu sunt prost ! Imbecil nu înseamnă oligofren! Ar trebui să fiu fericit şi de asta.
Si atunci medicul vine şi bagă baioneta în mine: imbecilii sunt numai acele persoane care nu sunt proşti, adică pot să judece dar care în loc de coloană vertebrală au o prelungire flască a stomacului…. Care va să zică neamul meu nu are coloană vertebrală!

Imbecilul poate fi strălucitor, dar este imbecil!

Imbecilii mi-au făcut istoria, imbecilii mi-au construit viaţa….
Imbecilii sunt întotdeauna odihniţi. Ei sunt spiţa nobilă a neamului meu care are o singură spiţă: imbecilii s-au născut slugi şi vor să-i facă pe toţi asemenea lor.
Dintotdeauna imbecilii au dus-o bine fiindcă nu eu au dus ţara: ei au împins-o însă! Au împins-o în sărăcie, au împins-o în tratate imbecile ca ei, au făcut guverne imbecile asemenea lor, s-au aliat la războaie imbecile şi în alianţe imbecile!
Si când a venit vremea mea imbecilii m-au făcut să sper, m-au făcut să cred ca nu sunt imbecil destul ! Si am crezut şi am sperat!
Si am ajuns să fiu imbecilul ţării imbecililor!
Am ajuns să ştiu să recunosc un imbecil! Am ajuns să fiu condus de imbecili şi mai ales am ajuns să fiu urât de imbecili!
Acum sunt fericit: fiindcă sunt imbecilul ţării imbecililor!

Cum arată imbecilul?

Imbecilul arată întotdeauna bine. El este fecior de lele, sau de slugă sau de curvă sau de secretară care a fost mereu o curvă.

Imbecilul nu ştie nimic fiindcă toată viaţa a dorit să fie în faţă, dar nu în lumină ci în semiîntunericul de pe scări. Imbecilul îşi duce viaţa pe scări şi pe coridoare. Imbecilul pupă tot: pupă mână, pupă cur, pupă fără alegere tot ce i se oferă! Si pupă mai ales tot ce îi oferă un alt imbecil ajuns deja şef ca să-l ajute să ajungă mai repede imbecil, şef peste imbecili!

In vremea comuniştilor purta o mapă. In mapă erau doar câteva foi. Pe ele nu scria nimic fiindcă imbecilul nu ştie să scrie decât denunţuri. El insă adună tot denunţuri de la cei care asemenea lui, nu ştiu scrie, sunt imbecili şi borăsc numai denunţuri.

Imbecilul este întotdeauna dispus să mintă, să se alieze, să facă partide, să facă grupuri de „oameni de bună credinţă”. Imbecilul îşi vinde mama pe o mână de mămăligă! Iar dacă i se oferă o funcţie de conducere, imbecilul este dispus să-şi şi violeze mama!

Imbecilul poate ajunge şi profesor universitar. Pentru asta nu v-a scrie nimic pentru că un imbecil nu scrie. Pentru asta imbecilul va găsi un imbecil mai modest căruia i se va atârna în spate ca o căpuşă sau ca o bucată de căcărează uscată! Stie că nu va sta prea mult pe spatele tembelului imbecil: drumul lui este din imbecil în imbecil până ajung prorector.

Un imbecil nu poate ajunge rector: un imbecil se poate naşte rector! Dacă este fiu de curvă imbecilă şi dacă imbecilismul lui este strălucitor în toate: cel mai …. între târâtoare, cel mai …între mincinoşi, cel mai … între vânzători şi trădători şi mai ales ….cel mai imbecil dintre imbecili!

Imbecilul nu are faţă! Imbecilul are numai miros: pe aici a trecut un imbecil! Feriţi-vă de imbecili: ei trec peste tot!

Feriţi-vă de imbecilul ajuns intelectual!

Imbecilul ajunge intelectual numai prin furtul unei etichete de intelectual sau prin mezalianţă. Se căsătoreşte de obicei cu o femeie de serviciu dintr-un spital care să-i aducă din pomenile bolnavilor amărâţi care speră să scape mai repede de acolo sau cu o femeie care nu-şi poate găsi un soţ normal. Nu a citit decât titluri de materiale de partid şi se dă dus la biserică. Se duce acolo cu speranţa că va fi iertat. Il iartă numai dumnezeul imbecililor fiindcă numai acest dumnezeu este făcut să ierte imbecili.

Nu uită niciodată să-şi scoată în faţă meritele aşa cum o fac cei care au hernie şi sunt mândri de ea, o arată tuturor, dar nu au curajul să se opereze.

Meritele lor sunt de obicei dovezile nemerniciei umane şi orice om normal le ascunde cu modestie sau cu jenă: imbecilul intelectual nu are jenă şi se laudă numai cu lucruri cu care un om normal nu se poate lăuda.

Experți de experți, Reforma educației sau sfaturi despre cum să facem baie fără să schimbăm apa…

2009-09-03T14:04:00.006+03:00

„Eu sunt doar expert” spune în fața camerelor de luat vederi un expert. Domnul Profesor, că era profesor, omitea să spună în ce era expert.

Expert în educație? Expert în Reformă? Expert în Reforma educației? Expert în construirea legilor? Mâlc! Apoi a venit dezvoltarea logică a teoriei: la început facem o analiză diagnostic, apoi identificăm şi reținem problemele şi apoi dăm soluțiile. Guvernul să le aplice că de aia e guvern! Lecția este impecabilă: ca la catedră!

Adică dacă nu mă simt bine îmi fac analiza diagnostic, văd că mă doare gâtul şi caut într-o carte medicamentul care vindecă durerea de gât. Simplu, nu?

Ceea ce omite distinsul profesor este că durerea în gât poate avea mai multe motive, că nu orice doare în gât este boală, că există zeci de medicamente pentru afecțiunile gâtului şi că numai unul este cel mai potrivit durerii mele.

Adică, tiureea ca tiureea, dar practica ne omoară!

Pentru distinsul profesor durerea în gât era Reforma învățământului, iar el era expertul vindecător.

Singura întrebare care nu apărea de fel era la ce anume ar trebui să se refere Reforma educației:

Să fie ea Reforma curriculară?

Să fie ea Reforma ciclurilor de învățământ?

Să fie ea Reforma sistemului de instituții de învățământ?

Să fie Reforma personalului din învățământ?

Să fie ea Reforma metodelor de predare?

Să fie ea Reforma…

Nici o vorbă: durerea în gât era Reforma şi asta rezultă aşa, simplu, la mintea cocoşului: ne uităm doar la noi şi ştim imediat totul despre România, totul despre educație…

Reforma în viziunea distinsului profesor era de fapt o simplă reparare. Noi, adică România, avem cel mai performant sistem de învățământ din lume (LOL!). La o analiză diagnostic un expert în nu ştim ce, constată că există o durere.

Expertul de expert, dă soluțiile şi gata! Sistemul este reparat şi continuă să fie cel mai bun de pe planetă!

Ca un student cuminte, cuviincios, nerevoltat de ceea ce văd în jurul meu, pun şi eu o întrebare elementară: ce ar trebui să facă expertul de expert dacă sistemul de învățământ din România, în ansamblul său nu ar fi cel mai bun de pe Pământ?

Marea cârdăşie a „subțirimii”

2009-05-06T23:40:00.010+03:00

Bunicii noştri, țăranii, vorbeau despre intelectuali ca despre „oameni subțiri”.

In aceste zile, „subțirimea” şcolilor s-a dat în petec. Pentru marea prostime, a celor care plătesc impozite, spectacolul a fost total.

Pentru cei care nu ştiu, fiecare director de şcoală, rector sau profesor, ministru sau asistent, este membru de sindicat.

Si tot ei se fac că nu sunt ceea ce sunt. Adică, noi, ministreasă sau rector, ne facem că ne interesează „subțirimea şcolilor” reprezentată de sindicatele activiştilor UGSR vocali şi obraznici.

Nici un profesor normal nu face parte din sindicat, şi pentru fiecare profesor elevii sau studenții nu pot fi înlocuiți nici de ambiția de avea un salariu mai mare, nici de golănimea foştilor activişti sindicali şi a clonelor lor.

Cu toate acestea, sindicatele de fațadă nu-şi pot stăvili entuziasmul şi orgoliul de a se numi „reprezentante ale profesorilor”. După ce au primit sedii în cadrul şcolilor şi universităților că deh! Sunteți de-ai noştri şi o mână spală…. sindicaliştii lui peşte, simt asemenea cioclilor că a sosit marele moment în care să intre în scenă: economia românească se scufundă, noi, profitorii şi ucigaşii de copii trebuie să ne impune punctul de vedere!

După ce un preşedinte prost informat a postulat că banii=Reformă, sindicatele de hârtie ale „subțirimii” au început să se bage în samă, cum ar spune ardeleanu’.

Incet la minte, ardeleanu’ poate spune fără multe cuvinte că inutilitatea face cea mai mare zarvă: să bagă în samă domnule dragă!

Să nu uităm însă că băgatu’n’samă se face întotdeauna cu acceptul, chiar şi tacit sau pseudo-revoltat pe sticlă al unor nechemați (ministru sau ministereasa, rector sau rectoreasa, director sau directoreasa) sau cu fraieritul celor mulți. Sai’ mămăligă că iarăşi te terfelesc unii!

Mersul cu fundu’nainte…

2008-11-27T09:38:00.003+02:00

Preşedintele României a promulgat legea privind majorarea salariilor profesorilor.
A făcut-o pentru aceasta era prerogativa sa şi a făcut-o fiindcă politica nu are cap ci numai suflet şi interese. Dar când a promulgat legea preşedintele nu s-a limitat să anunţe acest fapt ci a simţit şi nevoia să comenteze.
Si aici a dat–o cu stângu’n’dreptu!
Afirmaţia lui este una halucinantă: „…se dau bani profesorilor în speranţa că aceştia vor face de acum Reforma…”. Adică aceasta nu este o mărire de salarii ci este o mită, mita ca să facă profesorii Reforma în România.
Asta vine ca şi cum la Olimpiadă, prima dată s-ar da medaliile şi apoi participanţii ar fi invitaţi, chiar rugaţi, să facă, aşa uşor, o scurtă plimbare lejeră, aşa ca şi cum s-ar simula o competiţie.
Adică, crede Preşedintele că nişte oameni care sunt mai întâi plătiţi vor accepta apoi să-şi mărească programul de lucru la opt ore, să-şi schimbe disciplinele şi să le orienteze spre nevoile societăţii.
Mai crede Preşedintele că profesorii vor sări să renunţe la prelegerile universitare actuale şi lecţiile de formă coborâte la nivelul clasei a patra şi orientarea muncii spre concretizarea învăţământului românesc şi stimularea creativităţii individuale.
Mai crede Preşedintele că Rectorii vor renunţa de bună voie să trateze universităţile ca nişte feude unde să angajeze pe cine doresc şi să pună la index pe cine nu le place.
Mai crede Preşedintele că vor accepta Universităţile de bună voie să înmatriculeze numai atâţia studenţi câtă dotare şi cât personal calificat are.
Mai crede Preşedintele că vor renunţa Rectorii să se facă academicieni în urma experienţei de funcţionar pe care nu reuşesc să o acumuleze în nici un fel în mandatele în care sunt sprijiniţi de prostimea academică.
Mai crede Preşedintele că ministerul va renunţa să mai facă tot felul de comisii de profesori în loc să angajeze oameni calificaţi care să nu fie în acelaşi timp la catedră şi la birou şi de fapt să nu facă nimic coerent.
Mai crede Preşedintele că cei care au ajuns profesori universitari pe baza unei coperte de carte pe care o tot învârteau jenaţi în mână vor renunţa la fumurile care le-au crescut a doua zi după ce le-a venit decizia....
Mai crede Preşedintele că într-o ţară în care fiecare profesor a ajuns profesor pe o altă "reţetă ministerială" va accepta cineva să-şi facă decent şi corect munca de dascăl....
Mai crede Preşedintele că ministerul educaţiei poate fi condus de profesori cum ar fi acela care în momentul în care părăsea postul lua cu el 150,000 de euro să-şi doteze laboratorul de "organe" şi apoi să candideze din nou cu candoare pentru Parlament...
Mai crede Preşedintele că se poate face învăţământ fără planificare şi studii de trend, că se poate face învăţământ fără nici o legătură cu mediul în care tinerii vor lucra.
Mai crede Preşedintele că apa suie la deal.....
Mai crede Preşedintele…
Nu, domnule Preşedinte nu curricula este problema în învăţământul românesc. Cum spunea bătrânul meu prieten, când bordelul merge prost, nu paturile trebuie schimbate!.....

Tinte false şi multe maşini mici de făcut hărmălaie mare…

2008-07-21T16:08:00.007+03:00

Cu toţii suntem fiii unui neam cârcotaş şi cu suflete mici. Nici cu inteligenţa nu stăm prea bine, iar viziunea o avem cam până la vârful botinei. Fantezia ne prisoseşte, dar o vărsăm întotdeauna înainte de a o folosi. Nu am construit niciodată nimic şi subiectul construcţiilor ne oripilează. Mai suntem melodramatici şi divergenţi în tot ce facem. Avem un fel de strabism factual: întotdeauna vrem să facem altceva decât facem, nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa ne place.

Da, la toate acuzaţiile…

Dacă aş spune că nu ştiam că voi ajunge victimă a sistemului, aş minţi. Ca să ţin isonul unui coleg, aş spune că am premeditat şi m-am mişcat ca atare ca să dovedesc că sistemul vrea sânge.
In momentul în care am început lupta cu sistemul, mi-am dat seama că acesta nu poate fi învins.
Se impunea atunci o altă strategie.
Am ales strategia loviturilor mici şi concrete prin care să arăt că Universitatea românească, inclusiv cea Tehnică din Cluj Napoca nu este instituţie ci o cloacă feudalo-ciocoiască.
In paralel am început acţiunea de „spălare a geamurilor”, adică de transparentizare. Lumea trebuia să afle ce este de fapt Universitatea, ce sunt de fapt conducătorii ei, ce diferenţă este între Reformă şi ceea ce se fac că fac „unşii prostimii academice”.
Era totodată nevoie să se demonstreze că nimeni nu doreşte Reforma sau dacă Reforma este dorită, cât de mult se doreşte acest lucru.

Ce este de fapt Reforma?

Am muşcat cu toţii din turta dulce-populistă a manipulării şi am luat atunci în anul `90 o gură plină cu un cuvânt nou: „R E F O R M A” ! Nu ştiam ce înseamnă şi nu prea ştim bine nici astăzi.
Ca să nu păcătuiesc şi eu, mă voi limita la ceea ce cred că îmi este apropiat: „reforma învăţământului”.
Când am auzit de noua religie, conştiincios, am să mă documentez.
Aşa am aflat că nu este o religie nouă. Au avut-o şi o au, din când în când, şi alţii.
Cei care au făcut-o de mai multe ori, francezii, aveau o procedură foarte clară.
Un rege, cel mai adesea unul luminat, găseşte că este necesară reforma. Atunci, regele luminat alcătuieşte un grup de oameni destupaţi la cap, mulţi dintre ei oameni de ştiinţă dar nu numai. In timp ce primul ministru conduce ţara aşa cum a preluat-o de la cel de dinaintea lui, grupul numit de rege îşi defineşte problema, adică domeniul de reformă şi se apucă să pregătească soluţiile: legi, regulamente, scheme, modele de structuri, scheme de tranziţie.
Totul se pregăteşte până când noul ansamblu pare a fi unul realizabil. Atunci regele luminat dă semnalul şi noul ansamblu îl înlocuieşte încet şi sistematic pe cel vechi. Si astfel maşinăria socială nu se strică, nu se gripează, nu face victime inutile şi mai ales nu costă mai mult decât trebuie.

De unde se începe ?..
Aceasta se pare că este cea mai jenantă întrebare ce şi-o poate pune vreo fiinţă reformantă.
Este atât de jenantă încât în cei douăzeci de ani nu şi-a pus-o nici un ministru filozof sau şurubar sau cărămidar împins înainte de valul politicii.
După istorie, se pare că începutul se face cu inventarul stării de fapt: ce-am avut, ce-am pierdut şi cu ce am rămas? Pasul al doilea ar trebui să se refere la ce am dori să facem sau unde ar trebui să ne fixăm ştacheta.
Ceea ce trebuie învăţat de la istorie este că nu miniştrii, regii sau preşedinţii fac Reforma, dar ei trebuie să fie luminaţi şi să o permită ca pregătire şi realizare!

O părere…

Anii petrecuţi în universitate, multă, foarte multă lectură, timpul petrecut în multe universităţi, m-au convins că prima ţintă este să se aducă universitatea la standardul unei instituţii civilizate.
Atâta timp cât universitatea este o feudă-ciocoiască, unde nişte indivizi necalificaţi în gestiune şi conducere eficientă, fără contract de management, sunt aleşi prin vot popular de prostimea academică să distrugă resursele unui buget public orice altă universitate, din orice ţară civilizată va evita stabilirea de legături durabile şi serioase.
In acest fel, în România există numai oameni, fiecare cu valoarea sa dar nu instituţii universitare.

Care este calea….

Deşi complexă problema construirii instituţionale are soluţie. Pe scurt prima dintre ele este definirea corectă a autonomiei universitare. Autonomia universitară trebuie să se refere numai şi numai la libertatea de gândire, de conştiinţă, de opinie.
Nu este autonomie modul discreţionar în care un Rector cumpără clădiri vechi sau cum achiziţionează aparatură de laborator fără nici o noimă sau cum îşi plăteşte clientela care pontează 30 de ore pe zi.
Nu este autonomie modul în care un Rector înfiinţează câte facultăţi doreşte el sau catedre câte poate sau cum organizează specialităţi cu toate disciplinele opţionale.
Calea pare simplă şi înseamnă profesionalizarea personalului de conducere şi gestiune din Universităţi şi separarea părţii academice de celelalte componente de gestiune a resurselor de orice fel.

De ce nu, dacă da?...

Cine doreşte să facă Reforma? In mod teoretic, o mulţime de cetăţeni! De fapt, aproape nimeni. O dovedeşte atitudinea în faţa oricăror evenimente care privesc şcoala. O dovedeşte GRAUR: toată lumea citeşte dar nimeni nu doreşte să facă nimic pentru situaţii care se regăsesc în mod aproape identic în toate universităţile româneşti. Zeci de texte de apreciere şi de cruntă laşitate spun: e bine, dă-i drumul mai departe, bravo!, dar ştii eu doresc să trăiesc liniştit!

Există un caz Isoc în lumea universitară românească?

Este o întrebare care apare mai mult sau mai puţin voalat pe multe site-uri şi bloguri.
Voalarea vine de la micile maşini de făcut vacarm.
Cine este acest Isoc?
Este un ţicnit care se încăpăţânează să dea note cu zecimale împotriva voinţei colegilor lui?
Câte articole ISI are?
De ce nu are?
De ce publică la Oradea?
De ce nu pleacă din universitate dacă nu este dorit de colegi?
De ce-şi pune studenţii să lucreze? …..
Si şirul de întrebări poate continua la nesfârşit.

Ce nu se observă sau ce nu se doreşte să se ştie?

a) Dacă se citeşte puţin „Alternativa academică” atunci se constată cu uşurinţă că Isoc spune lucruri care nu pot place feudalo - ciocoilor. Constată ilegalităţi, aberaţii, fraude, corupţie… Care este legătura între articolele cotate ISI şi aceste fapte? Sau dintre cei care au multe articole ISI câţi ştiu cum se abordează şi se soluţionează un caz de corupţie? Sau un caz de plagiat? Sau un caz de deturnare de fonduri?

b) Nu suntem egali. Sau nu dorim să fim egali. Dacă cineva doreşte să citească va afla că Isoc a avut printre primele programe internaţionale (COPERNICUS) din Universitatea tehnică din Cluj Napoca. Atunci a aflat că ştiinţa nu se poate face de unul singur într-o baracă pe care se scrie „Universitate” şi unde feudalul-ciocoi întreabă „…dar mie, personal, câţi bani îmi dai din bugetul proiectului tău?...” Si atunci ai de ales: fie pleci din ţară, fie faci sluj şi munceşti să-i faci feudo-ciocoiului salariu şi listă de lucrări fie te revolţi şi încerci să schimbi ceva, cât se poate cu speranţa că şi alţii ţi se vor alătura. In acest timp este normal ca unii, dintre cei care nu se ocupă de aşa ceva să publice multe articole de bună calitate în reviste cotate ISI.

c) „…E uşor a scrie versuri…”. E uşor să numeri şi articole. E mai greu să stai în laborator şi să verifici ceea ce spui sau scrii. Unii am fost obligaţi ca zece ani de la absolvirea facultăţii să stăm pe tuşă şi să ne gândim dacă ne vom putea înscrie vreodată la doctorat. Pentru noi s-ar putea ca normalitatea şi construirea ei pentru cei tineri să fie un mod de a ne înţelege datoria civică şi profesională.

d) Despre comparare… Copiii fiind ne comparam între noi lungimea braţelor, lungimea picioarelor, lungimea pasului, lungimea…. Mai târziu am văzut că nu lungimea te face bărbat!

e) De ce este necesar să insultăm o Universitate? De ce nu am alege o Universitate oarecare, fie ea în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea pentru a ne promova ideile noi? De ce este necesar să insultăm un om şi o şcoală? Sau un om sau o şcoală?

f) Pentru cei preocupaţi de lipsa de „carismă şi strălucire, vizibilitate şi listare ştiinţifică” a Profesorului Isoc, este bine să se ştie că orădean fiind am ales să prezint la Universitatea din oraşul meu natal o serie de concepte, proceduri, standarde şi mai ales rezultate aplicate care sunt priorităţi nu numai în managementul cercetării din România dar şi din Europa şi că aceste rezultate vor apărea curând într-o revistă internaţională specializată.

Relaţii şi relaţii….

In aşa numitul caz al Profesorului Isoc, subiectul nu este cel profesional, la fel cum nu este cel al notelor „cifre cu zecimale”.
Subiectul nu este numărul de procese ale Profesorului Isoc.
Subiectul nu este dacă omul trebuie dat afară sau dus la balamuc.
Acestea sunt ţinte false şi sunt ţintele care convin de minune feudalo-ciocoilor!
Dacă acestor ţinte li se pune şi o muzică de fundal cu tot felul de falseturi, atunci hărmălaia este totală şi obiectivul este atins: Reforma nu este necesară! Nu avem nevoie de Reformă! Avem nevoie de linişte!
Nu uitaţi că aşa au votat şi colegii din Senatul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca: „ne-am săturat de neînţelegerile dintre tine şi conducere…”! Dormi Universitate dormi în pace, dormi Românico dormi în pace!
Si în timpul acesta, indivizi, ajunşi prin somnul nostru şi al raţiunii, feudalo-ciocoi, profită şi aduc pe tapet tehnicile securiste cu grupul de delatori şi declaraţiile lor trase la indigo, cu indezirabili „contestaţi”, cu campanii de presă comandate, cu verdicte date în câteva ore cu încălcarea tuturor legilor, cu comisia de vidanjori inconştienţi nevinovaţi dar criminali, cu reintroducerea mâniei proletare ca singur argument al lumii academice.
Urmează în mod firesc şi potrivit scenariului securist, balamucul!
Umpleţi balamucul cu profesori! Umpleţi balamucul cu scriitori de articole ISI! Umpleţi balamucul cu oameni care gândesc la viitor!

Despre anonimi, ţicneală şi săpătorii de şanţuri…

2008-07-19T23:54:00.007+03:00

Anonim: "...Dacă ţi se cere să dai note întregi, să te încăpăţânezi să dai note cu zecimale mi se pare că este o ţicneală. Sau este din dorinţa de a sfida pe cineva ceea ce este, cred eu, tot foarte apropiat de ţicneală. Dacă ai un şurub de 12 foloseşti o cheie de 12 şi nu una de 10. Pe de altă parte viteza cu care a fost dat afară arată că multa ură s-a adunat în sufletul colegilor lui. Oare de ce? Eu presupun, după textul pe care l-am parcurs, că e ceva în neregulă cu profesorul. Probabil că ar fi de resortul unei echipe de expertiză medicală psihiatrică, dar în nici un caz nu e de desfacerea contractului de muncă. Pe de altă parte, dacă profesorul ăsta e nebun sadea şi colegii nu au reuşit să găsească o altă cale de a scăpa de el? Au făcut şi ei ce au crezut mai bun de cuviinţă să-şi rezolve problema. ..."

Intotdeauna mi-au plăcut anonimii. Ei sunt sarea şi piperul pământului. Fără ei pământul ar fi lipsit de lumini şi umbre. Mai ales de umbre.

Am oscilat între a admite acest text anonim sau „a-l face pierdut” de jenă că pot exista şi oameni cu caracter destul de mic să-şi atârne eticheta de anonim.

Până la urmă am renunţat la a discuta caracterul omului, am renunţat la a judeca şi am ales anonimul ca partener de bună-credinţă.

Cred că aceasta este şi calea să renunţăm la anonimatul exprimării: primirea mesajului cu dragoste şi înţelegere.

In primul rând nu pot trece cu vederea că aşa cum este el mesajul anonim, a sesizat un adevăr dureros: totul a fost făcut cu mare, cu prea mare viteză. Atât.

De aici firul se rupe şi se adaugă celorlalte fire manipulate cu atenţie de specialiştii în informare şi dezinformare.

Nu am avut parte de nici un fel de „training” sau „upgrade” în pedagogie: sunt un „self-made man”...

Din 1982 de când funcţionez în învăţământul superior nu am avut parte nici măcar de o oră de actualizare sau perfecţionare în pedagogie. Nu numai eu ci şi colegii mei. Spre deosebire de ei, eu m-am instruit de unul singur. De ruşine. De ruşine că promovarea în grad didactic se făcea pe acelaşi curs amărât de pedagogie din facultate şi nimeni nu sesiza că ceva nu merge. Studenţii nu sunt viţei sau alte animale necuvântătoare şi fiecare poziţie în ierarhia didactică înseamnă o nouă viziune, mai complexă mai responsabilă. Am descoperit în acest fel site-ul departamentului educaţiei al Statelor Unite http://www.ed.gov . Pentru cine este curios, acolo există materiale de raportare pertinente pentru zeci de şcoli de perfecţionare pedagogică universitară cu studii fundamentate de experienţa a mii de dascăli inovativi şi nu cu cărţile răsuflate a unor boşorogi băşinoşi din nişte „departamente de perfecţionare profesională” care au rămas tot la cărţile sovietice de creştere a copiilor analfabeţi şi tembeli din sovhozurile stepei ruse.

Cu tot regretul pentru anonimul meu coleg, acestea mi-au fost cursurile şi îndrumătoarele de adaptare practică a învăţământului superior mioritic la valul care vine cu sau fără „cifre cu zecimale”!

Ticneala nu este subiect public…

Da, stimate coleg anonim, sunt un ţicnit. Orice om care doreşte să facă ceva este ţicnit. Din biblioteca de pe site-ul american, vei vedea că orice dascăl trebuie să fie ţicnit fiindcă numai aşa este inovativ.

Nici unul dintre ei nu a cerut acordul preşedintelui Statelor Unite ca să-şi facă datoria, dar nici semnătura vreunui prodecan sâsâit şi analfabet în ale limbii române pentru care „cifră” şi „număr” au aceeaşi semnificaţie sau a altuia care este obsedat că ar putea fi lovit de maşinile părinţilor studenţilor lui şi vede numai duşmani în jurul său!

Experimentul pedagogic durează mult şi are la bază moralitatea aceluia care îşi face datoria de zi cu zi şi păstrează echilibrul în cadrul unei promoţii dar introduce, puţin câte puţin şi elementul de noutate: să zicem o formă modernă de notare în acord cu cerinţele generale ale Comunităţii Europene.

Despre şuruburi…

Da, stimate coleg anonim, când este vorba de şuruburi ai dreptate. Necazul este că aici este vorba despre oameni, care se nasc, trăiesc, au idealuri şi mor. Suruburile nu au idealuri. In rest sunt exact ca oamenii. Adică de loc !

Despre colegi…

Stimate coleg anonim, aici îţi dau întrutotul dreptate. Cu un singur amendament cultural: eu nu sunt angajatul colegilor mei. De aici rezultă că nu ei sunt puşi să mă sufere, sau iubească sau nu.

Ei sunt la fel de lucrători şi angajaţi ca mine. Chiar dacă sunt deranjaţi de faptul că eu citesc şi doresc să inovez iar ei doresc să păstreze acelaşi gunoi de şcoală românească orală şi anchilozată (vezi aici un nou motiv să fiu dat afară încă odată din Politehnica de la Cluj Napoca) ei trebuie să-şi vadă de munca lor şi nu de cooperativa lor de execuţii şi delaţiune chiar dacă numai atâta ştiu.

Săpătorii de şanţuri nu sunt intelectuali…

Da stimate anonim, ai dreptate. Colegii nu au mai putut. Colegii nu au mai rezistat. Cum spunea specialistul în „înmormântări automatice” şi alte „ceremonii conexe înmormântărilor”, „…colegii nu au mai suportat să dai note cu zecimale…”. Intre timp a învăţat, pasămite, că se spune „note sau numere” şi nu „cifre cu zecimale”!

Dacă am fi săpători de şanţuri, atunci probabil că maestrul de ceremonii funebre şi ţucălarii lui ar fi avut dreptate. I-aş fi încurcat.

Dar nu suntem săpători de şanţuri. Si totuşi i-am deranjat! Ghici de ce, colega anonim?

Simplu: pentru că ei nu au fost în stare dă scrie un articol despre corectitudinea sau incorectitudinea notării cu numere fracţionare în contextul introducerii sistemului ECTS.

Ticnitul l-a scris! Ei nu! Politehnica din Bucureşti a luat ideile sau a acceptat studiile ţicnitului… care era atunci problema lor?

Este una de orgoliu colega anonim!

Ticnitul are un principiu: să schimbăm spre inovare. Ei au un orgoliu: să nu-i dăm voie să facă ceea ce noi nu vrem! Nu ce nu putem, nu ce apărăm, ci ce nu vrem…

In lupta dintre un orgoliu şi un principiu, se naşte întotdeauna un abuz fiindcă puterea nu are niciodată de partea sa principii ci numai orgolii !

PA: colega anonim, te rog să-mi comunici care ar fi maniera prin care ar trebui să ies din viaţa comunităţii ca să le fac tuturor viitorul fericit şi liniştit….Eu nu voi face decât să mă supun! "Vox populi…" Din păcate continuarea este "…vox Dei" şi nu "...vox derbedei sau huligani academici care să-şi rezolve problema..." sau " ... vox anonimus chiar dacă de bună credinţă..."!

Despre consideraţie, respect şi standard…

2008-07-17T15:06:00.004+03:00

Cel mai greu îmi este să răspund întrebării unui om care are bună-credinţă sau pe care nu pot să-l bănuiesc în nici un fel de lipsă de bună credinţă.
Si totuşi a trebuit să aştept multă vreme, după ce am rumegat cu mare atenţie la mesajul unui student. Acesta punea în discuţie declaraţia mea cu privire al consideraţia şi respectul pe care îl port tinerilor mei învăţăcei şi invoca drept argument că la acel moment mai existau încă mulţi viitori absolvenţi care mai aveau nepromovată restanţa la disciplina mea cu care se întâlniseră în sesiuni repetate încă din anul III de facultate.
M-am apucat de scris un răspuns, am fost nemulţumit de mine, l-am părăsit pentru a-l amâna, apoi m-am apucat din nou de scris, am fost din nou nemulţumit şi tot aşa…
Timpul trecea, datoria ba!
Eram pe cale să renunţ şi să accept că nu sunt în stare de un dialog, când nişte fapte de zi cu zi, să le zicem accidente sau lecţii de viaţă, m-au făcut să am condiţiile pentru a formula un răspuns, să am condiţiile pentru a stinge o datorie.

De noi depind rezultatele şi imaginea cu care trăim…

Cea mai recentă dintre întâmplări mi se pare a fi şi cea mai consistentă şi mai reprezentativă.
Intr-o ţară ca toate ţările, să zicem Algeria, există un oraş, ceva mai mare decât Clujul şi o universitate să zicem un fel de Universitate tehnică.
Oraşul creşte pe vestigiile vechii Medine şi respiră ca natural aerul colonialismului modern francez: ca şi cum ar fi propria natură!
Ca şi în alte ţări care doresc să devină peste noapte ce nu au fost şi ce nu vor fi niciodată, tinerii de valoare au plecat în lume şi au devenit acolo oameni de valoare. Rămaşi singuri în forul lor interior şi-au amintit de patria lor şi de datoriile care dor şi pe care nimeni nu le poate şi nu are dreptul a le contabiliza.
Impreună, cei plecaţi şi cei care au înţeles că poţi construi şi din interiorul ţării, s-au reunit şi au convenit să pună umărul ca în domeniul lor să facă ceva ce ar putea face bine ţării lor, regiunii în care au trăit şi trăiesc.
Primul pas a fost o conferinţă mediteraneană. Entuziasmul s-a transformat în fapte, faptele au născut evenimentul, au sosit musafirii şi toate lucrurile păreau a se derula în mod firesc, ca în orice alt loc în lume.
Si totuşi, unele condiţii trebuie subliniate fiindcă ele contribuie la pregătirea punctului culminant.
Conferinţa a fost anunţată ca având limba oficială engleza.
Algeria, la rândul său, este o ţară cu două limbi oficiale: araba şi franceza.
Cei mai mulţi dintre participanţii de aiurea vorbeau şi ei franceza ca o limbă purtătoare de cultură.
In momentul în care au început lucrările pe secţiuni, o parte dintre participanţii locali au început să-şi prezinte cu naturaleţe lucrările în franceză.
Mica iregularitate nu a fost sesizată de participanţi care oricum înţelegeau limba şi lucrările prezentate.
Totul până când, un tânăr dintre cei plecaţi, a întrerupt lucrarea în curs şi a cerut în limba engleză conaţionalilor săi să-şi prezinte lucrările în limba engleză.
De mult nu am avut ocazia să văd atâta fermitate, atâta revoltă din partea unui tânăr academic.
El apăra. El pleda pentru a apăra.
Il îşi apăra conaţionalii. Ii apăra de lenea de a deveni comozi. El îşi apăra conaţionalii prin a le cere să respecte angajamentul de onoare pe care îl încheiaseră atunci când au anunţat conferinţa.
El îşi apăra musafirii în faţa unei situaţii care le-ar fi putut aduce atingere.
Cu gestul tânărului erau apărate onoarea şi consideraţia ca valori umane.

Consideraţie şi onoare ca valori relative…

Atunci am înţeles un lucru care lipsea frământărilor mele: consideraţia şi onoarea nu sunt valori absolute.
Tot atunci am mi-am dat seama că numai eu sunt cel care are o imagine incorectă a relaţiilor umane.
In acelaşi unghi mort se aflau şi studenţii mei, dar nu numai ei. Cred că prin lipsa de dialog real, mulţi dintre noi stăm strâmb în faţa unor valori care ne pot face oricând mai buni. Stăm strâmb şi aruncăm pe apa sâmbetei lucruri care ar putea să ne ajute, să ne crească , să ne apropie de ideal.
Astfel, pentru un om consideraţia nu este parte a fiinţei lui, nu creşte odată cu creşterea lui fizică.
Consideraţia este tiparul în care fiecare dintre noi înşine „aşteptăm” o persoană.
Consideraţia există atunci când cel „aşteptat” vine acolo şi este aşa cum l-am aşteptat.
Tânărul meu prieten arab, şcolit şi lucrând în şcoli de renume franţuzeşti le-a spus-o conaţionalilor lui într-un mod simplu: voi şi musafirii voştri sunteţi aici fiindcă aţi anunţat că veţi vorbi împreună, şi voi şi ei, în limba engleză despre rezultatele voastre şi ale lor.
Nu se cade atunci să minţiţi sau să faceţi in aşa fel încât viaţa să vă fie mai uşoară.
Minciuna, falsul sunt duşmanii relaţiei particulare dintre oamenii care-şi pun aşteptările laolaltă.
Aceasta este consideraţia, acesta este respectul.
Consideraţia este creditul împărtăşit. Consideraţia este aşteptarea care primeşte răspunsul dorit.
Consideraţia, respectul pot exista numai între oameni superiori care îşi înţeleg în mod corect drepturile şi obligaţiile, ţinuta morală şi profesională cu care se angajează în societate.
Orice altă alternativă care presupune abdicarea înseamnă altceva: milă, dispreţ, ambiguitate, confuzie, cădere în derizoriu.
Si atunci depinde de fiecare dintre noi cât de jos putem să-l punem pe cel pe care până atunci îl tratam cu consideraţie.
Consideraţia există pentru caractere, pentru demnitate, pentru verticalitate.
Lucrând numai cu alb şi negru poţi fi orice între prinţ şi cerşetor!

Consideraţie înseamnă a avea reguli şi a le respecta la fel pentru toţi…

Să revenim, tinere învăţăcel, la rândurile tale.
Acum sunt mai sigur, acum sunt mai documentat, acum ştiu mai bine ce aş dori.
Când îmi privesc studenţii, am întotdeauna în vedere nestematele pe care societate imi cere să le şlefuiesc.
Este evident că ei nu sunt identici şi aş greşi să nu privesc fiecare persoană ca un veritabil unicat.
Este însă menirea socială a unui dascăl de a impune un standard minim.
Orice raportare se face la acel standard.
Consideraţie, pentru cel mai valoros sau cel mai puţin valoros giuvaer, există atunci când calităţile acestuia au fost puse în evidenţă folosind aceleaşi unice prelucrări. Rolul profesorului nu este să dea valoare unui student, ci este numai de a crea condiţiile ca această valoare, dată de Dumnezeu, să se manifeste.
In aceste condiţii, lipsa de consideraţie, înseamnă a face unealta cioplită, mincinoasă care în loc să pună în evidenţă valoarea, să-i vopsească sau să-i zgârie pe toţi în aşa fel încât, la sfârşit, fie el anul III sau anul V, studenţii să pară a fi egali, în ciuda diversităţii lor naturale şi a faptelor lor.
Alături de vorbele lui Blaga „…eu nu strivesc corola de minuni a lumii…” adevărată pentru orice om, un dascăl adevărat, trebuie să fie conştient în orice moment că el este un amărât de slujbaş care trebuie să vegheze până în ultima clipă a vieţii lui ca ordinea socială, piramida de valori să fie mereu respectată şi accesibilă numai celor merituoşi.
Dascălul nu poate fi în acelaşi timp jucător şi arbitru.
Aici începe şi tot aici se termină rolul său în care consideraţia pentru învăţăceii care-i sunt încredinţaţi este lege, crez, far. Altminteri…

Scoala egalitaristă distruge consideraţia, distruge valoarea…

Nu ştiu însă dacă tot consideraţie se poate numi situaţia în care ca student vii într-o instituţie care poartă numele greu de şcoală şi unde nişte indivizi, care se numesc între ei profesori, caută ca într-un anumit număr de ani să-ţi arate că eşti egal cu oricine şi apoi se grăbesc să-ţi pună în mână un petic de hârtie fără valoarea, numit diplomă!

Istoria nu trebuie să se repete….

2008-07-17T10:42:00.003+03:00

Sunt primul profesor universitar destituit pe motive de expresie şi opinie după 1989. Personal sunt mândru de acest delict pe care l-aş fi făptuit.
Fiecare poate aprecia la justa valoare documentele postate pe http://www.graur.org/.
Cred că un cadru didactic trebuie să fie un model viu pentru studenţii săi, dar şi pentru cei din jurul său.
Dacă aş fi fost contemporan cu Blaga şi cu Racoviţă aş fi fost de mult internat într-un ospiciu de boli psihice fiindcă, regimul comunist hărăzea această pedeapsă „fină” intelectualilor indezirabili.
S-a făcut însă să nu fiu contemporan cu acele personalităţi excepţionale cu care mă asemăn cel mult la poziţia pe care o aveam la momentul „execuţiei” cu „mânie proletară”.
Istoria pare a fi însă aceeaşi şi totuşi…
Misiunea securiştilor şi micimanilor comunişti de acum mai bine de 50 de ani, cu cefe plecate şi priviri furibunde, era mult mai uşoară.

Acum mai bine de 50 de ani…

Victimele lor sunt definitiv pierdute. Eticheta de „contestaţi” şi apoi de „frustraţi” şi „duşmani ai clasei muncitoare” le este pusă treptat şi cu persuasiune şi cei din jur ajung să-i urască în mod visceral.
Torţionarii execută şi au iniţiative: tot ce gândeşte trebuie stârpit! Presa este comandată şi scrie numai ce doreşte partidu’, instanţele sunt ale partidului comunist şi securităţii îşi joacă foarte bine rolul încredinţat de „vidanjori sociali”.

După mai bine de 50 de ani…

Victimele par definitiv pierdute.
Torţionarii au ajuns proprii lor stăpâni. Nu sunt în stare să răzbată prin propriile eforturi intelectuale şi prin competenţă, pentru că nu le au. Aleg delaţiunea, minciuna, furtul, furtul intelectual, împroşcarea nu noi. Ii înnebuneşte noul. Comunitatea Europeană îi exasperează dar clănţăne propoziţii cu Reforma, fiindcă asta este moda.
Toţi cei care sunt independenţi, care gândesc sau le periclitează exerciţiul de nulităţi intelectuale le sunt potrivnici.
Ii sperie tineretul. Işi dau seama că vin tare din urmă, că sunt mult mai buni de cât ei, că trebuie făcuţi să tacă, să se supună, să îi asculte pe ei.
Si atunci este normal să dai un exerciţiu de forţă. Mijloacele sunt aceleaşi ca cele învăţate atunci.
Se confecţionează şi se atârnă eticheta de „contestaţi” şi apoi de „frustraţi” şi „duşmani ai clasei muncitoare”. Cum tot nu au nimic de făcut fiindcă nu sunt în stare să facă ceva, îi conving pe cei din jur că duşmanii lor sunt duşmanii tuturor. Persuasiunea este arma lor redutabilă. Ii fac pe cei din jur să recunoască în duşmanii lor pe proprii duşmani.
Presa este comandată şi scrie numai ce doreşte…
Instanţele sunt derutate şi comandate şi judecă….

Si totuşi….

Deosebirea o face Internetul.
Scula capitalistă, mult urâtă de comunişti, s-a materializat: ea permite transparenţa. Internetul permite ca probele mincinoase, pe care odinioară nu le putea vedea nimeni, fie că existau fie că nu, să devină publice.

Internetul permite exprimarea ideilor, a gândurilor subversive, a opiniilor care trebuie condamnate spre liniştea torţionarilor şi obsedaţilor de foloase şi poziţii, inclusiv academice necuvenite.
Internetul îi poate face pe cei care au acţionat, au votat, au minţit, au crezut, au fost convinşi să afle adevărul. Adevărul nu dă timpul înapoi dar adevărul izbăveşte.
Adevărul nu dă iertarea dar îţi dă şansa să încerci să te schimbi.

Cu amendamentul bunului simţ…

Este foarte greu să te aperi.
Este greu fiindcă eşti pus în situaţia să renunţi la modestia sădită cu grijă de părinţi.
Este greu fiindcă trebuie să informezi şi în acelaşi timp să respecţi intimitatea celor din jurul tău: poate cei din jur nu aşteaptă în acel moment să le vorbeşti, poate nu sunt interesaţi de problemele şi durerile tale.
Poate problema ta este una personală.
Acestor oameni, pe care eforturile de informare şi de apărare individuală într-un mediu social le provoacă traume de orice fel, le cer scuze!
Le cer scuze şi le spun că mă simt jenat.
Ce puţin la fel de jenat ca atunci când am auzit că un om nevinovat a ajuns să facă închisoare.
Jenat şi neputincios.
Neputincios fiindcă fiecare om are nevoie de dreptul de a se apăra şi de a fi apărat de ceea ce se construieşte cel mai greu „OPINIA PUBLICĂ” şi „CIVISMUL INDIVIDUAL”, căi prin care fiecare şi toţi putem să ne apărăm şi să dăm reacţiile necesare pentru îndreptarea lucrurilor. Dacă lucrurile se impun a fi îndreptate.

Fiindcă istoria nu trebuie să se repete….

Dacă istoria lui Blaga, şi a lui Racoviţă şi altor mii de intelectuali se va repeta şi masa critică a nulităţilor lumii academice va avea şi de această dată dreptate, atunci am trăit de pomană.
Dacă în faţa adevărului şi a probelor directe, torţionarii vor avea satisfacţia să-şi vadă victimele ostracizate cu concursul presei, justiţiei, societăţii civile, atunci România îşi merită înapoierea cronică şi condamnarea fiilor şi fiicelor ei la pierderea dreptei în deşert.

Unii ne naştem când nu trebuie, alţii ne naştem de pomană sau epilog la o campanie electorală…

2008-03-21T09:12:00.005+02:00

O înfrângere cu zero voturi poate fi glorioasă

- Cât timp poţi să rămâi un om liber…

- Cât timp poţi continua să gândeşti cu capul tău şi nu trebuie să fii obligat să duci ţucalul nimănui…

- Cât timp nu poţi fi adăugat corului de lăudători ai dezastrului vopsit în „epoca de aur” care urmează „epocii de aur”…

- Cât timp poţi să rămâi demn şi mândru de demnitatea ta…

- Cât timp eşti convins că Universitatea Tehnică din Cluj nu poate ajunge performantă cât timp nu-şi reduce voluntar numărul de specializări de licenţă şi nu are o procedură eficientă de generare a specializărilor de master…

- Cât timp eşti convins că Universitatea Tehnică din Cluj Napoca necesită concentrarea într-un număr redus de facultăţi, fie ele trei şi nu nouă, şi prin formarea departamentelor de circa 50…70 de persoane şi eliminarea completă a catedrelor din structura instituţiei…

- Cât timp eşti convins că şefii departamentelor trebuie angajaţi pe bază de competenţă şi nu pe baza votului plebei academice…

- Cât timp eşti convins că investiţiile în Universitatea Tehnică trebuie să se facă pe baza proiectelor venite de la departamente şi nu pe baza votului politic al Senatului…

- Cât timp eşti convins că toate serviciile auxiliare (pază, curăţenie, informatică, cantine, cămine etc) trebuie externalizate spre firme de specialitate….

- Cât timp eşti convins că ponderea facultăţilor în cadrul instituţiei universitare trebuie diminuată şi orientată strict spre gestiunea activităţii didactice…

- Cât timp eşti convins că nu este posibilă o conducere a unei organizaţii fără să începi cu o analiză-diagnostic a stării de fapt…

- Cât timp nu eşti convins că a ajunge Rector al unei Universităţi prin ceea ce eşti în stare să gândeşti şi să faci ai nevoie de obiective care să fie publice şi nu ascunse….

- Cât timp nu te votează cei care ocupă posturi de conducere într-o structură construită împotriva naturii pe care doresc să o păstreze de teamă de viitor…

- Cât timp ai avut curajul să vii în faţa unor oameni care doresc numai puterea şi să le spui argumentat de ce viitorul se loveşte de ei şi de anacronismul lor …

- Cât timp ai curajul să spui în faţa unui Senat în care se află toţi cei care se opun Reformei universitare, că în Universitatea Tehnică din Cluj nu va avea loc nici un fel de Reformă cât timp ei sunt acolo…

- Cât timp ai curajul să spui că alegerea conducerii Universităţii prin reprezentare de tip colegial este principala catastrofă care împiedică Reforma…

- Cât timp ai curajul să afirmi că nu se poate gestiunea unei Universităţi în care nu sunt delimitate unităţile fizice ale fiecărei resurse…

- Cât timp ai curajul să spui că în Universitatea tehnică din Cluj Napoca studenţii sunt desconsideraţi, sunt minţiţi şi că fac o şcoală prin care sunt îndepărtaţi de poziţia socială pentru care se spune că sunt pregătiţi…

- Cât timp ai convingerea că transparenţa este normalitatea celor puternici şi nu un defect al celor slabi şi frustraţi…

…iar o victorie cu 45 de voturi pentru poate fi nedemnă…

… în multe alte situaţii în care evidenţele sunt date la o parte pentru raţiuni care nu ţin de raţiune, viziune, demnitate, adevăr, competenţă, responsabilitate, curaj, civism, şi alte calităţi pentru care trebuie să fii OM.

Epilog la un epilog…

Ceauşescu nu a fost înlăturat de cei pe care i-a condus…iar urmaşii săi nu vor face nici un fel de Reformă…

Raportul 2004-2008 …pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Despre antreprenorialitate vs proastă gestiune a resurselor…

2008-03-14T11:07:00.007+02:00

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „
(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.

Ce este spiritul antreprenorial?

La baza sa, spiritul antreprenorial reprezintă o manieră de dezvoltare a unei organizaţii bazată pe oportunităţi.

Cum vede raportul spiritul antreprenorială?

In primul rând Raportul de 433 de pagini nu vede atitudinea sau politica antreprenorială a Universităţii ci numai „dimensiunea antreprenorială” şi asta într-un spaţiu n-dimensional unde valoarea „dimensiunii antreprenoriale” poate fi şi negativă!
In al doilea rând Raportul de 433 de pagini nu a avut niciodată în vedere un obiectiv în direcţia „dimensiunii antreprenoriale”.
In consecinţă, dacă nu a existat obiectiv concret şi se vorbeşte de „dimensiunea antreprenorială” rezultă fie că am mai învăţat o nouă lozincă, fie că iar am făcut „totul” fără să ni se ceară nimic!
Dacă prima consecinţă se înscrie în linia generală a Raportului de 433 de pagini de a lansa şi învârti lozinci, cea de-a doua consecinţă vorbeşte despre „glorioasele rezultate” pe care le-am obţinut fără să vrem!!!!
Revenind la subiect, Raportul are totuşi un merit ştiinţific prin aportul de la pag.33:

„…În altă ordine de idei, universitatea noastră şi-a definit tendinţa antreprenorială.
Dacă aserţiunea este adevărată, ne punem legitim întrebarea legată de destinul antreprenorial al universităţii, iar răspunsul poate fi neantagonist. Fiindcă o universitate antreprenorială trăieşte din patente sau brevete.
Dacă este aşa, apare o altă întrebare. Ce universitate din România dispune de un portofoliu de 200 – 300 de brevete, când universităţile americane au câteva zeci de mii?
Legat de aspectul antreprenorial trebuie precizat că nu se poate trasa cuiva sarcina de a atrage fonduri într-o universitate care nu are deja bani! Apoi, ca mediul de afaceri să dea bani, ţine de o nouă formă de cultură ce trebuie educată în spiritul unei cutume!
Dar, bani se dau pe marginea unor prestaţii către mediul economic.
Datorită dezvoltării industriale foarte rapide în România bazate pe importul de tehnologie modernă, acesta nu necesită o optimizare imediată, iar când aceasta este necesară, solicitantul se adresează celui care a livrat produsul sau tehnologia respectivă.
Prin urmare, nu apare ca necesitate intervenţia cercetării universitare, iar industria noastră se poate lipsi pentru alţi câţiva ani de cercetarea autohtonă.
Sigur, trebuie să milităm pentru o politică a învăţământului şi nu a politicii în învăţământ….“

O analiză pe text ne poate da o dimensiune a “dimensiunii antreprenoriale” construită în viziunea filozofic-poeto-platonică a Raportului de 433 de pagini.

a) Ce frumos este să vorbeşti de invenţiile altora când invenţiile Universităţii Tehnice din Cluj Napoca se pot număra pe degetele celor două mâini cu excedent de vreo două degete! Nu se suflă nici un cuvânt despre situaţia patentelor sau brevetelor, că este tot aia, în Raportul de 433 de pagini de parcă universitatea ar pregăti feţe bisericeşti şi nu ingineri!
Ce şi-a propus senatul să facă şi mai ales ce a făcut senatul, ce şi-a propus Rectorul să construiască şi mai ales ce a construit Rectorul pentru a se ajunge la rezultate tehnice care să permită transferul tehnologic real şi nu pe „bărbi”? NIMIC! Si totul a fost tăcere în Raportul de 433 de pagini….

b) Confuzie! Realitatea banului dat numai pentru muncă bună ne omoară şi pune serioase semne de întrebare asupra calităţii reale a contractelor de cercetare dar nu numai. Este de mirare, că într-un raport fie el şi de 433 de pagini, îţi poţi pune problema că o organizaţie, fie ea şi o universitate trebuie să asiste pasiv la un scenariu în care se poate imagina măcar că:

„…Legat de aspectul antreprenorial trebuie precizat că nu se poate trasa cuiva sarcina de a atrage fonduri într-o universitate care nu are deja bani! Apoi, ca mediul de afaceri să dea bani, ţine de o nouă formă de cultură ce trebuie educată în spiritul unei cutume!...”

c) Căutarea oportunităţilor nu pare a fi o problemă a Raportului de 433 de pagini, deşi aceasta este esenţa atitudinii sau, mă rog, dimensiunii antreprenoriale.
Nu este o problemă, dar este o realitate.
Totuşi, Universitatea a obţinut rezultate remarcabile în descoperirea de oportunităţi.
Ele sunt materializate mai ales în crearea de „pui de Universitate Tehnică” în oraşele din jur şi la ţară.
Atenţie! Când se vorbeşte de spirit antreprenorial, se are în vedere creşterea nu regresul!
Adică, potrivit filozofiei feudalilor care decid în mod autonom când este vorba să facă afaceri proprii, să facem sucursale şi să le asigurăm „scăderea” standardului de pregătire la nivelul cel mai de jos „ca să avem studenţi”. Metoda este simplă şi eficientă şi constă în aplicarea navetei cadrelor didactice, de cele mai multe ori, fără experienţă didactică. Unde este „creşterea” organizaţiei? Unde este „creşterea” Universităţii: non-standardul, low-standardul sau uniformizare standardului la nivelul cel mai de jos?
Cu câştigatul la pod şi paguba de la vamă, pentru o Universitate care nu-şi propune nimic şi face totul, spiritul antreprenorial = pagubă !
Tendinţele chiar şi cele antreprenoriale ca şi intenţiile poleiesc iadul…

Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Management comunist, management corporativ …

2008-03-14T00:01:00.004+02:00

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „

(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)

Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.

Este management comunist….la UTCN

- să semnezi sute de documente zilnic pentru că îi consideri pe ceilalţi nepricepuţi, iresponsabili sau hoţi…;
- să ascunzi deciziile Biroului Senatului când planifici o a cincia sesiune de reexaminări când regulamentul prevede numai trei;
- să cumperi sediul Băncii Dacia Felix dar să nu vezi că nu are curte, loc de parcare, că este monument istoric şi nu poate fi reparat fără avize speciale, că nu este util nici măcar pentru un oficiu poştal şi să dai pe el o grămadă de bani pe motiv că sunt bani publici şi la urmă să te şi lauzi că ai făcut o afacere mare;
- să umfli regia instituţiei ca să introduci în Universitate bani fără temei legal pe care să-i folosească în mod iresponsabil şi opac numai anumite persoane;
- să te lauzi că ai sume mari provenite din cercetare dar să nu ai nici un proiect veritabil şi transparent cu privire la modul de construire a ciclului de licenţă la nivel de universitate;
- să faci criterii de evaluare a cadrelor didactice de către studenţi şi să-i pui pe şefii de catedră să conducă ei această evaluare.
- să-i pui pe şefii de catedră să-şi ofere, lor şi acoliţilor lor, salarii şi gradaţii de merit fără nici un fel de criteriu transparent;
- să permiţi conducerea „după ureche” şi „bun simţ” în detrimentul obiectivelor, a legii, a cadrului normativ intern;
- să faci regulamente pentru fiecare conducător în parte şi nu pentru toţi membrii comunităţii academice.
- să angajezi cât mai mulţi oameni, mai ales rude, care să încurce documentele şi să pună pe drumuri cadrele didactice şi specialiştii universităţii.
- să pui universitatea să facă şcoală, cercetare, ştiinţifică, să facă termopane, să păzească imobilele instituţiei, să cosească fânul pentru şeful pazei, să facă mobilă, să măture prin clădiri şi cămine, să facă spectacole, să facă chefuri de Ziua Femeii, să facă mâncare, să facă programe şi multe altele…
Despre aceste calităţi ale conducerii Universităţii se scrie din plin în raportul 2004-2008 pentru că noi facem de toate chiar dacă nu şi-au propus nimic.

Este management corporativ…dar nu este la UTCN

- să angajezi personal de conducere calificat pentru fiecare funcţie;
- să ai fişe ale postului corect construite pentru fiecare poziţie din instituţie;
- să deplasezi decizia de la organe de conducere colegială la organe de conducere bazate pe responsabilitate individuală;
- să faci evaluarea periodică şi nu la sfârşit de mandat a tuturor funcţiilor de conducere din instituţie;
- să asociezi contract de management pentru toate funcţiile de conducere ale instituţiei;
- să separi activitatea didactică şi de cercetare de partea administrativă a instituţiei;
- să informatizezi complet serviciile administrative, financiare şi de contabilitate…..
- să reduci numărul personalului administrativ la limita necesarului.
- să laşi în universitate numai serviciile de instruire şi cercetare ştiinţifică şi să externalizezi toate serviciile care nu sunt eficiente sau care sunt necalificate pentru personalul specific al Universităţii.
Despre aceste calităţi ale conducerii Universităţii nu este scris nimic în raportul 2004-2008 pentru că nu există nimic din ce ar trebui să fie…

Campanie electorală sub obroc şi în ceaţă…

2008-03-13T13:17:00.007+02:00

Inceput cu stângul….

Este indiscutabil că alegerile pentru conducerea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca sunt alegeri eminamente politice.
Toate regulile democraţiei clamate cu ochii legaţi în Raportul 2004-2008 al UTCN sunt încălcate cu non-şalanţă.
E suficient să vedem cum se încalcă un principiu şi o lege: Regulamentul moşmondit de un Senat de izmeni (adică yes man’i) a fost votat fără să fi fost supus discuţiei publice nici măcar o secundă.
Nu a existat nici un fel de comisie neutră care să-l fi citit şi analizat şi care să dea un aviz favorabil.
Despre aberaţiile cuprinse în acest regulament am mai vorbit dar două prevederi sunt în afara lumii civilizate.
Mai întâi, toate alegerile s-au desfăşurat fără nici un organ neutru, organ numit în mod uzual, comisie de validare.
Apoi, sistemul ales, acelaşi moştenit de la partidul defunct, a fost unul reprezentativ şi nu unul direct.
Anomalia nu avea cum să fie sesizată de izmeni: dacă este vorba de o comunitate academică cu membri egali ca pregătire profesională de ce este nevoie de sistem reprezentativ?

Campanie în pas alergător şi pe ascuns…

Campania electorală a fost evitată din faşă. Programele manageriale au trebuit să fie depuse la secretariatele facultăţilor şi ale rectoratului pentru a se evita cunoaşterea lor prin intermediul internetului.
Explicaţia este simplă şi am auzit-o de la un amploiată a utcn cu şcoală la ff care foarte doctă şi plină de sine declara în public că :”…universitatea are autonomie şi în spiritul acestei autonomii este normal să se decidă dacă vrea ca salariile angajaţilor să fie calculate în UTCN cu mâna, chiar dacă la UBB ele se calculează pe sisteme de calcul…”!!!!! Miră-te lume şi te cruceşte!
Conducerea în funcţie a universităţii, în mod complice, nu a dat nici o posibilitate candidaţilor să-şi expună programele şi ideile.
Interesul celor în funcţii pentru viitorul ciolanului academic este evident.
In facultăţi a început organizarea izmenilor. Se fac jocuri şi partide în care studenţii sunt număraţi ca şi „carne de tun” sau „umplutură” care trebuie să asculte şi să vină la „catindatu’nost’ cel mai bine plasat”. Dispreţul faţă de tineri este atotputernic.

Invitaţie

In aceste condiţii extreme care pregătesc pecetluirea sorţii universităţii în nemişcare şi automulţumire mincinoasă pentru încă o legislatură, ca o alternativă la moştenirea comunistă, pentru toţi lansez invitaţie cavalerească:

In faţa tuturor colegilor mei, îmi invit partenerii de competiţie pentru funcţia de Rector al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca la o confruntare directă în faţa tuturor membrilor comunităţii academice doritori în ziua de vineri 14 martie 2008 cu începere de la ora 14:oo în amfiteatrul Alexandru Domşa.
Pentru aceasta propun ca reguli ale jocului:

a) Fiecare candidat va posta la o adresa accesibila planul sau managerial (personal anunt adresa http://users.utcluj.ro/~isoc/).
b) Fiecare candidat va avea la îndemână 10 minute pentru a-şi prezenta şi argumenta cele mai importante şi reprezentative obiective cu care doreşte să duca
schimbări Universităţii prin mandatul pe care-l solicită.
c) Prin runde circulare, fiecare candidat va răspunde întrebărilor puse din sala de către participanţi.

Accept orice alte reguli suplimentare care pot pune în valoare oamenii şi calitatea poziţiei lor.

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing.

Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Despre transparenţă: gardul şi leopardul !

2008-03-13T09:55:00.010+02:00

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „

(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)

Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.

Acesta este gardul….
Profund emoţionaţi de prestaţia impecabilă a scriitorului de 433 de pagini de rezultate glorioase citim la pag.401:

“…Valorile promovate de UTCN se pot sintetiza în următoarele categorii:
• …
• Integritate morală
• Cultură şi spirit civic
• Respect faţă de muncă
şi valori, faţă de persoane şi comunitate
• Creativitate, dinamism şi personalitate
• Armonizare a interesului individual cu cel colectiv
• Transparenţă a informaţiilor şi deciziilor• …. …”

Şi apoi încă la pag.416:

“ Calitatea vieţii universitare este asigurată prin transparenţa deciziilor şi comunicarea informaţiilor, atât comunităţii academice cât şi publicului. Documentele de interes general elaborate şi aprobate de management sunt publicate pe pagina web şi în buletinele universităţii, iar pentru informare şi comunicare este disponibilă o reţea intranet care permite transmiterea rapidă a informaţiilor întregului personal….”

…iar aicea-i leopardul…
Si apoi citim ceea ce Cap.VII Activitatea juridică desfăşurată în perioada 2004-2008 pune sub preş:

„(Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.2021/2007) …obligă pârâta (Universitatea
Tehnică din Cluj Napoca) să comunice reclamantului lista tuturor documentelor, actelor cu caracter normativ, regulamente, norme, hotărâri, circulare, decizii care vizează organizarea şi funcţionarea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca în toate domeniile activităţii sale şi să asigure accesul la aceste publicaţii prin publicare pe pagina de internet proprie.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1,000 RON cu titlul de daune morale…”

Cine şi de ce minte?

Politica minciunii are întotdeauna un sfârşit. Depinde de noi să-l dorim sau nu.
Pentru corecta informare a prostimii academice lipsite de puterea de a-şi alege în mod direct conducătorii atunci când Universitatea nu-i poate angaja pe cei mai competenţi, toate onorariile necesitate pentru a obţine dreptul la transparenţă prin instanţă şi nu prin activitatea pozitivă a senatului, rectorului, prorectorilor şi cancelarului au fost plătite cu iresponsabilitate din banii Universităţii şi nu de cei vinovaţi.
Si când te gândeşti că pentru a fi minţit trebuie să citeşti 433 de pagini! Mulţumesc frumos ! Bănuiesc că şi cele 433 de pagini de minciună sunt plătite tot din banii mei, sau ai tăi, sau ai lui, adică din banii noştri!

Raportul 2004-2008 ..pe lângă subiect şi pe 433 de pagini. Conducerea fără obiective …şi fără sens…

2008-03-12T23:35:00.007+02:00

„Rectorul care îşi încheie mandatul va prezenta un raport asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii. Raportul se prezintă în faţa vechiului şi noului senat. „

(Citat din Regulament de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – aprobat în Senatul din 22.01.2008, Cap.VII art.3)
Raportul 2004-2008 al UTCN este aici.

Comunicarea este o problemă veche…şi aceeaşi pentru unii…

Pentru activiştii de partid „a comunica” înseamnă a vorbi şi a nu spune nimic sau a prelucra pe cine trebuie ca să priceapă că este obligat să-şi însuşească politica unică pe care ei o reprezintă.
Niciodată „a comunica” nu a însemnat pentru această categorie istorică a transmite celorlalţi idei proprii, rezultate proprii, sau opinii proprii.
Autorii raportului 2004-2008 nu părăsesc în nici un fel linia tradiţională de a spune nimic în …433 de pagini. Original este numai volumul …şi nu calitatea informaţiei.

Când nu ai făcut nimic cel mai uşor este să driblezi subiectul…

Este greu să citeşti 433 de pagini. Este şi mai greu să te apuci de citit o astfel de lucrare când te gândeşti că preşedintele Statelor Unite prezintă un raport asupra unei naţiuni de circa 299 milioane de suflete în circa 50 de minute.
Probabil că singura deosebire este că preşedintele are ceva de spus despre un popor în timp ce Raportul nu are nimic de spus şi nici nu doreşte să spună nimic despre ceea ce i se cere: „… asupra activităţii vechiului senat, privind modul de îndeplinire a mandatului de către rector, prorectori şi cancelarul universităţii…”.

Ca să scrii despre ce a făcut cineva ar trebui să ştii ce trebuia să facă el…

Diferenţă fundamentală între om şi animal este că primul are idealuri. Tot aşa diferenţa dintre o turmă şi o armată sau o firmă sau o universitate este că turma nu are obiective, că acolo tot ce se întâmplă este o consecinţă a accidentelor şi nu un efect al conducerii.
Acolo oile dau lapte fiindcă este datul lor să dea lapte, câinii latră fiindcă este datul lor să latre, măgarii rag şi duc desagii fiindcă este datul lor să ragă şi să ducă desagii.
Ciobanii nu pot planifica producţia de lapte a oilor, nici ora când să latre câinii, nici când să ragă măgarii.
Când faci un raport asupra activităţii unor oameni ar trebui să ştii ce trebuiau să facă ei.
In Raportul minune de 433 de pagini nu există nici un rând care să spună ce obiective sau ce mandat a avut „…rector(ul), prorectori şi cancelarul universităţii...”.
Cine trebuia să dea mandat să dea obiective acestor oameni?
Sau Raportul este documentul care ne povesteşte saga a ceea ce au fost in stare să facă „…rector(ul), prorectori şi cancelarul universităţii...”?
Păi dacă în cei patru ani de mandat oamenii aleşi să conducă nu au avut nimic de făcut, nu au avut nici un obiectiv fixat, atunci în ce direcţie a mers Universitatea?
Ce legătură are activitatea membrilor comunităţii academice cu lipsa de mandat şi obiective a organelor de conducere alese?
Işi poate închipui oare cineva că un profesor îşi face datoria din cauza rectorului, că un student învaţă din cauza cancelarului sau că portarul păzeşte mai bine fiindcă sunt mai mulţi prorectori?
Ca să faci aceste conexiuni împotriva naturii musai trebuie să scrii un raport de 433 de pagini!
Praf în ochii fraierilor! Miră-te lume cât am lucrat! Nu contează ce am vrut şi ce-am făcut ci contează că am muncit: noi TOŢI ! Cu „noi”-ul imperial în faţă ca să ascundem că nu am făcut ABSOLUT NIMIC!

Adevăratul Raport 2004-2008

Obiectivele Senatului =>=>=>=>=>=>=> Ce a făcut Senatul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> 3. totul
………. =>=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul

Obiectivele Rectorului =>=>=>=>=>=>=> Ce a făcut Rectorul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
……….... =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul

Obiectivele prorectorilor =>=>=>=>=>=>Ce au făcut prorectorii?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
………....=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> ……….
n. nimic=>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> n. totul

Obiectivele cancelarului =>=>=>=>=>=>Ce a făcut cancelarul?
1. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>1. totul
2. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>2. totul
3. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>3. totul
………. =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=> ……….
n. nimic =>=>=>=>=>=>=> =>=>=>=>=>=>n. totul

Aşa s-a născut perpetuum mobil technicum academicum: din nimic ei fac totul!

Ce n-a văzut Guinness Book nicăieri, are numai Clujul!

Fii fericită Dacie, fii fericit popor myoritic!

Haide Bruxelles-ule şi dă-ne încă cinci medalii de aur!

Acesta este adevăratul Raport 2004-2008! Scris pe ½ pagină, restul este gargară şi pagubă de hârtie şi de muncă ……

Planul managerial comentat (2) Eliminarea structurilor şi practicilor comuniste

2008-03-09T18:37:00.010+02:00

Azi Universitatea Tehnică din Cluj Napoca = Comitetul pcr…

Studenţii de la Universitatea Tehnică din Cluj care au pasiunea istoriei au bucuria să-şi facă studiile într-o enclavă vie a comunismu-lui.
Organizarea instituţiei respectă cu fidelitate structura organiza-ţională a organizaţiei pcr: fiecare catedră are la bază organizaţia de bază sau grupa de pcr.
De cele mai multe ori fostul secretar de partid sau o clonă a acestuia face pe omul de ştiinţă şi şeful de catedră.
Ca fostul secretar de partid, el reprezintă administraţia dar se crede în acelaşi timp şeful profesorilor şi al ştiinţei, cenzorul acestora, adică veritabil om de partid şi de stat
Pentru ca bâlciul să fie deplin, Senatul şi conducerea ministerului au aprobat cele mai fanteziste specializări, unice în nume în aşa fel încât, la fel ca la învăţământul ideologic al pcr, fiecare catedră să poată să păstorească spiritual o specializare.
Păstorirea este deplină: matematica de la catedra de automatică nu are voie să fie aceeaşi cu matematica de la catedra de maşini electrice sau termice, programarea calculatoarelor de la construcţii civile nu are voie să fie aceeaşi cu programarea calculatoarelor de la catedra de robotică de robotit.

…şi o enclavă a statului autoritar comunist într-un stat de drept…

Structura de organizare a Universităţii româneşti, deci şi a Universi-tăţii Tehnice din Cluj Napoca, contravine principiilor statului de drept.
Este bine să reamintim că statul de drept recunoaşte principiul sepa-rării puterilor. Este vorba în principal de ideea că puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească nu pot fi reprezentate în acelaşi timp de aceleaşi persoane.
Universitatea românească, prin legea de organizare şi prin exageră-rile feudalilor care o conduc calcă acest principiu.
Astfel, prin similitudine, conducerea executivă se asociază cu conducerea administrativă, adică şefi de catedre, prodecani, decani, prorectori.
Pentru a împiedica orice stare de echilibru şi de normalitate, aceleaşi persoane pătrund prin practica sistemului comunist al alegerilor prin sistem reprezentativ piramidal, în Consiliul Profesoral şi Senatul instituţiei academice.
In acest fel, într-o instituţie publică, aceleaşi persoane normează, adică produc reglementări şi tot ei le şi aplică, sau invers, aceleaşi persoane reglementează tot ce doresc să aplice.
Intreaga comunitate este redusă la rolul de spectatori şi victime ale contorsiunilor scamatorilor „democraţiei academice myoritice”. In toate documentele de raportare spre organele externe, se vorbeşte cu mândrie că „…în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca funcţionează democraţia cu vot secret…”!

…şi un amalgam care pune administrativul şi profesionalul în mâna aceloraşi persoane

Sistemul conducerii colegiale prin reprezentare mai prezintă un detaliu original dar total incompatibil din punct de vedere funcţional.
Dacă toate grupurile profesionale au asociaţii puternice unde problemele deontologice şi etice sunt tratate prin criterii de competenţă, vezi asociaţia medicilor, ordinul arhitecţilor, baroul pentru avocaţi, Consiliul Superior al Magistraturii pentru magistraţi, numai tagma cadrelor didactice universitare este lipsită de for profesional.
In acest fel, conducerea administrativă, îşi poate însuşi dreptul de a se considera şi conducerea ierarhică profesională de drept.
Apare in acest fel posibilitatea ca reprezentaţii administraţiei să acţioneze în mod direct asupra cadrelor didactice în aspecte strict profesionale în care nicio lege nu le acordă vreo competenţă.

…şi autonomia universitară myoritică atotputernică…

Autonomia universitară reprezintă una din cele mai avansate trăsături ale unui sistem de învăţământ superior civilizat şi avansat.
Civilizat şi avansat, nu înseamnă însă întotdeauna şi România.
In esenţă, autonomia universitară reprezintă dreptul cadrului didactic de a se exprima liber, de a fi fermentul evoluţiei perma-nente, de a nu fi tras la răspundere în momentul în care aduce noul chiar cu riscul de a se opune cunoştinţelor deja recunoscute.
Forma de organizare internă a universităţii face de asemenea parte din conceptul de autonomie ca şi libertatea de a orienta resursele în sensul finanţării sistemului de organizare ales.
De aici, şi până la dreptul de a-ţi stabili salariul în afara limitelor legale, la dreptul de a măslui regia instituţie pentru a reţine resurse financiare suplimentare din finanţările bugetare, dreptul de a folosi în mod discreţionar resursele financiare atrase, dreptul de a călca legea cu privire la angajarea persoanelor şi la durata timpului de muncă există o distanţă enormă pe care nici o altă instituţie academică din alte ţări civilizate nu şi le propune.
Tot potrivit acestei autonomii, fiecare catedră poate să ceară să devină o universitate şi în aşa fel România va putea ajunge în Guinness Book ca ţara cu cel mai mare număr de universităţi din lume. Fiecare membru al catedrelor poate deveni atunci decan sau membru al Biroului Senat, fiecare membru al catedrei poate deveni Senat sau senator sau Consiliu Profesoral sau portar de rectorat.

Practici şi structuri comuniste anacronice

Din cele prezentate mai sus se constată că Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, membră sobră a comunităţii academice româneşti este purtătorul unor tradiţii comuniste puternice şi pure.
Pentru reprezentanţii acesteia, cadrul didactic este numai mijlocul de a atinge obiective de orizont redus chiar prin călcarea în picioare a tuturor drepturilor omului, cetăţeanului şi ale omului de ştiinţă.

Intre management colegial şi corporativ….

Situaţiile de mai sus indică şi argumentele pentru care universităţile româneşti şi mai ales în cele înţepenite în lipsa de evoluţie istorică, asemenea Universităţii Tehnice din Cluj Napoca preferă în cvasitotalitatea cazurilor managementul colegial.
Similitudinea cu sistemul comunist, cu toate deformaţiile patologice tipice, au permis proliferarea necenzurată a non-valorii şi incompetenţei la toate nivelurile structurii manageriale malefic extinse.
Să nu omitem insă că ciuma birocratică a lipsei de competenţe manageriale academice se manifestă mai ales printr-un număr deosebit de comisii şi comitete alcătuite fără discernământ şi activitate, obiective sau performanţe din aceleaşi şi aceleaşi persoane.
Se caută Reformă? Se caută sistem de învăţământ superior adaptiv şi performant?

Candidatul Isoc propune abandonarea definitivă a conducerii colegiale ca cea mai catastrofală formă de management al instituţiei academice şi înlocuirea acesteia cu un sistem corporativ.
Introducerea unui sistem corporativ va avea ca principal şi imediat efect scoaterea din istoria învăţământului universitar românesc a structurilor şi practicilor comuniste. Pentru întotdeauna !

Planul managerial comentat (1) Concentrarea resurselor umane

2008-03-09T11:42:00.004+02:00

De ce concentrare?
In viziunea candidatului Isoc una din primele măsuri care se impun în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca este concentrarea resurselor umane.
Motivele pentru care această concentrare se impune sunt:
- mutarea centrului de greutate de la specialitatea finală a studenţilor spre dezvoltarea de discipline puternice care să poată interacţiona fără restricţii administrative;
- eliminarea tendinţelor de dezintegrare centrifugă a Universităţii;
- eliminarea centrelor de opoziţie şi blocare a mişcării de adaptare operativă a formelor de pregătire alternativă a studenţilor;
- eliberarea de resurse materiale, financiare şi umane blocate de o structură amorfă, retrogradă şi opacă actului de conducere.
Efecte previzibile:
- creşterea competenţei managementului;
- disponibilizarea unui număr important de profesori care să se ocupe de cercetare;
- reducerea numărului personalului administrativ şi auxiliar;
- eliminarea nucleelor de corupţie şi discreţionar din structura Universităţii şi reducerea tensiunilor provocate de micii feudali şi găştile lor de mediocri şi suficienţi.
- devine posibilă angajarea şefilor de departament pe bază de competenţă, inclusiv prin antrenarea unor specialişti din afara ţării.

Cât ne costă lipsa de concentrare?

Cât costă o catedră:
- un şef de catedră (care este retribuit fără a face absolut nimic);
- cel puţin ½ normă de timp profesor (104 ore fizice) „ocupat” cu activităţi necalificate şi nenecesare;
- cel puţin două săli, câte una pentru şeful de catedră, alta decât biroul lui şi una pentru sediul catedrei şi secretară;
- o secretară, care nu are nici un fel de calificare şi nici un fel atribuţii concrete care să le acopere cele opt ore de muncă.
Cât costă o facultate:
- un decan;
- cel puţin ½ normă de timp de profesor (104 ore fizice) „ocupat” cu activităţi necalificate şi nenecesare;
- cel puţin doi prodecani şi un şef de secretară şefă numit pompos şi intelectual, secretar ştiinţific sau cancelar.
- cel puţin 1 ½ normă de profesor, poate şi mai mult pentru unii care, pentru a-şi justifica „foncţia”, „locuiesc” în sălile decanatului care le dă o aură de mare martir şi „împingător înainte” a activităţii academice.
- cel puţin trei secretare, cu muncă necalificată dar uzură psihică importantă;
- cel puţin trei săli.
Pentru situaţia actuală când o facultate are cel puţin două catedre şi există nouă facultăţi, costurile şi pagubele sunt:
a) pentru catedre:
- 18 şefi de catedră;
- cel puţin 9 norme de timp de profesor (fiecare a 208 ore fizice);
- cel puţin 18 săli;
- cel puţin 18 secretare.
b) pentru facultăţi:
- 9 decani;
- cel puţin 18 norme de timp de profesor (câte 208 ore fizice fiecare normă);
- cel puţin 27 secretare.
- cel puţin 27 de săli.

Care este economia de resurse care se poate produce cu o reorganizare minoră?

Prin trecerea la o structură de 3 facultăţi şi la un număr echivalent a 9 departamente, cu implementarea serioasă a sistemului de evidenţă şi informare automată în aşa fel încât necesarul de resurse pentru un departament poate fi acelaşi ca la o catedră, doar cu persoane calificate, iar la nivelul facultăţii, în raport de rolul real al acestei verigi, stabilirea unei structuri cu un decan, 2 prodecani, 2 secretare şi 3 săli se ajunge la un volum de economie de resurse ca:
a) pentru toate departamentele:
- 18 (şefi de catedră) – 9 şefi de departamente = 9 persoane cu grad de profesor;
- 9 norme de timp de profesor – 4 ½ norme de timp de profesor = 4 ½ norme de timp de profesor (fiecare a 208 ore fizice).
- 18 săli – 9 săli = 9 săli.
- 18 secretare – 9 secretare = 9 secretare.
b) pentru facultăţi:
- 9 decani - 3 decani = 6 decani.
- 18 norme de timp de profesor – 4 ½ norme de timp de profesor = 13 ½ norme de timp de profesor (fiecare a câte 208 ore fizice).
- 27 de săli – 6 săli = 21 de săli.
- 27 secretare – 6 secretare = 21 secretare
Economia totală de resurse este de :
- 15 persoane cu grad de profesor scăpaţi din ghearele unei tembele, anacronice şi inutile birocraţii;
- cel puţin 18 norme de timp de profesor pierdute acum cu voioşie în tot felul de şedinţe, tracasări, runde de negociere sau campanii de „punere la punct a indezirabililor”.
- 30 de secretare.
- 30 de săli ocupate în acest moment în mod decorativ cu număr de sală, dar fără nici un aport la normalizarea învăţământului superior.
La această economie, candidatul nu pune valorile deloc nesemnificative investite de toţi şefii şi şefuţii în discuţie în mobilarea, înzestrarea de-a dreptul somptuoasă a unor spaţii nefolositoare din banul public.
Las actualei conduceri a universităţii plăcerea de a calcula preţul integral al propriului faliment managerial pe care l-a păstorit şi stimulat după ce l-a preluat de la alţi veseli „manajeri” feudalo-academici !
Se naşte o singură întrebare: cum este posibil ca nişte oameni care au produs deja aceste pagube, să nu poată fi traşi la răspundere nici măcar de votul tuturor colegilor de care şi-au bătut joc atâţia ani de zile?
Poate şi Corpul de control al primului ministru ar trebui să spună câte ceva….dacă este în stare să spună în faţa unor fapte detaliat evaluate…..

Intrebare:

Care sunt şefii de catedre, prodecanii şi decanii care obosesc scaunele Senatului care vor vota schimbarea când aceasta le va desfiinţa funcţiile?

Acesta este paradoxul Reformei învăţământului superior românesc...

Despre lege şi respectarea ei (3) Mitul universităţilor „imaculate” şi al indezirabililor „controversaţi” sau cu „dosar psihiatric”

2008-03-08T16:32:00.015+02:00

Motto: Numai oamenii liberi au dreptul să fie controversaţi. Sclavii sunt întotdeauna exemple!

Inţeleapta „păstorire” a Universităţilor a purificat Universităţile ….

Ce se omite de multe ori este că regimul comunist a „păstorit” cu mare dragoste Universităţile şi învăţământul superior.

„Păstorirea” însemna că tot ce mişca în Universitate se făcea numai cu acordul organelor de partid.

Atât de puternică era „păstorirea” încât Rectorul era de fapt o marionetă de faţadă sau un activist notoriu.

Ce era atunci Universitatea? Universitatea era o simplă filială locală a partidului comunist!

Consecinţa este logică şi firească: Universitatea era Partidul, Partidul era perfecţiunea şi puritatea societăţii socialiste, în consecinţă Universitatea era puritatea întruchipată, iar cine aducea atingere Universităţii producea o adevărată blasfemie, o adevărată hulă !

Toate organele şi organismele statului erau vigilente şi pregătite să lucreze într-o „maşină blestemată” să salveze cu orice preţ Universitatea-partid ! Toate organele adică Justiţia, Miliţia, Securitatea, Spitalele, Sindicatul etc. Persoana, individul nu reprezenta nimic, era firul de praf care nu se poate compara cu muntele…

Rectorul, victimă a lui Stolojan…

Anii `80 au pus în faţa Universităţii Tehnice din Cluj o problemă umană critică: un profesor, rector, inventator şi-a aplicat invenţia împreună cu colegii săi aducând avantaje materiale importante statului român. Potrivit legii în vigoare, omul şi-a cerut drepturile care i-ar fi adus lui şi colegilor lui o sumă importantă de bani. In faţa „NU”-ului pus pe documentaţia sa de mâna lui Stolojan, pe atunci director la finanţe, omului nu i-a rămas decât să se adreseze justiţiei pentru a-şi primi drepturile.

Inţelepciunea şi experienţa de Rector, l-au convins că este mai bine să nu te pui cu statul, îndreptându-se împotriva Universităţii. „Maşinăria blestemată” a condamnat un om numai cu umbra sa, fără să pornească de pe loc…

Omul a rămas cu paguba, iar onoarea Universităţii a rămas nepătată.

Plagiatul descoperit a făcut o victimă dintr-un creator…

In jurul anului 1990, un respectabil profesor a descoperit într-o teză de doctorat a unui coleg mai tânăr rezultate şi pagini întregi din lucrările sale, inclusiv din brevetele sale de invenţie.

Când acesta a sesizat infracţiunea, s-a declanşat „maşinăria blestemată”.

In primul rând, profesorul a devenit „controversat”. Apoi, Rectorul-piesă a „maşinii blestemate”, a „lucrat” cu grijă vreo patru ani şi trei comisii de îngropare a cazului până când bietul profesor a ajuns suficient de bătrân ca să nu mai poată face drumul cu jalba’n proţap la biroul acestuia. In „munca de prelucrare” un rol important a revenit ameninţărilor voalate, dar persuasive şi permanente cu privire la relele care i s-ar fi putut trage dacă ar fi făcut apel la justiţie.

„Maşina blestemată” a păzit încă odată puritatea Universităţii şi a mai sacrificat un om şi drepturile sale. A rămas eticheta de „controversat” pentru un om care a servit cu munca şi creativitatea sa Universitatea zeci de ani şi sprijinul făţiş al instituţiei pentru plagiator! Si s-a întărit şi mai mult dreptul plagiatorului de a fi considerat hoţ cinstit şi om de ştiinţă în Universitatea Tehnică din Cluj….

Libertatea de opinie nu are loc în Universităţile româneşti…

Atenţia acordată Universităţilor de organele de partid şi represiune comuniste ar fi fost justificate dacă Universităţile ar fi avut conştiinţe civice adevărate.

Din păcate pentru România, cunoştinţele civice nu s-au mai înghesuit în Universităţi după anii `60.

Este bine totuşi de amintit că Lucian Blaga a fost printre cei „lucraţi” de maşina blestemată alcătuită din colegi-cozi de topor, dintre care unii au şi azi funcţii de conducere.

…şi înţeleapta „păstorire” a Universităţilor nu se poate termina brusc ….

Ca orice perioadă istorică, păstorirea comunistă a Universităţilor ar trebui să ia sfârşit. Mai corect ar fi trebuit să ia sfârşit. Asta în 1989!

De fapt păstorirea de către partidul comunist a fost înlocuită de păstorirea de către activiştii de partid rupţi de turmă.

Asemenea lupilor, activiştii de partid rupţi de turmă sunt mult mai periculoşi: le lipseşte lumina, le lipseşte farul care-i ducea pe vremuri spre noi glorii!

In absenţa luminii, fiecare, singuri sau în grupuri mici îşi fac lumina din orice orgoliu, oricât de murdar ar fi şi atacă, amintindu-şi cu nostalgie vremurile când erau, făceau, erau, se numărau, erau ….

…iar justiţia îşi intră tot mai mult în drepturi …

Ultimii ani au însemnat şi primele semne pentru reacţii normale care vin din partea membrilor societăţii academice sau societăţii civile care înţeleg să-şi asume responsabilităţile civice şi să facă uz de drepturile lor de oameni şi de cetăţeni pentru a se apăra de cei care, ajunşi în conducerile universităţilor, găsesc normal să continue tradiţia vechilor practici comuniste.

In faţa acestor prime acte de normalitate după mai bine de şaizeci de ani, instanţele au fost pentru început surprinse din punct de vedere emoţional.

Pentru un judecător, produs al unei universităţii era greu de înţeles că alma mater ar fi prostituată!

Emoţia a trecut însă la fel ca atunci când aceeaşi judecători îl separau pe tata de mama !

Din ce în ce mai mult, instanţele se pronunţă în favoarea „indezirabililor”, a „controversaţilor”, denumiri-etichete, aplicate adesea de indivizi semidocţi ajunşi cu totul accidental şi regretabil pentru progresul culturii în universităţi după anul 1989.

Ce cauze ale „controversaţilor” judecă acum instanţele din întreaga ţară?

- Dreptul comunităţii academice de a fi informată asupra tuturor documentelor de reglementare cu care operează conducerea Universităţii Tehnice. Există sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care Universitatea tehnică din Cluj este obligată să pună pe pagina web toate aceste documente

- Obligaţia instituţiei academice de a trata cu respect şi înţelegere toate memoriile angajaţilor săi. Există sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care Universitatea Tehnică din Cluj Napoca este obligată să răspundă memoriilor unui angajat asupra abuzurilor conducerii universităţii Si în aceste condiţii, conducerea Universităţii Tehnice nu a înţeles să respecte legea şi cerinţele justiţiei, motiv pentru care există acţiune în curs prin care Universitatea şi rectorul ei vor trebui să plătească amenzi şi daune morale în suma de circa 100,000 lei şi să se conformeze.

- Obligaţia instituţiei academice de a aplica legea în ceea ce priveşte acordarea transparentă a drepturilor salariale de merit (Universitatea Tehnică din Cluj Napoca).

- Obligaţia instituţiei academice de a respecta şi a nu îngrădi dreptul la expresie şi critică a angajaţilor (Universitatea Politehnica Timişoara).

- Obligaţia instituţiilor academice de a respecta prevederile legale cu privire la scoaterea la concurs a tuturor posturilor vacante şi de respecta toate condiţiile impuse pentru angajare (Universitatea „Babeş Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca).

- Obligaţia instituţiilor academice de a da în mod periodic publicităţii rapoarte asupra activităţii conducerii şi asupra modurilor de soluţionare a sesizărilor (Universitatea Tehnică din Cluj Napoca).

Care este reacţia conducerilor Universităţilor?

Managementul nu a fost niciodată cea mai aplicată calitate a activiştilor de partid. Ajunşi în funcţii de conducere ale instituţiilor universitare, aceste persoane au considerat că a conduce o universitate, o instituţie publică înseamnă a aplica practicile comuniste de manipulare, a-şi aplica propriile legi sau mofturi.

Ajunşi în situaţii în care angajaţi ai Universităţilor conduse de ei au acţionat în instanţă, rectorii, prorectorii, decanii, prodecanii, şefi de catedră, secretarii organizatorici numiţi pompos „cancelari” s-au concentrat şi au aplicat metodele pe care le cunoşteau.

Tehnica nr.1. Discreditarea. Se face pe orice cale tuturor persoanelor care au înţeles să ceară aplicarea legii. Nu lipsesc aici tot felul de mici „scăpări” dirijate ale rectorilor încă în funcţie sau ale purtătorilor oficiali de cuvânt. Nu se scapă nici o ocazie, nici un interviu, nici un discurs electoral.

Tehnica nr.2. Etichetarea. Mijloc vechi de denigrare şi blasfemie publică, etichetarea ar trebui să aibă un temei. Omul trebuie să fie mai prost, mai urât, mai strâmb, mai prost îmbrăcat, mai puţin pregătit profesional. Aici a apărut paradoxul: de cele mai multe ori cei care cerea aplicarea legii erau membri ai corpului profesoral care nu presupuneau nici un dubiu asupra calificării sau ţinutei academice. Atunci s-a inventat eticheta standard a revoluţiei analfabete din 1989: „persoană controversată”! Este puţin probabil că cei care folosesc eticheta ştiu ce înseamnă „controversat” sau care ar fi motivele „controverse” dar noţiunea este atât de necomună încât toată lumea de pe stradă o ia drept insultătoare.

Tehnica nr.3. Izolarea. „Controversaţii” trebuie izolaţi pe orice cale de către conducere. Se profită de faptul că legea română nu are noţiunea de hărţuire şi atunci „controversaţilor” li se face viaţa cât mai grea. Ei trebuie „să plece de bună voie din instituţie”!

Unii mai slabi de înger au făcut-o dintotdeauna! Cu alţii este mai dificil….

Tehnica nr.4. Asocierea sistematica a numelui cu ospiciul. Tehnica este luată la indigo din arsenalul securităţii. Din nefericire pentru organizatori, lucrurile s-au complicat cu ospiciile: trimiterea la ospiciu nu se mai face din din biroul secretarilor de partid şi nici din biroul securităţii.

Tehnica nr.5. Măsura finală. O doresc din tot sufletul toţi rectorii Universităţilor „în stare critică”. Din păcate pentru ei, atât Ceauşescu cât şi Hitler nu pot să-i audă.

Un examen picat de orice conducere a Universităţilor : Managementul crizei….

O Universitate în care apare câte „un controversat”, adică un indezirabil, adică un incomod, adică o gură-spartă, adică un om care ştie ce vrea este „în stare critică”. In acest moment sunt „în stare critică” Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Politehnica Timişoara.

Toţi rectorii acestor Universităţi se plâng de nenorocirea care i-a lovit! Nu uită cu nici un prilej să amintească numele indezirabililor.

Pentru societatea civilă este greu de înţeles că rectorii acestor instituţii academice îşi dovedesc încă odată lipsa de calificare şi impotenţa managerială.

Incă odată, fiindcă prima dată au făcut-o atunci când nu au aplicat legea care le intra în atribuţii. In acel moment ei trebuiau să-şi dea demisia. Cu întreaga şleahtă de lăudători cu tot!

Aceeaşi rectori îşi dovedesc a doua oară lipsa de calificare în momentul în care nu ştiu să gestioneze criza de a se trezi în ogradă cu un om care este mai calificat decât el într-un anumit domeniu.

Să ai în ogradă un om cât mai calificat este o situaţie este dorită de orice manager adevărat, dar este o nenorocire cu totul nedorită de un rector de sorginte comunistă, trăitor în structuri comuniste, rob al practicilor comuniste.

A te plânge de un astfel de om înseamnă a-ţi striga în gura mare incompetenţa. Inţelegeţi-i oameni buni şi lăsaţi-i să plece!

Nu au fost niciodată controversaţi, cel puţin în timpul vieţii…

Hitler, Ceauşescu, Chombe, Lenin, Stalin, …. Oare de ce?

Despre lege şi respectarea ei (2) A judeca, jude, judecată, ...viziune de secretar de partid

2008-03-03T09:58:00.006+02:00

Pagina web profesională şi de campanie electorală: http://users.utcluj.ro/~isoc

Dura lex sed lex

Legea aduce relaţiile dintre oameni în registrul civilizaţiei.

Nu există lege bună sau lege rea, nu există lege dreaptă sau lege nedreaptă, există doar lege. Romanii au introdus primele coduri coerente şi adaptate vieţii comunitare. Incă de atunci ei au insistat că legea trebuie să fie aceeaşi, nepărtinitoare pentru cei cărora le este destinată. Si legea este destinată unei societăţi şi oamenilor ei, şi niciodată anumitor oameni.

Nemo censetur ignorarae legem

Odată cu legea a încolţit în capul unora dorinţa de a fi deasupra legii. Impărat sau preot, rege sau general, secretar de partid sau parlamentar, omul ajuns în fruntea celorlalţi s-a grăbit să-şi imagineze că legea este pentru alţii, că legea nu este pentru el sau că legea trebuie să fie pentru el şi nu este necesar să fie şi pentru alţii.

Lege comunistă, atitudine comunistă

Legea comunistă nu diferea prea mult de celelalte coduri de legi ale societăţii. Poate doar prin excesul de a apăra statul şi prin grija de a pune subiectul proprietăţii într-o zonă specifică. In fond codul napoleonean rămâne cam acelaşi, amendat pe ici, pe colo.

Ce aduce comunismul însă este unicitatea partidului politic şi rolul determinant al acestuia asupra societăţii. Iniţial şi mereu clamat, rolul justiţiei era acel de putere a statului, dar eliminarea principiului separaţiei puterilor a alterat orice bune intenţii.

Si aici intră în istorie secretarul de partid.

Secretarul de partid, "judecă" ...

Individ selectat cu mare grijă de partid, secretarul este pionul activ multilateral acceptabil. Populist până la paroxism, incult până la ridicol, lipsit de coloană vertebrală şi avid de putere, mincinos şi poltron, secretarul de partid se doreşte a fi elementul de agregare şi detensionare socială a grupului din care face parte şi pe care-l conduce.

Secretarul de partid şi ruda sa, mai amărâtă şi mai săracă cu duhul, preşedintele de sindicat le face pe toate: împarte butelii, împacă pe soţ cu soţia lui revoltată, dă apartamente, stabileşte ofiţerii de serviciu, dă premii, propune promovări, dă recomandări, într-un cuvânt judecă şi condamnă, judecă şi aplică legea.

Că are sau nu criterii, nu contează. Singurul lucru care contează este că el are întotdeauna dreptate.

Incet, încet lumea, docilă şi nu prea dusă pe la şcoli sau biserică îl acceptă şi se închină lui.

Rolul secretarului de partid în societatea comunistă se apropie de rolul social al cadiului din lumea musulmană, de cel al rabinului din comunităţile evreieşti.

Dar secretarul de partid nu este nici cadiu şi nici rabin. El nu este un sacrosant, nu este nici un fel de preot.

Este doar un muritor de rând, lipsit de cele mai elementare noţiuni de drept, care aplică reguli ale bunului simţ. De multe ori le aplică bine şi corect, fiindcă fiind un muritor de rând, nu avem de ce să nu-i dăm şi lui circumstanţe favorizante.

...şi este garantul legii fiecăruia făcută pentru fiecare

Ce este grav însă este că acest pion activ al comunismului face ca legea să devină un medicament care se aplică pentru fiecare în felul său, cu mici şi originale, ingrediente stabilite de aplicator (secretarul de partid, în mod evident!).

Legea devine în acest fel un "aranjament", un obiect de negociere care se aplică "la câte bordeie atâtea obicee".

Dispare din limbajul şi practica uzuală "avizul de legalitate" pe care juristul ar trebui să-l pună pe fiecare document al organului de decizie, pentru simplul fapt că în aceste aranjamente, documentele scrise devin de prisos. După cum spunea un mare filozof al perioadei "...dacă ai nevoie de nevoie de un document scris, atunci sigur urmăreşti ceva...".

Si astfel se naşte "apostila" secretarului de partid, de forma "de acord", "se aprobă", sau generosul şi inteligentul "da"..... Fără explicaţii, fără temei legal. Doar aşa, că aşa o vrea el!

O problemă de limbă şi lege...

Limba română este o limbă prin excelenţă analitică, adică prin ea se spune tot ce vedem, ce simţim, ce facem.

Aşa se face că pentru actul de utilizare a capacităţii intelectuale se folosesc verbele "a gândi", "a raţiona", "a judeca".

Din lipsă de cuvinte, "a judeca" este şi verbul care descrie activitatea judecătorului.

Intr-o societate democrată, apoi sigur că fiecare are voie să facă ce doreşte şi aşa a ajuns România ţara cu atâţia judecători câţi locuitori are.

Prezentul este viitorul trecutului...

Timpurile s-au schimbat, oamenii nu. Secretarii de partid au rămas secretari de partid şi-şi trăiesc cu entuziasm viitorul trecutului care i-a educat şi format.

Nici măcar nu observă anacronismul existenţei lor. Si continuă să pună într-o veselie apostile cu "da", "de acord", "se aprobă" pe documente asupra cărora nu au nicio competenţă.

Există însă o mare deosebire pe care secretarii de partid nu o înţeleg fiindcă ea iese în afara inculturii lor: pentru o apostilă pusă în mod ilegal, te poţi adresa astăzi justiţiei şi s-ar putea să şi plăteşti.

Si atunci nu mai este sigur că un secretar de partid, fie el şi rector, scoate numai perle de adevăr şi legalitate. Uneori nu face altceva decât să sădească sau să amplifice tensiuni şi crize. Si asta iese din definiţia statutului său de "factotum"!

(va urma)

Notă: chiar dacă în cele de mai sus apare cuvântul "rector" acesta nu se referă cu necesitate la persoane care sunt în acest moment în funcţie, dar se poate referi la persoane care au deţinut odată această funcţie

Despre lege şi respectarea ei (1) Am avut de-a face cu Securitatea…

2008-03-02T19:41:00.010+02:00

Legea este a oamenilor…

Legea este făcută de oameni pentru a ajuta oamenii să trăiască în pace.

Este un adevăr la fel de paradoxal ca şi cel care spune să primul om care a înjurat în loc să ucidă a făcut primul pas mare spre civilizaţie.

Am avut de-a face cu Securitatea…

Istoria vieţii mele m-a făcut să am de-a face cu Securitatea.

Sunt nepotul lui Teodor Isoc, o conştiinţă vie care a pus viaţa sa la temelia Oastei Domnului în Ardeal. A murit, de moarte bună în 1957, abandonat de securitate care după ani de zile de urmărire şi şicane şi-a dat seama că boala lui fizică, acumulată şi prin peregrinările lui în ţară, este incurabilă şi că nu este necesar să facă din el un erou prin încă o crimă.

După moartea unchiului meu, a început prigoana împotriva familiei mele.

Adesea tata mă trimitea să ies în stradă şi „să mă uit”.

Copilul de cinci ani învăţase ce înseamnă „să se uite”: lângă stâlpul reţelei de energie electrică, situat la circa şase metri de poarta casei, se afla de multe ori „un nene”.

„Nenea” supraveghea casa în care, în două camere amărâte, trăia „criminalul de tata” cu cei patru copii ai săi. De ce o supraveghea? Probabil că acolo locuia un criminal!

Prigoana a durat până in 1960 când tatăl meu, grav bolnav şi cu patru copii, a fost ridicat pentru ultima oară la ora patru a dimineţii şi dus la sediul securităţii de pe str.Republicii din Oradea. Viaţa lui a fost salvată de fost coleg de şcoală primară care l-a recunoscut şi „l-a făcut pierdut” în parcul din spatele clădirii. Nu am apucat să cunosc vreodată acest om şi nu am apucat să-i mulţumesc.

Tata a scăpat de prigoana securităţii dar nu şi de şicanele acelora care ştiau că era „criminal”: avusese un frate infractor care făptuise grad gândind liber potrivit propriei conştiinţe!

Ani de zile am încercat să aflu adevărul despre unchiul meu, dar tata schimba mereu vorba pentru că simţea că doar aşa îşi poate apăra copiii.

Am trăit în minciună…

Am trăit în minciună, în ceaţa vinovată în care lucrurile nu au nume, sau dacă îl au acesta nu este sigur.

Sunt nepot de infractor sau de erou? Sunt nepot de erou sau de infractor?

Nu o puteam spune.

Visele mele negre au continuat până în studenţie, când părinţii îmi spuneau de vecinii mei care dădeau semestrial „extemporale”. CNSAS-ul spune că nu pot avea dosar la Securitate, cică aş fi fost prea tânăr.

Vecinii mei însă au existat şi există! Sau poate că nu au existat şi poate că nici nu există!

A avea conştiinţă înseamnă să lupţi pentru ceea ce crezi…

Si a venit anul 1989. Nu, nu Revoluţia, ci momentele mult mai importante ale anchetei şi arestului doamnei Doina Cornea.

Poporul, nu înţelegea ce are femeia, ce-i trebuie ei libertate de conştiinţă, ce-i trebuie ei drepturile omului: să tacă, să renunţe, să retracteze şi gata! Va fi liberă, va putea trăi, va putea să se bucure de pensie!

Atunci am înţeles ceea ce tata nu a ştiut sau poate nu a vrut niciodată să mi-o spună cu cuvinte: a avea conştiinţă înseamnă nu numai să crezi ci, şi mai ales, să lupţi pentru ceea ce crezi !

Atunci nu există sacrificiu, există doar VIAŢĂ !

Urmaşii securităţii continuă să se joace cu prostia şi ignoranţa…

Atunci mi-am dat seama că securitatea nu avea putere, securitatea se juca numai cu tarele şi prostia poporului meu: ignorarea instanţelor judecătoreşti ca şi cale de a-ţi obţine în mod civilizat drepturile, absenţa totală a culturii minime asupra dreptului, teama de judecători, de sala de judecată, de poliţie, de anchete.

Ignoranţa merge mai departe când este vorba de a citi o sentinţă sau o decizie, ignoranţa de a nu şti diferenţa dintre o sentinţă şi o decizie, diferenţa dintre a nu ţi se da dreptate şi de a fi obligat să execuţi o sentinţă.

Toate aceste carenţe educaţionale există atât în rândurile prostimii semianalfabete a satelor cât şi în rândurile semidocte şi arogante ale lumii academice.

Mai ales pentru acele persoane care au în trecutul lor „profesional” absolvirea unor şcoli de partid, adevărate universităţi de persuasiune, dogmatică comunistă, minciună, adevăraţi specialişti în dezinformare, manipulare, eliminare sau anihilare a indezirabililor, neutralizare sau compromitere, urmate de recomandări pentru internare la spitalele de boli psihiatrice, sau blocări profesionale pe posturi sau poziţii fără evoluţie….

Mai ales pentru aceia care, prin poziţie, au la îndemână toate mijloacele de diseminare a minciunii, neadevărurilor şi care nu doresc să gestioneze crizele, ci să le amplifice.

(va urma)

Plan managerial

2008-03-02T12:09:00.006+02:00

Printr-o conducere nouă, modernă, profesionistă, universitatea trebuie să devină instituţia publică model a comunităţii în care funcţionează.
Viziunea candidatului:
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca poate şi trebuie să devină etalonul Reformei învăţământului superior din România cu o activitate managerială modernă şi antreprenorială, cu o structură simplă şi adaptabilă, cu o instruire de calitate şi condiţii civilizate de viaţă pentru studenţi, cu o cercetare orientată spre multi- şi interdisciplinaritate, cu un corp profesoral performant.
Valori morale şi sociale stimulate: legalitate, transparenţă, competenţă, iniţiativă, temeritate, responsabilitate, colegialitate, competitivitate.
Viziunea instituţiei universitare proprie candidatului poate fi descrisă prin următoarele obiective:
1. Universitatea Tehnică din Cluj Napoca să devină o instituţie academică europeană
a. Să reducă numărul de facultăţi prin concentrare la trei:
i. Facultatea de inginerie civilă şi arhitectură
ii. Facultatea de inginerie mecanică
iii. Facultatea de inginerie electrică
b. Să formeze departamente care cuprind circa 50...100 cadre didactice şi pot fi în cadrul facultăţilor şi independente în sensul că deservesc mai multe facultăţi şi să elimine în acest fel definitiv structurile anacronice ale catedrelor.
c. Să reducă numărul de posturi de conducere administrative ocupate de cadre didactice şi să le înlocuiască cu persoane calificate angajate pe bază d concurs deschis.
d. Să introducă planuri angajament şi contracte de management pentru toate funcţiile de conducere administrative.
e. Să elimine metodele de conducere comuniste prin decentralizare, profesionalizarea şi responsabilizarea personalului calificat din administraţie.
2. Reforma, legalitatea şi transparenţa decizională să devină preocuparea permanentă a conducerii
a. Să înfiinţeze biroul de reformă şi reglementare menit să codifice întreaga activitate a instituţiei universitare şi să armonizeze permanent cadrul de reglementare cu evoluţia reformei.
b. Să asigure construirea instituţională, completă, uniformă şi autoadaptabilă în mod optimizat la procesele şi tendinţele evoluţiei învăţământului şi cercetării universitare.
c. Să asigure activitatea responsabilă a conducerii care să servească comunitatea universitară şi să respecte toate reglementările fără să aibă drepturile privilegiate la actul de reglementare.
3. Patrimoniul şi banul public să fie gestionate cu parcimonie şi responsabilitate
a. Să treacă întreg sistemul de contabilitate pe sistem automat, specializat de procesare electronică a documentelor.
b. Să atribuie fiecărei unităţi funcţionale (departament, facultate) câte o unitate de spaţiu (clădire) pentru care să se contorizeze toate utilităţile. Să reducă consumurile de energie şi combustibil cu cel puţin 25%.
c. Să externalizeze serviciile de pază, serviciul informatic şi serviciile de curăţenie.
d. Să externalizeze activitatea de administrare a căminelor şi cantinelor studenţeşti.
e. Să reducă volumul de personal administrativ cu cel puţin 30%.
4. Potenţialul uman să fie exploatat iar studenţii să fie pregătiţi la nivelul celor mai înalte standarde
a. Să fie scoase la concurs, la fiecare început de an universitar, toate posturile vacante sau temporar vacante din statele de funcţiuni existente pentru încurajarea competenţei şi accesului tinerilor în instituţie.
b. Să aplice imediat, în mod integral, unic şi uniform sistemul ECTS în Universitate.
c. Să permită accesul direct al cadrelor didactice ale Universităţii la portalul evidenţelor şcolare care lucrează cu studenţii.
d. Să reducă numărul de specializări pentru ciclul de licenţă la cel mult două pe facultate.
e. Să aplice întocmai modelul declaraţiei de la Bologna prin reducerea perioadei de şcolarizare a ciclului de licenţă la trei, respectiv a ciclului de master la doi ani.
f. Să stimuleze dezvoltarea de specialităţi pentru ciclul de masterat în acord cu specificul dezvoltării euro-regionale a economiei.
5. Cercetarea universitară şi produsele sale să ajungă obiect al relaţiilor Universităţii cu mediul economic
a. Să sprijine şi stimuleze echipele de cercetări multi- şi interdisciplinare.
b. Să sprijine creşterea şi gestiunea corectă a proprietăţii intelectuale a Universităţii.
c. Să unifice veniturile cadrelor didactice şi cercetătorilor provenite din activităţile didactice şi proiectele de cercetare.

(Din motive tehnice specifice existentei blog-ului cv-ul cadidatului va fi accesibil din data de 3 martie 2008 pe pagina sa profesionala http://users.utcluj.ro/~isoc.)

Alegeri academice primitiv improvizate….

2008-03-02T11:17:00.003+02:00

Dintotdeauna abuzul este asociat cu cotloanele societăţii unde lumina este obscură, unde obiectele şi mentalităţile sunt opace, unde aranjamentele sunt esenţa relaţiilor sociale.
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a alegerilor organismelor de conducere din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este un exemplu de cum o conducere necalificată şi un Senat de yesmeni “dau la întors” un ordin ministerial unde se spune clar că
“…
(3) În vederea organizării alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere academică, senatele vor adopta şi vor face publice, cu cel puţin 2 săptămâni înainte de organizarea alegerilor metodologia proprie de organizare a alegerilor.
…”
adică nu Regulament, ci Metodologie.
Care este diferenţa? Aparent niciuna, în fond avem de-a face cu o nouă încălcare a legii care spune că reglementările trebuie supuse atenţiei opiniei publice înainte de a fi supuse votului organului deliberativ. De ce ne-am formaliza? La urma urmelor turma academică nu trebuie informată, nu trebuie băgată în seamă!
Dacă numele nu contează, opacitatea este la ea acasă. Astfel în articolele ce urmează din regulamentul-metodologie:
„…
6. Candidaţii pentru funcţia de şef de catedră, decan, respectiv pentru cea de rector, vor depune un curriculum vitae şi un proiect managerial la secretariatul facultăţii, respectiv al rectoratului, cu 15 zile înaintea alegerilor. Toate "curriculum vitae" şi proiectele manageriale depuse de candidaţi vor fi publice, putând fi consultate la secretariatele respective.
7. Pentru funcţiile de prodecani, secretari ştiinţifici, cancelar şi prorectori, candidaţii vor depune numai un curriculum vitae la secretariatele facultăţilor, respectiv al rectoratului.
…“
se creează toate premisele ca prin noi aspecte îndoielnic-legale să sprijinim ideea lipsei de transparenţă.
Astfel minunatul Regulament, emanat pe ascuns de o conducere care gândeşte, ca întotdeauna, numai „pe picior”, omite să vorbească despre o comisie de validare şi contestaţii, organism care este inevitabil ori de câte ori există oameni, criterii şi interese.
· Nu a apărut bine Regulamentul şi au început să apară mesajele „pe dedesubt”: o persoană care are mai mult de 65 de ani şi şi-a depus candidatura este în condiţii legale sau nu, dacă candidatul la funcţie are plângere penală in soluţionare la Parchet are voie să-şi depună candidatura etc.
· A doua idee originală în orice stat de drept este depunerea documentelor de candidatură la secretariatul „Decanatului”, respectiv al „Rectoratului”. Ce înseamnă „Decanat” şi „Rectorat” este alt subiect de bârfă, dar întrebarea care se pune este alta. Dacă instituţia tot are registratură generală, atunci de ce s-ar depune nişte documente oficiale şi publice altundeva decât acolo?
· Este legitimă bănuiala potrivit căreia, ulterior termenului de 15 zile, Decanul sau de ce nu, Rectorul, dacă doresc să-şi depună candidatura, atunci vor cere secretarei proprii, celelalte candidaturi depuse şi vor putea să-şi confecţioneze nişte planuri manageriale de necombătut.
· Păi, dacă aceste documente sunt de interes public, atunci de ce nu s-a gândit conducerea că este normal ca toţi candidaţii să se bucure de condiţii civilizate şi transparente unde să-şi prezinte ideile şi unde să fie analizaţi de către toţi membri interesaţi ai comunităţii academice?
Acestea sunt argumentele pentru care am anunţat comunitatea academică asupra faptului că mi-am depus în mod oficial candidatura la funcţia de rector al Universităţii tehnice din Cluj Napoca, şi că înţeleg să prezint în mod transparent tuturor colegilor mei, planul managerial, cv-ul meu cu lista de lucrări şi contribuţii.
Folosind acest blog, voi încerca în perioada de campanie electorală să prezint viziunea mea asupra principalelor aspecte pe care conducerea unei Universităţi le presupune.
In acest fel, rămân deschis la orice întrebare sau opinie şi vă asigur că nici o intervenţie nu va rămâne fără răspuns, în limitele personalităţii şi competenţelor proprii.

De ce am ajuns candidat la funcţia de Rector…

2008-03-02T10:31:00.002+02:00

Pentru că m-am scârbit să văd una, să ascult alta şi să stau în aceeaşi mlaştină dintotdeauna…

Pentru că am convingerea că avem nevoie de alternative…

Pentru că am convingerea că oricât de bun înotător ai fi nu poţi deveni campion dacă nu ai un bazin, culoare şi reguli bine delimitate…

Pentru că am convingerea că cei care conduc trebuie să clădească cadrul competiţiei şi nu să concureze spre a demonstra că sunt cei mai buni….

Pentru că am convingerea că în fiecare om se găseşte ceva util tuturor…

Pentru că am convingerea că nu am învăţat că schimbarea este cea mai dureroasă operaţie şi este singura la care participă în mod activ şi pacientul…

Pentru că am convingerea că a conduce înseamnă a-i servi pe ceilalţi şi nu a te ridica deasupra lor…

Pentru că viaţa trece şi acesta nu trebuie să fie singurul ei rezultat şi efect…

Pentru că Reforma nu are încă chip dar toţi fac deja dragoste cu ea…

Pentru că Reforma nu s-a născut încă în România dar unii se grăbesc deja să-i scrie ode şi ditirambe…

Pentru că Reforma nu poate fi acaparată nici măcar de cei aleşi vremelnic de mulţimile de dezorientaţi de orice fel să-i conducă…

Pentru că România universitară stă pe loc şi crede că ameţeşte din cauza vitezei de deplasare…

Pentru că mediul universitar este ultima oază în care comunismul cu tot ce a avut mai abominabil se conservă şi ne otrăveşte copiii…

Pentru că este absurd să crezi că poţi îndrepta un copac strâmb….

Pentru că banul meu de contribuabil este aruncat în fiecare zi la gunoi de oameni care nu au noţiunea respectului pentru bunul altuia…

Pentru că nu suntem în stare să înţelegem că intrăm în Europa pentru că doresc alţii nu pentru că am dorit-o noi…

Pentru că nu am învăţat că politica nu este totul…şi că numai comunismul era totul…

Pentru că nu am învăţat că politica nu este totul şi nu înlocuieşte competenţa…

Pentru că nu am învăţat că fiecare poate contribui în mod responsabil la schimbare…

Pentru ce un blog?

2008-02-27T10:41:00.000+02:00

Pentru că mă consider un profesionist…

Am avut mereu în minte crezul profesiei. De aceea am gândit mereu care doreşte să dovedească ceva în viaţă nu poate face compromisuri cu devenirea sa profesională.Am avut bucuria să văd că numărul celor care gândesc aşa este mare.
Că a fost vorba de nenea Bam, cum îi spuneau copii mei, pe numele lui adevărat Gheorghe Mureşan, care la şcoala lui puţină de numai şapte clase a ajuns să conducă, de fapt şi de drept, un parchet forestier,
că a fost vorba de dl. Traian Goian, profesorul de istorie şi franceză, despre care aveam să aflu după mai bine de douăzeci de ani că fusese preot greco-catolic, obligat să renunţe şi care m-a învăţat istoria strecurându-mi pasiunea pentru căutare şi dorinţa de aspiraţie continuă spre demnitate, învăţându-mă lecţia înţeleaptă a învinsului învingător,
că a fost vorba de dna Rodica Filip, profesoara de desen, care cu mijloacele atât de persuasive ale omului neobişnuit să opereze cu conceptele raţionalului, m-a învăţat ce înseamnă libertatea, prin asumarea responsabilităţii de a combina culorile şi de a avea curajul să le foloseşti potrivit inefabilului din tine, chiar dacă cei din jur nu te înţeleg, nu pot sau nu vreau să te aplaude,
cu toţii au clădit în mine dorinţa de a fi sus, de a fi un caracter, de a fi cel mai bun în ceea ce am ales să fac.
Si dacă aşa sunt în forumul meu interior, atunci de ce aş renunţa să fiu un profesionist?
Pentru că nu sunt un indiferent…Indiferenţa din motive de laşitate şi frică ne apropie de lumea animală. Credem că cei din jur fie că nu au nevoie de noi, fie că cei din jur nu sunt demni de noi.
Cred că în ambele situaţii ne înşelăm. Semănăm atât de mult cu semenii noştri, încât a-i trata cu indiferenţă este echivalent cu a ne iluziona că suntem diferiţi.
Cel mai dureros este momentul trezirii: ori de câte ori aflăm de faptul că suntem la fel, regretăm că nu am încercat mai demult să fim împreună.
Si atunci de ce aş fi azi indiferent?
Pentru că nu pot fi om politic…Pentru unii a fi om politic este idealul de realizare profesională şi socială, pentru alţii politica este singurul loc unde pot să-şi manifeste frustrările după ce au ratat totul.
Primii sunt de admirat, ceilalţi sunt de detestat, dar ai nevoie de multe calităţi naturale pentru a juca un astfel de rol.
La aceste calităţi naturale se adaugă aceea a cameleonului adică proprietatea de a găsi întotdeauna un mediu a cărui culoare o poţi lua şi purta aşa ca şi cum ai fi parte a lui.
Si dacă natura nu te-a înzestrat cu destul cameleonism atunci eşti condamnat să lupţi singur sau să cazi la fel de singur în faţa dorinţelor de anihilare pătimaşe şi dezlănţuite ale celor care se simt ameninţaţi şi care îşi văd propria impotenţă şi incompetenţă în rezultatele tale.
Nu doresc să-mi fac un partid pentru a dovedi că am dreptate…
Pentru că scrisul este şi rămâne o armă… uneori singura fidelă.